Larry Niven - Lumea Inelară

Louis atinse cu mâna stângă butonul de urgenţă.

Terminalul chicinetei din dreapta sa îi oferi un pahar de cafea cu gust oribil şi, ceva mai târziu, un sandwich care i se desfăcea în mâini, în straturi separate de carne, pâine şi un fel de salată. Bucătăria ar fi trebuit reprogramată de sute de ani. Liniile radiale ale indicatorului de masă deveneau din ce în ce mai lungi, încolăcindu-se în sus, aidoma minutarelor unui ceas şi subţiindu-se până ce aproape nu mai puteau fi distinse. O linie nedefinită, situată la baza sferei, deveni din ce în ce mai lungă…

Louis apăsă butonul de urgenţă.

Un gigant roşu, nefamiliar, îi strălucea la picioare.

— Prea repede, mârâi Louis. Prea nedrept de repede!

Pe orice navă normală, n-ar fi fost necesar să se verifice indicatorul de masă decât o dată la aproximativ şase ore. Aici, însă, aproape că-ţi era teamă să clipeşti.

Louis îşi plimbă ochii tacticos de la discul roşu strălucitor şi fără contururi precise la fundalul incredibil al spaţiului.

— Sunt deja în afara spaţiului cunoscut!

Roti nava, pentru a observa constelaţiile. Un cer străin sclipea la picioarele sale.

— Sunt ale mele, numai ale mele!

Începu să chiuie, bătând din palme. În sabaticale, Louis Wu se pricepea de minune să se distreze singur.

Steaua roşie reveni în câmpul său vizual şi el o lăsă să se mai rotească cu încă nouăzeci de grade. Lăsase nava să se apropie prea mult de ea şi acum trebuia s-o ocolească.

După o oră şi jumătate, îşi reluă călătoria cu viteză hiperluminică.

După încă trei ore, micşoră din nou viteza.

Stelele străine nu-l interesau. Pe cea mai mare parte din suprafaţa Pământului luminile oraşelor ascundeau stelele, iar el crescuse ca un locuitor al şesurilor. Nu zărise vreo stea până la vârsta de douăzeci şi şase de ani.

Verifică dacă se afla într-o zonă liberă de spaţiu, asigură comenzile şi, în sfârşit, se întinse, dezmorţindu-şi membrele.

— Îmi simt ochii ieşiţi din orbite ca la broaşte! îndepărtându-se de cuşeta de salvare, pluti prin cabină, flexându-şi mâna stângă. Ultimele trei ore zburase cu ea încleştată pe comanda hiperpropulsie!. De la umăr şi până în vârful degetelor simţea numai crampe.

Sub tavan, erau montate câteva aparate pentru exerciţii izometrice. Louis începu să le folosească. Crampele încetară, dar continua să se simtă istovit.

S-o trezească pe Teela? Ar fi fost frumos să aibă cu cine vorbi acum. Iată o idee interesantă. Data viitoare când va pleca într-un sabatical va lua cu sine şi o femeie în stază. Va avea ce-i mai bun din ambele lumi. Acum, însă, se simţea la fel de golaş ca şi un schelet proaspăt dezgropat din cimitir. Nu era apt pentru o companie galantă. Oh, iarăşi…

N-ar fi trebuit s-o lase să urce la bordul Marelui Şlem !

Nu că i-ar fi displăcut ideea. Fusese mai mult decât încântat s-o aibă în preajmă în aceste două zile; avea senzaţia că se rescrisese povestea lui Louis Wu şi a Paulei Cerenkov, de data asta însă cu un sfârşit fericit. Poate chiar mai mult decât atât.

Şi totuşi, exista ceva superficial în Teela. Nu era vorba numai de vârsta ei. Louis avusese prietene de toate vârstele, iar câteva dintre cele mai tinere fuseseră extrem de implicate. Şi, cu siguranţă, suferiseră cel mai mult. Ca şi cum suferinţa ar fi făcut parte dintr-un program de autoinstruire. Aşa cum şi era, de fapt.

În schimb, Teela dădea dovadă de lipsă de empatie, de lipsa unei capacităţi de a simţi durerea altuia…

Şi totuşi, era în stare să simtă plăcerea celuilalt, să răspundă la plăcere şi să creeze plăcere. Era o amantă minunată, dureros de frumoasa, aproape naivă, senzuală ca o pisică şi uimitor de neinhibată…

Nu avea nici una dintre calităţile care ar fi putut-o recomanda pentru meseria de explorator.

Viaţa Teelei fusese fericită şi anostă. De două ori se îndrăgostise şi de fiecare dată ea fusese cea care rupsese prima legătura. Niciodată nu se găsise într-o situaţie de stres negativ, niciodată nu fusese rănită cu adevărat. Când avea să sosească timpul cuvenit, când Teela avea să întâlnească prima ei situaţie neplăcută, probabil că urma să se lase cuprinsă de panică.

„Dar eu mi-am ales-o ca iubită!” îşi zise Louis in sinea lui. „Să-l ia naiba pe Nessus!” Dacă Teela s-ar afla cândva într-o situaţie de stres negativ, Păpuşarul ar interpreta acest lucru ca o lipsă de şansă!

Fusese o greşeală s-o ia cu el. Fata avea să constituie punctul lor slab. Va pierde prea mult timp protejând-o, în loc să se protejeze pe el însuşi.

Dar ce situaţii de stres negativ ar fi putut întâlni? Păpuşarii erau negustori pricepuţi. Niciodată nu plăteau un lucru mai mult decât făcea. Marele Şlem era o recompensă nepreţuită. Louis avea senzaţia neplăcută că-şi vor merita plata.

— Suficient pentru o zi, îşi zise în sinea lui.

Se întoarse în cuşeta sa şi petrecu o oră sub casca specială ce inducea starea de somn. După ce se trezi, trecu din nou nava pe comandă manuală şi sări din nou în Hăul Orb.

După alte cinci ore şi jumătate, reduse din nou viteza.

Cifrele date de Păpuşar defineau o mică secţiune pătrată în cer, văzută dinspre Soare, la care se adăuga o distanţă esenţială în acea direcţie. La acea distanţă, coordonatele defineau un cub cu latura de o jumătate de an-lumină. Undeva în acest cub se afla flota Păpuşarilor. Tot în acest cub, în afara cazului în care instrumentele funcţionaseră aiurea, se găseau acum Louis Wu şi Marele Şlem .

Undeva în spate exista o mică aglomerare de stele, având un diametru de vreo şaptezeci de ani-lumină. Spaţiul cunoscut era foarte mic şi foarte departe.

N-avea nici un rost să caute singur flota. Nici n-ar fi ştiut după ce anume trebuia să se uite. În consecinţă, se duse să-l trezească pe Nessus.

Agăţat cu dinţii de aparatele pentru exerciţii, Nessus privea peste umărul lui Louis.

— Am nevoie de câteva stele pentru orientare. Centrează-te pe gigantul acela alb-verzui şi activează analizoarele…

Cabina de pilotaj era supraaglomerată. Louis era arcuit peste pupitru, protejându-l cu corpul său împotriva loviturilor neglijente ale copitelor Păpuşarului.

— Analiza spectrală… da. Acum steaua dublă, galben-albastră, în direcţia orei două… Gata, m-am orientat. Schimbă direcţia spre 348 cu 72.

— De fapt, ce anume trebuie să caut, Nessus? Un roi de flăcări de fuziune? Voi utilizaţi, însă, propulsoare reactiv-chimice.

— Foloseşte analizorul. Când o să vezi, o să-ţi dai seama.

Pe ecranul aparatului sclipeau stele anonime. Louis mări grosismetrul până când…

— Cinci puncte dispuse într-un pentagon regulat. Corect?

— Aceasta este destinaţia noastră.

— Bun. Lasă-mă să verific distanţa… La naiba! Ceva nu e în regulă, Nessus. Sunt prea departe.

Păpuşarul nu răspunse.

— Vreau să spun că nu pot fi nave, chiar dacă indicatorul de distanţă nu funcţionează corect, continuă Louis. Flota voastră ar trebui să se deplaseze imediat sub limita vitezei luminii. Am putea observa mişcarea…

Cinci stele anonime ocupând colţurile unui pentagon regulat. Se aflau la o cincime de an-lumină distanţă şi totuşi erau vizibile cu ochiul liber. La scala curentă a aparatului, ar fi trebuit să aibă dimensiunile unor planete. Pe ecran una singură avea o nuanţă albastră mai palidă, semn că era puţin mai mică decât celelalte.

O rozetă Kemplerer. Ce neobişnuit!