Larry Niven - Lumea Inelară

— Nessus te roagă să-ţi focalizezi laserul de semnalizare pe intensitate mică şi deschidere mare, continuă Kzinul. E necesar ca atunci când ea se reîntoarce să te vadă că-l foloseşti la iluminat. Eu nu trebuie să-mi arăt arma. Fără îndoială, individa asta ne poate omorî pe amândoi prin răsucirea unui comutator. Nu trebuie să-şi dea seama că suntem înarmaţi.

— Şi atunci nu distrugem cea de-a treia armă a clădirii? pufni Louis. Trecu un moment până când Kzinul făcu din nou oficiul de purtător de cuvânt:

— N-o s-o facem. Nessus spune că va încerca altceva. Vine încoace.

Bărbatul îşi lăsă capul să-i cadă pe carcasa de metal. Uşurarea pe care o simţea era atât de mare încât nu scoase nici o vorbă până când Interlocutorul adăugă:

— Nu va obţine altceva decât că vom fi toţi în aceeaşi capcană. Louis, cum să-l determin să se răzgândească?

— Spune-i asta. Sau nu, n-are rost! Dacă el n-ar fi convins că va fi în deplină siguranţă, ar sta deoparte.

— Cum ar putea fi în siguranţă?

— Nu ştiu. Lasă-mă să mă odihnesc!

Păpuşarul probabil că ştia ce face. Putea avea încredere în laşitatea lui, gândi Louis, în timp ce îşi freca obrazul de metalul neted şi rece.

Moţăia.

Nici un moment nu-şi îngăduise să uite unde se afla. Dacă scuterul său vibra sau se rotea, se trezea pe dată strângând metalul cu genunchii şi încleştându-şi mâinile pe resturile de balon. În loc de somn, avu parte de un coşmar continuu.

Atunci când lumina îi fulgeră prin faţa pleoapelor, se trezi brusc.

Lumina zilei pătrundea prin fanta orizontală care servise drept uşă. Pe fundalul strălucitor, scuterul lui Nessus se desena ca o siluetă întunecată. Vehiculul era întors cu susul în jos, aidoma Păpuşarului, care însă era menţinut în şa de ancorajul vehiculului şi nu de baloane de avarie.

Fanta se închise în urma sa.

— Bun venit! îl întâmpină Kzinul cu o voce neclară. Poţi să mă întorci cu capul în sus?

— Nu încă. A reapărut femeia?

— Nu.

— Va veni. Pe oameni îi caracterizează curiozitatea, Interlocutorule. Ea n-a mai avut ocazia să vadă până acum reprezentanţi ai speciilor noastre.

— Şi ce dacă? Tot ce vreau e să mă întorc cu capul în sus, mormăi Kzinul.

Păpuşarul manevră ceva la pupitrul său. Se întâmplă un miracol: aeroscuterul său se întoarse.

— Cum? reuşi să îngaime Louis, uluit la culme.

— Am deconectat totul de îndată ce mi-am dat seama că semnalul pirat a pus stăpânire pe comenzile mele. În cazul în care câmpul de sustentaţie nu m-ar fi captat, aş fi avut timpul necesar să pornesc din nou motoarele înainte de a lovi pavajul. Acum pasul următor va fi simplu. Când fata va veni din nou, te rog să te porţi prieteneşte. Poţi chiar încerca să ai relaţii sexuale cu ea, dacă presupui că aşa ceva e posibil. Kzinule, Louis va fi stăpânul nostru, iar noi vom fi servitorii săi. Femeia poate fi xenofobă: în consecinţă credinţa că un om comandă unor specii străine i-ar măguli ego-ul.

Louis izbucni în râs. Somnul plin de coşmaruri îl odihnise într-o oarecare măsură.

— Mă îndoiesc că se va arăta prietenoasă! Cât despre seducţie, ce să mai vorbim… N-ai văzut-o. E la fel de rece ca şi hrubele întunecate de pe Pluto, cel puţin în ceea ce mă priveşte, şi n-o pot condamna pentru asta.

Individa îl văzuse vomitând, ceea ce, în general, reprezenta o privelişte prea puţin romantică. Păpuşarul nu renunţă.

— Ea se va simţi fericită ori de câte ori ne va privi. Va înceta să se mai simtă fericită atunci când va încerca să ne părăsească. Dacă se va apropia de unul dintre noi, fericirea ei va creşte…

— La naiba, da! strigă Louis.

— Ai înţeles? Bine! În plus, ţin să-ţi spun că am exersat puţin limba băştinaşilor. Cred că pronunţia şi gramatica mea sunt suficient de corecte. Dacă aş şti şi semnificaţia cuvintelor…

Interlocutorul încetase de mult să se mai plângă. Atârnând cu capul în jos deasupra unui hău mortal, cu arsuri pe tot corpul şi cu o labă făcută scrum până la os, urlase la Louis şi Nessus pentru că nu voiseră să-l ajute. Dar de câteva ore bune nu mai scosese nici un sunet.

În lumina slabă Louis moţăia.

Prin somn auzi nişte clinchete de clopoţei şi se trezi.

Femeia cobora treptele emiţând acele clinchete. La mocasini avea clopoţei. Acum purta o rochie lungă şi decoltată, cu vreo şase buzunare voluminoase. Părul lung îi era pieptănat pe o parte, acoperindu-i un umăr.

Demnitatea calmă de pe faţa ei nu se modificase.

Femeia se aşeză din nou pe marginea platformei, cu picioarele în gol, şi începu să-l fixeze pe Louis Wu. Nici pământeanul nu-şi schimbă poziţia. Câteva minute se priviră drept în ochi.

Apoi ea băgă mâna într-unui din buzunarele ei umflate şi scoase de acolo ceva portocaliu, de mărimea unui pumn. Îl aruncă spre Louis, ţintind, astfel încât să treacă la câţiva centimetri de raza sa de prindere.

Louis îl recunoscu în momentul în care trecea pe lângă el. Un fruct zemos, de felul celor pe care le descoperise în desişuri cu două zile în urmă. Vârâse câteva în magazia bucătăriei scuterului său fără să le mai guste.

Fructul se sfărâmă de tavanul unei celule, lăsând o pată roşie. Instantaneu, bărbatul începu să saliveze şi se simţi ars de o sete cumplită.

Femeia mai aruncă un fruct. De data asta trecu mai aproape de el. Ar fi putut să-l prindă dacă ar fi încercat, dar asta ar fi însemnat să-şi răstoarne scuterul. Şi ea ştia acest lucru.

Al treilea fruct îl iovi în umăr. Louis se încleştă cu ultimele forţe de rămăşiţele de baloane şi blestemă.

Atunci scuterul lui Nessus ieşi la vedere.

Şi femeia zâmbi.

Păpuşarul plutise până atunci în spatele epavei în formă de camion. Din nou atârnând cu capul în jos se îndreptă în derivă spre platformă, ca şi cum ar fi fost tractat de un curent indus. Trecând pe lângă Louis îl întrebă:

— O poţi seduce?

Bărbatul mârâi. Apoi, dându-şi seama că Păpuşarul nu intenţiona să-şi bată joc de el, răspunse:

— Cred că ea e de părere că sunt un fel de animal. Las-o baltă!

— Atunci trebuie să folosim alte metode.

Louis îşi frecă fruntea de metalul rece. Dintr-o dată se simţea mizerabil.

— Eşti la comandă, oftă el. Pe mine nu m-a considerat ca pe un egal, dar poate că tu ai mai mult noroc. Eşti un alien până în măduva oaselor, aşa că n-are de ce să te considere un concurent.

Păpuşarul îl depăşise. Acum debita ceva într-un limbaj care aducea cu cel folosit de preotul-dirijor: sfântul limbaj al Inginerilor.

Femeia nu-i răspunse. De fapt… nu zâmbea, doar colţurile gurii ei păreau că aveau tendinţa de a se ridica, iar în ochi îi apăruse o scânteie de viaţă.

Probabil că Nessus folosea o intensitate redusă. Foarte redusă.

Păpuşarul vorbi din nou, şi de data asta ea îi răspunse. Avea o voce rece şi melodioasă, iar lui Louis i se păru impetuoasă.

Păpuşarul îşi modelă vocea după cea a femeii.

Ceea ce urmă fu o lecţie de limbi străine.

Pentru Louis Wu, aflat în echilibru instabil la o înălţime mortală, întreaga discuţie deveni curând extrem de plictisitoare, ici şi colo prindea câte un cuvânt. La un moment dat individa îi aruncă lui Nessus un exemplar din acel gen de portocală de mărimea unui pumn şi amândoi conveniră că era un thrumb. Nessus păstră fructul.

Deodată, femeia se ridică şi plecă.

— Ei? întrebă Louis.