Larry Niven - Lumea Inelară

— Nu vreau să te jignesc, răspunse Kzinul, dar să nu mai spui niciodată asta. Niciodată!

Teela îl privi stupefiată.

În faţă se afla un fel de gard viu de culoare portocaliu-murdar, înalt de aproape trei metri şi perfect drept, prevăzut cu un fel de tentacule de culoarea cobaltului ce spânzurau nemişcate. După modul în care atârnau se putea trage concluzia că la origine fusese o plantă carnivoră. Respectivul gard reprezenta frontiera parcului şi Nessus îşi conduse mica trupă direct spre el.

Louis se aştepta să găsească acolo o gaură. Ca atare, fu luat pe nepregătite când Nessus intră drept în el. Gardul se desfăcu pentru a-i permite trecerea şi se închise la loc.

Ceilalţi îl urmară.

Plecaseră de sub un cer albastru-deschis, dar, în momentul în care gardul viu se închise în spatele lor, se regăsiră sub o boltă neagră presărată cu puncte albe. Pe fundalul de păcură al nopţii eterne, norii albi străluceau, reflectând lumina kilometrilor de oraşe strălucitoare de dedesubt. Fiindcă oraşul se afla aici, ameninţător, în faţa lor.

La prima vedere, se deosebea de oraşele de pe Pământ doar prin mărime. Clădirile erau mai masive, mai regulate, mai uniforme şi mai înalte, teribil de înalte, astfel încât cerul părea format numai din ferestre şi balcoane luminate, cu dungi întunecate subţiri cât un fir de păr formând zenitul. Aici se aflau unghiurile şi muchiile drepte înlăturate din mobilierul Păpuşarilor — aici, în construcţia blocurilor, unde un unghi drept era oricum prea departe pentru a pune în pericol un genunchi.

Dar de ce nu se văzuse oraşul şi din parc? Pe Pământ erau puţine clădiri mai înalte de un kilometru şi jumătate. Aici, nici una nu măsura mai puţin. Louis presupuse că existau câmpuri de arcuire a razelor de lumină peste frontierele parcului, numai că n-avea pe cine întreba. Lucrul ăsta constituia probabil cea mai mică minune din lumea Păpuşarilor.

— Nava noastră se află în celălalt capăt al insulei, îi anunţă Nessus. Putem ajunge acolo în cel mult un minut folosind discurile de păşit. O să vă arăt cum funcţionează.

— Acum te simţi mai bine?

— Da, Teela. Cum spunea şi Louis, ce-a fost mai rău a trecut. Păpuşarul făcu un pic pe grozavul în faţa lor:

— Cel-Prea-Ascuns este partenerul meu. Trebuie doar să mă întorc de pe Lumea Inelară…

Aleea era relativ moale. La o primă privire se părea că este făcută dintr-un fel de beton cu particule iridiscente, dar piciorul simţea un sol moale, spongios. După ce parcurseră o distanţă lungă de un cvartal, se opriră la o intersecţie.

— Trebuie s-o luăm pe acest drum, le explică Nessus. Nu păşiţi pe primul disc. Urmaţi-mă.

În centrul intersecţiei se afla un mare pătrat albastru. Acesta era înconjurat de patru discuri albastre, câte unul în dreptul fiecărei alei.

— Puteţi păşi pe pătrat, dacă doriţi, le atrase el atenţia, dar nu pe discurile nepotrivite. Urmaţi-mă!

Păpuşarul ocoli discul cel mai apropiat, traversă intersecţia, tropăi pe discul opus şi dispăru.

Pentru o clipă, nimeni nu se mişcă. Apoi Teela scoase un chiot, alergă la disc şi dispăru, la rândul ei.

Interlocutorul mârâi şi sări. Nici un tigru nu şi-ar fi putut calcula mai precis aterizarea. Şi cu asta, Louis rămase singur.

— Pe toţi demonii, au cabine de transfer deschise! zise el neîncrezător şi, neavând încotro, se aşeză pe discul respectiv.

Se regăsi pe pătratul din centrul următoarei intersecţii, între Nessus şi Kzin.

— Perechea ta a luat-o înainte, îl anunţă Păpuşarul. Sper că ne va aştepta.

Apoi Nessus porni în direcţia spre care era întors cu faţa. Din trei paşi, ajunse la următorul disc şi iarăşi dispăru.

— Ce realizare! se entuziasmă Louis.

Era din nou singur, pentru că Interlocutorul se grăbise să-l urmeze pe Nessus.

— Doar păşeşti. Atâta tot. Din trei paşi, parcurgi un cvartal. Este ca o vrajă. Şi poţi să-ţi construieşti cvartalele oricât de lungi ţi-ar plăcea.

Se avântă înainte.

Parcă ar fi fost încălţat cu ciubotele de şapte poşte. Alerga uşor pe vârfuri şi scena se schimba la fiecare trei paşi. Semnele circulare de la colţurile clădirilor erau pesemne coduri de adrese, astfel încât un trecător să ştie când a ajuns la destinaţie. Într-o asemenea situaţie, n-avea decât să înconjoare discurile pentru a ajunge în mijlocul cvartalului căutat.

De-a lungul străzii se aflau vitrinele unor magazine pe care Louis ar fi vrut să le exploreze. Sau erau altceva, cu totul şi cu totul diferit? Dar ceilalţi se găseau deja cu multe cvartale înaintea sa. Louis îi putea zări sclipind la capătul canionului de clădiri. Îşi mări viteza.

La un moment dat, dădu peste ceilalţi blocându-i drumul.

— Mi-era teamă că vei rata virajul, îi spuse Nessus şi deschise drumul luând-o spre stânga.

— Aşteaptă…

Dar Kzinul dispăruse şi el. Unde naiba era Teela? Trebuia să fi fost în faţă. Louis se întoarse şi el către stânga şi păşi.

Ciubotele de şapte poşte. Oraşul zbura pe lângă el ca în vis. Louis alerga, simţindu-şi capul plin de viziuni. Reţele pentru deplasare pe distanţe medii prin oraşe, cu discurile marcate cu o culoare diferită la fiecare zece cvartale. Discuri de lung parcurs, pentru distanţe de peste o mie de kilometri, fiecare marcând centrul unui alt oraş, cu pătratele de recepţie de dimensiunile unui întreg cvartal. Trasee pentru traversarea oceanelor, fiecare pas fiind făcut pe o insulă. Insule special create pentru amplasarea discurilor de păşit.

Cabine de transfer deschise. Păpuşarii erau înfricoşător de avansaţi. Discul avea un diametru de maximum un metru, şi nici măcar nu trebuia să fii complet deasupra lui pentru a intra în acţiune. Un pas, şi te găseai pe următorul pătrat de recepţie. Sistemul depăşea cu mult trotuarele rulante.

În timp ce alerga, mintea lui Louis imagină un Păpuşar fantomă, înalt de sute de kilometri, alegându-şi delicat drumul printr-un lanţ de insule, păşind cu grijă pentru a nu rata vreuna şi a se uda la glezne. Apoi, Păpuşarul fantomă crescu în dimensiuni, iar discurile se transformară în lumi… Păpuşarii erau înspăimântător de avansaţi…

Se pomeni într-o zonă fără discuri de păşit, la malul unei mări calme şi întunecate. Dincolo de linia orizontului, patru luni imense se ridicau, formând o linie verticală, profilându-se pe fundalul stelelor. La jumătatea drumului către linia orizontului, se afla o insulă mai mică, luminată strălucitor. Păpuşarul şi Kzinul îl aşteptau.

— Unde e Teela?

— Nu ştiu, îi răspunse cel dintâi.

— Pe toţi demonii! Nessus, cum putem da de ea?

— Ea e cea care trebuie să ne găsească. N-ai nici un motiv de îngrijorare, Louis. Când…

— S-a rătăcit pe o lume străină! I se poate întâmpla orice!

— Nu pe această planetă, Louis! Nu există lume mai sigură decât a noastră. Când Teela va atinge ţărmul, va descoperi că discurile pentru următoarea insulă nu funcţionează pentru ea. Ca atare, le va urma pe cele din preajma ţărmului, până când va găsi unul care funcţionează.

— Ai impresia că discutăm despre un computer rătăcit? Este vorba doar de o fată de douăzeci de ani!

Teela se materializă în spatele său.

— Salut! M-am rătăcit un pic. Care-i problema?

Kzinul rânji spre Louis cu colţii săi ascuţiţi ca nişte pumnale. Evitând privirea uimită a fetei, bărbatul simţi cum obrajii începeau să-i ardă. Dar Nessus le ceru scurt să se ţină după el:

— Urmaţi-mă!