Larry Niven - Lumea Inelară

— Mda! mormăi Louis.

Dar nu putu să nu-şi amintească faptul că norii se destrămaseră suficient pentru a prăji pielea Interlocutorului. Îşi mai aminti că scările din castel o purtaseră pe Teela Brown nouă etaje în sus, în vreme ce ei doi fuseseră nevoiţi să le urce pe jos. Îşi simţi mâna bandajată şi-şi aduse aminte de mâna Kzinului, arsă până la os! În schimb, translatorul Teelei arsese în lăcaşul scuterului…

— Norocul pare s-o protejeze mai degrabă pe ea decât pe noi.

— Şi de ce nu? Pari supărat, Louis…

— Poate că sunt…

Prietenii ei probabil că renunţaseră de mult să-i povestească Teelei necazurilor lor. Teela nu le putea înţelege. A descrie durerea în faţa Teelei Brown era ca şi cum ai încerca să-i descrii unui orb culoarea. Probleme sentimentale? Teela nu fusese niciodată dezamăgită în dragoste. Putea cuceri orice bărbat — acesta îi rămânea alături până când ea se plictisea de el, apoi pleca din proprie iniţiativă.

Întâmplător sau nu, această putere a Teelei o transformase… făcând-o să se deosebească oarecum de un om. Continua să fie femeie, desigur, dar avea talente şi însuşiri cu totul speciale, precum şi slăbiciuni pe măsură… Şi aceasta era fiinţa de care se îndrăgostise Louis Wu. Ciudat!

— Dar şi ea s-a îndrăgostit de mine, murmură el. Straniu, nu sunt genul ei de bărbat. Dacă nu s-ar fi îndrăgostit de mine, atunci…

— Poftim? Louis, vorbeşti cu mine?

— Nu, Nessus, vorbeam cu mine însumi…

Care fusese motivul real ce o împinsese pe Teela să vină alături de el şi de echipajul său pestriţ? Misterul se amplifica. Oare şansa o făcuse pe Teela să se îndrăgostească de bărbatul nepotrivit, determinând-o să se alăture acestei expediţii obositoare şi primejdioase, ajungând până acolo încât să cocheteze în mai multe rânduri cu moartea? Nu prea avea sens.

Imaginea Teelei de pe pupitru îşi ridică privirea. Un chip lipsit de expresie… aiurit… apoi, brusc, invadat de o cumplită teroare. Ochii ei măriţi priveau în jos, în vreme ce ovalul feţei era urâţit de primele accese de nebunie…

— Uşurel! îi zise Louis. Relaxează-te! Acum eşti în siguranţă.

— Dar… încercă Teela să protesteze cu o voce dezarticulată.

— Am ieşit din chestia aia. A rămas în urma noastră. Uită-te în spate. La naiba, am spus să te uiţi în spate!

Fata se întoarse. Timp de câteva clipe interminabile, Louis nu-i văzu decât părul negru lins. Când reveni în poziţia iniţială, părea mai stăpână pe ea.

— Nessus, spune-i! ordonă bărbatul.

— Ai zburat cu o viteză de 4 Mach mai mult de o jumătate de oră, interveni Păpuşarul. Pentru a-ţi aduce scuterul la viteza normală, introdu indexul în fanta marcată cu contur verde…

Deşi era încă speriată, Teela reuşi să-i urmeze ordinele.

— Acum trebuie să revii alături de noi. Datele mele indică faptul că ai urmat o traiectorie curbă. Te afli la babord şi în sensul de rotaţie faţă de noi. Deoarece n-ai un indicator de poziţie, va trebui să te ghidez după ureche. Pentru început, întoarce-te în sensul contrar celui de rotaţie.

— În ce parte e asta?

— Întoarce-te spre stânga până vii cu faţa spre baza Arcadei.

— Nu văd Arcada. Va trebui să mă ridic deasupra norilor.

Fata părea acum mult mai stăpână pe sine.

Dar fusese al naibii de speriată! Louis aproape că nu reuşea să-şi dea seama dacă mai văzuse în viaţa lui vreo persoană la fel de speriată. Cu siguranţă, nu fusese vorba de Teela.

De fapt, o văzuse oare vreodată pe Teela speriată?

Bărbatul privi peste umăr. Sub nori, câmpia rămânea întunecată. În schimb, Ochiul furtunii, rămas la mare distanţă în urma lor, strălucea în lumina albastră a Arcadei, continuând să-i privească extrem de concentrat şi fără vreo urmă de regret.

Louis era adâncit în gânduri, când o voce îi rosti numele.

— Ce este? întrebă el.

— N-ai înnebunit?

— Te interesează dacă sunt nebun?

Se gândise la asta. Îi trecuse prin cap că, după standardele normale, fata făcuse un lucru incredibil de stupid, coborându-şi atât de mult scuterul. În consecinţă, îşi sondase furia, la modul în care şi-ar fi examinat o durere de dinţi. Şi nu găsise nimic.

Standardele normale nu se potriveau Teelei Brown.

Dintele era mort.

— …Cred că nu. Dar, la urma urmei, ce-ai văzut acolo jos?

— Aş fi putut să mor, răspunse Teela, clocotind de furie. Nu mai da aşa din cap, Louis Wu! Aş fi putut să mor, înţelegi? Nu-ţi pasă?

— Dar ţie îţi pasă?

Fata se clătină, de parcă ar fi plesnit-o peste faţă. Apoi el o observă schiţând un gest şi în aceeaşi clipă legătura se întrerupse.

O clipă mai târziu, Teela reveni.

— Era o gaură! urlă ea. Plină de ceaţă! Mulţumit?

— Cât de mare?

— Cum aş fi putut să-mi dau seama? Şi legătura se întrerupse din nou.

Corect. Cum ar fi putut să-i aprecieze mărimea doar la lumina acelor scăpărări de neon?

Îşi riscă viaţa, gândi Louis, şi apoi mă învinuieşte pe mine că nu sunt furios. Un dispozitiv de atragere a atenţiei? De câtă vreme procedează aşa? Orice alt individ ar fi murit de tânăr cu un asemenea mod de viaţă!

Dar nu ea. Nu…

Oare mă tem de Teela Brown?

…sau am luat-o deja razna?

Se mai întâmplase şi altora de vârsta sa. O persoană atât de bătrână ca Louis Wu trebuia să fi văzut de nenumărate ori lucruri aparent imposibile. Pentru un asemenea om linia de demarcaţie între realitate şi fantezie se ştergea treptat. Cel în cauză putea deveni un ultraconservator, respingând imposibilul chiar şi după ce era dovedit ca fiind real… aidoma lui Kragen Perei, care nu credea în propulsorul nereactiv, deoarece viola a doua lege a Mişcării. Sau putea ajunge să creadă orice… ca Zero Hale, care continua să cumpere relicve Slaver falsificate. În ambele cazuri, la capătul drumului aşteptau nebunia şi moartea.

Şi totuşi… Atunci când Teela Brown scapă de o moarte sigură izbind cu capul pupitrul de comandă, la mijloc se află ceva mai mult decât simpla coincidenţă.

Dar de ce s-a prăbuşit Mincinosul?

O sclipire argintie apăru între scuterul lui Louis şi cel al Kzinului, aflat mai departe, în sensul de rotaţie.

— Bine te-ai întors! salută Louis.

— Mulţumesc, îi răspunse Nessus.

Folosise probabil propulsia de urgenţă, dacă reuşise să ajungă atât de repede lângă ei. Interlocutorul îi lansase invitaţia doar în urmă cu zece minute.

Două capete triunghiulare, mici şi transparente, îl priviră pe Louis de pe pupitru:

— Acum mă simt mai în siguranţă. Când Teela va veni lângă noi, peste vreo jumătate de oră, am să mă simt şi mai în siguranţă.

— De ce?

— Şansa Teelei Brown ne protejează şi pe noi, Louis.

— Nu cred asta.

Kzinul îi studia atent pe amândoi de pe pupitru. Numai Teela nu participa la discuţie.

— Aroganţa voastră mă nedumereşte, continuă Louis. Selecţia dirijată în scopul obţinerii unei rase de oameni norocoşi reprezintă un act de o aroganţă diavolească. Ai auzit de diavol?

— Am citit câte ceva despre el.

— Eşti un snob. Dar prostia voastră e mai mare chiar decât aroganţa. Aţi presupus că ceea ce este bun pentru Teela Brown e bun şi pentru noi. De ce ar trebui să fie aşa?

Nessus pufni.

— Asta e de la sine înţeles. Dacă ne aflăm împreună în carcasa aceleiaşi nave, o spărtură reprezintă un ghinion pentru amândoi.