Larry Niven - Lumea Inelară

Oare unde se afla ea acum? Era sănătoasă, rănită sau moartă?

Căutaseră semne ale unei civilizaţii avansate pe Lumea Inelară cu mult înainte ca Mincinosul să se fi prăbuşit. Îi găsiseră pe reprezentanţii ei, în sfârşit? Fără îndoială, această posibilitate era cea care-l oprise pe Nessus s-o părăsească cu desăvârşire pe Teela. Ameninţarea lui Louis nu însemnase nimic, după cum probabil îşi dăduse foarte bine seama şi Păpuşarul.

Iar dacă-i descoperiseră pe locuitorii civilizaţi ai Inelului în postură de inamici, ei bine, asta cu greu se putea numi surpriză…

Scuterul său devia spre stânga. Pământeanul încercă să-i corecteze cursul.

— Louis, auzi vocea Kzinului, marcată parcă de un intens efort fizic, se pare că există interferenţe…

Urmă o pauză, apoi răsună ordinul pe tradiţionalul ton autoritar:

— Louis, întoarce-te! Acum!

Vocea Kzinului păru că-i acţionează direct asupra subconştientului. Bărbatul acţionă imediat comenzile.

Scuterul nu-şi schimbă traiectoria.

Louis se lăsă cu toată greutatea pe manşă. Nici o schimbare. Scuterul continua să se îndrepte spre luminile Centrului Civic.

— Ceva ne-a luat sub control! ţipă el şi imediat teroarea îl invadă.

Nu mai erau decât nişte păpuşi! Uriaş, întunecat, conştient, Păpuşarul Şef le răsucise braţele şi picioarele, mişcându-le după un scenariu necunoscut. Şi Louis Wu avu revelaţia numelui Păpuşarului Şef.

Norocul Teelei Brown.

Fire mai practică, Interlocutorul acţionă sirena de urgenţă.

Urletul pe mai multe frecvenţe răsună prelung. Louis se întrebă dacă Păpuşarul avea să răspundă până la urmă. Cum era povestea aia cu băiatul care tot striga „Lupul!”…? Dar Nessus ţipa deja, cu volumul dat la maxim.

— Da? DA?

Bineînţeles, mai întâi fusese nevoit să coboare scările.

— Suntem atacaţi, îl informă Kzinul. Ceva sau cineva ne comandă de la distanţă scuterele. Ai vreo sugestie?

Era imposibil să-ţi dai seama la ce se gândea Nessus. Buzele sale, răsfrânte, de două ori mai multe decât ar fi fost nevoie, aducând cu nişte cioturi, numai bune pentru a-i servi în acelaşi timp drept mâini, se mişcau fără încetare, dar fără sens. Ar fi fost în stare Păpuşarul să-i ajute? Sau urma să se lase pradă panicii?

— Răsuciţi-vă dispozitivele de intercomunicaţie pentru a-mi oferi o imagine a traiectoriei voastre. E vreunul dintre voi rănit?

— Nu, dar suntem blocaţi, îi răspunse Louis. Nu putem sări. Ne aflăm prea sus şi ne mişcăm prea repede. Ne îndreptăm direct către Centrul Civic.

— Mai precis?

— Spre grupul de clădiri luminoase. Le mai ţii minte?

— Da…

Păpuşarul părea să reflecteze.

— Probabil că un semnal pirat s-a suprapus peste semnalele voastre de comandă, spuse el după câteva clipe. Kzinule, vreau datele afişate pe pupitrul tău.

Interlocutorul i le citi în timp ce se apropiau tot mai mult de luminile din centrul oraşului. La un moment dat, Louis îl întrerupse:

— Tocmai am traversat acea zonă a suburbiei cu străzi luminate.

— Chiar există aşa ceva?

— Da şi nu. Toate uşile ovale ale clădirilor strălucesc într-o nuanţă de portocaliu deschis. E un spectacol extraordinar. Totuşi, cred că nu este decât un banal iluminat stradal, cu menţiunea că puterea sursei de energie a scăzut în timp.

— Sunt de aceeaşi părere, aprobă Kzinul.

— Nu-mi place să cobesc, dar ne apropiem. Cred că ne îndreptăm spre clădirea cea mare din mijloc.

— O văd. Acel con dublu, având lumini doar în partea superioară…

— Exact.

— Louis, să încercăm să interferăm cu semnalul pirat. Trece-ţi scuterul pe comanda mea.

Pământeanul execută ceea ce i se ceruse.

Scuterul îl pocni puternic, provocându-i o asemenea senzaţie de parcă un picior uriaş i-ar fi tras un şut. O clipă mai târziu, propulsia se opri cu totul.

Baloanele de avarie explodară în faţa şi în spatele lui. Acestea erau în aşa fel concepute încât îl înconjurau, aidoma unei perechi de mâini încleştate, punându-l în imposibilitatea de a-şi mai mişca braţele sau de a întoarce capul.

Şi, colac peste pupăză…

— Mă prăbuşesc! le raportă el celorlalţi.

Mâna sa, presată pe pupitru de către baloane, încă atingea butonul de cedare a comenzii. Louis mai aşteptă o clipă, sperând că telecomanda va intra în acţiune. Dar casele în formă de stup se apropiau din ce în ce mai mult. Schimbă la loc comanda pe manual. Nu se întâmplă nimic. Continua să se prăbuşească. Cu un calm care era mai mult bravadă, se adresă Kzinului.

— Interlocutorule, nu încerca circuitul de cedare a comenzii! Nu funcţionează.

Şi întrucât ceilalţi doi îl puteau vedea rămase în aşteptare, străduindu-se să-şi păstreze faţa imobilă şi ochii deschişi. Aştepta să se zdrobească de Lumea Inelară.

Deceleraţia veni brusc, aproape aruncându-l de pe scuter. Aparatul se întoarse cu burta în sus, lăsându-l să atârne spre sol, la o acceleraţie de 5 g.

Leşină.

Când îşi reveni, se afla în aceeaşi poziţie, graţie presiunii babanelor de avarie. Creierul îi pulsa. Avu o viziune nebună a Păpuşarului Şef blestemând şi încercând să-şi deznoade sforile, în timp ce păpuşa Louis Wu dansa cu capul în jos pe scenă.

Clădirea plutitoare era scundă, lată şi bogat ornamentată. Partea sa inferioară era un con cu vârful în jos. În momentul în care scuterele se apropiaseră de ea, o fantă orizontală se deschisese şi îi înghiţise.

Tocmai intrau în incinta întunecată, când scuterul Kzinului, care se apropiase de cel al lui Louis, se întoarse şi el cu susul în jos. Baloanele explodară în jurul lui, înainte de a fi în pericol de a cădea. Pământeanul rânji cu satisfacţie. Zăcuse în această poziţie mizerabilă suficient de mult timp pentru a aprecia compania celuilalt.

Se auzi vocea lui Nessus.

— Poziţia voastră inversată indică faptul că sunteţi susţinuţi de forţe de natură electromagnetică. Asemenea forţe ar menţine în sustentaţie metalul, dar nu şi protoplasma, având drept rezultat…

Louis încercă să împingă puţin pereţii coşciugului său, cu multă grijă, însă exista riscul să cadă, în cazul în care ar fi deplasat prea mult unul dintre baloane. În spatele lor, fanta se închise destul de repede, excluzând posibilitatea ca ochii săi să se adapteze la întuneric. Nu putea distinge nimic în interior, nici la ce înălţime de podea se afla.

Îl auzi pe Nessus zicând:

— Poţi să-l atingi cu mâna? Apoi, vocea Kzinului:

— Doar dacă mă strecor printre… Aah! Ai avut dreptate. Şasiul este fierbinte.

— În acest caz, motorul a fost ars. Scuterele voastre sunt inerte, moarte.

— Noroc că şaua mea este protejată termic faţă de şasiu.

— Nu trebuie să ne surprindă prea mult faptul că locuitorii Inelului au fost adepţii folosirii forţelor electromagnetice. Gândiţi-vă că multe înlesniri de alt tip le-au fost interzise: hiperpropulsie, gravitaţia indusă…

Louis se forţa să distingă măcar un amănunt. Putea să-şi întoarcă încet capul, cu gâtul scârţâindu-i pe suprafaţa balonului, dar nicăieri nu existau lumini. Forţându-şi braţele împotriva apăsării, bâjbâi cu degetele peste pupitru, până când presupuse că ajunsese în dreptul comutatorului pentru iluminare. N-ar fi fost în stare să spună de ce credea că avea să funcţioneze.

Cele două fascicule izbucniră deodată, lovindu-se de un zid îndepărtat şi curb.