Larry Niven - Lumea Inelară

… Şi văzu că acesta tocmai făcuse un salt înainte, intrând în peretele de nori al hornului. Câteva secunde mai târziu îşi dădu seama că dâra de condens apăruse în faţa sa, mult sub ochiul uraganului orizontal. Un firicel alb, în contrast cu fundalul, de care nu se îndoi nici o clipă că era scuterul Teelei.

— Ce s-a întâmplat? întrebă Kzinul.

Louis clătină din cap, incapabil să-i răspundă. Se simţea istovit. Raţiunea îi era scurcircuitată, gândurile i se învârteau în cerc.

Imaginea Teelei pe intercomunicaţie o arăta cu faţa în jos. Era inconştientă, iar scuterul ei în derivă avea o viteză de deplasare de două ori mai mare decât viteza sunetului. Fără îndoială, cineva intervenise într-un fel…

— Dar era gata să moară, Louis! O fi activat oare Nessus o comandă despre care nu ştim noi nimic?

— Nu. Mai degrabă cred că atunci când…

— Eu cred că asta este explicaţia, insistă Kzinul.

— Ai văzut ce s-a întâmplat! A leşinat, capul i s-a izbit de pupitru şi scuterul a ieşit din acea scurgere ca şi cum n-ar fi întâmpinat nici o rezistenţă! A activat comenzile potrivite lovind cu capul!

— Prostii!

— Mă rog, dacă zici tu…

Bărbatul ar fi vrut să doarmă şi să nu mai fie obligat să-şi bată capul cu asemenea probleme.

— Gândeşte-te la probabilitate, Louis!

Abia în momentul acela Kzinul păru a pricepe toate implicaţiile şi rămase câteva clipe cu gura deschisă, dar verdictul său final fu categoric:

— Nu! E imposibil!

— Mă rog, dacă zici tu…

— Dacă ar fi fost aşa, n-ar fi ales să vină cu noi. Dacă norocul ei ar fi fost măcar parţial dovedit, Nessus n-ar fi găsit-o niciodată. Ar fi trebuit să rămână pe Pământ.

În faţa lor se întindea lungul tunel al norilor, iluminat de fulgere. Pe el se profila o linie albă subţire: dâra de condens a scuterului Teelei. Dar vehiculul se afla dincolo de limita vizibilităţii.

— Dacă ar fi fost aşa, nu ne-am fi prăbuşit pe Lumea Inelară, continuă Interlocutorul.

— Încă mă gândesc la aspectul ăsta, mormăi bărbatul.

— Poate că ar trebui să te gândeşti cum să-i salvezi viaţa.

Louis dădu din cap, în semn de aprobare. Fără să încerce un sentiment de urgenţă, apăsă butonul de apel al lui Nessus — un lucru pe care Kzinul nu-l putea face.

Păpuşarul răspunse instantaneu, ca şi cum ar fi aşteptat apelul. Louis fu surprins să constate că Interlocutorul rămăsese pe circuit. Totuşi în câteva secunde îl puse la curent pe Nessus cu cele întâmplate.

— Se pare că ne-am înşelat amândoi în legătură cu Teela, zise Nessus.

— Mda.

— Ea se deplasează cu energia de urgenţă. În orice caz, însă, numai capul nu putea activa comenzile necesare. Mai întâi trebuia să manevreze fanta corespunzătoare. Nu văd cum ar fi putut s-o facă din întâmplare.

— Unde e asta?

Şi când Păpuşarul îi arătă, Louis îşi continuă presupunerile:

— … Ar fi posibil să-şi fi băgat degetul în ea doar din curiozitate.

— Chiar aşa?

— Dar ce putem face noi? interveni Kzinul în discuţie.

— Când se trezeşte, siliţi-o să ia legătura cu mine. Am să-i arăt cum să revină la viteza normală şi cum să ne găsească.

— Şi între timp noi trebuie să stăm cu braţele încrucişate?

— Corect. Există pericolul ca elementele active din sistemul de propulsie să se aprindă. Oricum, vehiculul ei va evita obstacolele şi nu se va prăbuşi. Se îndepărtează de noi cu o viteză de aproximativ 4 Mach. Cel mai mare pericol care o paşte este anoxia, care poate provoca leziuni ale creierului. Presupun însă că este în siguranţă şi din acest punct de vedere.

— De ce? Anoxia este foarte periculoasă.

— Teela este prea norocoasă, răspunse Nessus.

Era noapte atunci când ieşiră din irisul Ochiului furtunii. Nu se vedeau stelele. Doar lumina albăstruie a Arcadei reuşea să ajungă până la ei strecurându-se prin câte o crăpătură din stratul de nori.

— M-am răzgândit, zise Kzinul. Nessus, poţi veni lângă noi dacă doreşti!

— Aşa voi face, răspunse Păpuşarul.

— Avem nevoie de ideile tale stranii. Ai făcut dovada unei mari ingeniozităţi. Trebuie să înţelegi însă că n-am să uit crima pe care specia ta a comis-o împotriva speciei mele.

— Nici eu nu doresc să-ţi falsific amintirile, Interlocutorule!

Louis Wu abia luă aminte la triumful pragmatismului asupra onoarei, al inteligenţei asupra xenofobiei. Căuta dâra de vapori a Teelei, acolo unde stratul de nori se întâlnea cu orizontul infinit. Aceasta dispăruse însă cu desăvârşire.

Tânăra era în continuare inconştientă. Imaginea ei pe intercomunicaţie era aceeaşi, şi în cele din urmă Louis strigă:

— Teela!

Fata nu-i răspunse.

— Ne-am înşelat în privinţa ei, zise Nessus. Dar nu înţeleg din ce cauză. De ce a trebuit să ne prăbuşim, dacă norocul ei e atât de puternic?

— Exact asta îi spuneam şi eu lui Louis!

— Dar, continuă Păpuşarul, dacă norocul ei ar fi fost nesemnificativ, cum ar fi reuşit să activeze propulsia de rezervă? Cred că am avut dreptate la început. Teela Brown are noroc în plan fizic.

— Atunci de ce a fost aleasă? De ce a eşuat Mincinosul ? Poate cineva să-mi explice?

— Terminaţi odată! interveni Louis.

Ceilalţi nu-l băgară în seamă. Nessus continuă:

— Norocul ei este în mod cert nesigur. Şi totuşi, dacă ar fi trădat-o măcar o singură dată, acum ar fi fost moartă. Dar dacă urma să moară sau să fie vătămată, n-aş mai fi selectat-o. Trebuie să acceptăm coincidenţa. Aminteşte-ţi, Kzinule, că legile probabilităţilor îngăduie coincidenţa.

— Dar ele nu permit şi magia! Nu cred în înmulţirea de dragul şansei!

— Va trebui s-o faci, interveni din nou Louis. De data asta ceilalţi îl auziră.

— Ar fi trebuit să-mi dau seama mai devreme, continuă el. Nu pentru că reuşea să evite dezastrele. Era vorba de acele mici aspecte ale personalităţii ei. Este norocoasă, Interlocutorule, crede-mă!

— Louis, cum poţi accepta un asemenea nonsens?

— Niciodată n-a fost lovită. Niciodată!

— Cum poţi fi atât de sigur?

— Simplu. Ea ştie totul despre plăcere, nimic despre durere. Ţii minte când Florile-Oglindă te-au ars? Ea te-a întrebat dacă mai vezi. Am orbit, i-ai spus tu, dar ea a continuat: Bine, dar poţi vedea? Nu te-a crezut. Apoi… oh, da, imediat după aterizare… A încercat să meargă cu picioarele goale pe o pantă de lavă care abia se solidificase.

— Louis, ştii doar că nu e prea inteligentă!

— La naiba, este inteligentă! Doar că niciodată n-a fost lovită! Când şi-a ars picioarele, a zbughit-o drept în jos pe o pantă cu suprafaţa de câteva ori mai alunecoasă decât gheaţa… şi n-a căzut nici măcar o dată! Dar n-aveţi nevoie de detalii. N-aveţi decât să vă uitaţi cum merge. E pur şi simplu împiedicată. În fiecare clipă lasă impresia că se va prăbuşi. Dar aşa ceva nu se întâmplă niciodată. Nu se loveşte la coate. Nu scapă lucrurile din mână. Nu ştie ce înseamnă să le scape, nu înţelegeţi? Atâta doar, că nu-i graţioasă…

— Acest aspect n-are cum să fie sesizat de nonumani, zise neîncrezător Kzinul. Trebuie să iau spusele tale de bune. Dar cum să cred în norocul fizic?

— Eu o fac, trebuie s-o faci şi tu.

— Dacă norocul ar fi fost sigur, interveni Nessus, ea n-ar fi încercat niciodată să meargă pe o rocă proaspăt solidificată. Cu toate astea norocul Teelei Brown ne protejează în mod sporadic. Liniştitoare treabă, nu-i aşa? Voi trei aţi fi fost morţi dacă nu v-ar fi protejat norii la traversarea câmpului cu flori ucigaşe…