Larry Niven - Lumea Inelară

Kzinii fuseseră primii.

Pe vremea când oamenii abia începuseră să folosească propulsoarele cu fuziune ca să străbată golurile dintre stele, Kzinii utilizau deja polarizoare gravitaţionale pentru a-şi pune în mişcare navele interstelare de luptă. În acest fel, ele deveneau mai rapide şi mai uşor manevrabile decât cele ale oamenilor. Rezistenţa umană în faţa flotelor Kzinti ar fi fost simbolică dacă aceştia din urmă n-ar fi cunoscut o lege dedusă din experienţă: un propulsor reactiv este o armă al cărei efect devastator este direct proporţional cu eficienţa sa ca motor.

Prima incursiune în spaţiul uman fusese un şoc pentru Kzini. Societatea umană trăia în pace de secole întregi, astfel încât, de fapt, uitase de mult ce însemna noţiunea de „război”. Dar navele interstelare ale oamenilor foloseau propulsoare cu fuziune fotonică şi erau puse în mişcare de o combinaţie de plase capcană pentru fotoni şi tunuri laser care acţionau asupra asteroizilor.

Ca atare, telepaţii Kzini încă mai continuau să raporteze că, pur şi simplu, lumile populate de oameni nu dispuneau de arme… în timp ce tunuri gigantice laser muşcau din navele lor, iar tunuri mai mici se avântau încolo şi-ncoace, purtate doar de forţa propriilor fascicule…

Datorită rezistenţei neaşteptate a oamenilor şi barierei vitezei luminii, războiul durase zeci de ani în loc de câţiva ani. Totuşi, în cele din urmă, Kzinii ar fi ieşit învingători.

Din întâmplare, însă, o navă a Outsiderilor descoperise colonia umană de pe Am Făcut-O. Cu această ocazie, extratereştrii vânduseră pe credit tehnologia hiperpropulsorului. Cei de pe Am Făcut-O nu simţiseră încă pe pielea lor efectele războiului cu Kzinii, dar urmau să le încerce imediat după construirea primei nave cu viteză supraluminică.

În faţa hiperpropulsorului, Kzinii nu mai aveau nici o şansă.

Mai târziu, apăruseră şi Păpuşarii, care îşi instalaseră terminale comerciale în spaţiul controlat de oameni…

Seminţia omenească avusese foarte mult noroc. De trei ori întâlnise rase cu o tehnologie superioară celei pe care o deţinea. Fără hiperpropulsorul luat de la Outsideri, Kzinii ar fi zdrobit-o. Outsiderii, la rândul lor, îi erau superiori, dar nu doreau nimic din ceea ce le-ar fi putut oferi omul, cu excepţia unor baze de aprovizionare şi a informaţiilor, iar pe acestea erau în stare să le cumpere. În orice caz, Outsiderii, făpturi fragile cu metabolismul bazat pe heliu, erau prea sensibili la căldură sau la gravitaţie pentru a fi buni războinici. Iar Păpuşarii, deşi aveau o putere mai presus de vise, erau prea laşi.

Cine construise, aşadar, Lumea Inelară? Şi, mai ales… acele fiinţe erau oare o rasă agresivă?

Multe luni mai târziu, Louis avea să-şi amintească de minciuna Kzinului ca de momentul în care se decisese existenţa sa ulterioară. Ar fi abandonat atunci… din cauza Teelei, desigur. Inelul era suficient de înspăimântător fie şi numai ca o abstracţie, ca un conglomerat de cifre. Gândul de a te apropia de el într-o navă, de a ateriza pe el…

Dar Louis observase că fiorosul Kzin era înspăimântat de lumile zburătoare ale Păpuşarilor. Minciuna sa fusese un magnific act de curaj. Putea oare un om, în aceste condiţii, să se arate laş?

Bărbatul se aşeză la locul său şi-şi întoarse faţa spre imaginea strălucitoare; dar, în momentul în care dădu cu ochii de Teela o blestemă ca pe o proastă ce era. Figura fetei radia numai bucurie şi încântare. Era tot atât de nerăbdătoare pe cât pretindea Kzinul că este. Era prea proastă ca să-i fie frică?

Pe partea interioară a Inelului exista atmosferă. Analizele spectrale indicaseră o presiune similară celei de pe Pământ şi o compoziţie gazoasă aproape identică, în mod cert respirabilă pentru om, Kzin şi Păpuşar. Se putea doar ghici ce anume o împiedica să se disperseze. Trebuiau să se ducă şi să cerceteze despre ce era vorba.

În sistemul stelei G2 nu se mai afla nimic altceva în afara Inelului. Nici planete, nici asteroizi, nici comete.

— Au făcut curăţenie, remarcă Louis. N-au vrut să lase nimic care le-ar putea lovi construcţia.

— Evident, răspunse Păpuşarul cu bucle argintii. Dacă ceva ar lovi Inelul, acest lucru s-ar întâmpla la o viteză de aproape 1240 km/secundă, viteza de rotaţie a acestuia. Indiferent de duritatea materialului din care este făcut, ar exista întotdeauna riscul impactului cu un obiect care ar evita suprafaţa exterioară şi care, ocolind soarele, ar lovi suprafaţa interioară, neprotejată.

Soarele propriu-zis era un pitic galben, puţin mai rece decât cel al Pământului şi o idee mai mic.

— S-ar putea să avem nevoie de costume de protecţie termică pe Inel, remarcă Kzinul.

— Nu, îi replică Chiron. Pe suprafaţa interioară a Inelului temperatura este cât se poate de tolerabilă pentru fiecare dintre voi.

— De unde ştii?

— Din frecvenţele radiaţiilor infraroşii emise de suprafaţa exterioară.

— Mă crezi prost?

— Deloc. Noi am studiat Inelul încă de când l-am descoperit, în timp ce voi faceţi lucrul ăsta doar de câteva minute. Banda infraroşie din spectrul de frecvenţe indică o temperatură medie de 290 grade absolute, evident atât pentru interiorul, cât şi pentru exteriorul Inelului. În cazul tău, Interlocutorule, asta ar însemna vreo zece grade peste optim. Pentru Louis şi Teela ar fi, aproximativ, temperatura optimă. NU vreau ca atenţia pe care o acordăm detaliilor să vă inducă în eroare sau să vă înspăimânte. Nu vom permite o aterizare, cu excepţia cazului în care vor insista chiar constructorii Inelului. Am dori, totuşi, să fiţi pregătiţi pentru orice eventualitate.

— N-aveţi informaţii despre relieful suprafeţei interioare?

— Din păcate, nu. Puterea de rezoluţie a instrumentelor noastre este insuficientă.

— Putem încerca să facem nişte presupuneri, zise Teela. De exemplu, ciclul zi-noapte este de treizeci de ore. Planeta lor de origine trebuie să se fi rotit cu aceeaşi viteză. Credeţi că ăsta este sistemul lor stelar originar?

— Credem că da, deoarece, aparent, ei nu dispun de hiperpropulsie, îi răspunse Chiron. Dar probabil că ar fi putut să-şi mute lumea în alt sistem folosind aceleaşi tehnici ca şi noi.

— Mai mult ca sigur că au şi făcut-o, mormăi Kzinul. Cred că le vom găsi sistemul de origine pe undeva prin apropiere, la fel de lipsit de planete ca şi ăsta de aici. Şi mai cred că au folosit toate tehnicile posibile de terraformare, înainte de a recurge la asemenea măsuri disperate.

— Disperate? se miră Teela.

— După ce au terminat de construit Inelul în jurul acestui soare au fost forţaţi să-şi mute aici toate planetele locuite şi să transfere populaţia pe el.

— Poate că n-a fost aşa, interveni Louis. Poate că au folosit nave imense cu viteză subluminică, în cazul în care sistemul lor de origine era relativ apropiat de acesta.

— De ce disperate?

Cu toţii priviră stupefiaţi spre fată.

— Credeam că au construit Inelul pentru că… pentru… pentru că aşa au vrut!

— De amorul artei? rânji Louis. Pentru o schimbare de peisaj? Pe pumnul cel tare al lui Finagle, Teela, gândeşte-te la resursele pe care au trebuit să le deturneze de la alte scopuri! Aminteşte-ţi că trebuie să fi avut probleme cumplite, provocate de suprapopulaţie. În momentul în care au avut nevoie de Inel, pentru spaţiu vital, probabil că nu-şi puteau permite să-l construiască. Până la urmă, însă, l-au construit, deoarece le era absolut necesar.

Teela părea uluită.

— Nessus revine, anunţă Chiron.