Larry Niven - Lumea Inelară

— Nu ştiu nici eu. Trebuie să privim adevărul în faţă: n-avem cum să ghicim! Nici măcar Păpuşarii n-au atins nivelul tehnologic al locuitorilor Lumii Inelare. Cum am putea, deci, deduce ce anume i-a întors în epoca de piatră?

— Trebuie să învăţăm mai multe de la băştinaşi, spuse Kzinul. Din câte am aflat până acum, este evident că cei pe care i-am întâlnit n-ar fi capabili să mişte epava Mincinosului . Trebuie să-i găsim pe cei care o pot face.

Era şansa pe care o aştepta Louis.

— În privinţa asta, am unele idei, spuse el. Este vorba de un mod eficient de a-i contacta pe băştinaşi, ori de câte ori dorim…

— Cum?

— Mai întâi, aş dori să aterizăm.

— Atunci, du-ne jos!

Munţii formau o barieră înaltă şi colţuroasă în calea flotilei de scutere. Piscurile şi trecătorile lor străluceau cu o nuanţă pe care Louis o recunoştea de acum. Vânturile le polizaseră îndelung îndepărtând stratul de stâncă şi lăsând expus doar materialul de fundaţie al Inelului.

Louis îşi conduse flotila către nişte dealuri cu pante domoale. Ţinta sa era marginea unei zone strălucitoare ce cobora din munţi şi dispărea într-o pădure nesfârşită, acoperind baza dealurilor cu o pătură verde.

Teela interveni pe intercomunicaţie.

— Ce faceţi?

— Aterizez. M-a obosit zborul. Nu închide, vreau să-mi cer scuze! Dar fata închisese deja.

— Mai bine decât în aşteptările mele! Îşi zise Louis, fără tragere de inimă.

Totuşi, Teela urma să se arate mai dornică de comunicare, acum că el intenţiona să-i cerşească iertarea.

— Ideea mi-a venit în urma discuţiilor noastre despre „joaca de-a zeii”, zise Louis.

Din păcate, se adresa doar Kzinului. Teela coborâse de pe scuterul ei, îi aruncase o privire fulgerătoare şi intrase în pădure.

Interlocutorul aprobă din capul său portocaliu neţesălat. Urechile sale se mişcau precum două evantaie chinezeşti, ţinute în nişte mâini nervoase.

— Pe această lume suntem în siguranţă doar la modul rezonabil, câtă vreme ne aflăm în aer, continuă bărbatul. Nu încape îndoială că astfel ne putem deplasa oriunde dorim. Probabil că am reuşi să atingem baza Zidului fără a mai ateriza sau am putea ateriza doar acolo unde materialul de fundaţie penetrează până la suprafaţă. În zonele respective n-ar putea supravieţui nici un fel de animal de pradă. Pe de altă parte, însă, nu putem afla prea multe fără a ateriza. Vrem să plecăm de pe jucăria asta supradimensionată şi de aceea avem nevoie de ajutorul localnicilor. Se pare că vom fi siliţi să purtăm în cârcă Mincinosul pe nu mai puţin de 700 de mii de km.

— Treci la subiect, Louis! Am nevoie de mişcare.

— În momentul în care vom atinge Zidul, vom dori să ştim mai multe despre locuitorii Lumii Inelare decât o putem face acum.

— Fără îndoială.

— De ce să nu ne dăm drept zei? Kzinul ezită.

— Vrei să spui la modul propriu?

— Exact. Semănăm destul de bine cu Inginerii Lumii Inelare. Nu dispunem de puterea pe care au deţinut-o ei, dar pentru băştinaşi avem destulă. Tu poţi juca rolul zeului…

— Mulţumesc.

— …iar Teela şi cu mine am fi discipolii tăi. Nessus ar face pe demonul prizonier.

Ghearele Kzinului ieşiră din tecile lor.

— Dar Nessus nu este cu noi şi nu va mai fi niciodată.

— Ăsta e clenciul. În…

— Nu discut subiectul, Louis!

— Îmi pare rău. Vom avea nevoie de el, dacă vrem ca tot mecanismul să funcţioneze.

— Atunci nu-ţi rămâne decât să renunţi la idee!

Louis încă se îndoia de semnificaţia acelor gheare. Erau sau nu sub control conştient? În orice caz, se aflau încă la vedere. Dacă i-ar fi vorbit prin intercomunicaţie, Kzinul l-ar fi deconectat până acum.

Din această cauză insistase atât de mult să aterizeze.

— Admiră-i, totuşi, frumuseţea intelectuală. Ai fi un mare zeu. Din punct de vedere uman, eşti al naibii de impresionant — cred că ar trebui să mă crezi pe cuvânt.

— De ce ai avea nevoie de Nessus?

— Pentru taspul său, pentru recompense şi pedepse. Ca orice zeu, îl faci bucăţele pe cel care se îndoieşte de puterea ta şi apoi mănânci bucăţile. Asta e pedeapsa. Pentru recompense, foloseşti taspul Păpuşarului.

— Nu ne putem descurca fără el?

— Dar este o metodă atât de potrivită pentru a-i răsplăti pe dreptcredincioşi! Un şfichi de plăcere, direct în creier, fără efecte secundare, fără dependenţă… De altfel, se zice că taspul este mai bun decât sexul.

— Nu-mi plac implicaţiile etice. Deşi băştinaşii nu sunt decât nişte bieţi oameni, n-aş vrea să-i supun taspului. Ar fi mai mulţumiţi dacă i-am ucide. În orice caz, taspul Păpuşarului are efect asupra unui Kzin, nu a unui om.

— Cred că te înşeli.

— Louis, ştii că taspul a fost proiectat să acţioneze asupra unui creier cu structură Kzinti. O simt. În privinţa asta, ai dreptate: a fost o experienţă religioasă, diabolică.

— Dar nu ştim dacă taspul lui nu acţionează şi asupra unui om. Eu cred că da. Îl cunosc pe Nessus. Fie taspul său are efect asupra tuturor, fie are două astfel de dispozitive. Eu nu m-aş afla aici dacă n-ar avea asupra sa un mijloc de a-i controla pe oameni.

— Faci cam multe speculaţii…

— Să-l chemăm şi să-l întrebăm?

— Nu.

— Ce-i rău în a-l întreba?

— N-ar avea nici un rost.

— Am uitat. Sunteţi lipsiţi de curiozitate. Curiozitatea, proprie maimuţelor, n-a fost cea mai puternică caracteristică în cazul altor specii.

— Faci glume pe seama curiozităţii mele? Înţeleg. Încerci să mă împingi la un anumit curs al acţiunilor. Louis, să-ţi fie clar: Păpuşarul poate să-şi găsească singur drumul spre Zidul de margine. Până acolo, n-are decât să călătorească singur!

Înainte ca pământeanul să-i poată răspunde, Kzinul se întoarse şi se îndreptă spre un desiş. Încheiase discuţia la fel de simplu ca şi cum ar fi deconectat intercomunicaţia.

În sufletul Teelei Brown întreaga lume se prăbuşise. Tânăra suspina de ţi se rupea inima, într-o revărsare de autocompătimire. Îşi găsise un loc minunat pentru jelit. Culoarea predominantă era verdele închis. Vegetaţia deasă de deasupra capului său nu permitea trecerea directă a razelor de soare, dar stratul se rărea la nivelul solului, înlesnind mersul. Pentru iubitorii de natură, era un adevărat paradis.

Ziduri netede, verticale, de stâncă, menţinute în permanenţă umede de o cascadă, înconjurau un mic bazin limpede şi adânc. Teela se afla în interiorul lui. Căderea de apă aproape că-i îneca suspinele, dar zidurile de piatră amplificau sunetele astfel încât se crea impresia că întreaga natură suspina odată cu ea.

Nu simţise apropierea lui Louis Wu.

Eşuată pe o lume străină, nici chiar Teela Brown nu s-ar fi încumetat să se îndepărteze fără trusa de prim-ajutor. Era vorba de o cutie plată, ataşată la centură, ce avea încorporat un generator de semnal-baliză. Louis urmase acest semnal, până ce dăduse de hainele ei, zăcând împăturite pe un mic platou granitic aflat la marginea bazinului.

Platoul era învăluit de o lumină de un verde întunecat, stăpânit de urletul cascadei şi ecoul suspinelor. Teela era aproape sub căderea de apă. Probabil că era aşezată, deoarece doar braţele şi umerii îi ieşeau afară din apă. Avea capul aplecat şi părul negru îi alunecase, acoperindu-i faţa.

N-avea nici un rost s-o aştepte pe ea să facă primul pas. Louis îşi scoase şi el hainele şi le stivui alături. Răcoarea din aer îi provocă un frison. Se cutremură şi sări în apă.