Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

— Ba da, Stăpâne, aş vrea. Dar dacă vei fi cel mai important dintre învăţaţi n-o să mai doreşti să ai în preajma ta o femeie hamish. Nu ţi-ar face cinste.

— Aşa crezi? Cine mă poate-mpiedica? spuse el şi se simţi cuprins de un val de afecţiune. Novi, o să rămâi lângă mine oriunde aş merge şi orice aş face. Îţi închipui că vreau să mai risc să lucrez împreună cu unele dintre fiarele care alcătuiesc Masa fără mintea ta, care-mi poate arăta oricând, fără ca tu să-ţi dai seama şi înainte ca ei să ştie, care le sunt emoţiile? Pe lângă acestea…, continuă el şi păru străfulgerat de o revelaţie. În plus, eu… Îmi place să te am alături şi doresc să te păstrez lângă mine. Dar numai dacă vrei şi tu acelaşi lucru.

— Of, Stăpâne, şopti Novi şi-şi lăsă capul pe umărul lui, în timp ce el o cuprinse de talie.

În straturile cele mai profunde, acolo unde nici mintea lui Novi nu putea pătrunde şi înţelege, esenţa Gaiei rămăsese vie şi dirija cursul evenimentelor, iar acea mască impenetrabilă făcea posibilă continuarea măreţei misiuni.

Iar masca — aparţinând femeii hamish — se simţea întru totul fericită. Atât de fericită, încât Novi se consolase cu distanţa apărută între ea şi ea/ei/toţi, mulţumită să rămână şi pe viitor ceea ce părea a fi.

Frecându-şi încântat mâinile şi încercând să-şi domolească entuziasmul, Pelorat exclamă:

— Ce fericit sunt că ne-am întors pe Gaia.

— Hmm, făcu Trevize gândindu-se la ale lui.

— Ştii ce mi-a spus Bliss? Primarul se întoarce pe Terminus cu un tratat comercial încheiat cu Sayshell. Oratorul celei de-a Doua Fundaţii revine pe Trantor convins că el a rezolvat criza şi femeia aceea Novi, îl însoţeşte ca să fie sigură că se vor iniţia schimbările care să facă posibilă renaşterea Galaxiei. Şi că nici una dintre Fundaţii n-are habar că Gaia există. E uimitor.

— Da, răspunse Trevize. Mi s-a comunicat şi mie. Dar noi ştim că Gaia există şi putem vorbi despre ea fărăgrijă.

— Bliss nu-i de aceeaşi părere. Zice că n-o să ne creadă nimeni şi că ar trebui să fim conştienţi de asta. În plus, eu unul nu intenţionez să mai plec de pe Gaia.

Vorbele acestea îl treziră pe Trevize din starea de visare în care căzuse. Ridică ochii surprins:

— Poftim?

— Vreau să rămân aici. Nici nu-mi vine să cred. Până acum câteva săptămâni duceam o viaţă solitară pe Terminus, aşa cum am trăit zeci de ani, absorbit de documente, şi de propriile mele gânduri, fericit în felul meu, dar vegetând. Apoi peste noapte am devenit călător prin spaţiu, m-am trezit în mijlocul unei crize de proporţii galactice şi… să nu râzi, Golan, am găsit-o pe Bliss.

— Nu râd, Janov, îl asigură Trevize, dar crezi că e bine ce faci?

— Fireşte. Problema asta, a Pământului, nu mă mai preocupă atât de mult. S-a explicat mulţumitor de bine că a fost prima lume cu un sistem ecologic dezvoltat şi echilibrat şi cu o viaţă inteligentă. Eternii, îşi aminteşti?

— Da, sigur. Şi ai de gând să stai pe Gaia?

— Bineînţeles. Pământul aparţine trecutului, iar eu sunt sătul de istorie. Gaia reprezintă viitorul.

— Nu eşti o parte a Gaiei, Janov. Crezi că vei putea deveni o parte a ei?

— Bliss spune că din punct de vedere intelectual, dacă nu biologic, aş putea. Are să mă ajute, înţelegi?

— Dar dacă ea este parte componentă a Gaiei, cum veţi putea să trăiţi alături, să aveţi un punct de vedere comun şi interese…

Se aflau undeva în aer liber şi Trevize contemplă grav insula rodnică şi liniştită, marea şi, la orizont, o altă insulă ce părea împurpurată din cauza distanţei… toate radiind calm, viaţă, civilizaţie şi unitate.

— Janov, rosti el, ea e o lume; tu doar un minuscul individ. Dacă se va plictisi de tine? E tânără…

— M-am gândit, Golan. Numai la asta mi-a fost gândul în ultimele zile. Nu sunt chiar un prostănac romantic. S-ar putea să se plictisească de mine, dar mă voi mulţumi cu ceea ce-mi va oferi până la despărţire. Mi-a oferit deja destule. Am primit mai mult decât am visat toată viaţa. Chiar dacă din clipa asta n-aş mai vedea-o, tot mă consider câştigător.

— Nu te cred, spuse Trevize cu blândeţe. Socot că eşti un prostănac romantic şi, pe cuvântul meu, nici nu te-aş vrea altfel. Janov, deşi nu ne cunoaştem de multă vreme, am trecut împreună prin atâtea în ultimele săptămâni… Iartă-mă dacă-ţi par ridicol, dar ţin foarte mult la tine.

— Şi eu te preţuiesc, Golan, îl asigură Pelorat.

— N-aş vrea să suferi. Ar trebui să mă laşi să vorbesc cu Bliss.

— Nu, nu. Te rog să n-o faci. O să-i ţii o predică.

— N-o să-i ţin nici o predică. Vreau să vorbesc cu ea între patru ochi, dar nu neapărat în legătură cu tine. Te rog, Janov,n-am intenţia de a face asta fără asentimentul tău, aşa că lasă-mă să am o discuţie cu ea pentru a clarifica o serie de lucruri. Dacă o să fiu mulţumit, a să-ţi adresez cele mai sincere felicitări şi o să rămân şi eu cu cugetul împăcat, orice s-ar întâmpla după aceea.

— O să strici totul, spuse Pelorat clătinând neîncrezător din cap.

— Îţi promit că nu. Te implor .

— Bine, dar să fii atent, dragă prietene…

— Ai cuvântul meu de onoare.

— Mi-a zis Pel că voiai să-mi vorbeşti.

— Da, răspunse Trevize.

— Bliss se afla în micul apartament ce-i fusese rezervat lui Trevize.

Se aşeză cu eleganţă, şi puse picior peste picior. Ochii ei frumoşi şi limpezi îl priviră cercetători. Părul lung şi negru avea reflexe aibăstrui.

— Nu-ţi prea sunt pe plac, aşa-i? M-ai privit dezaprobator încă de la început.

Rămas în picioare, Trevize îi spuse:

— Îţi dai seama ce-i în mintea altora. Ştii ce cred despre tine şi cunoşti motivul.

Cu o uşoară mişcare din cap Bliss negă:

— Mintea ta nu e încătuşată de Gaia. Ştii asta şi singur. Am avut nevoie de alegerea ta, căci trebuia făcută de o minte limpede şi neinfluenţată din afara. Când v-am capturat nava, tu şi Pelorat v-aţi aflat sub înrâurirea unui câmp calmant, dar acest lucru era esenţial. Din cauza panicii sau fricii se putea întâmpla ceva grav cu mintea ta, căci ar fi putut să-şi piardă calităţile şi să nu ne folosească la nimic în momentele cruciale care au urmat. Atât şi nimic mai mult. N-am trecut dincolo de acest prag şi nici n-am făcut-o de atunci încoace, aşa că nu ştiu la ce te referi.

— Am făcut alegerea de care aveaţi nevoie. Am hotărât în favoarea Gaiei şi a Galaxiei. Atunci de ce mai vorbim despre faptul că mintea mea a rămas limpede şi neinfluenţată? Aţi obţinut ceea ce doreaţi şi acum puteţi face ce vreţi din mine.

— Te înşeli profund, Trev. S-ar putea ca în viitor să mai fie nevoie de luat hotărâri importante. Tu rămâi ceea ce eşti şi, cât vei trăi, te vom considera o resursă naturală rară a Galaxiei. Fără îndoială că s-ar putea să existe sau să mai apară şi alţii ca tine în Galaxie, dar deocamdată nu cunoaştem altul. Încă nu-ţi putem aduce nici o atingere.

Trevize rămase pe gânduri.

— Tu eşti Gaia, dar eu nu doresc să vorbesc cu ea. Eu vreau să-ţi voebesc ţie, ca individ, dacă aşa ceva e posibil.

— Se poate. Suntem departe de a duce o existenţă comună. Pot bloca existenţa Gaiei pentru un timp.

— Da, spuse Trevize, cred că poţi. Ai făcut-o în clipa asta?