Larry Niven - Lumea Inelară

— Probabil că s-a plictisit, îi răspunse Nessus. Nu m-a avertizat.

— Mor de sete! Îmi dai mie acel thrumb?

— Thrumb este culoarea, Louis, zâmbi Păpuşarul, apoi îşi manevră scuterul lângă cel al pământeanului şi-i dădu fructul.

Bărbatul era îndeajuns de disperat ca să-şi elibereze o mână. Asta însemna că trebuia să-i rupă coaja cu dinţii. La un moment dat, ajunse la pulpa fructului şi muşcă din ea. Era cel mai gustos lucru pe care-l mâncase în două sute de ani.

Când îl termină, întrebă:

— Se întoarce?

— Să sperăm. Am folosit taspul Ja o intensitate redusă, capabilă să acţioneze la nivel de subconştient. Îi va simţi lipsa. Momeala va deveni din ce în ce mai puternică de fiecare dată când mă va întâlni. Louis, o facem să se îndrăgostească de tine?

— Las-o baltă! Ea crede că sunt un băştinaş, un sălbatic. Şi asta ne duce la întrebarea: cine este ea?

— N-aş putea să-ţi spun. N-a încercat să evite întrebarea, dar nici n-a venit în întâmpinarea ei. Nu cunosc îndeajuns limba. Deocamdată…

Nessus coborâse pentru a explora zonele de dedesubt. Lipsit de intercomunicaţie, Louis încerca să urmărească manevrele Păpuşarului. În cele din urmă renunţă.

Mult mai târziu auzi paşi. De data asta fără clopoţei. Îşi făcu mâinile căuş şi strigă în jos:

— Nessus!

Sunetul se reflectă de pereţi şi se focaliză omogen în vârful conului. Păpuşarul sări în picioare, se urcă pe scuter şi decolă. Mai bine zis, fu aruncat în sus. Fără îndoială că-şi lăsase motorul în funcţiune pentru a se opune forţei de ridicare a câmpului. Acum pur şi simplu oprise motorul.

Nessus ajunsese din nou printre relicvele metalice, când paşii se opriră undeva deasupra lor.

— Ce naiba face? se impacientă Louis.

— Răbdare! Nu te poţi aştepta să fie condiţionată în urma unei singure expuneri la un tasp de intensitate mică.

— Încearcă să-ţi bagi bine în capetele tale turtite şi lipsite de creier următoarea idee: nu-mi pot ţine la nesfârşit echilibrul.

— Trebuie s-o faci! Cum te-aş putea ajuta?

— Apă! răspunse Louis, simţindu-şi limba mai uscată decât o bucată de flanelă făcută sul.

— Ţi-e sete? Cum pot să-ţi aduc apă? Dacă-ţi întorci capul, s-ar putea să-ţi pierzi echilibrul.

— Ştiu. Las-o baltă! — Caraghioasă situaţie: astronautul Louis Wu se temea de înălţime. — … Cum se simte Kzinul? schimbă el discuţia.

— Mă tem pentru el, Louis. Este inconştient de prea multă vreme.

— La naiba!

Paşi.

Pesemne că tipa asta avea o idee fixă cu schimbatul hainelor, se gândi Louis. Acum purta un fel de togă vopsită în verde şi portocaliu. Ca şi celelalte costumaţii, nici aceasta nu sugera nimic despre forma corpului ei.

Femeia îngenunche la marginea platformei de observaţie şi îi privi cu răceală. Louis se încleştă de pluta sa metalică şi aşteptă desfăşurarea evenimentelor.

Brusc, constată că individa îşi schimba atitudinea. Ochii săi deveniră visători, colţurile gurii i se întoarseră în sus.

Nessus vorbi.

Ea păru să stea în cumpănă preţ de câteva secunde, apoi îi dădu un răspuns.

După aceea îl părăsi.

— Ei?

— O să vedem.

— M-am săturat să aştept!

Dintr-o dată, scuterul Păpuşarului porni în sus. În sus şi înainte. Se lovi cu zgomot de marginea platformei ca o navă venită la acostare. Nessus păşi grijuliu pe teren solid.

Femeia veni în întâmpinarea lui. Ceea ce ţinea într-o mână era pesemne o armă. Cu mâna cealaltă atinse capul Păpuşarului, ezită, apoi îşi plimbă degetele pe coama acestuia.

Nessus scoase un sunet de încântare.

După aceea enigmatica fiinţă se răsuci pe călcâie şi începu să urce treptele fără să mai privească înapoi. Părea convinsă că Nessus avea s-o urmeze precum un câine, ceea ce se şi întâmplă.

Bravo, gândi Louis, fii ascultător! Fă-o să capete încredere în tine!

Dar când sunetele paşilor lor se stinseră, blocul de celule deveni un mormânt imens.

Kzinul se afla la o distanţă de aproape zece metri în această Mare a Sargaselor din metal. Patru degete cu perniţe şi un crâmpei de faţă îmblănită se vedeau din spatele unui balon de avarie. Louis n-avea cum să se apropie de el. Era posibil ca Interlocutorul să fi fost deja mort.

Printre oasele înălbite stivuite în partea de jos se zăreau aproximativ o duzină de ţeste. Oase, secole pierdute în uitare, metal ruginit şi tăcere… Louis Wu se cramponă de scuterul său, aşteptând ca forţele să i se epuizeze.

Câteva minute mai târziu, pe când moţăia, ceva se schimbă. Echilibrul se strică uşor…

Viaţa lui depindea de acest echilibru. Această dezorientare de moment îl aruncă într-o panică nebună. Privi în jurul său, neîndrăznind să-şi mişte decât ochii.

Vehiculele de metal erau la locul lor. Dar ceva se mişca…

O maşină îndepărtată se lovi de ceva, emise un scrâşnet metalic şi o lua în sus.

În sus?

Nu. Aterizase pe cel mai înalt rând de celule. Întreaga Mare a Sargaselor se scufunda uniform. Una câte una, epavele aterizau pe câte o suprafaţă plană şi rămâneau acolo.

Scuterul lui Louis se lovi violent de beton, se răsuci pe jumătate prins în turbulenţa forţelor electromagnetice şi rămase imobilizat. Louis se rostogoli de pe el.

Imediat încercă să se ridice în picioare, dar nu putu să-şi menţină echilibrul. Nu mai putea sta drept. Mâinile sale se transformaseră în nişte gheare, contorsionate de durere, nefolositoare. Rămase prăbuşit pe o parte, gândindu-se că deja era prea târziu. Probabil că scuterul Kzinului îl prinsese pe acesta dedesubt.

Scuterul Kzinului, uşor de recunoscut, se răsturnase pe o parte, două rânduri de celule mai sus. Interlocutorul era acolo, dar nu fusese prins sub vehicul. Era posibil ca la început să se fi aflat dedesubt, dar baloanele de avarie îşi făcuseră datoria şi-l protejaseră până la capăt.

Louis se târî până la el.

Kzinul era în viaţă şi respira, deşi părea inconştient. Greutatea scuterului nu-i rupsese gâtul, poate din cauză că n-avea aşa ceva. Louis reuşi cu greutate să apuce laserul de semnalizare de la centură şi-i folosi fasciculul verde şi subţire pentru a-l elibera pe celălalt dintre baloane.

Şi acum?

Louis îşi aminti că murea de sete.

Din câte îşi putea da seama, ameţeala îi trecuse. Se ridică pe nişte picioare moi, pentru a ajunge la singura sursă de apă în funcţiune pe care o ştia.

Blocul celular era alcătuit din benzi circulare, fiecare bandă reprezentând acoperişul unui rând de celule. Kzinul aterizase pe cel de-al treilea rând, numărând din centru.

Louis găsi un aeroscuter învelit practic cu rămăşiţele unor baloane de avarie. Mai era încă unul cu un pneu în jos, blocat deasupra puţului central şi echipat cu o şa cu destinaţie umană. Cel de-al treilea…

Scuterul lui Nessus căzuse în apropierea celui al Kzinului. Louis se Îndreptă într-acolo. Picioarele îl dureau atunci când păşea pe trepte. Muşchii erau prea obosiţi pentru a absorbi şocul.

Clătină din cap la vederea pupitrului de comandă. Nimeni n-ar fi putut să fure scuterul Păpuşarului. Comenzile erau incredibil de obscure. Dar, în cele din urmă, bărbatul reuşi să identifice sursa de apă.

Apa era caldă, fără gust, semănând cu apa distilată, dar neînchipuit de delicioasă.

După ce-şi astâmpără setea, încercă să mănânce o tartă din compartimentul bucătăriei. Avea un gust ciudat. Se decise să renunţe. Era posibil să conţină aditivi mortali pentru metabolismul uman. Doar Nessus putea să-l lămurească.