Larry Niven - Lumea Inelară

Îl urmară pe Păpuşar până în locul unde discurile formau o linie de-a lungul ţărmului. La un moment dat, apăru un fel de pentagramă. Păşiră pe ea…

Se regăsiră pe o stâncă dezgolită, iluminată din belşug. O insulă de mărimea unui astroport particular. În centru, se ridica o singură clădire înaltă şi o singură navă spaţială.

— Acela este vehiculul nostru, îi atenţionă Nessus.

Teela şi Interlocutorul îşi arătară dezamăgirea. Kzinul îşi ascunse urechile în pliurile lor, în vreme ce fata privi cu jind spre insula pe care tocmai o părăsiseră, către Zidul de lumină alcătuit de clădirile înalte de kilometri, stând umăr lângă umăr în faţa nopţii interstelare. Dar, privind nava, Louis simţi o uşurare care îi detensionă muşchii. El personal se săturase de atâtea miracole. Discurile pentru păşit, oraşul mamut, cele patru luni atârnate în imensitatea cerului, colorate precum pomii de Crăciun… toate erau înfricoşătoare. În schimb, acest vehicul nu-l înfricoşa.

Era o carcasă tip Produs General Doi, aplicată unei aripi delta, pe aceasta mai fiind montate şi unităţile de propulsie şi motoarele cu fuziune. Toate echipamente păreau familiare şi, în mod sigur, nu ridicau nici un semn de întrebare.

Kzinul îi dovedi că se înşelase.

— Pare un proiect nereuşit din punctul vostru de vedere, Nessus. Nu te-ai simţi mai în siguranţă dacă întreaga nava s-ar afla în interiorul carcasei?

— Nu cred. Această navă reprezintă o schimbare fundamentală în concepţia noastră de proiectare. Veniţi să vă arăt!

Păpuşarul ridicase o problemă importantă.

Produs General, companie aparţinând Păpuşarilor, vânduse tot felul de mărfuri în spaţiul cunoscut, dar faima şi grosul veniturilor le obţinuse din comercializarea carcaselor ce-i purtau numele. Existaseră patru tipuri, plecând de la cele de mărimea unor mingi de baschet şi până la cele cu diametrul de sute de metri, cum era carcasa de tip patru a Marelui Şlem . Carcasa de tip trei, un cilindru cu capetele rotunjite, era foarte utilizată la navele mari de pasageri. O asemenea navă îi adusese pe planeta Păpuşarilor, cu câteva ore în urmă. Carcasa de tip doi era un cilindru îngust şi subţiat la ambele capete. De regulă, în interior abia dacă exista spaţiu pentru un pilot.

O carcasă Produs General era permeabilă pentru radiaţiile din spectrul vizibil şi impenetrabilă pentru celelalte forme de energie electromagnetică sau materie de orice fel. Reputaţia companiei întărea această garanţie, confirmată de sute de ani de exploatare şi de milioane de nave. O carcasă Produs General reprezenta etalonul în materie de securitate.

Vehiculul din faţa lor avea o carcasă Produs General de tip doi. Dar… cel puţin din câte putea vedea Louis, doar sistemul de asigurare a condiţiilor de viaţă şi hiperpropulsorul se aflau în interiorul carcasei. Restul fusese dispus pe aripă: o pereche de unităţi de propulsie reactivă, îndreptate spre spate, două mici motoare cu fuziune, îndreptate înainte, alte două motoare cu fuziune pe faţa posterioară a aripii şi o pereche de containere supradimensionate, atârnate sub aceasta. Ele conţineau probabil echipamentele de comunicaţii şi detecţie, pe care Louis nu le observase în altă parte.

Jumătate din navă se afla pe sau atârnată de aripă, fiind expusă oricărui pericol ce l-ar fi putut îngrozi pe un Păpuşar. De ce nu folosiseră o carcasă de tip trei, pentru a băga totul înăuntru?

Păpuşarul îi conduse sub ea.

— Scopul nostru a fost să facem cât mai puţine perforaţii în carcasă, le explică el. Vedeţi?

Prin peretele ca de sticlă, Louis observă o conductă subţire cât braţul său făcând legătura între carcasă şi aripă. Iniţial, lucrurile îi părură complicate, dar, curând, îşi dădu seama că aceasta fusese proiectată să alunece înapoi în carcasă printr-o singură deschidere. Observă apoi motorul care o alimenta şi uşa metalică care ar fi blocat deschiderea.

— O navă de serie, continuă să explice Păpuşarul, necesită multe perforaţii în carcasă: pentru senzorii care nu folosesc spectrul vizibil, pentru motoarele cu reacţie, dacă sunt folosite, pentru conductele de alimentare de la rezervoarele de carburant. Aici avem doar două deschideri: conducta şi trapa de acces. Ambele pot fi etanşeizate la nevoie. Inginerii noştri au îmbrăcat suprafaţa interioară a carcasei cu un material conductor transparent. Când sasul de acces este închis şi deschiderea conductei zăvorâtă, interiorul devine o suprafaţă conductivă neîntreruptă.

— Un câmp de stază! ghici Louis.

— Exact. La apariţia unui pericol, întregul sistem de asigurare a condiţiilor de viaţă intră într-o stare de stază de tip Slaver pentru o perioadă de câteva secunde. Sub stază, nu se percepe trecerea timpului, deci nimic nu-i poate afecta pe pasageri. N-am fost atât de naivi încât să ne bazăm doar pe carcasă. Laserele care folosesc spectrul vizibil ar putea-o penetra, omorându-i pe pasageri şi lăsând nava neatinsă. La fel, antimateria poate dezintegra în întregime o carcasă Produs General.

— N-am ştiut asta.

— Nu s-a făcut prea mare publicitate în acest sens.

Louis se întoarse sub aripa delta, acolo unde Kzinul inspecta motoarele.

— Ce rost au atâtea motoare?

— Cu siguranţă, un om nu poate să fi uitat lecţia Kzinti! mârâi felina.

— Oh!

În mod normal, orice Păpuşar care ar fi studiat istoria umană sau Kzinti ar fi aflat lecţia Kzinti. Un propulsor reactiv reprezenta o armă a cărei putere era direct proporţională cu eficienţa ei ca propulsor. Cei de aici se foloseau de propulsoare pentru scopuri paşnice şi de motoare cu fuziune care puteau fi folosite şi ca arme.

— Acum ştiu cum şi de ce ai învăţat să pilotezi nave dotate cu motoare cu fuziune!

— Am învăţat meserie în timpul războiului, cum e şi normal…

— Fireşte, pentru a fi pregătit în cazul izbucnirii unui nou război Om-Kzin…

— E necesar să-ţi demonstrez aptitudinile de militar, Louis?

— Va fi necesar, interveni Nessus. Inginerii noştri au proiectat nava pentru a putea fi pilotată de un Kzin. Vrei să vezi cabina de comandă, Interlocutorule?

— Imediat. Am nevoie şi de datele tehnice ale navei, de înregistrările testelor de zbor, şi aşa mai departe. Hiperpropulsorul este de tip obişnuit?

— Întocmai. Şi n-au existat teste de zbor.

Tipic, gândi Louis, în timp ce se îndrepta spre trapa de acces în navă. Au construit o navă şi au lăsat-o pur şi simplu aici, în aşteptare. N-au avut încotro. Nici un Păpuşar nu şi-ar fi asumat riscul de a o încerca.

Unde dispăruse Teela?

Era gata să dea alarma când ea se ivi din nou pe placa în formă de pentagramă. Se jucase iarăşi cu discurile de păşit, ignorând cu desăvârşire nava. Urcă la bord uitându-se în continuare cu jind spre oraşul Păpuşarilor care se vedea peste pânza de apă neagră.

Louis o aşteptă în dreptul uşii interioare a sasului. Avea chef s-o plesnească pentru nechibzuinţa arătată. S-ar fi aşteptat ca, după ce se rătăcise o dată, să dovedească un dram de precauţie!

O carcasă tip Produs General Doi are o lăţime de 6 m şi o lungime de 90, subţiindu-se spre capete.

Cea mai mare parte a navei se afla în afară, pe aripa subţire, supradimensionată. Sistemul de asigurare a condiţiilor de viaţă era destul de spaţios pentru a conţine trei dormitoare-camere de lucru, un hol îngust, o cabină de comandă, o serie de debarale-depozit, o bucătărie, docurile pentru vehicule, o cameră a bateriilor şi aşa mai departe. Pupitrul de comandă fusese conceput în tradiţia Kzinti, fiind inscripţionat în aceeaşi limbă. Louis îşi zise în sinea lui că, la nevoie, ar fi putut conduce nava, dar pentru aşa ceva ar fi trebuit să se confrunte cu un pericol foarte serios.