Larry Niven - Lumea Inelară

Căutătorul îngenunche privindu-i pe amândoi şi începu să-şi plimbe degetul pe tăişul sabiei sale de metal negru. Chiar şi pentru mintea lui limitată era clar că Teela suferea. Fără îndoială, individul încă mai credea că ea îi aparţinea lui Louis Wu.

Louis se întoarse către Păpuşar. Nu fu surprins să vadă că acesta se ghemuise din nou, vârându-şi capetele sub burtă şi retrăgându-se din faţa universului. Bărbatul îl apucă de încheietura piciorului din spate şi descoperi că-l putea rostogoli uşor pe spate. Nessus nu cântărea mai mult decât el. Păpuşarului nu-i plăcu mişcarea. Încheietura tremură în mâna lui Louis.

— Voi aţi provocat toate astea, continuă pământeanul, cu egoismul vostru monstruos! Acest egoism mă preocupă la fel de mult ca şi greşeala îngrozitoare pe care aţi făcut-o. Cum de este posibil, totuşi, să fiţi atât de puternici, de decişi, dar şi atât de proşti? Ai priceput că tot ce s-a întâmplat aici cu noi a fost doar un efect secundar al norocului Teelei Brown?

Mingea care era Nessus se strânse şi mai tare. Căutătorul privea fascinat întregul spectacol.

— Acum te poţi întoarce în lumea ta ca să le spui celorlalţi că modificarea obiceiurilor de înmulţire ale oamenilor constituie o acţiune riscantă. Spune-le că mai multe exemplare tip Teela Brown ar putea face praf legile probabilităţii. Chiar şi legile fizicii nu reprezintă altceva decât probabilităţi la nivel atomic. Aminteşte-le că Universul este o jucărie prea complicată ca să încerci să te joci cu ea.

Spune-le toate astea după ce vei ajunge acasă. Până atunci, însă, pune capăt imediat acestui circ! Am nevoie de firul pătratului de umbră, iar tu o să faci rost de el! Aproape că am depăşit Ochiul furtunii. Ieşi de acolo, Nessus…

Păpuşarul se dezdoi şi se ridică în picioare.

— Mă faci să mă simt ruşinat, Louis… începu el.

— Îndrăzneşti să-mi spui asta, aici?

Înghiţindu-şi restul cuvintelor, Nessus se întoarse scurt spre fereastra panoramică şi începu să privească furtuna.

Pentru băştinaşii care adorau Cerul acum existau două turnuri plutitoare.

Ca şi cu ocazia precedentă, piaţa în care se afla altarul era plin de feţe precum nişte păpădii de aur.

— Am sosit în altă zi de sărbătoare! remarcă Louis.

Încercă să-l identifice pe dirijorul ras în cap, dar nu fu în stare. Nessus privea jinduitor spre celălalt turn plutitor. Puntea de comandă a Improbabilului era la acelaşi nivel cu camera hărţilor din castel.

— Data trecută n-am avut ocazia să explorez acest loc. Acum nu pot ajunge acolo, se plânse el.

— Putem face o gaură cu echipamentul dezintegrator şi să-ţi dăm drumul pe o frânghie sau pe o scară, sugeră Kzinul.

— Şi să mă scăpaţi, ca din greşeală…

— Nu-i mai periculos decât lucrurile pe care le-ai făcut tu aici.

— Dar atunci când mi-am asumat anumite riscuri, am făcut-o în scopul de a obţine informaţii. Acum am adunat suficiente date despre Lumea Inelară ce le vor fi folositoare semenilor mei. Dacă-mi risc viaţa, s-ar putea să nu mă mai întorc acasă cu aceste cunoştinţe. Louis, uite firul de care aveai nevoie!

Bărbatul dădu din cap gânditor.

Deasupra unei jumătăţi a oraşului — care era situată pe direcţia sensului de rotaţie era aşternut un nor de fum negru. Din felul în care se agăţa de peisaj se putea deduce că era dens şi greu. Un obelisc plin de ferestre din apropierea centrului străpungea acea masă. Restul rămânea acoperit.

Fără îndoială că era firul pătratelor de umbră. Dar se strânsese într-o cantitate imensă!

— Cum putem transporta aşa ceva?

— N-am nici o idee, mormăi Louis. Mai bine haideţi să coborâm şi să aruncăm o privire…

Îşi fixaseră clădirea plutitoare în sensul de rotaţie faţă de altar. Nessus nu opri motoarele de sustentaţie, menţinând nava improvizată la mică distanţă de sol. Platforma de observaţie de deasupra celulelor închisorii deveni rampa de aterizare a Improbabilului . Masa clădirii ar fi sfărâmat-o.

— O să găsim o modalitate de a manevra chestia aia, zise Louis. O mănuşă împletită din acelaşi tip de fir ar rezolva problema. Sau l-am putea ridica într-o lingură făcută din material de fundaţie…

— Nu dispunem nici de una, nici de alta, interveni Kzinul. Ar fi mai bine să le cerem ajutor băştinaşilor. Ar fi posibil să mai aibă vechi legende, vechi unelte, vechi relicve sfinte. Mai mult, în trei zile poate că au reuşit să înveţe cum să mânuiască firul.

— Atunci trebuie să vin cu voi! Păpuşarul îşi luă inima în dinţi, deşi tremura vizibil. Kzinule, gradul tău de stăpânire a limbajului este inadecvat. Trebuie s-o lăsăm pe Halrloprillalar să ridice la nevoie clădirea. Doar dacă… Louis, oare băştinaşul iubit al Teelei poate fi convins să se tocmească pentru noi?

Pământeanul simţi că i se face greaţă când auzi vorbindu-se despre Căutător în asemenea termeni. Muşcă:

— Nici măcar Teela nu-l consideră un geniu. Eu personal n-aş avea încredere în el, darămite să-l mai şi las să se tocmească în locul nostru…

— Nici eu. Dar spune-mi, chiar ai nevoie de firul ăsta?

— Nu ştiu. Dacă ideea respectivă nu mi-a fost insuflată de drogurile de vise, atunci avem nevoie de el. Altfel…

— Las-o baltă, Louis! Vin şi eu.

— Nu trebuie să ai încredere în puterea mea de judecată…

— Am să merg!

Păpuşarul tremura din nou. Cel mai neplăcut lucru în privinţa vocii lui Nessus era că aceasta putea fi atât de clară, de precisă, încât nu lăsa niciodată să se strecoare urma vreunei emoţii.

— Ştiu că avem nevoie de fir, continuă el. Oare prin ce coincidenţă firul a ajuns să cadă chiar în drumul nostru? Până acum, toate coincidenţele ne conduceau spre Teela Brown. În tot cazul, dacă n-am avea nevoie de fir, acesta nu s-ar afla aici.

Louis se relaxă, dar nu din cauză că argumentaţia Păpuşarului avea sens, ci pentru că ea îi întărea convingerile proprii. În consecinţă, păstră doar esenţa acestei senzaţii de liniştire, fără a-i mai atrage atenţia lui Nessus asupra prostiilor pe care le debita.

Coborâră în şir indian pe rampa de observaţie şi ieşiră de sub umbra Improbabilului . Louis avea asupra sa laserul de semnalizare. Kzinul ţinea strâns arma Slaver şi, în timp ce mergea, muşchii i se mişcau aidoma unor fluide pe sub blana lungă de numai câţiva centimetrii Nessus era aparent neînarmat. El prefera taspul şi lovitura cu piciorul din spate.

Căutătorul mergea la o anumită distanţă de ei, ţinându-şi pregătită sabia de metal negru. Era gol în întregime, cu excepţia fustanelei de piele galbenă. Şi muşchii săi jucau la fel ca ai Kzinului.

Teela era neînarmată.

Dacă n-ar fi avut loc târgul din acea dimineaţă, aceştia doi din urmă ar fi aşteptat la bordul Improbabilului . Fusese greşeala lui Nessus. Louis îl folosise pe Păpuşar ca interpret când se oferise să i-o vândă Căutătorului pe Teela Brown.

Acesta încuviinţase sobru şi oferise în schimb o capsulă de drog al tinereţii, valorând aproape cincizeci de ani de viaţă.

— Accept! zisese Louis.

Fusese o ofertă valoroasă, deşi Louis n-avea nici o intenţie să înghită chestia aia. Cu siguranţă, drogul nu fusese testat pe cineva care, precum Louis Wu, folosise acceleratoare metabolice în ultimii 170 de ani.

Mai târziu, Nessus îi explicase în interplanetară:

— N-am vrut să-l insult sau să sugerez că o consideri pe Teela ieftină, aşa că am ridicat preţul. El este acum proprietarul Teelei, iar tu ai capsula pe care poţi s-o analizezi atunci când te vei întoarce pe Pământ. În plus, Căutătorul îţi va fi gardă personală, apărându-te împotriva oricărui inamic posibil până în momentul în care vom intra în posesia firului…