Larry Niven - Lumea Inelară

Departe, la tribord, acolo unde solul se preschimba în negură, contururile clare ale unui vârf de munte se materializau din ce în ce mai clar în lumina noii zile.

— Pumnul-lui-Dumnezeu, zise Pământeanul, savurând cuvintele pe măsură ce i se rostogoleau din gură. Ce nume pentru un munte! Dar, mai ales, ce nume pentru cel mai înalt munte din lume!

Omul Louis Wu îşi simţi corpul anchilozat. Dacă n-avea să-şi schimbe curând poziţia, încheieturile urmau să i se blocheze în poziţie şezândă şi nu avea să mai fie în stare să se mai mişte vreodată. Mai mult, tabletele nutritive începuseră să aibă gust de tablete. În plus, continua să-şi simtă nasul umflat şi nici măcar cafea caldă nu putea obţine.

În schimb, turistul Louis Wu, se distra regeşte. Să luăm, de pildă, reflexul de fugă al Păpuşarilor. Nimeni nu bănuise vreodată că el ar putea fi totodată şi unul de luptă. Nimeni, în afară de Louis Wu.

Sau momeala stelară. Ce minciună plină de poezie! Un echipament simplu, montat în urmă cu mii de ani, după cum spusese Nessus. Şi nici un Păpuşar nu se gândise să-l menţioneze până ieri.

Dar Păpuşarii erau atât de lipsiţi de imaginaţie…

Ştiau oare aceste stranii fiinţe de ce navele Outsiderilor urmau momelile stelare? Absorbiseră şi această informaţie? Sau, după ce aflaseră adevărul, îl uitaseră considerându-l nesemnificativ pentru ştiinţa supravieţuirii?

Nessus îşi deconectase circuitul de intercomunicaţie. Probabil dormea. Louis îi trimise un semnal, astfel încât la trezire Păpuşarul să vadă luminiţa de pe propriul pupitru şi să-l caute.

Oare el ştia?

Momelile stelare: fiinţe neraţionale care bântuiau nucleul galaxiei. Metabolismul lor avea la bază radiaţia solară, iar drept hrană foloseau rarefiatul hidrogen interstelar. Sistemul lor de propulsie era un fel de pânză fotonică, enormă şi extrem de reflectorizantă, ce putea fi controlată precum o paraşută. Un ciclu de depunere a ouălor presupunea ieşirea acestei vieţuitoare stelare din zona nucleului galactic până în spaţiul intergalactic şi revenirea în zona de plecare. Puiul urma să-şi găsească singur drumul către nucleul bogat în hidrogen, folosindu-se de vânturile stelare.

Şi indiferent de zona spre care călătoreau aceste entităţi, erau urmate îndeaproape de Outsideri.

De ce procedau astfel Outsiderii? Ciudată întrebare, deşi poetică.

Dar poate că nu era atât de ciudată. Pe vremea primului război Om-Kzin, o vieţuitoare stelară o luase la dreapta în loc s-o ia la stânga. Nava Outsideră care o urma intersectase astfel orbita lui Procyon şi Outsiderii zăboviseră destul timp acolo pentru a vinde un hiperpropulsor celor de pe Am Făcut-O.

La fel de bine, însă, ar fi fost posibil ca nava să se rătăcească în spaţiul controlat de Kzini…

Şi oare nu îi studiau Păpuşarii pe Kzini în acelaşi timp?

— La naiba! Aşa-mi trebuie dacă-mi las gândurile să hoinărească aiurea! Am nevoie de autocontrol!

Dar nu-i studiau? Ba bine că nu! Aşa spusese şi Nessus. Păpuşarii îi cercetau pe Kzini, căutând o cale sigură de exterminare a lor.

Chiar atunci, războiul Om-Kzin le rezolvase problema. În vreme ce armata felinelor se bulucea la frontieră, o navă Outsideră se aventurase în teritoriul uman şi vânduse un hiperpropulsor celor de pe Am Făcut-o. Din momentul în care navele de luptă ale oamenilor fuseseră dotate cu un asemenea propulsor, Kzinii încetaseră să mai reprezinte vreun pericol, atât pentru oameni, cât şi pentru Păpuşari.

— N-ar fi îndrăznit! mormăi Louis, îngrozit. Dacă Interlocutorul ar afla… Un experiment de înmulţire selectivă… Ne-au folosit! S-au folosit de noi!

— Aşa este, îi răspunse Kzinul.

O clipă, bărbatul crezu că imaginaţia îi joacă feste. Apoi văzu imaginea miniaturală şi transparentă a acestuia pe pupitrul său. Din greşeală uitase intercomunicaţia deschisă.

— La naiba! Ai auzit tot!

— Nu-i din vina mea, Louis! Am omis să-mi deconectez intercomunicaţia.

Faptul era consumat. Louis îşi reaminti rânjetul Kzinului după ce Nessus terminase descrierea momelii stelare. Îşi mai aduse aminte că urechile sale aparţineau unui carnivor de pradă, iar rânjetul reprezenta un reflex menit să-i dezgolească colţii, în vederea luptei.

— Ai zis ceva de înmulţire selectivă, îl descusu Kzinul.

— Eu cred că… încercă s-o întoarcă Louis.

— Păpuşarii ne-au aţâţat speciile una împotriva celeilalte, în vederea limitării expansiunii Kzinilor. Aveau la dispoziţie o momeală stelară, Louis. Au folosit-o pentru a îndruma o navă Outsideră în spaţiul vostru, întrucât voiau să se asigure că victoria vă va aparţine… Într-adevăr, a fost un experiment de înmulţire selectivă, aşa cum fi spui tu.

— Ascultă, ăsta e un lanţ foarte lung de presupuneri. Dacă te calmezi…

— Dar amândoi am parcurs acest lanţ în mod independent.

— Asta aşa este.

— Nu mă hotărâsem dacă să abordez acest subiect cu Nessus sau să aştept să ne îndeplinim principalul obiectiv, adică să părăsim Lumea Inelară. Acum, că ai ajuns şi tu la aceeaşi concluzie, nu am de ales.

— Dar… încercă Louis să spună ceva, apoi îşi înghiţi restul cuvintelor.

Oricum, sirena nu i-ar fi dat voie să continue. Kzinul semnalizase pericol.

Sunetul sirenei era un urlet mecanic nebun, atât subsonic cât şi suprasonic, şi extrem de dureros. Imaginea lui Nessus apăru pe pupitru.

— Ce s-a întâmplat? strigă el alarmat.

— V-aţi amestecat într-un război luând partea inamicului! urlă Kzinul. Acţiunea voastră este similară unei declaraţii de război la adresa Patriarhiei!

Teela conectase intercomunicaţia la timp pentru a auzi ultimele cuvinte. Louis îi prinsese însă privirea şi-i semnalase clătinând din cap: „Nu te băga!”

Capetele Păpuşarului se aplecară spre spate, aidoma unor şerpi, pentru a-şi arăta uluiala.

— Ce vrei să spui?

— Primul război cu oamenii. Momelile stelare. Hiperpropulsorul livrat de Outsideri.

Un cap triunghiular dispăru din imagine. Louis observă că un aeroscuter argintiu ieşea din formaţie şi-şi dădu seama că era vorba de cel al lui Nessus.

Nu era prea îngrijorat. Celelalte două scutere arătau ca nişte musculiţe de argint, din cauza depărtării. Dacă lupta s-ar fi desfăşurat pe sol, cineva s-ar fi putut alege cu răni destul de serioase. Aici, sus, ce se putea întâmpla? Probabil că scuterul lui Nessus era mai rapid decât cel al Kzinului. Păpuşarul trebuie să fi avut în vedere şi o asemenea posibilă situaţie. Pesemne că-şi luase toate măsurile de siguranţă.

Dar Păpuşarul nu fugea. Se rotea în jurul scuterului Interlocutorului.

— Nu vreau să te ucid, îi spunea Kzinul. Dacă intenţionezi să mă ataci din aer, să-ţi aminteşti că raza de acţiune a taspului ar putea fi inferioară celei a laserului meu de excavat cu fascicul Slaver. SNARL!

Urletul de luptă al unui Kzin îţi îngheţa sângele în vine. Muşchii lui Louis încremeniseră, ca şi cum ar fi suferit un atac de tetanos. Abia dacă mai era conştient de micul punct argintiu care se îndepărta de scuterul Interlocutorului.

În schimb, observă admiraţia din ochii Teelei.

— Nu vreau să te omor, zise Kzinul mai calm de data asta. Dar doresc nişte răspunsuri. Nessus, ştim că rasa ta poate ghida vieţuitoarele stelare.

— Aşa este, confirmă Păpuşarul.

Scuterul său se îndrepta către babord, cu viteză maximă. Calmul extratereştrilor era o iluzie. El era explicabil prin faptul că Louis Wu nu putea citi chipurile unor rase străine de el şi pentru că acestea nu puteau introduce expresiile umane în dialectul interplanetar.