Larry Niven - Lumea Inelară

— Serios?

— Are destulă experienţă în domeniul limbilor străine.

— Asta a fost cea mai nedreaptă remarcă!

— Poftim?

— Las-o baltă! Continuă!

— E bătrân, Louis. A luat o doză masivă de ceva similar acceleratorului metabolic, cu multă vreme în urmă. Spune că a cumpărat-o de la un vrăjitor rău. Este atât de bătrân, încât bunicii săi îşi amintesc Prăbuşirea Oraşelor. Şi ştii cum îşi petrece viaţa? — Zâmbetul ei deveni răutăcios. — … Este angajat într-un fel de aventură. Cu mult timp în urmă a făcut un jurământ că va merge până la baza Arcadei. Pentru asta se zbate de sute de ani.

— La baza Arcadei?

Tânăra încuviinţă din cap. Zâmbea, părând că apreciază gluma, dar privirea ei trăda şi altceva. Louis mai descifrase iubire în ochii Teelei, dar niciodată tandreţe.

— Şi eşti mândră de el din cauza asta?! Prostuţă mică, nu ştii că nu există nici o Arcadă?

— Ba da.

— Şi atunci de ce nu-i spui?

— Dacă-i spui tu, am să te urăsc. A irosit prea mult timp căutând-o. Şi face numai fapte bune. Cunoaşte câteva meşteşuguri simple şi le răspândeşte de-a lungul Inelului în călătoria sa.

— Câtă informaţie poate purta cu el? Nu pare a fi prea inteligent.

— Nu este.

Din tonul Teelei reieşea asta.

— Dar dacă voi călători cu el, îi voi putea învăţa pe băştinaşi infinit mai multe lucruri.

— Ştiam că o să vină şi asta! murmură Louis, resimţind o durere surdă.

Oare ea ştia că-l rănise? Probabil că acum puţin îi păsa de el.

— Am rămas în piaţă aproape o zi, înainte ca să-mi dau seama că veţi veni după scuterul meu, şi nu după mine. El mi-a vorbit despre Hal… mă rog,… despre zeiţa aceea, despre turnul plutitor şi despre vehiculele prinse în capcană. Prin urmare, am mers acolo. Am stat în preajma altarului, aşteptând să vă observ scuterele. Apoi clădirea a început să se desfacă în bucăţi. După aceea, Căutătorul…

— Căutătorul?

— Ăsta-i numele pe care şi l-a ales singur. Când cineva îl întreabă de ce, el îl lămureşte că se află în drum spre baza Arcadei şi îl poate povesti despre aventurile pe care le-a avut în cale… Înţelegi?

— Mda.

— Aşadar, Căutătorul a început să verifice motoarele tuturor vechilor vehicule. Mi-a spus că piloţii obişnuiau să-şi oprească motoarele atunci când erau prinşi de poliţie, astfel încât ele să nu se ardă.

Louis, Kzinul şi Nessus schimbară între ei priviri ce exprimau uimirea. Jumătate dintre maşinile alea vechi ar fi putut fi încă utilizabile!

— Am găsit un vehicul care funcţiona, continuă Teela. Vă urmăream, dar exista riscul să vă pierdem în întuneric. Din fericire, câmpul-capcană ne-a prins pentru depăşire de viteză.

— Din fericire, fireşte! mormăi Louis. Cred că am auzit zgomotul sonic noaptea trecută, dar nu sunt sigur…

Căutătorul se oprise din vorbit. Se sprijinea confortabil cu spatele de zid, privindu-l pe Interlocutor, cu un zâmbet pe jumătate ascuns.

Kzinul îi susţinu privirea. Pământeanul avu impresia că amândoi se întrebau ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi încins o bătaie straşnică.

Dar Prill îşi întoarse ochii spre fereastra panoramică şi înlemni. Când urletul vântului se mai domoli, începu să tremure.

Poate mai văzuse formaţiuni ca Ochiul furtunii. Cratere mici, provocate de asteroizi, rapid reparate, întotdeauna întâmplându-se departe, în altă parte, dar de fiecare dată fotografiate pentru mass-media de pe Lumea Inelară. Întotdeauna un Ochi al furtunii reprezentase un motiv de teamă. Atmosfera respirabilă scurgându-se în spaţiul interstelar… Un uragan culcat pe o parte, având la partea sa finală o scurgere similară cu cea a unei băi… Iar dacă ai fi fost prins în curentul de aspiraţie…

Vântul urla şi mai tare.

— Sper că această clădire e suficient de masivă, vorbi Teela cu o nuanţă de îngrijorare în glas.

Louis era uimit. Cât de mult se schimbase! Dar Ochiul furtunii o ameninţase în mod direct, atunci când…

— Am nevoie de ajutorul tău, îi zise ea. Ştii, îl vreau pe Căutător.

— Înţeleg…

— Şi el mă vrea pe mine, dar are un ciudat simţ al onoarei. Am încercat să-i povestesc despre tine, atunci când l-am silit să urmărească clădirea plutitoare. A devenit foarte neliniştit şi a încetat să se mai culce cu mine. Crede că-ţi aparţin.

— Asta-i o formă de sclavie?

— Sclavie pentru femei, presupun… O să-i spui că nu eşti stăpânul meu, nu-i aşa?

Bărbatul simţi un nod în gât.

— Am putea economisi multe explicaţii dacă i te-aş vinde, pur şi simplu. Dacă asta e ceea ce vrei…

— Corect. Vreau să călătoresc în jurul Lumii Inelare împreună cu el. Îl iubesc, Louis!

— Desigur. Aţi fost făcuţi unul pentru celălalt. Era scris să vă întâlniţi. Cele o sută de miliarde de cupluri care au simţit exact la fel…

Fata începuse să-l privească cu îndoială.

— Nu cumva eşti… sarcastic, Louis?

— În urmă cu o lună, n-ai fi putut deosebi sarcasmul de un tranzistor pe sticlă. Nu, lucrul cel mai ciudat este că nu sunt sarcastic. Cele o sută de miliarde de cupluri nu contează, pentru că ele nu făceau parte din acest experiment nebun al Păpuşarilor.

Dintr-o dată, cu toţii îşi concentrară atenţia asupra lui. Chiar şi Căutătorul îl privi, intrigat de faptul că toţi se uitau la Louis. Dar Louis avea ochi doar pentru Teela Brown.

— Ne-am prăbuşit pe Lumea Inelară, continuă el cu blândeţe, deoarece ea este mediul tău ideal. Aveai nevoie să înveţi lucruri pe care nu le-ai putut deprinde pe Pământ sau oriunde în spaţiul cunoscut. Poate că există şi alte motive. Un accelerator metabolic mai bun, de exemplu, şi mai mult spaţiu vital. Dar motivul principal pentru care te afli aici este să înveţi.

— Să învăţ ce?

— Ce este durerea. Frica. Pierderea celorlalţi. Ai devenit o altă femeie, de când te afli aici. Cu câtva timp în urmă erai un fel de… abstracţie. Ţi-ai scrântit vreodată degetul?

— Ce cuvânt ciudat! Nu cred.

— Ţi-ai ars vreodată tălpile?

Teela îi aruncă o scurtă privire. Îşi amintise.

— Mincinosul s-a prăbuşit pentru ca tu să ajungi aici. Am călătorit câteva sute de mii de kilometri pentru a i te oferi Căutătorului. Scuterul tău te-a adus precis deasupra lui şi a intrat în capcana poliţiei exact în acest punct, deoarece Căutătorul este bărbatul cu care ţi-era sortit să fii împreună.

Teela zâmbi la ultima remarcă, dar Louis nu-i întoarse zâmbetul. Continuă:

— Şansa ta impunea să ai timp suficient pentru a-l cunoaşte. Din acest motiv Kzinul şi cu mine am atârnat cu capul în jos…

— Louis!

— …deasupra unui gol de treizeci de metri, timp de vreo douăzeci de ore. Dar se putea şi mai rău.

— Asta depinde de punctul de vedere, mârâi Kzinul. Louis îl ignoră şi îşi duse raţionamentul şi mai departe:

— Mai întâi te-ai îndrăgostit de mine deoarece respectivul sentiment îţi oferea un motiv să te alături expediţiei spre Lumea Inelară. Nu mă mai iubeşti pentru că nu mai ai nevoie de mine. Eşti aici. Şi eu m-am îndrăgostit de tine din acelaşi motiv, fiindcă norocul Teelei Brown m-a folosit ca pe o marionetă… Dar adevărata marionetă eşti tu. Vei dansa agăţată de sfori tot restul vieţii tale. Numai Finagle ştie dacă eşti capabilă de liber arbitru. Vei avea destule necazuri încercând să-l foloseşti…

Teela se albise la faţă şi încremenise. Faptul că nu plângea era doar rezultatul unui exerciţiu evident de autocontrol. Înainte n-ar fi fost în stare să se stăpânească.