Larry Niven - Lumea Inelară

— Cum i-aţi dedus rezistenţa la întindere? întrebă Kzinul.

— Analizele spectrale şi deviaţiile de frecvenţă ne-au dat o imagine a vitezelor relative de rotaţie. În mod cert, el se roteşte în jurul stelei cu aproape o mie două sute patruzeci de kilometri pe secundă. Gândiţi-vă la rezistenţa la întindere necesară pentru a împiedica dezagregarea structurii la asemenea solicitări!

— Gravitaţie, remarcă Louis.

— Aparent, da.

— Simulare de gravitaţie. Puţin mai mică decât pe Pământ. Pesemne că locuieşte cineva acolo, pe suprafaţa interioară…

Louis nu-şi termină fraza, izbit abia acum de semnificaţia acelor cuvinte, şi începu să simtă fiori reci pe şira spinării. Lângă el, auzea cum coada Kzinului taie aerul cu un şuier nervos.

Nu era prima dată când omul îşi întâlnea superiorii. Până acum avusese noroc… Bărbatul se ridică brusc şi se apropie de peretele domului. Efectul nu fu cel scontat, inelul şi steaua îndepărtându-se în aceeaşi măsură de el; în cele din urmă, el fu oprit de o suprafaţă moale. Dar observase ceva nou.

Inelul era sectorizat. Existau zone rectangulare de umbră care alternau cu zonele de albastru.

— Nu-i posibil să avem o imagine mai bună?

— Putem s-o mărim, replică vocea de contralto.

Steaua de tip G2 săltă înainte şi spre dreapta, aşa încât Louis ajunse acum să privească suprafaţa interioară a inelului. Deoarece imaginea era înceţoşată, putea doar presupune că zonele strălucitoare şi mai albe puteau fi nori, că regiunile cu o nuanţă mai închisă de albastru reprezentau mările, iar celelalte — continentele.

Zonele umbrite erau perfect vizibile. Inelul părea împărţit în dreptunghiuri: o zonă lungă, colorată în albastru deschis strălucitor, urmată de o dungă mică de albastru închis, urmată de altă dungă de albastru deschis… Puncte şi linii.

— Există ceva care provoacă punctele astea, comentă el. Ceva de pe orbită?

— Exact. Douăzeci de corpuri rectangulare orbitează într-o rozetă Kemplerer, mult mai aproape de stea. Nu înţelegem rolul lor.

— Nici n-aţi putea. E prea multă vreme de când n-aţi mai avut un soare. Acele corpuri au probabil menirea de a separa ziua de noapte. Altfel, pe Inel ar fi în permanenţă zi.

— Înţelegeţi acum de ce am avut nevoie de ajutorul vostru? Graţie psihologiei voastre ciudate s-ar putea să sesizaţi amănunte care nouă ne-au scăpat.

— Cât de mare e Inelul? Cât timp l-aţi studiat? Aţi trimis spre el sonde automate?

— L-am studiat atât cât a fost posibil, fără a ne încetini viteza şi fără a atrage atenţia asupra noastră. N-am trimis sonde, evident, deoarece acestea ar fi trebuit telecomandate prin hiperunde, şi astfel ne-am fi putut deconspira poziţia.

— Nimeni nu poate urmări propagarea unui fascicul de hiperunde. Teoretic este imposibil.

— Poate că fiinţele care au construit Inelul au dezvoltat alte teorii.

— Şi asta e posibil.

— Dar am studiat Inelul cu alte instrumente…

În timp ce Chiron vorbea, imaginea de pe dom fu înlocuită de o serie de diagrame.

— … Am făcut fotografii şi holograme în toate frecvenţele spectrului electromagnetic. Dacă vă interesează…

— Nu cred să arate detalii în plus.

— Într-adevăr. Lumina este prea mult perturbată de câmpurile gravitaţionale, de vântul solar şi de norii interpuşi din praf stelar şi gaze. Telescoapele noastre nu au putut obţine detalii mai fine.

— Deci n-aţi aflat prea mult.

— Aş zice că am aflat totuşi un amănunt esenţial. Ceva deconcertant. Se pare că Inelul opreşte patruzeci la sută din neutrini.

Teela păru să nu priceapă semnificaţia celor auzite, dar Kzinul scoase un mârâit surprins, iar Louis îşi înăbuşi un fluierat.

Asta elimina orice îndoială.

Materia normală, chiar şi cea extrem de comprimată din nucleul unei stele, aproape că nu poate opri vreun neutrino. Orice neutrino are cincizeci la sută şanse să străbată un strat de plumb gros de mai mulţi ani-lumină. Un obiect în stare de stază Slaver reflectă toţi neutrinii. La fel se întâmplă şi cu o carcasă tip Produs General, şi nimic cunoscut nu opreşte patruzeci la sută din neutrini, lăsând restul să treacă.

— Înseamnă că e ceva cu totul nou, concluzionă Louis. Chiron, cât de mare e chestia asta? Cât de masivă?

— Masa Inelului este de 2 x 10 30grame, raza este 1,5245 8km, iar lăţimea ceva mai mică decât 1,605 x 10 6km.

Louis nu era obişnuit să gândească în puteri abstracte ale lui zece. Încercă să transpună cifrele în imagini. Avusese dreptate când se gândise la modelul unei panglici legate în buclă şi aşezate pe muchie. Inelul avea o rază de peste 144 milioane de km, o lungime de aproape un miliard, dar o lăţime mai mică de 1,6 milioane km. Cântărea ceva mai puţin decât Jupiter…

— Lasă impresia că nu este suficient de masiv, remarcă el. Un corp de dimensiunile astea ar trebui să aibă o masă comparabilă cu a unui soare de mărime medie.

Kzinul îl aprobă:

— Am putea avea imaginea hilară a miliarde de fiinţe încercând să trăiască pe o construcţie nu mai groasă de câţiva centimetri.

— Intuiţia vă joacă feste, le răspunse Păpuşarul cu cârlionţi argintii. Reflectaţi un pic asupra dimensiunilor. Dacă Inelul ar fi fost construit din acelaşi material ca şi o carcasă Produs General, de exemplu, ar fi avut o grosime de cincisprezece metri.

— Doar atât? Greu de crezut.

Teela îşi ridică ochii în tavan şi mişcă rapid din buze în tăcere.

— Are dreptate, zise ea, imediat după aceea. Calculele se potrivesc. Dar la ce foloseşte? De ce ar construi cineva aşa ceva?

— Pentru spaţiu.

— Spaţiu?

— Spaţiu vital, confirmă Louis. Despre asta este vorba. O suprafaţă de 963 de mii de miliarde de km 2reprezintă de peste 3 milioane de ori suprafaţa Pământului. E ca şi cum ai avea 3 milioane de lumi aplatizate şi puse cap la cap. 3 milioane de lumi aflate la distanţe ce pot fi acoperite de aeronave de mică viteză. Aşa ceva ar rezolva orice problemă de suprapopulaţie. Gândeşte-te ce probleme trebuie să fi avut ei! Nu te înhami uşor la un astfel de proiect.

— Apropo, interveni Kzinul, aţi investigat stelele vecine în căutarea unor inele similare?

— Da, dar…

— N-aţi găsit nimic, după cum am presupus. Dacă rasa care l-a construit ar fi cunoscut zborul cu viteze superluminice, ar fi colonizat alte stele. N-ar mai fi avut nevoie de Inel. Deci acesta trebuie să fie unic.

— Corect.

— Mă simt mai liniştit. Le suntem superiori cel puţin într-un domeniu. — Kzinul se ridică brusc în picioare. — Urmează să explorăm suprafaţa locuită?

— O aterizare propriu-zisă s-ar putea dovedi mult prea ambiţioasă.

— Prostii! Trebuie să testăm vehiculul pe care ni l-aţi pregătit. Echipamentele sale de aterizare sunt suficient de versatile? Când putem pleca?

Chiron fluieră, vădit supărat:

— Trebuie să fiţi nebunii Gândiţi-vă la puterea celor care au construit Inelul! În raport cu ei, până şi noi suntem nişte sălbatici.

— Sau laşi…

— Foarte bine. Puteţi merge să vă inspectaţi nava imediat ce se întoarce cel căruia îi spuneţi Nessus. Până atunci, însă, mai avem pentru voi multe informaţii referitoare la Inel…

— Îmi puneţi răbdarea la încercare! tună Interlocutorul, dar se aşeză din nou la locul său.

„Mincinosule, i se adresă Louis în gând, joci bine teatru şi sunt mândru de tine pentru asta.” El însuşi simţise un uşor gol în stomac atunci când se întorsese la cuşeta sa. O panglică subţire întinsă între stele — omul întâlnise, din nou, fiinţe superioare lui.