Larry Niven - Lumea Inelară

— Este adevărat, încuviinţă Louis.

— Şi se vor mai întoarce acele zile?

Louis se strădui să dea un răspuns cât mai evaziv. Simţi sau ghici dezamăgirea celuilalt.

Citirea feţei părosului nu era o treabă lesne de făcut. Gestica reprezintă un soi de cod universal, deşi gesturile interlocutorului său nu aparţineau vreunei culturi terestre. Părul platinat şi buclat cu grijă îi ascundea întreaga faţă, cu excepţia ochilor de un maroniu spălăcit-singurii care mai păstrau un dram de expresivitate.

Vocea individului suna aproape ca o incantaţie, ca o recitare. Pilotul automat traducea cuvintele lui Louis într-o litanie similară şi transpunea cuvintele celuilalt într-un limbaj conversaţional. Bărbatul putea auzi celelalte discuri translatoare şuierând delicat în limbajul Păpuşarilor sau articulând gutural în Graiul Hero.

Louis începu să pună şi el întrebări…

— Nu, Inginerule, nu suntem un popor setos de sânge. Ne războim rar. Testele? Te împiedici de ele ori de câte ori intri în Zignamuclickclik. Se zice că zac acolo încă de la prăbuşirea oraşului. Noi le folosim pentru aspectul lor decorativ şi pentru rolul lor simbolic.

Vorbitorul îşi ridică solemn mâna, ţinând dosul palmei întors către Louis, şi-i arată tatuajul.

Toţi cei prezenţi scoaseră un singur strigăt:

— …!

Cuvântul nu putu fi tradus. Era prima dată când altcineva, în afară de vorbitor, mai scosese un cuvânt.

Louis simţi că ratase ceva esenţial. Din păcate, nu avea timp să-şi bată capul cu asta.

— Arată-ne o minune! zise vorbitorul. Nu punem la îndoială puterea voastră, dar s-ar putea să nu mai treceţi altă dată prin aceste locuri. Am avea astfel ceva de povestit copiilor noştri.

Louis cântări alternativele. Zburaseră deja aidoma păsărilor, deci aşa ceva nu i-ar mai fi impresionat a doua oară. Să le fi oferit oare mana din fantele bucătăriilor automate? Dar chiar şi pe Pământ, oamenii priveau diferit aceeaşi mâncare. Diferenţa dintre hrană şi gunoi era de cele mai multe ori doar de natură culturală. Unii mâncau lăcuste cu miere, alţii şerpi fierţi; brânza agreată de unii era pentru alţii lapte stricat. Mai bine să nu rişte. Dar laserul?

În vreme ce Louis începu să cotrobăie în compartimentul de bagaje al scuterului său, umbra unui pătrat începu să înghită discul soarelui. Întunericul avea să-i facă demonstraţia şi mai impresionantă.

Reglând echipamentul pentru deschidere maximă şi putere minimă, întoarse fasciculul întâi către vorbitor, apoi către cei patru colegi ai săi şi, în cele din urmă, către siluetele din mulţime. Dacă demonstraţia îi impresionase, ascunseră foarte bine acest lucru. Disimulându-şi dezamăgirea, Louis ochi către acoperiş şi micşoră fasciculul.

Figurina ţintită se desprinse şi căzu. Semăna cu un cap suprarealist, stilizat, de balaur. Bărbatul mişcă un pic degetul şi capul de balaur deveni alb-gălbui. Mişcă încă puţin indexul şi fasciculul se subţie până la dimensiunea unui fir de lumină verde. În capul de balaur apăru o gaură fierbinte.

Louis aşteptă aplauzele.

— Luptaţi cu lumină! zise individul cu braţul tatuat. Cu siguranţă, ştiţi că aşa ceva este interzis!

— …! strigă mulţimea, după care se aşternu o linişte mormântală.

— Nu ştiam asta, îi răspunse Louis. Ne cerem scuze!

— Nu ştiaţi? Cum este posibil? Nu voi aţi ridicat Arcada, ca semn al Înţelegerii cu Omul?

— Care arcadă?

Faţa celuilalt era ascunsă, dar uluiala sa, evidentă.

— Arcada de deasupra Lumii, o, Constructorule! Abia atunci Louis înţelese şi izbucni în hohote de râs. Făptura păroasă îl pocni cu stângăcie în nas.

Lovitura fusese uşoară (deoarece individul era pirpiriu şi avea braţe fragile), dar dureroasă.

Louis nu era obişnuit cu durerea. Majoritatea oamenilor din vremea sa nu simţeau pe parcursul vieţii lor vreo durere mai puternică decât cea pricinuită de un deget zdrelit. Anestezicele erau mult prea răspândite, asistenţa medicală extraordinar de accesibilă. În cazul unui schior, de pildă, durerea piciorului rupt dura de obicei câteva secunde, nu minute, iar amintirile erau deseori suprimate ca traume intolerabile. Cunoaşterea unor arte marţiale precum karate, judo, jiujitsu sau box fusese declarată ilegală cu mult înainte de naşterea sa. Louis Wu era mai degrabă un războinic derizoriu, ce putea înfrunta moartea, dar nu şi durerea.

Lovitura duru. Louis ţipă şi scăpă laserul.

Mulţimea înaintă. Două sute de oameni păroşi înfuriaţi se transformară într-o mie de demoni. Lucrurile nu mai erau la fel de amuzante ca în urmă cu câteva minute.

Vorbitorul slab ca trestia îşi încolăcise ambele braţe în jurul corpului său, fixându-l cu forţa unui isteric. Louis, într-o stare la fel de isterică, se eliberă cu o lovitură disperată. Într-o clipă se sui pe scuterul său pregătindu-se să acţioneze comenzile de decolare, când raţiunea prevală.

Celelalte scutere erau pilotate de la al său. Dacă decola, decolau şi ele, cu sau fără pasageri.

Bărbatul privi în jurul său.

Teela Brown se afla deja în aer. Observa de sus lupta, cu sprâncenele ridicate, semn că era extrem de preocupată. Totuşi, se părea că nu-i venea în minte să le sară în ajutor.

Kzinul, în schimb, era pradă unei agitaţii maxime. Deja doborâse vreo şase adversari. Chiar în timp ce Louis îl privea, Kzinul îşi roti laserul şi reteză ţeasta unui inamic.

Alţi băştinaşi năvăliră asupra sa, descriind un cerc aproximativ. Mâini cu degete lungi încercară să-l împingă pe pământean din şa. Erau pe cale să reuşească, deşi Louis se ţinea strâns cu mâinile şi genunchii. Într-un târziu, se gândi să activeze pliul fonic. Indivizii urlară, în timp ce erau aruncaţi la pământ.

Cineva mai rămăsese agăţat de spatele lui. Louis îl împinse, îl lăsă să cadă, deconectă şi reconectă pliul fonic pentru a-l îndepărta, apoi scrută fosta parcare, în căutarea lui Nessus.

Acesta încerca să ajungă la scuterul său. Se părea că băştinaşilor le era teamă de forma sa, deoarece încercau doar să-i blocheze drumul; totuşi, unul dintre ei se apropia înarmat cu o rangă metalică smulsă din vreo maşinărie veche.

Pe când Louis tocmai îl localiza, omul roti ranga asupra capetelor Păpuşarului.

Nessus se aplecă, se roti pe picioarele din faţă şi se întoarse cu spatele spre pericol, dar îndepărtându-se în acest fel de scuter. Reflexele sale aveau să-i aducă moartea, dacă Interlocutorul sau Louis nu reuşeau să-l ajute în vreun fel. Pământeanul deschise gura, pentru a-l avertiza, dar Păpuşarul îşi terminase deja mişcarea.

Louis îşi închise gura.

Păpuşarul se îndreptă spre scuter, fără a mai fi împiedicat de nimeni. Copita sa din spate lăsa amprente sângerânde prin praful bătătorit.

Cercul de admiratori ai Kzinului se ţinea în afara razei sale de acţiune. Interlocutorul scuipă la picioarele lor — un gest specific uman, nu Kzinti — se răsuci şi se urcă pe scuter. Laserul său era însângerat până la mâner.

Băştinaşul care încercase să-l oprească pe Nessus zăcea în acelaşi loc în care căzuse. Sângele se revărsa în valuri din trupul său.

Ceilalţi se înălţaseră deja în aer. Louis porni după ei. De departe observă care era intenţia Kzinului şi strigă după el:

— Opreşte-te! Nu e nevoie de aşa ceva!

Interlocutorul pusese mâna pe echipamentul modificat de excavat.

— Nu crezi că totuşi ar fi necesar? mârâi el, dar îşi opri mişcarea mâinii.