Larry Niven - Lumea Inelară

Căutătorul

Pe Halrloprillalar o îngrozea Interlocutorul, iar Nessus era destul de precaut ca să-i dea drumul de sub influenţa taspului. Pretindea că este nevoit să-i amplifice doza de tasp de fiecare dată când îl vedea pe Kzin şi că în cele din urmă femeia avea să ajungă să se bucure de apariţia acestuia. Între timp, amândoi evitau compania Kzinului.

În consecinţă, ei aşteptau în altă parte în vreme ce Louis şi Kzinul stăteau întinşi pe burtă pe platforma de observaţie, studiind penumbra blocului celular.

— Dă-i bătaie! îl îndemnă Louis pe tovarăşul său.

Kzinul declanşă ambele fascicule.

Răsună un tunet care se repercută ca un ecou în blocul celular. Un punct incandescent apăru pe perete, la mare înălţime, chiar sub tavan. Acesta începu să se mişte încet, în sensul acelor de ceasornic, lăsând în urmă o dâră roşie strălucitoare.

— Taie bucăţi, îl sfătui Louis pe Interlocutor. Dacă întreaga masă se separă dintr-o dată, vom fi azvârliţi ca nişte muşte de pe un câine care se scutură.

Ascultător, Kzinul schimbă unghiul tăieturii.

Cu toate acestea, clădirea basculă atunci când căzu prima bucată. Louis se agăţă de podea. Prin deschiderea apărută văzu lumina soarelui, oraşul şi oamenii.

Dar nu reuşi să aibă o perspectivă direct în jos până ce o jumătate de duzină de bucăţi n-o luară şi ele pe urmele celei dintâi.

Văzu un altar din lemn şi o machetă confecţionată din metal argintiu, de formă rectangulară de pe care se ridica o cupolă parabolică. Altarul putu fi observat doar o clipă, până când următoarea masă de structură decupată căzu în apropierea lui şi îşi împrăştie resturile în toate direcţiile. După aceea nu mai rămase decât praf şl metal încovoiat. Oamenii o luaseră la fugă cu mult timp înainte.

— Închipuie-ţi, o groază de lume în inima unui oraş abandonat, la mulţi kilometri distanţă de ogoare! se plânse pământeanul lui Nessus. O distantă de o zi. Ce naiba fac ăştia aici?

— O slăvesc pe zeiţa Halrloprillalar. Ei sunt sursa de hrană a lui Prill.

— Aha! Îi aduc ofrande…

— Desigur. Nu înţeleg, însă, ce te deranjează…

— Ar fi putut fi loviţi.

— Poate că unii au şi fost loviţi.

— Şi cred că am văzut-o pe Teela, acolo jos. Doar pentru o clipă.

— Prostii, Louis! Să testăm forţa noastră motoare?

Scuterul Păpuşarului era îngropat într-o gogoaşă gelatinoasă de plastic transparent. Nessus se aşeză lângă pupitrul lăsat liber. Fereastra panoramică le oferea o vedere impresionantă a oraşului: docurile, turnurile plutitoare plate ale Centrului Civic, jungla în expansiune care probabil fusese cândva un parc… Toate la aproape o mie de metri sub ei.

Louis îşi compuse o poză de paradă. Ca model de inspiraţie pentru echipajul său, eroicul comandant stă în mijlocul punţii de comandă. Motoarele tip rachetă deteriorate pot exploda la prima solicitare, dar riscul e necesar. Navele de război Kzinti trebuie oprite înainte de a se apropia de Pământ!

— N-o să meargă, îşi dădu cu părerea bărbatul.

— De ce nu? se miră Păpuşarul. Tensiunile n-ar trebui să depăşească…

— Un castel zburător, pentru numele lui Finagle! Abia acum mi-am dat seama cât de nebunesc e planul nostru. Probabil că ne-am pierdut minţile! Să ne îndreptăm spre casă într-o jumătate de zgârie-nori…

Atunci clădirea vibră şi Louis înţepeni. Nessus pornise propulsia.

Oraşul începu să alunece prin faţa ferestrei, din ce în ce mai rapid. Acceleraţia se micşoră. Nici un moment nu depăşise 0,3 m/s 2. Viteza maximă părea să fie în jur de 300 km/oră, iar castelul era stabil ca o stâncă.

— Se vede treaba că am centrat aeroscuterul corect, zise Nessus. Podeaua este orizontală, după cum îţi dai seama, iar structura nu arată nici o tendinţă de rotaţie. Şi acum încotro?

Pământeanul nu răspunse.

— Unde mergem Louis? Kzinul şi cu mine n-avem nici un fel de plan. Indică-ne direcţia!

— Spre tribord.

— Foarte bine. Drept spre tribord?

— Drept. Trebuie să ocolim Ochiul furtunii. Apoi cotim cu 45 de grade, sau cam aşa ceva, spre babord.

— Cauţi oraşul în care se află un turn plutitor numit Cerul?

— Da. Îl poţi găsi?

— N-o să fie nici o problemă. Am avut nevoie de trei ore de zbor ca să ajungem aici; ne vom întoarce la turn în treizeci de ore, maximum. Şi apoi, ce vom face?

— Depinde.

Imaginea era atât de veridică! Numai deducţie pură şi imaginaţie, şi totuşi… era atât de veridică! Louis Wu avea tendinţa de a visa cu ochii deschişi, color.

Atât de veridică. Dar era şi reală?

Era înspăimântător cât de repede-i dispăruse încrederea în turnul zburător. Cu toate acestea, clădirea continua să zboare, fără a avea nevoie de priceperea lui.

— Ierbivorul pare mulţumit să-ţi execute comenzile, zise Kzinul. Scuterul zumzăia monoton, la câţiva metri distanţă. Peisajul trecea prin dreptul ferestrei panoramice. Ochiul furtunii se profila într-o parte, urmărindu-i cu privirea sa gri pătrunzătoare.

— Ierbivorul şi-a pierdut minţile, bombăni Louis. Presupun că tu ai mai multă raţiune.

— Nicidecum. Dacă ai un ţel sunt mulţumit să te urmez. Dar dacă acesta va implica şi o luptă, ar trebui să cunosc unele amănunte.

În loc de răspuns, pământeanul emise un soi de mormăit.

— Oricum, ar trebui să cunosc unele amănunte, ca să-mi pot da seama dacă va fi necesar să ne luptăm, insistă Kzinul.

— Pui bine problema! zâmbi celălalt. Interlocutorul aşteptă.

— Mergem după firul pătratului de umbră, zise Louis. Îţi mai aminteşti de firul în care am intrat după ce protecţia împotriva meteoriţilor ne-a avariat nava? Mai târziu, el a început să cadă peste oraş, peste turnul plutitor, buclă după buclă, la nesfârşit. Acum, în acel loc, ar trebui să existe zeci de mii de kilometri, o cantitate mult mai mare decât am avea nevoie pentru ceea ce mi-am pus în cap.

— Ce ai de gând, Louis?

— Să fac rost de acest fir. Sunt şanse ca băştinaşii să ni-l dea, dacă Prill îl cere în mod politicos şi dacă Nessus îşi foloseşte taspul.

— Şi după asta?

— După asta, o să aflaţi cu toţii cât sunt de nebun.

Turnul se deplasa spre tribord, precum un transatlantic al cerului. Navele spaţiale nu fuseseră niciodată atât de spaţioase. Cele care zburau în atmosferă nici nu puteau fi puse în discuţie. Pe scurt, nu exista nimic comparabil în spaţiul cunoscut. În total, călătorii aveau la dispoziţie şase punţi!

Totuşi, erau şi unele lipsuri ce riscau să devină sâcâitoare. Rezerva de hrană de la bord era constituită din carne congelată, fructe perisabile şi produsele oferite de bucătăria scuterului lui Nessus. Hrana Păpuşarilor nu era nutritivă pentru oameni, cel puţin aşa spunea Nessus. Din cauza asta, micul dejun şi cina lui Louis erau reprezentate de carne friptă cu laserul de semnalizare şi fructe roşii cât pumnul.

În plus, nu era apă.

Şi nici cafea.

Prill fusese convinsă să caute câteva sticle conţinând o băutură alcoolică. Ţinuseră o mică ceremonie de botez al navei într-o încăpere de pe „punte”, pe durata căreia Kzinul fusese împins politicos într-un colţ, iar Prill nu îndrăznise să se îndepărteze de uşă. Nimeni nu dorise să accepte numele propus de Louis, Improbabilul , aşa încât au fost patru botezuri în patru limbi diferite.

Băutura era… proastă. Kzinul nu putea s-o suporte, iar Nessus nici măcar nu încercase s-o guste. Dar Prill dăduse gata o sticlă, le astupase pe celelalte şi le pusese bine.