Larry Niven - Lumea Inelară

Ceremonia de botez se transformă într-o lecţie de limbă. Louis îşi îmbogăţi vocabularul cu câteva cuvinte elementare din Limbajul Inginerilor Lumii Inelare. Descoperi că Interlocutorul era capabil să înveţe mai repede decât el. Probabil că atât el, cât şi Nessus fuseseră antrenaţi să se descurce cu limbaje umane, moduri de gândire umane, cu restricţii în domeniul limbajului şi auzului. Acesta putea fi încadrat în acelaşi tip.

Se despărţiră pentru cină. Din nou Nessus mâncă singur folosind bucătăria scuterului său, Louis şi Prill se delectară cu carne friptă, iar Kzinul, ascuns prin vreun cotlon, îşi devoră porţia de carne crudă.

După aceea, îşi continuară lecţia de limbă. Pământeanul începu s-o urască. Ceilalţi făceau progrese mari, însă el se simţea ca un idiot.

— Dar, Louis, trebuie să învăţăm limba! insistară tovarăşii lui. Viteza noastră de călătorie e redusă şi trebuie să facem rost de hrană. Vom fi obligaţi să luăm legătura cu băştinaşii.

— Ştiu. Dar niciodată nu mi-au plăcut limbile străine.

Căzu întunericul. În ciuda faptului că se aflau la distanţă de Ochiul Furtunii, plafonul de nori era compact şi noaptea semăna cu gura unui Dragon. Louis ceru întreruperea lecţiei. Era obosit, iritat şi cât se poate de nesigur de el. Ceilalţi îl lăsară să se odihnească.

Urmau să depăşească Ochiul furtunii peste aproximativ zece ore.

Louis plutea la limita unui somn obositor, când Prill se întoarse. Îi simţi îmbrăţişarea lascivă şi se trezi.

Apoi femeia se depărtă brusc şi începu să-i vorbească în limba ei, dar folosind un idiom simplificat, pentru ca Louis s-o poată înţelege.

— Tu eşti şeful?

Cu ochii cârpiţi de somn, bărbatul se gândi preţ de câteva momente.

— Da, răspunse el în cele din urmă, simplificând astfel o situaţie complexă.

— Fă-l pe cel cu două capete să-mi dea maşina lui!

— Cum? îşi căută Louis cuvintele. Ce anume?

— Maşina lui care mă face fericită. O vreau! Tu o s-o iei de la el! Louis izbucni în râs, având convingerea că începea s-o înţeleagă.

— Mă vrei? Atunci trebuie să i-o iei! repetă Prill supărată.

Păpuşarul avea un lucru pe care femeia şi-l dorea cu ardoare. În schimb, ea nu avea nici o posibilitate de a face presiuni asupra lui, deoarece el nu era om. Louis era singurul bărbat ce se găsea prin preajmă. Puterea ei urma să-l facă să se supună voinţei sale. Pesemne că metoda asta funcţionase de fiecare dată. Nu era ea oare o zeiţă?

Era posibil ca părul lui s-o fi făcut să-l judece greşit. Probabil presupusese că el aparţinea clasei de jos sau că era doar pe jumătate Inginer, din cauza feţei sale spâne. Asta ar fi presupus faptul că se născuse după Prăbuşirea Oraşelor şi nu avea drogul tinereţii. În viziunea ei Louis ar fi trebuit să se afle în primul flux al tinereţii.

— Ai perfectă dreptate! îi zise Louis în limba lui.

Prill îşi încleştă pumnii, furioasă, deoarece batjocura era clară.

— Uri bărbat de treizeci de ani ar fi o păpuşă în mâinile tale, continuă el. Numai că eu sunt puţin mai bătrân.

Şi râse din nou.

— Unde ţine maşina? susură Prill.

În întuneric femeia alunecă spre el — o umbră senzuală. Scalpul ei strălucea uşor, părul negru i se răsfiră pe umeri. Louis simţi cum i se opreşte respiraţia. Totuşi, în cele din urmă îşi găsi cuvintele:

— Este lipită de scheletul său, sub piele. Într-unul dintre capete.

Prill scoase un sunet ca un sughiţ. Trebuia să fi înţeles: jucăria era implantată în mod chirurgical. Se răsuci scurt pe călcâie şi părăsi încăperea.

Bărbatului îi trecu prin minte s-o urmeze. O dorea mai mult decât era dispus s-o recunoască. Dar îşi aminti că exista riscul ca ea să-i anihileze personalitatea. În plus, scopurile ei nu se potriveau întru totul cu ale sale.

Şuierul vântului crescu în mod treptat. Somnul lui Louis deveni agitat… şi se transformă într-un vis erotic.

Deschise ochii.

Prill îngenunchease, încălecându-l ca pe o sanie, plimbându-şi degetele uşor pe pieptul şi pe abdomenul său. Şoldurile i se mişcau în mod ritmic şi Louis începu să se mişte şi el, drept răspuns. Femeia îl strunea ca pe un instrument muzical.

— Când am să termin, o să-mi fii dator! cârâi ea.

În vocea ei se distingea plăcerea, dar nu plăcerea femeii născută din desfătarea bărbatului. Era simţământul unei puteri ce o înlănţuia.

Atingerea ei era la fel de fluidă ca un sirop. Prill cunoştea un secret străvechi şi teribil, şi anume că fiecare femeie se năştea cu un fel de tasp a cărui putere devenea nelimitată, dacă învăţa să se folosească cum trebuia de el. S-ar fi folosit de acest tasp şi apoi s-ar fi retras, şi iar s-ar fi folosit şi s-ar fi retras, până când Louis ar fi implorat să-i fie acordat dreptul de a o servi…

Ceva se schimbase în ea. Figura inexpresivă nu trăda nimic, dar bărbatul îi auzi icnetele de plăcere şi-i simţi o modificare în mişcări. Continuă să se mişte, până când ajunseră în acelaşi timp la final.

Femeia rămase lângă el toată noaptea. Din când în când, se trezeau şi făceau dragoste, apoi adormeau la loc. Dacă în decursul acestor episoade Prill simţi dezamăgirea, nu o arătă sau Louis nu o putu sesiza. Ştia doar că încetase să-l mai folosească ca pe un instrument muzical. Acum cântau într-un duet.

Ceva se întâmplase cu ea. Louis bănuia cam despre ce era vorba.

Zorile se iviră cenuşii, mirosind a furtună. Vântul urla în jurul bătrânei clădiri. Ploaia spăla fereastra panoramică de pe puntea de comandă şi intra prin ferestrele sparte de sus. Improbabilul ajunsese foarte aproape de Ochiul furtunii.

Louis se îmbrăcă şi părăsi puntea de comandă. Îl găsi pe Nessus pe culoar.

— Ei, tu! urlă el. Păpuşarul înlemni.

— Ce s-a întâmplat, Louis?

— Ce i-ai făcut lui Prill noaptea trecută?

— Mai degrabă, ar trebui să-mi fii recunoscător! Individa încerca să te controleze, să te condiţioneze pentru a se putea folosi apoi de tine. Am auzit toată discuţia…

— Ai folosit taspul asupra ei.

— l-am oferit o doză de trei secunde de intensitate medie în timp ce eraţi angajaţi în activitatea voastră de reproducere. Acum ea este cea condiţionată.

— Monstrule! Eşti un monstru egoist!

— Nu te apropia mai mult, Louis!

— Prill este un om cu voinţă proprie.

— Şi cum rămâne cu propria ta voinţă?

— Nu mă pândea nici un fel de pericol! Nu mă poate controla!

— Cumva te deranjează şi altceva, Louis? Nu-ţi face probleme: nu sunteţi primul cuplu uman pe care i-am văzut reproducându-se. A trebuit să ştiu totul despre specia voastră. Nu te apropia mai mult, Louis!

— Nu aveai dreptul!

În mod sigur, pământeanul nu intenţionase câtuşi de puţin să-i facă vreun rău Păpuşarului. Îşi încleştase furios pumnii, dar nu avusese de gând să se folosească de ei. Furios, înaintă…

Si, în aceeaşi clipă, fu în extaz.

Se trezi în mijlocul celei mai mari bucurii pe care o simţise vreodată, fiind totodată conştient de faptul că Nessus folosea taspul asupra sa. Fără să-şi lase timp să mai analizeze consecinţele, îşi luă avânt.

Îşi folosi toată forţa pentru a se smulge de sub acţiunea taspului. Nu era mare lucru, dar se folosi de ea pentru a-l lovi pe Păpuşar în laringe, sub maxilarul stâng.

Consecinţele se dovediră a fi hidoase. Nessus făcu „hâc”, se poticni, dându-se îndărăt, şi opri acţiunea taspului…