Larry Niven - Lumea Inelară

Acestea nici măcar nu erau nişte idei noi. Louis fusese tot timpul în alertă încă de când Nessus recunoscuse că Păpuşarii dirijaseră o navă Outsideră spre Procyon cu ajutorul unei momeli stelare. Paranoia sa era oarecum justificată. Dar nu era nimic de făcut.

Pentru a nu-şi mai obosi mintea, Louis sparse uşa altei celule. Mai mult pe bâjbâite se strădui să sfărâme încuietorile cu laserul de semnalizare reglat pe înaltă putere şi fascicul îngust, şi la a patra încercare uşa cedă.

Imediat dinăuntru se revărsă o duhoare cumplită. Louis îşi ţinu răsuflarea şi-şi vârî înăuntru capul şi braţul ce ţinea laserul reglat pe iluminare. Cineva murise acolo după defectarea sistemului de ventilaţie. Cadavrul era întins lângă fereastra panoramică şi avea un ciocan greu în mână. Ciocanul era făcut zob. În schimb, fereastra rămăsese intactă.

Celula de alături se dovedi a fi goală. Louis se instală acolo.

Traversase temniţa pentru a ajunge la o celulă cu fereastra spre tribord. Putea să vadă drept în faţă uraganul rotitor. Mărimea sa era respectabilă, dacă ţinea seama de faptul că-i despărţeau de el aproape patru mii de kilometri. Un ochi imens, albastru şi ameninţător.

În sensul de rotaţie se mai afla o clădire plutitoare înaltă şi subţire, cam de mărimea unei nave de pasageri. O clipă Louis îşi închipui că era o navă spaţială, ascunsă aici din întâmplare şi că, pentru a scăpa de pe Inel, nu le rămânea altceva de făcut decât să…

Era o distracţie nostimă.

Louis se forţă să memoreze topografia oraşului. Putea fi un atu important. Era primul loc în care găsiseră semne de civilizaţie încă active.

După aproape o oră îşi permise o scurtă pauză. Se afla aşezat pe patul oval studiind Ochiul şi… dincolo de Ochi, destul de lateral, se zărea un mic triunghi strălucitor gri-maroniu.

— La naiba! mormăi încet Louis.

Triunghiul se distingea foarte clar în haosul alb-gri al orizontului infinit. Asta însemna că acolo era încă zi… deşi el privea direct spre tribord…

Louis se duse să-şi ia binoclul.

Binoclul îi înfăţişă fiecare detaliu la fel de clar şi contrastant ca şi cum ar fi fost vorba de craterele Lunii. Un triunghi neregulat, roşu maroniu la bază, strălucitor ca zăpada murdară în vârf… Pumnul-lui-Dumnezeu. Mult mai mare decât şi-l închipuiseră. Pentru a fi vizibil de la o asemenea distanţă, muntele trebuia să se înalţe mult dincolo de limitele atmosferei.

Scuterele parcurseseră cu aproximaţie o distanţă de 240 de mii de km de la locul prăbuşirii navei. În acest caz, Pumnul-lui-Dumnezeu ar fi trebuit să măsoare cel puţin 1600 km în înălţime. Louis fluieră uimit şi privi din nou prin binoclu.

Stând în întunericul aproape deplin, Louis deveni treptat conştient de zgomotele de deasupra sa. Curios, îşi scoase capul din celulă.

— Bun venit, Louis! mârâi vesel Interlocutorul.

Felina îi făcea semne cu carcasa crudă şi roşie, devorată pe jumătate, a unui animal de dimensiunile unei antilope. Înfulecă o bucată de mărimea unei fripturi întregi, apoi încă una. Avea dinţii construiţi pentru sfâşiere, nu pentru mestecare. Apoi îşi lungi gâtul, pentru a rupe dintr-un fel de pulpă sângerie pe care mai rămăsese copita.

— Am păstrat ceva şi pentru tine, Louis! E moartă de câteva ore, dar nu contează. Ar trebui să te grăbeşti. Ierbivorul preferă să nu ne vadă mâncând. Observă peisajul de la fereastra celulei mele.

— Aşteaptă până când îl va vedea pe cel de la fereastra mea! Ne-am înşelat în legătură cu Pumnul-lui-Dumnezeu, Kzinule! Are cel puţin 1600 km înălţime. Vârful nu-i acoperit de zăpadă, ci…

— Louis, mănâncă!

Bărbatul se simţi salivând.

— Trebuie să găsesc o metodă ca să gătesc lucrul ăsta…

În cele din urmă, îl puse pe Kzin să jupoaie pielea de pe pulpă, apoi prinse copita într-o scară ruptă şi fripse carnea cu laserul pe intensitate mare, deschidere mare.

— Chestia asta nu e proaspătă, zise neîncrezător Kzinul, dar arderea nu reprezintă o soluţie…

— Ce face Nessus? E prizonier sau se află la comandă?

— Parţial la comandă, presupun. Priveşte în sus!

Femeia nu mai era decât o siluetă minusculă pe platforma de observare, cu picioarele atârnându-i în gol, cu faţa şi scalpul scăldate de lumina care venea de jos.

— Vezi? Nu-l scapă din ochi.

Louis decise că friptura era gata. În timp ce mânca, era conştient că Interlocutorul îi urmărea cu nerăbdare mişcările lente ale maxilarelor ce mestecau fiecare îmbucătură. El personal avea senzaţia că mănâncă mai repede decât un lup. Era flămând.

Pentru a-l menaja pe Păpuşar, pământeanul şi Kzinul aruncară oasele prin fereastra spartă. După aceea, se strânseră în jurul scuterului acestuia.

— Fata este parţial condiţionată, îşi începu relatarea Nessus. Avea greutăţi în respiraţie… sau îl deranjaseră mirosurile de carne crudă şi arsă…

— Am aflat destule lucruri de la ea.

— Ţi-a spus de ce ne-a atras în cursă?

— Da, şi multe altele. Am avut noroc. Este astronaut — a fost pe o navă colectoare.

— Ura! strigă Louis.

Numele ei era Halrloprillalar Hotrufan. Călătorise cu o navă colectoare de hidrogen interstelar… Pioneer (Nessus îi rosti numele după o mică ezitare)… timp de 200 de ani.

Nava făcea un circuit de 24 de ani care înconjura patru stele şi sistemele lor planetare: cinci lumi cu atmosferă pe bază de oxigen şi Lumea Inelară. Termenul de an folosit în acest caz era o unitate de măsură tradiţională, care n-avea nimic de-a face cu Lumea Inelară. Probabil că se potrivea cu perioada de revoluţie a uneia dintre planetele abandonate.

Două dintre cele cinci lumi fuseseră ticsite până la refuz cu reprezentanţi ai rasei umane, înainte de construcţia Inelului. Acum acestea erau abandonate ca şi celelalte, fiind acoperite de vegetaţie sălbatică şi de resturile oraşelor în ruină.

Halrloprillalar făcuse circuitul de opt ori. Ştia că pe planetele respective crescuseră plante şi animale care nu se putuseră adapta pe Inel, datorită lipsei unui ciclu vară-iarnă. Unele dintre aceste plante erau mirodenii. Unele dintre animale erau pentru carne. Despre celelalte… Halrloprillalar nu ştia nimic şi nici nu-i păsa.

Slujba ei n-avea nici o legătură cu încărcătura navei.

— Nici cu propulsia sau cu asigurarea condiţiilor de viaţă, continuă Nessus. N-am fost în stare să aflu ce făcea ea de fapt. Pioneer avea un echipaj compus din 36 de persoane. Fără îndoială că unii dintre ei erau în plus. Sunt convins că nici ea n-avea de îndeplinit nişte sarcini complexe sau esenţiale. Să ştii că nu e prea inteligentă, Louis.

— Ţi-a trecut prin cap s-o întrebi care era raportul pe sexe la bordul navei? Din cei 36 de membri, câte erau femei?

— Mi-a spus asta. Trei.

— Atunci poţi să-ţi imaginezi care era menirea ei.

Două sute de ani de călătorii, siguranţă, aventură… Apoi, la sfârşitul celei de a opta călătorii, Lumea Inelară refuzase să răspundă apelurilor navei Pioneer .

Tunul electromagnetic nu mai funcţiona.

Conform celor detectate de telescoape, nu exista nici un fel de activitate pe nici un astroport.

Cele cinci lumi din circuitul lui Pioneer nu erau echipate cu tunuri electromagnetice pentru frânare. Din cauza asta nava avea la bord combustibil pentru frânare reactivă, condensat în timpul călătoriei din hidrogenul interstelar. Ca atare, ar fi putut ateriza… dar unde?