Larry Niven - Lumea Inelară

— Cât timp mai avem la dispoziţie? îl întrebă el pe Păpuşar.

— O oră până la aterizare. Acolo veţi primi ultimele informaţii în legătură cu destinaţia noastră.

— Ar trebui să ne ajungă. Acum explică-ne. De ce lumi zburătoare? Nu pare prea sigur să arunci în spaţiu, cu o asemenea detaşare, lumi locuite.

— Dar te înşeli, Louis, răspunse Păpuşarul, cât se poate de serios. Sunt mult mai sigure decât nava în care ne aflăm, de exemplu, iar această navă, la rândul ei, este mult mai sigură decât oricare alta construită de oameni. Avem experienţă în mutarea planetelor.

— Experienţă? Cum aşa?

— Ca să vă explic asta, ar trebui să vă vorbesc despre căldura reziduală… şi despre controlul populaţiei. Sper că nu veţi fi stânjeniţi sau ofensaţi.

Toţi făcură gesturi de negare. Louis avu bunul simţ să nu zâmbească; Teela, în schimb, izbucni în hohote de râs.

— Se cuvine să ştiţi că problema controlului populaţiei este foarte greu de rezolvat la noi, începu Nessus să-i lămurească. Există doar două metode prin care un membru al speciei mele poate fi împiedicat să devină părinte. Una constă într-o operaţie chirurgicală majoră. Cealaltă implică abstinenţa totală, refuzul de a participa la întrunirile sexuale.

Teela fu şocată:

— Dar aşa ceva e groaznic!

— Este un handicap. Vă rog să nu mă înţelegeţi greşit. Operaţia chirurgicală nu este un substitut pentru abstinenţă, ea întăreşte abstinenţa. În ziua de azi, o asemenea operaţie este reversibilă, spre deosebire de trecut. Puţini reprezentanţi ai speciei mele s-ar supune de bunăvoie unei asemenea intervenţii.

Louis şuieră încet:

— Aşa cred şi eu. Prin urmare, la voi controlul creşterii populaţiei depinde de puterea voinţei?

— Da. Abstinenţa are efecte secundare neplăcute, la fel ca la majoritatea celorlalte specii. În urmă cu o jumătate de milion de ani, eram în număr de cinci sute de miliarde, în sistem de numeraţie uman. În sistem Kzinti…

— Sunt suficient de bun la matematică, i-o reteză Kzinul. Nu văd însă ce legătură au aceste probleme cu natura neobişnuită a flotei voastre.

— Există o legătură, Interlocutorule! Cinci sute de miliarde de fiinţe civilizate produc o mare cantitate de căldură prin bioprodusele civilizaţiei lor.

— Aveţi o civilizaţie chiar atât de veche?

— Bineînţeles. Ce cultură barbară ar fi putut suporta un asemenea număr de indivizi? Eram de multă vreme în criză de terenuri agricole şi fuseserăm nevoiţi să terraformăm în acest scop două planete ale sistemului nostru solar. Pentru asta a fost nevoie să le mutăm mai aproape de soare. Înţelegi?

— Prima voastră experienţă în mutarea planetelor. Aţi folosit, fără îndoială, nave automate.

— Evident… După acest episod, hrana n-a mai reprezentat o problemă. Iar spaţiul de locuit nu constituise niciodată o problemă. Chiar în acea perioadă construiam pe verticală şi agream compania celorlalţi.

— Instinct de turmă, pot să pariez. De asta miroase nava asta ca o turmă de Păpuşari?

— Da, Louis. Este liniştitor pentru noi să mirosim prezenţa altor fiinţe asemănătoare nouă. Singura noastră problemă, în epoca de care vă vorbesc, rămăsese căldura.

— Căldura?

— Căldura este un produs rezidual al civilizaţiei.

— Nu înţeleg, se plânse Kzinul.

Cum la origine fusese locuitor al şesurilor, Louis înţelesese perfect; ca atare, nu mai comentă. Pământul era mult mai aglomerat decât planeta Kzinilor.

— Un exemplu. Vrei să aprinzi o lumină noaptea, nu-i aşa, Interlocutorule? Fără o sursă de lumină, eşti nevoit să dormi, fie că ai, fie că nu ai alte lucruri de făcut.

— Elementar.

— Să presupunem că sursa ta de lumină este perfectă, adică emite radiaţii exclusiv în spectrul vizibil Kzinilor. Chiar şi aşa, lumina care nu scapă pe fereastră va fi absorbită de Ziduri şi mobilă. Se va transforma în căldură. Iată un alt exemplu: Pământul produce în mod natural prea puţină apă potabilă pentru populaţia sa de optsprezece miliarde. Apa sărată trebuie desalinizată. Acest lucru produce căldură. Dar lumea noastră, fiind atât de aglomerată, ar muri într-o singură zi fără uzinele de distilare a apei. Un al treilea exemplu: Transportul implică modificări de viteză şi produce întotdeauna căldură. Navele spaţiale încărcate cu hrană de pe planetele agricole degajă căldură la reintrarea în atmosferă, iar căldura emisă la decolare este şi mai mare.

— Dar sistemele de răcire…

— Cele mai multe dintre ele nu fac decât s-o transfere dintr-un loc în altul, producând şi mai multă căldură prin lucru mecanic.

— Mda… încep să înţeleg, mârâi felina. Cu cât sunt mai mulţi Păpuşari, cu atât produc mai multă căldură.

— Pricepi atunci de ce căldura degajată de civilizaţia noastră era pe punctul de a ne face lumea nelocuibilă?

„Smog”, îşi zise Louis în sinea lui. „Motoare cu ardere internă. Bombe cu fisiune şi rachete cu fisiune detonate în atmosferă. Deşeuri industriale în lacuri şi oceane. Uneori ajungem să ne înecăm în deşeurile noastre. Fără Consiliul de Administrare a Natalităţii, ar fi ajuns oare Pământul să fie înecat în propria sa căldură?”

— Incredibil! clămpăni Kzinul. De ce n-aţi plecat?

— Cine ar fi riscat să pornească în spaţiul necunoscut, înfruntând nenumărate pericole? Doar unii ca mine. Să fi încredinţat unor nebuni sarcina fondării unor lumi noi?

— Să fi trimis nave cu embrioni congelaţi, iar navele să fi fost deservite de echipaje de nebuni.

— Discuţiile despre sex mă deranjează. Deşi biologia noastră nu este adaptată unor asemenea metode, fără îndoială că am fi putut pune la punct ceva asemănător… dar la ce bun? Populaţia noastră ar fi rămas aceeaşi, iar planeta ar fi continuat să-şi dea duhul în propria căldură reziduală.

Fără vreo legătură aparentă, Teela interveni:

— Aş fi vrut să pot privi afară. Păpuşarul fu uimit:

— Eşti sigură? Nu ţi-e teamă de vid?

— La bordul unei nave făcute de voi?

— Chiar şi aşa… Oricum, privitul afară nu poate mări pericolul. În regulă!

Nessus rosti câteva cuvinte muzicale în propria limbă şi pereţii navei dispărură.

Puteau să se vadă unii pe alţii, puteau vedea cele patru cuşete sprijinindu-se pe nimic, precum şi distribuitorul de alimente din mijlocul lor. În rest, exista doar spaţiu negru. Numai părul negru al Teelei se profila pe fundalul alcătuit din cele cinci planete, ce se vedeau acum în toată splendoarea lor.

Toate aveau aceeaşi mărime, poate de două ori diametrul unghiular al Lunii pline văzute de pe Pământ. Împreună formau o pentagramă. Patru dintre planete erau înconjurate de şiruri de mici lumini sclipitoare, sori artificiali care le ofereau lumina lor alb-gălbuie. Acestea erau identice ca luminozitate şi formă: sfere albastre înceţoşate, cu contururile continentelor invizibile de la acea distanţă. Dar a cincea…

A cincea planetă nu avea lumini orbitale. Strălucea prin propria sa lumină, în pete ce reprezentau continente. Între pete existau zone întunecate, la fel de negre ca şi spaţiul înconjurător şi la fel de pline de stele, pârând a înconjura continentele de lumină.

— N-am văzut niciodată ceva atât de frumos! zise Teela cu un tremur în voce, iar Louis, deşi întâlnise multe minunăţii în călătoriile sale, fu înclinat să-i dea dreptate.

— Incredibil! repetă Interlocutorul. Aproape că nu îndrăznesc să-mi cred ochilor. V-aţi luat planetele cu voi.