Larry Niven - Lumea Inelară

— Eşti masiv, impresionant şi înfricoşător. Asta te transformă automat într-un simbol al virilităţii. Nu cred că ai putea renunţa la acest aspect fără a renunţa în întregime şi la calitatea ta de zeu.

Deodată răsună o a treia voce:

— Ceea ce ne trebuie este un sistem de transmitere a sunetelor, astfel încât tu să poţi răspunde în locul meu la întrebările astea stupide şi stânjenitoare.

Prill îi luase din nou prin surprindere. Improbabilul fusese odinioară o staţie de poliţie. Într-una dintre magazii ea găsise un set de instalaţii de intercomunicaţie cu baterii care se încărcau de la sursa de energie a clădirii. Când cei trei îşi isprăviră treaba, două dintre cele şase instalaţii funcţionau din nou.

— Eşti mai deşteaptă decât am crezut! îi spuse Louis femeii în aceeaşi noapte.

Şovăise, dar nu cunoştea destul limba pentru a se arăta plin de tact.

— Mult mai deşteaptă decât s-ar fi cuvenit să fie metresa unei nave, adăugă el înghiţind în sec.

— Eşti un copil prostuţ! râse Prill. Tu singur mi-ai spus că navele voastre sunt mult mai rapide în comparaţie cu ale noastre.

— Aşa e, confirmă bărbatul. Se mişcă mai repede decât lumina.

— Cred că-mi îndrugi o minciună gogonată! Teoriile noastre spun că aşa ceva e imposibil.

— Poate că noi avem alte teorii.

Femeia păru descumpănită. Louis învăţase să-i citească tresăririle involuntare ale muşchilor corpului, care spuneau mai multe decât aproape imobila sa faţă.

— La bordul unei nave plictiseala poate deveni periculoasă, mai ales atunci când nava face călătorii între două planete ce durează câţiva ani, îl lămuri ea. Mijloacele de relaxare trebuie să fie multe şi variate. Pentru a fi curtezana unei nave e nevoie să posezi cunoştinţe de psihologie şi de medicină, la care trebuie să se adauge experienţa relaţiei cu mai mulţi bărbaţi şi, în plus, să ai o rară abilitate în conversaţie. Noi, curtezanele, suntem obligate să cunoaştem câte ceva din funcţionarea navei, aşa încât să nu producem accidente involuntare. Trebuie să fim sănătoase. Prin prevederile ghildei noastre trebuie să ştim să cântăm la un instrument.

Louis înghiţi în sec. Prill chicoti şi începu să-l atingă ici şi colo.

Sistemul de intercomunicaţii funcţiona perfect, în ciuda faptului că avea căşti proiectate pentru nişte urechi de om, şi nu de Kzin. Louis se obişnui să gândească rapid, acţionând ca piticul din spatele maşinăriei unui zeu al războiului. Atunci când făcea greşeli îşi spunea că, totuşi, Improbabilul era mai rapid decât cel mai rapid mijloc de transmitere a veştilor de pe Lumea Inelară. Fiecare contact reprezenta un prim contact.

Mai trecură câteva luni.

Solul începea să se ridice încet, devenind sterp. Pumnul-lui-Dumnezeu deveni vizibil, mărindu-se cu fiecare zi. Obişnuinţa pusese stăpânire pe modul de a gândi al lui Louis. De aceea, avu nevoie de ceva timp până să-şi dea seama de ceea ce se întâmpla.

Şi într-o zi, la amiază, o căută pe Prill.

— Ar trebui să-ţi aduc la cunoştinţă câteva lucruri, îi zise el. Ai auzit de curent indus? Cum femeia făcuse ochii mari, bărbatul îi explică despre ce era vorba, apoi continuă: Curenţii foarte mici pot acţiona asupra unui creier pentru a produce direct senzaţii de plăcere sau de durere. Aşa lucrează un tasp.

Explicaţiile îi luaseră aproape douăzeci de minute.

— Ştiam că Două Capete are o maşină, răspunse în cele din urmă Prill. De ce era nevoie acum să mi-o descrii?

— Pentru că părăsim zonele civilizate. N-o să mai găsim multe sate sau chiar surse de hrană, până vom ajunge la nava noastră. Am vrut să ştii totul despre tasp, înainte de a lua o decizie.

— Decizie în legătură cu ce?

— Vrei să te lăsăm în primul sat? Sau ţi-ar plăcea să mergi cu noi până la Mincinos după care vei fi liberă să pleci înapoi cu Improbabilul ?

— Există şi pentru mine spaţiu la bordul navei voastre… spuse ea cu siguranţă în glas.

— Desigur, dar… se bâlbâi bărbatul.

— M-am săturat de sălbatici! Vreau să mă întorc la civilizaţie.

— S-ar putea să ţi se pară greu să ne înveţi obiceiurile. De exemplu, toţi au păr pe cap, ca mine. — Părul lui Louis crescuse lung şi des. Îşi tăiase coada. — …O să ai nevoie de o perucă…

Prill se strâmbă.

— Am să mă acomodez, chicoti ea, apoi izbucni brusc în râs. Ai fi în stare să faci tot drumul singur, fără mine? Monstrul ăla cu blană mare şi portocalie nu poate fi un substitut pentru o femeie.

— Ăsta e un argument care funcţionează în orice situaţie…

— Eu pot să vă fiu de mare folos, Louis. Cei din neamul tău cunosc prea puţine lucruri despre sex…

De astă dată, Louis dădu dovadă de prudenţă şi se feri să comenteze respectiva declaraţie.

Peisajul deveni sterp şi aerul se rarefie. Pumnul-lui-Dumnezeu părea că fuge din faţa lor. Fructele se terminaseră, iar rezerva de carne se împuţina şi ea. Se aflau deasupra pantei care urca până în vârful muntelui, un deşert pe care Louis îl estimase odată ca având o suprafaţă mai mare decât a Pământului.

Vântul şuiera în jurul muchiilor Improbabilului . Acum înaintau pe direcţia contrară sensului de rotaţie faţă de muntele uriaş. Arcada strălucea albastră, conturată cu claritate, iar stelele semănau cu nişte puncte intens strălucitoare.

Interlocutorul privi în sus prin marea fereastră panoramică.

— Louis, poţi localiza de aici nucleul galactic?

— De ce? Doar ştim foarte bine unde ne aflăm!

— Fă-o, oricum!

În cele câteva luni petrecute sub acest cer Louis încercase să identifice câteva stele, ghicise alte câteva constelaţii distorsionate.

— Cred că se află într-acolo. În spatele Arcadei.

— Exact. Nucleul galactic e situat în planul Lumii Inelare.

— Am spus asta.

— Aminteşte-ţi atunci că materialul de fundaţie opreşte neutrinii, Louis. Poate că va face la fel şi cu alte particule subatomice.

Kzinul se străduia să ajungă la o concluzie.

— …Ai dreptate! Lumea Inelară este imună la explozia Nucleului! Când ţi-ai dat seama de asta?

— Abia acum. Am identificat Nucleul cu puţin timp în urmă.

— Ar trebui, totuşi, să se facă simţite unele influenţe. Radiaţii puternice în apropierea Zidurilor de Margine.

— Dar norocul Teelei Brown o va plasa cu siguranţă departe de ele atunci când va ajunge aici frontul de undă.

— Adică peste douăzeci de mii de ani…?! exclamă siderat Louis. Pe surâsul lui Finagle! Cum poate gândi cineva în asemenea termeni?

— Boala şi moartea au fost întotdeauna simptome ale neşansei, Louis. După presupunerile noastre, Teela Brown va trăi veşnic!

— Dar… ai dreptate. Ea nu gândeşte în asemenea termeni. Este norocul ei, cel care ne-a jucat pe degete, aşa cum un păpuşar mânuieşte marionetele sale…

Se împlineau două luni de când Nessus devenise un cadavru la temperatura camerei. Nu intrase în descompunere. Luminiţele de pe trusa sa de prim ajutor rămăseseră aprinse şi uneori se schimbaseră. Ele reprezentau unicul semn al vieţii.

Louis îl privea cu intensitate — două gânduri se corelaseră în mintea lui.

— Păpuşar! şopti el.

— Poftim, Louis?

— Tocmai mă întrebam dacă nu cumva Păpuşarii au ajuns să fie numiţi astfel din cauză că au obiceiul să se joace de-a zeii cu speciile din jurul lor. I-au tratat pe oameni şi pe Kzini ca pe nişte păpuşi, asta nu se poate nega…