Larry Niven - Lumea Inelară

— Evident. Dar să presupunem că treceţi pe lângă un loc în care Teela vrea să se oprească şi să presupunem că tu nu vrei să aterizezi. O avarie la motoare, chiar în acel moment, ar însemna o şansă pentru Teela, dar nu şi pentru tine.

— E un nonsens, Louis. De ce ar fi vrut Teela Brown să meargă pe Lumea Inelară? Nici n-a ştiut de existenţa ei până când nu i-am spus eu!

— Dar ea are noroc. Dacă avea nevoie să vină aici fără să fie conştientă de acest lucru, până la urmă tot ar fi ajuns. În cazul ăsta, norocul ei n-ar fi intermitent, nu-i aşa, Nessus? Ar acţiona tot timpul. O şansă că ai găsit-o. O şansă că n-ai putut găsi pe altcineva mai calificat. Toate legăturile alea telefonice greşite, îţi mai aminteşti?

— Dar…

— O şansă că ne-am prăbuşit. Îţi aminteşti cât v-aţi certat tu şi cu Interlocutorul, referitor la cel care comandă expediţia? Ei bine, acum ştii.

— Dar de ce?

— Habar n-am!

Nervos, Louis îşi trecu degetele prin scalp. Părul îi crescuse destul de mult. Ar fi fost cazul să se tundă din nou, cruţând coada, bineînţeles.

— Te frământă chestiunea asta, nu-i aşa? spuse celălalt. Şi pe mine. Ce ar fi putut-o atrage aici, pe Lumea Inelară? Acest loc este de-a dreptul nesănătos. Nu găseşti decât furtuni ciudate, maşini prost programate, câmpuri de Flori-Oglindă şi băştinaşi imprevizibili care ameninţă vieţile Outsiderilor.

— Corect! exclamă pământeanul. Cel puţin parţial. Pericolul nu există pentru Teela Brown, nu vezi? Orice presupunere pe care o facem referitor la Lumea Inelară trebuie să ţină seama de asta.

Păpuşarul deschise şi închise gura de câteva ori, parcă înghiţind în sec.

— Asta face lucrurile ceva mai dificile, nu? continuă muşcător Louis. Pentru Louis Wu rezolvarea unei probleme constituia o plăcere în sine.

— … Dar ăsta este doar jumătate din răspuns. Dacă presupunem…

Păpuşarul urlă.

Bărbatul fu şocat. Nu se aşteptase ca celălalt să reacţioneze atât de rău. Păpuşarul se tângui pe două tonuri, apoi, aparent fără grabă, îşi vârî capetele la adăpost. Louis nu mai văzu decât coama ciudată care-i acoperea cutia craniană.

Teela era prezentă pe intercomunicaţie.

— Aţi vorbit despre mine… zise ea fără vlagă.

(Era incapabilă să poarte pică, îşi dădu seama Louis. Oare capacitatea de a purta pică reprezenta un factor de supravieţuire?)

— Am încercat să urmăresc discuţia, dar n-am reuşit. Ce-a păţit Nessus?

— Eu şi gura mea bogată! L-am speriat. Cum o să te mai putem găsi acum?

— Nu poţi să-mi spui unde mă aflu?

— Nessus este singurul dintre noi care deţine un locator. Probabil din aceleaşi raţiuni pentru care noi n-am fost instruiţi cum să activăm propulsia de urgenţă.

— M-am gândit şi eu la asta.

— A vrut să fie sigur că va putea scăpa din ghearele unui Kzin furios. Hai să lăsăm asta! Cât de mult ai înţeles?

— Nu prea mult. Ai tot întrebat de ce am vrut să vin aici. Nu ţineam morţiş s-o fac. Am venit după tine pentru că te iubesc.

Louis se încruntă. Desigur, dacă Teela trebuia să ajungă pe Lumea Inelară, trebuia să i se fi furnizat un motiv pentru a face această călătorie alături de el. Era extrem de măgulitor. Numai că ea îl iubea doar de dragul propriului său noroc. Cândva crezuse că-l iubeşte pentru ceea ce însemna el.

— Trec pe deasupra unui oraş, se auzi deodată vocea fetei. Zăresc câteva lumini, nu prea multe. Probabil că aici a existat o sursă de energie puternică, durabilă. Presupun că Interlocutorul îl poate localiza pe hartă.

— Merită efortul?

— Ţi-am spus că sunt câteva lumini. Poate…

Sunetul dispăru dintr-o dată. Louis studie câteva clipe pupitrul gol, apoi chemă:

— Nessus!

Nu primi nici un răspuns.

Bărbatul activă sirena.

Păpuşarul reveni la viaţă aidoma unei familii de şerpi dornice să scape dintr-o grădină zoologică cuprinsă de flăcări. În alte circumstanţe, ar fi fost caraghios. Cele două gâturi se arcuiră, contorsionându-se ca două semne de întrebare deasupra pupitrului, apoi Nessus întrebă:

— Care-i problema, Louis?

Kzinul răspunse şi el aproape instantaneu apelului. Fără să fie excesiv de nerăbdător, aştepta instrucţiuni şi lămuriri.

— S-a întâmplat ceva cu Teela?

— În ordine, zise Nessus şi dispăru din câmpul vizual.

Furios, Louis acţionă din nou sirena, apoi o opri, aşteptă câteva clipe, după care o acţionă din nou. Nessus reacţionă ca mai înainte. De data asta, pământeanul fu cel care vorbi primul.

— Dacă nu aflăm ce s-a întâmplat cu Teela, te omor!

— Încă mai am taspul, răspunse Păpuşarul. L-am proiectat să acţioneze atât asupra oamenilor, cât şi asupra Kzinilor. I-ai văzut efectul…

— Crezi că mă va opri să te ucid?

— Da, Louis, sunt sigur.

— Pe ce pariem?

Păpuşarul reflectă.

— A o salva pe Teela pare a fi mai puţin periculos decât a accepta acest rămăşag. Am uitat că ea este perechea ta.

După ce privi pe pupitrul său, Nessus adăugă:

— …Nu mai apare pe locator. Nu pot să-ţi spun unde se află.

— Asta înseamnă că scuterul i s-a defectat?

— Da, şi încă destul de serios. Emiţătorul se află în apropierea unei Unităţi de propulsie. Poate că a trecut prin apropierea altei maşinării în funcţiune, de felul celei care ne-a distrus discurile translatoare.

— Hm! Dar ştii măcar unde se afla când s-a întrerupt conversaţia?

— Zece grade în sensul de rotaţie, spre babord. Nu cunosc distanţa, dar o putem estima ţinând seama de viteza scuterului său.

Zburară aşadar zece grade în sensul de rotaţie, spre babord, Armând o linie şovăitoare de pe harta de mână a Kzinului. Timp de două ore nu văzură nici un fel de lumini, astfel încât Louis începu să se întrebe dacă nu cumva se rătăciseră.

La o distanţă de 5600 km de Ochiul furtunii, linia trasată pe harta Kzinului se oprea într-un port. Dincolo de el, se întindea un golf de mărimea Oceanului Atlantic. Teela nu putuse zbura mai departe. Acest oraş era ultima lor şansă.

Deodată, dincolo de creasta unui deal cu pante domoale, apărură lumini.

— Stop! şopti Louis, fără să ştie de ce adoptase acest ton. Dar Interlocutorul oprise deja flotila.

Pluteau în aer studiind luminile şi regiunea respectivă.

Regiunea echivala cu oraşul. Oraş de jur împrejur. Jos, în lumina albastră a Arcadei, se zăreau clădiri întunecate în formă de stupi cu ferestre rotunjite, separate de alei curbe, prea strâmte pentru a putea fi numite străzi. În faţă, peisajul era aproape identic, iar mai departe se zăreau construcţii din ce în ce mai înalte, până când totul se transforma într-o pădure de zgârie-nori şi clădiri plutitoare.

— Au construit în mod diferit, şuieră Louis. Arhitectura… nu seamănă cu cea din Zignamuclickclik. Stilurile sunt diferite…

— Zgârie-nori! interveni şi Kzinul, părând nedumerit. Când există atâta spaţiu pe Lumea Inelară, ce rost are să faci construcţii atât de înalte?

— Pentru a dovedi că sunt capabili de aşa ceva. Ba nu, e o prostie!

— Poate că abia mai târziu au ridicat clădirile înalte, în timpul declinului civilizaţiei.

În privinţa luminilor, situaţia era la fel de stranie. Se zăreau vreo duzină de turnuri izolate, iluminate din vârf şi până la pământ, grupate totuşi în ceea ce Louis considera deja ca reprezentând Centrul Civic al oraşului, deoarece toate cele şase clădiri plutitoare se aflau aici.