Larry Niven - Lumea Inelară

Fără să mai adauge nimic, Păpuşarul se întoarse şi dispăru în interiorul parcului.

— A fost un gest nepoliticos, zise Teela.

— Chiron nu doreşte să-l întâlnească pe Nessus. Nu v-am spus? Ei îl cred nebun.

— Cu toţii sunt nebuni.

— Ei nu se consideră chiar aşa, dar asta nu înseamnă că eşti prea departe de adevăr. Tot mai vrei să mergi acolo?

Drept răspuns, Teela îi aruncă aceeaşi privire nedumerită cu care îl învrednicise atunci când încercase să-i explice ce erau zvâcniturile de inimă.

— Tot mai vrei să mergi! confirmă resemnat Louis.

— Bineînţeles! Cine n-ar vrea? Oare de ce se tem Păpuşarii?

— Asta e de la sine înţeles, interveni Interlocutorul. Păpuşarii sunt laşi prin definiţie. Dar nu pot pricepe de ce ţin morţiş să afle mai mult decât ştiu. Au depăşit deja soarele inelat şi călătoresc aproape cu viteza luminii. În felul ăsta, Inelul nu mai poate reprezenta nici un fel de pericol pentru ei, niciodată. Nu pot pricepe care e rostul nostru în afacerea asta, Louis.

— Dar este evident!

— Să iau asta ca pe o insultă?

— Bineînţeles că nu. Este pur şi simplu aceeaşi problemă a suprapopulaţiei. Un Kzin n-ar putea înţelege asta.

— Lămureşte-mă, te rog!

Louis scrută fugitiv jungla de afară, încercând să vadă dacă Nessus era prin apropiere.

— Poate că Nessus ne-ar explica mai bine. În fine, nu contează! Imaginează-ţi o mie de miliarde de Păpuşari pe această planetă. Poţi concepe aşa ceva?

— Pot să simt şi mirosul fiecăruia în parte. Numai când mă gândesc şi-mi vine să sfâşii pe cineva.

— Acum imagineazâ-ţi-i pe toţi trăind pe Lumea Inelară. Arată mai bine, nu?

— Mda… Cu un spaţiu disponibil mai mare de 8 7ori… Dar tot nu înţeleg. Crezi că Păpuşarii se gândesc la o anexare? Şi chiar de-ar fi aşa, cum ar efectua transferul la bordul Inelului? N-au încredere în navele spaţiale.

— Nu ştiu. Şi nici nu au caracter de luptători. Nu asta e important. Pentru ei are importanţă cât de sigur este Inelul.

— S-ar putea…

— Vezi? N-ar fi exclus să se gândească deja să-şi construiască propriile lor Inele. Poate că se aşteaptă să găsească unul gol acolo, printre Norii lui Magellan. Că tot veni vorba, nu mi se pare o speranţă nerealizabilă. Dar nu asta e important. Înainte de a întreprinde orice acţiune, ei trebuie să ştie daca Inelul e sigur.

— Se întoarce Nessus, îi întrerupse Teela, ridicându-se şi îndreptându-se spre Zidul invizibil. Pare beat. Păpuşarii obişnuiesc să se îmbete?

Nessus nu se deplasa în trap. Venea tiptil, înconjurând o pată galben-crom lungă de peste un metru cu o prudenţă exagerată, mutându-şi numai câte un picior, rotindu-şi capetele în toate direcţiile şi observând totul. Ajunsese aproape lângă domul de conferinţe, când ceva ca un fluture mare şi negru i se aşeză pe spate. Nessus urlă şi făcu un salt, de parcă ar fi avut de depăşit un obstacol înalt. Ateriză încovoiat ca o bilă şi începu să se rostogolească. Când se opri, rămase în aceeaşi poziţie, cu picioarele strânse şi capetele vârâte între genunchi.

Louis pornise deja în întâmpinarea lui.

— E în faza depresivă! le aruncă celorlalţi peste umăr.

Cu ajutorul memoriei şi al norocului, găsi ieşirea invizibilă a domului, apoi se avântă în întunericul parcului.

Toate florile miroseau a Păpuşar. (Dacă metabolismul tuturor vieţuitoarelor de pe această planetă se desfăşura pe aceleaşi baze chimice, cum putea Nessus să-şi extragă substanţele nutritive din suc încălzit, de morcovi?) Louis urmă un zigzag în unghiuri drepte de alei şi garduri vii portocalii, îngrijit tunse, şi, în cele din urmă, ajunse lângă Păpuşar.

— Sunt eu, Louis, îi zise, îngenunchind lângă el. Acum eşti în siguranţă!

Începu să mângâie cu duioşie coama Păpuşarului. Acesta se smuci la prima atingere, apoi se linişti. Era o criză serioasă. Nu era încă timpul să-l obligi să înfrunte din nou lumea. Louis îl întrebă:

— Era periculos lucrul ăla? Cel care a aterizat pe tine?

— Acela? Nu, răspunse înăbuşit vocea de contralto cu tonuri la fel de pure şi lipsite de tremolo. Nu era decât un… un mirositor de flori.

— Cum a mers discuţia cu Cei-Care-Conduc? Nessus se cutremură:

— Am câştigat.

— Grozav! Ce anume?

— Dreptul de a mă reproduce şi un grup de parteneri.

— Şi de asta erai îngrozit?

Nu era totuşi de neconceput, gândi Louis. Nessus ar fi putut fi hărăzit unei partenere orbite de pasiune sau, la fel de bine, unei virgine nervoase… indiferent de sex.

— Aş fi putut eşua, Louis, îngăimă Păpuşarul printre suspine. I-am înfruntat. Am blufat în faţa lor.

— Continuă!

Louis era conştient de faptul că Interlocutorul şi Teela li se alăturaseră. Continua să scarpine coama lui Nessus. Acesta rămase nemişcat câteva clipe. Apoi, vocea înăbuşită de contralto povesti mai departe:

— Cei-Care-Conduc mi-au oferit dreptul legal de a mă reproduce dacă voi supravieţui călătoriei pe care o vom întreprinde. Dar asta nu era suficient. Pentru a deveni părinte am nevoie de parteneri. Cine ar vrea să se împerecheze cu un nebun? A fost nevoie să blufez. „Găsiţi-mi un partener, le-am spus, sau mă retrag din expediţie. Dacă eu mă retrag, se va retrage şi Kzinul.” Au fost furioşi.

— Cred şi eu.

— Mi-am autoimpus starea asta. I-am ameninţat că le voi distruge planurile şi ei au capitulat. Le-am spus că nişte voluntari trebuie să fie de acord să se împerecheze cu mine, dacă mă voi întoarce de pe Inel.

— Grozav! Bine lucrat! Au fost voluntari?

— Unul dintre sexele speciei mele este… proprietate, un animal domestic. Inconştient, prost. Aveam nevoie doar de un singur voluntar.

Cei-Care-Conduc…

— De ce nu le spui pur şi simplu conducători? îl întrerupse Teela.

— Am încercat să traduc noţiunea în termenii voştri, îi răspunse Păpuşarul. O traducere mai corectă ar fi Cei-Care-Conduc-Din-Spate. Există un preşedinte desemnat, sau un Purtător-De-Cuvânt, sau… traducerea cea mai corectă ar fi Cel-Mai-Din-Urmă, Ultimul, Cel-Prea-Ascuns. Cel-Prea-Ascuns a fost cel care m-a acceptat ca partener. A zis că nu poate cere altcuiva să-şi sacrifice demnitatea.

Louis fluieră:

— Asta e ceva. Continuă să tremuri, meriţi asta! Mai bine să-ţi fie teamă acum, când s-a terminat totul.

Nessus se cutremură din nou, oarecum mai relaxat.

— Pronumele astea, continuă Louis, mă încurcă întotdeauna. Va trebui să mă refer fie la tine ca la o „ea”, fie la Cel-Prea-Ascuns…

— Asta nu-i delicat din partea ta, Louis. Nu se fac discuţii despre sex cu reprezentantul unei rase străine…

Dintre genunchii Păpuşarului se ridică un cap care-l privi dezaprobator.

— …Tu şi cu Teela n-aţi întreţine relaţii sexuale în prezenţa mea, nu?

— Oricât ar părea de neobişnuit, subiectul a fost abordat într-o discuţie şi Teela a spus că…

— Mă simt ofensat! declară Păpuşarul.

— De ce? se arătă nedumerită Teela.

Capul Păpuşarului coborî din nou la adăpost.

— Hai, ieşi de acolo! N-am să-ţi fac nici un rău!

— Promiţi?

— Promit! Pe cuvânt de onoare! Te consider un drăguţ.

Păpuşarul se destinse complet:

— Am auzit bine, chiar ai zis că sunt drăguţ?

— Da.

Teela privi către matahala portocalie care era Interlocutorul şi adăugă:

— Şi tu eşti drăguţ!