Larry Niven - Lumea Inelară

— Ce naiba se întâmplă cu voi? interveni Teela. Louis, trebuie să aterizăm! Kzinul are dureri!

— Aşa e. Am dureri mari, Louis!

— Atunci propun să riscăm. Veniţi şi voi jos. Să sperăm că pătura de nori nu se va destrăma.

— Bine! răspunse imaginea tinerei.

Louis pierdu aproape un minut căutând printre plante. Era aşa cum presupusese. Pe teritoriul stăpânit de aceste flori ucigaşe nu existau alţi supravieţuitori. Printre tulpinile lor nu creşteau alte plante mai mici. Pe deasupra lor nu zbura nimic şi nici o gânganie nu mişuna pe solul cu aspect de cenuşă. Pe tulpinile lor nu creşteau nici funguşi, nici muşchi, nici alţi dăunători. Dacă una dintre ele ar fi fost atinsă de vreo boală, celelalte ar fi distrus-o.

Floarea-Oglindă era o armă teribilă. Probabil că menirea ei iniţială fusese de a focaliza lumina solară pe modulul fotosintetizator din centru. Dar se putea focaliza la fel de bine şi pentru a distruge un ierbivor sau o insectă. Îşi ardea toţi duşmanii. Tot ce era viu devenea inamicul unei plante ce folosea fotosinteza, dar, totodată, şi un fertilizant pentru ea.

„Dar cum ajunseseră aici?” se întrebă Louis în sinea lui. Căci Florile-Oglindă nu puteau trăi alături de alte forme de viaţă mai puţin exotice. Erau prea puternice. În consecinţă, nu puteau fi originare de pe planeta de baştină a întemeietorilor Lumii Inelare.

Mai mult ca sigur, acei Ingineri scotociseră sistemele stelare apropiate căutând plante decorative. Poate că pătrunseseră suficient de adânc în spaţiul uman, până dincolo de Silvereyes. Şi pesemne că ajunseseră la concluzia că Florile-Oglindă erau decorative.

„Dar probabil că le-au ţinut sub cheie. Până şi un idiot ar fi avut atâta minte. Pesemne că li s-a alocat o zonă de teren înconjurată de un cerc lat din material de fundaţie. Asta ar fi trebuit să le ţină înăuntru. Numai că n-a fost aşa. Cumva, o sămânţă a reuşit să scape. Nu se ştie până unde s-au putut răspândi”, îşi zise Louis, cutremurându-se. Ăsta trebuie să fi fost „punctul luminos” pe care-l observaseră în faţa lor. Cât vedeai cu ochii, nici o vietate nu revendica acest teritoriu de la Florile-Oglindă.

În timp, dacă erau lăsate să se dezvolte în voie, ar fi cucerit întreaga Lume Inelară.

Dar până atunci ar fi trecut destui ani. Lumea Inelară se dovedea spaţioasă. Spaţioasă pentru orice.

Adâncit în gânduri, Louis aproape că nu băgă de seamă când celelalte două aeroscutere aterizară lângă al său. Fu smuls din reverie de lătratul Kzinului:

— Louis, ia din scuterul meu dezintegratorul Slaver şi sapă-ne cu el o ascunzătoare! Teela, vino şi pansează-mi rănile!

— O ascunzătoare?

— Da. Trebuie să ne îngropăm ca animalele şi să aşteptăm căderea nopţii.

— Bine, bine…

Louis părea şocat. Kzinul nu trebuia să se fi gândit la asta în starea în care se afla. Evident, nu puteau aştepta, existând riscul producerii unei spărturi în nori. Pentru a-i ucide, Florile-Oglindă n-ar fi avut nevoie decât de o mică rază de lumină. Dar noaptea…

În timp ce cotrobăia prin scuterul Interlocutorului, Louis evită să se uite la el. O singură privire îi fusese suficientă. Kzinul fusese ars cumplit pe cea mai mare parte a corpului. Lichide suculente musteau prin cenuşa uleioasă care fusese odată blana sa. Prin crăpăturile adânci se vedea carnea de un roşu aprins. Mirosul de păr ars era puternic şi greţos.

Louis găsi dezintegratorul: un dispozitiv cu două ţevi şi cu un mâner aparent fluid. Arma pe care o descoperi alături îl făcu să se încrunte. Dacă Kzinul i-ar fi sugerat să ardă florile folosind laserele de semnalizare, probabil că el ar fi acceptat, în starea de buimăceală în care se afla.

Louis apucă unealta şi se îndepărtă în grabă simţindu-se stingherit, ruşinat de slăbiciunea sa. Parcă-l dureau şi pe el arsurile Kzinului. Teela, care nu ştia nimic despre durere, îl putea ajuta pe Interlocutor mai bine decât ar fi făcut-o el.

Înclină ţevile, formând cu solul un unghi de vreo 30 de grade. Purta pe cap casca etanşă a costumului său presurizat. Deoarece nu se grăbea, acţionă doar unul dintre cele două comutatoare.

Tranşeea se contura cu viteză, dar Louis nu-i putea observa mărimea, fiindcă din primul moment fusese înconjurat de un nor de praf. Din direcţia locului de impact al fasciculului sufla spre el un uragan în miniatură, ce-l silea să se încline puternic.

În interiorul conului fasciculului, electronul devenea o particulă neutră. Solul şi stânca, reduse la nivel de atom de respingerea mutuală a nucleelor, ajungeau până la el transformate într-o ceaţă de praf monoatomic. Louis era fericit că avusese inspiraţia să-şi pună casca.

În cele din urmă opri dezintegratorul. Groapa arăta destul de adâncă şi de largă pentru ei şi scuterele lor.

Atât de repede, îşi zise el. Oare cât de rapid ar fi lucrat dispozitivul cu ambele fascicule activate? În acel caz, acolo s-ar fi format un veritabil şuvoi, îşi continuă gândul, împrumutând eufemismul Kzinului. Pentru moment, n-avea nevoie de asemenea distracţie.

Teela şi Interlocutorul coborâseră de pe scutere. Kzinul era lipsit de păr pe cea mai mare parte a corpului. Un smoc portocaliu Încă-i mai acoperea şezutul şi o altă dungă îi traversa faţa. În rest, pielea golaşă avea o nuanţă roşu-violet şi era plină de crăpături adânci. Teela îl pulveriza cu ceva care, la atingere, se transforma într-o spumă albă. Mirosul de păr şi carne arsă îl făcu pe Louis să nu se apropie prea mult.

— E gata, îi anunţă el. Kzinul îşi ridică privirile:

— Acum văd din nou, Louis.

— Grozav! zâmbi pământeanul, recunoscând în sinea sa că fusese extrem de îngrijorat.

— Păpuşarul mi-a procurat medicamente Kzinti de tip militar, cu mult superioare celor cu destinaţie civilă. N-ar fi trebuit să aibă acces la rezervele militare!

Kzinul părea furios. Bănuia că la mijloc fusese vorba de mită şi probabil că avea dreptate.

— Am de gând să iau legătura cu Nessus, îi anunţă Louis, dându-le ocol de departe.

Acum, Interlocutorul era acoperit în întregime cu spumă albă. Nu se mai simţea nici un fel de miros.

— Ştiu unde te afli, îi spuse Păpuşarului.

— Nemaipomenit! Unde mă aflu, Louis?

— În spatele nostru. Ai rămas în urmă de îndată ce ai ieşit din raza noastră vizuală. Teela şi Kzinul nu ştiu asta. Ei nu pot gândi ca Păpuşarii.

— Şi se aşteaptă ca un Păpuşar să le deschidă calea? Poate că e mai bine să continue să gândească aşa. Există şanse să-mi dea voie să mă întorc?

— Nu acum. Poate mai târziu. Să-ţi spun de ce te-am chemat…

Şi-i povesti în câteva cuvinte despre câmpul de Flori-Oglindă. Tocmai îi detalia gradul arsurilor Kzinului, când faţa turtită a lui Nessus ieşi din câmpul camerei de luat vederi.

Louis aşteptă câteva momente reapariţia Păpuşarului, apoi închise intercomunicaţia. Era sigur că Nessus nu avea să rămână prea mult timp în stare catatonică. Păpuşarul era prea grijuliu cu viaţa sa ca să facă una ca asta.

Mai rămâneau zece ore până la căderea nopţii. În aşteptarea întunericului, cei trei călători se ascunseră în groapa săpată cu dezintegratorul.

Kzinul petrecu acest timp dormind. Îl purtaseră pe braţe în tranşee şi apoi folosiseră un spray din trusa lui medicală pentru a-l adormi. Materia albă se întărise pe suprafaţa corpului său ca o crustă, rămânând totuşi elastică.