Larry Niven - Lumea Inelară

— Dar norocul Teelei a făcut şi din Nessus o păpuşă.

— Cu toţii ne-am jucat de-a zeii la diferite nivele. — Louis făcu un semn din cap către Prill, care abia dacă pricepea un cuvânt din trei. — Prill, tu şi cu mine. Cum ţi s-a părut, Kzinule? Ai fost un zeu bun sau rău?

— Nu ştiu. Specia în cauză nu era a mea, deşi i-am studiat temeinic pe oameni. Aminteşte-ţi că am oprit declanşarea unui război, cam acum trei săptămâni…

— Mda! A fost ideea mea.

— Desigur.

— Acum va trebui să intri din nou în pielea zeului. De data asta, pentru Kzini.

— Nu înţeleg.

— Nessus şi ceilalţi Păpuşari s-au jucat de-a încrucişarea dirijată atât în cazul oamenilor, cât şi în cel al Kzinilor. Au condus în mod deliberat evoluţia astfel încât selecţia naturală să favorizeze apariţia unui Kzin paşnic. Corect?

— Corect.

— Ce s-ar întâmpla dacă Patriarhia ar afla asta?

— Ar izbucni războiul. O puternică flotă Kzinti ar ataca lumile Păpuşarilor după un zbor de doi ani-lumină. Poate că umanitatea ni se va alătura. Cu siguranţă că şi pe voi v-a insultat la fel de mult.

— Desigur. Şi apoi?

— Apoi ierbivorii mi-ar extermina specia până la ultimul pisoiaş. Louis, n-am de gând să povestesc nimănui o iotă despre momelile stelare sau despre planurile de încrucişare ale Păpuşarilor!

— De acord.

— Asta voiai să spui prin a intra din nou în pielea zeului pentru propria mea specie?

— Asta şi încă ceva. E vorba de Marele Şlem . Tot mai vrei să-l furi?

— Poate.

— N-o poţi face. Dar să presupunem că ai reuşi. Ce ar urma?

— Atunci Patriarhia ar dispune de propulsorul cuantic de ordinul doi.

— Şi?

Prill începea să devină conştientă de faptul că se întâmpla ceva crucial. Lăsa impresia că era gata să intervină în cazul unei încăierări.

— Curând, am avea nave capabile să străbată un an-lumină într-un minut şi un sfert. Am domina spaţiul cunoscut şi am înrobi fiecare specie din raza noastră de acţiune.

— Şi apoi?

— Atâta tot. La asta se limitează ambiţiile noastre.

— Te înşeli. Vă veţi continua cuceririle. Cu ajutorul unui propulsor atât de bun vă veţi răspândi în toate direcţiile, devenind din ce în ce mai rarefiaţi, preluând fiecare planetă pe care o descoperiţi. Veţi cuceri mai mult decât aţi putea controla… şi în acest spaţiu extins veţi găsi ceva cu adevărat periculos. Flota Păpuşarilor. Altă Lume Inelară, dar în culmea puterii sale. O altă rasă Slaver care tocmai îşi începe expansiunea. Multicleşti cu mâini, Grogi cu picioare, Kdaltino cu arme…

— Înfricoşător.

— Ai văzut Lumea Inelară. Ai văzut lumile Păpuşarilor. Nu mă îndoiesc că există mai multe de felul ăsta în spaţiul în care aţi putea ajunge cu un asemenea propulsor.

Kzinul rămase tăcut preţ de câteva clipe.

— Ia-o încetişor, adăugă Louis. Gândeşte-te bine la toate implicaţiile. Oricum, n-ai putea fura Marele Şlem . Dacă ai încerca, ne-ai ucide pe toţi.

În ziua următoare Improbabilul traversă o bandă îngustă şi dreaptă, provocată de impactul cu un meteorit. Virară în direcţia contrară sensului de rotaţie, drept spre Pumnul-lui-Dumnezeu.

Muntele devenise imens, fără a se apropia prea mult. Era mai mare decât orice asteroid. Aproximativ conic, avea aspectul unui gargui cu vârful acoperit de zăpadă crescut până la dimensiuni de coşmar. Coşmarul continua, pentru că Pumnul-lui-Dumnezeu continua să se înalţe.

— Nu înţeleg, zise Prill, părând supărată şi nedumerită. Această formaţiune îmi este necunoscută. De ce a fost construită? La Margine există munţi la fel de înalţi, decorativi, dar şi folositori, pentru că menţin aerul înăuntru.

— Asta am presupus şi eu, zise Louis Wu.

În aceeaşi zi observară o mică sticlă pe fundul defileului pe care-l urmaseră.

Mincinosul arăta la fel cum îl lăsaseră: partea din spate se odihnea pe o suprafaţă fără frecare. În gând, Louis amână sărbătorirea. Încă nu ajunseseră acasă.

În cele din urmă, Prill se văzu nevoită să manevreze Improbabilul de asemenea manieră, încât Louis să se poată urca la bordul celeilalte nave de pe rampa de aterizare. Bărbatul descoperi comenzile care deschideau ambele trape ale sasului în acelaşi timp. Totuşi, aerul şuieră în jurul lor pe durata transportului corpului Păpuşarului. Nu puteau reduce presiunea cabinei fără Nessus, iar acesta, după toate aparenţele, era mort.

Îl puseră, oricum, în interiorul „spitalului”. Acesta era un sicriu în formă de Păpuşar, chiar pe măsura lui Nessus. Chirurgii Păpuşari şi ceilalţi Ingineri îi construiseră astfel încât să poată asigura tratamentul în orice situaţie imaginabilă. Se gândiseră oare şi la decapitare?

Se gândiseră. Înăuntru se găseau alte două capete, şi încă două cu gâturile ataşate, precum şi numeroase alte organe şi părţi ale corpului ce ar fi fost de ajuns pentru a construi câţiva Păpuşari. Probabil crescuseră din celule prelevate de la Nessus însuşi, deoarece figurile capetelor erau familiare.

Prill se urcă şi ea la bord şi ateriză în cap. Rareori avusese ocazia Louis să vadă o fiinţă atât de uluită. Niciodată nu-i trecuse prin cap să-i povestească despre gravitaţia indusă. Când îl privi, faţa femeii nu exprima nimic, dar atitudinea ei…

În acea tăcere copleşitoare, Louis Wu se trezi deodată ţipând ca un nebun:

— Cafea! Apă caldă!

Bărbatul dădu buzna în cabina pe care o împărţise cu Teela Brown. O clipă mai târziu, scoase capul pe uşă şi strigă:

— Prill!

Prill intră după el.

Din prima clipă ea detestă cafeaua. Era de părere că Louis trebuia să fie nebun ca să înghită amestecul acela amar şi nu se sfii să-i spună acest lucru.

Însă duşul se dovedi un lux de mult pierdut şi mult regretat; fu nevoie ca Louis să-i explice comenzile.

Se arătă înnebunită după discurile de dormit.

Kzinul îşi celebra întoarcerea în felul său propriu. Louis nu cunoştea prea multe despre cabina acestuia. Nu ştia decât că Interlocutorul mânca ca un nebun.

— Carne! exultă felina. Nu mi-a plăcut niciodată să mănânc carnea unui animal ucis de mult.

— Chestia aia pe care o mănânci acum este reconstituită.

— Bineînţeles, dar are gust de animal proaspăt ucis.

În noaptea aceea Prill se retrase într-o cuşetă din camera de recreere. Aprecia discurile de dormit, dar nu pentru somn. În schimb, Louis Wu dormi în imponderabilitate pentru prima dată după trei luni.

Dormi neîntors timp de zece ore şi se sculă flămând ca un tigru. O jumătate din discul soarelui ardea la picioarele sale.

Întorcându-se la bordul Improbabilului , folosi laserul de semnalizare pentru a elibera mânerul de la capătul firului pătratului de umbră. După ce-l detaşă, acesta încă mai avea lipit pe el puţin plastic electrorigidizabil.

Nu încercă să-l aducă la bordul Mincinosului . Firul negru era prea periculos, iar materialul de fundaţie mult prea alunecos. Preferă să se deplaseze în patru labe pe suprafaţa fără fricţiune, trăgând mânerul după el.

Îl descoperi pe Interlocutor privindu-l tăcut din sas.

Louis se căţără pe scara lui Prill, îl împinse pe Kzin şi se duse la pupa. Interlocutorul continua să-l privească.

Cel mai îndepărtat punct din partea din spate a epavei Mincinosului era un canal de mărimea coapsei unui om, care pe vremuri asigurase legătura cu echipamentele de pe aripa navei, atunci când aceasta avea o aripă. Acum el era astupat de o trapă metalică. Louis deschise trapa şi împinse mânerul prin canal, până ce ieşi pe cealaltă parte.