Larry Niven - Lumea Inelară

— M-am gândit şi eu la posibilitatea asta, răspunse Louis împingând raţionamentul şi mai departe. Oare Nessus nu fusese instruit să aducă vorba despre momelile stelare pentru a putea studia reacţiile Interlocutorului?

— Nu contează. Îţi spun eu că nu sunt docil!

— Când o să încetezi să mai foloseşti cuvântul ăsta? A ajuns să te obsedeze…

— Louis, de ce te-ai făcut avocatul Păpuşarului? nu-şi ascunse mirarea Kzinul. De ce îi doreşti compania?

Bună întrebare, gândi Louis. Bineînţeles că Păpuşarul merita să transpire puţin. Iar dacă ceea ce presupunea Louis era adevărat, Nessus nu se afla în nici un pericol.

Era doar din cauză că îi plăceau extraterestrii?

Sau era ceva mult mai profund? Păpuşarii erau diferiţi, iar diferenţa era importantă pentru că, în lipsa variaţiei, un om de vârsta lui Louis Wu ar fi ajuns să fie plictisit până şi de viaţă. Aşadar, pentru Louis Wu compania extratereştrilor era o necesitate vitală.

Scuterele se ridicară, urmând panta munţilor.

— Din cauza punctelor diferite de vedere, răspunse pământeanul. Ne aflăm într-un mediu străin, mai străin decât oricare altă lume a oamenilor sau Kzinilor. N-ar fi exclus să avem nevoie de toate ideile ce ne vor trece prin capete, pentru a ne da seama de ceea ce se întâmplă.

Teela aplaudă în tăcere. Bună pledoarie ! Louis îi făcu cu ochiul. Un schimb de impresii pur uman, căruia Interlocutorul n-avea cum să-i priceapă semnificaţia.

— N-am nevoie de Păpuşar pentru a-mi explica lumea înconjurătoare, vorbi Kzinul în cele din urmă. Ochii, urechile şi nasul îmi sunt de ajuns.

— Bine, dar ai nevoie de Marele Şlem . Cu toţii avem nevoie de tehnologiile existente la bordul acelei nave.

— Pentru profit? E un motiv nedemn.

— La naiba! Marele Şlem este important atât pentru rasa umană, cât şi pentru Kzini.

— Astea-s tertipuri! Deşi profitul nu e numai al tău, insişti să-ţi vinzi onoarea pentru el…

— Onoarea mea nu e în pericol.

— Ba eu cred că este, răspunse Kzinul şi întrerupse legătura.

— Folositoare chestie butonul ăla! observă maliţioasă Teela. Ştiam că aşa o să se întâmple.

— Şi eu. Pe barba lui Finagle, tare greu se lasă convins!

Dincolo de munţi plutea un strat imens şi compact de nori albi care deveneau cenuşii pe măsură ce înaintau spre orizontul infinit. Scuterele păreau că plutesc şi ele deasupra norilor, sub un albastru cer strălucitor pe care Arcada abia dacă se zărea.

Munţii rămăseseră în urmă. Louis simţi o undă de regret gândindu-se la bazinul cu cascadă. N-aveau să-l mai vadă niciodată.

În spate scuterele provocau siaje, trei fronturi de undă în care trei bubuituri sonore loveau stratul de nori. În faţă monotonia orizontului infinit era spartă doar de un singur detaliu. Louis ajunse la concluzia că era vorba fie de un nou munte, fie de o furtună ce se desfăşura la mare depărtare. Acel ceva avea mărimea aparentă a gămăliei unui ac ţinut la distanţa unui braţ întins.

— O breşă în stratul de nori, Louis, întrerupse Kzinul tăcerea. În faţă şi în sensul de rotaţie.

— O văd.

— Observi lumina care vine de dedesubt? Cam multă lumină reflectată de formele de relief.

Într-adevăr, marginile norilor străluceau puternic. Era ceva necurat la mijloc…

— Oare zburăm din nou peste o zonă dezgolită până la materialul de fundaţie? Ar fi cea mai mare până acum.

— Aş vrea să arunc o privire mai de aproape.

— Du-te! conveni Louis.

Bărbatul observă cum punctul — care era Interlocutorul — virase brusc, în sensul de rotaţie. La o viteză de 2 Mach, Kzinul n-ar fi zărit decât pentru o clipă terenul de dedesubt.

Aici apărea o problemă. La ce trebuia să se uite? La punctul argintiu care era scuterul Kzinului sau la mica figură felină de pe pupitru? Primul reprezenta realitatea, cealaltă — doar o imagine. Amândouă ofereau informaţii, dar de tip diferit.

În principiu, nici un răspuns nu era satisfăcător. În practică, Louis preferă să le privească simultan pe amândouă.

Îl văzu pe Kzin trecând dincolo de marginea breşei…

Intercomunicaţia aduse ecoul urletului său. Punctul argintiu devenise instantaneu mult mai strălucitor, iar faţa Kzinului era acum un glob de lumină albă. Ochii acestuia erau închişi şi strânşi, iar gura era larg deschisă.

Imaginea se micşoră. Kzinul traversase breşa. Îşi acoperise faţa cu un braţ, în timp ce blana care-l acoperea scotea un fum negru.

Dincolo de punctul argintiu care era scuterul Interlocutorului, un cerc luminos se profila pe norii de dedesubt… ca şi când un spot de lumină ar fi încercat să-l urmărească.

— Interlocutorule! strigă Teela. Vezi ceva?

Kzinul auzi şi-şi descoperi faţa. Blana portocalie rămăsese intactă doar într-o bandă lată în jurul ochilor. Pe restul trupului devenise cenuşie. Kzinul îşi deschise ochii, îi închise la loc, apoi îi deschise din nou.

— Am orbit, răspunse el.

— Da, dar poţi vedea !

Preocupat de starea Kzinului, Louis abia dacă-şi dădu seama de ciudăţenia întrebării. Totuşi, o parte din el înregistră tonul fetei. Anxietatea şi dincolo de ea sugestia că acesta dăduse un răspuns greşit şi că trebuia să i se acorde o a doua şansă.

Dar nu era timp.

— Interlocutorule, mă auzi? îl strigă Louis. Trece-ţi scuterul sub comanda mea. Trebuie să ne găsim un adăpost.

Kzinul umblă la pupitrul său.

— S-a făcut, Louis! Ce fel de adăpost? Vocea îi era distorsionată de durere.

— Înapoi, dincolo de munţi.

— Nu. Am pierde mult prea mult timp. Ştiu ce anume m-a atacat. Dacă am dreptate, ne vom afla în siguranţă atâta timp cât va exista un strat de nori sub noi.

— Serios?

— Va trebui să cercetezi.

— Ai nevoie de îngrijiri medicale!

— Aşa este, dar mai întâi trebuie să ne găseşti un loc sigur de aterizare. Trebuie să coborâm acolo unde norii sunt mai denşi…

Sub nori nu era deloc întuneric. Pătrundea puţină lumină şi o bună parte din ea era reflectată de Louis Wu care pur şi simplu strălucea.

De jur împrejur se vedeau ondulaţiile unei câmpii. Nu era material de fundaţie, ci sol şi vegetaţie.

Louis coborî mai jos, mijindu-şi ochii din cauza strălucirii.

…O singură specie vegetală, dispusă uniform pe întreaga câmpie, din acel loc şi până la orizontul infinit. Fiecare plantă avea o singură floare şi fiecare floare se întorcea să-l urmărească pe Louis Wu, în timp ce ateriza. O asistenţă numeroasă, tăcută şi atentă.

Bărbatul coborî de pe scuter lângă una dintre ele.

Planta avea o tulpină noduroasă şi verde, măsurând cu aproximaţie un metru şi jumătate. Unica sa floare era la fel de mare cât faţa unui om. Dosul acesteia era bombat, plin de striuri şi tendoane, iar suprafaţa interioară era netedă ca o oglindă concavă. Din centru se înălţa o protuberanţă scurtă, terminată cu un bulb verde închis.

Toate florile înconjurătoare se întorseseră către el. Era scăldat în lumină. Louis ştia că încercau să-l ucidă şi asta-i făcea să se simtă puţin neliniştit, dar stratul de nori se menţinea.

— Ai avut dreptate! îi zise Kzinului prin intercomunicaţie. Sunt „Floarea-Soarelui” de tip Slaver. Dacă n-ar fi existat stratul de nori, ne-am fi curăţat de îndată ce am fi trecut munţii.

— E posibil să ne adăpostim undeva, în afara razei lor de acţiune? De exemplu, în vreo peşteră?

— Nu cred. Câmpia e prea plată. Florile nu pot focaliza prea precis lumina, dar e oricum destulă strălucire.