Larry Niven - Lumea Inelară

Din nou, Nessus se privi pentru o clipă ochi în ochi. După aceea, schimbă subiectul:

— Vreau să-ţi atrag atenţia asupra acelor patru proiecţii conice…

— Le văd. — Într-adevăr, sesizase cele patru conuri deschise aşezate în jurul cabinei. — … Sunt cumva motoarele de fuziune?

— Da. Vei vedea că nava se comportă la fel ca una dotată cu propulsoare reactiv-chimice, cu excepţia faptului că nu există gravitaţie internă. Proiectanţii noştri n-au avut spaţiu de irosit. În legătură cu funcţionarea hiperpropulsorului cuantic de ordinul II, vreau să-ţi atrag atenţia asupra unui punct…

— Am asupra mea o sabie-variabilă! se auzi vocea Interlocutorului. Vă sfătuiesc să vă păstraţi calmul.

Fu nevoie să treacă un moment pentru ca semnificaţia acelor cuvinte să poată fi percepută. Apoi Louis se întoarse uşor, fără gesturi bruşte.

Kzinul stătea în dreptul unui perete curb. Într-un pumn, având ghearele scoase în afară, ţinea ceva aducând cu un mâner de la o prăjină de sărit. La o distanţă de aproape trei metri de acesta, menţinută cu îndemânare la nivelul ochilor felinei, se afla o mică bilă roşie luminoasă. Firul care lega bila de mâner era prea subţire pentru a fi distins cu ochiul liber, dar Louis nu se îndoia că era acolo. Protejat şi rigidizat de un câmp Slaver de stază indus, firul putea despica aproape orice metal, inclusiv o cuşetă de salvare, în cazul în care Louis ar fi încercat să se ascundă în spatele acesteia. Iar Interlocutorul îşi alesese o poziţie din care putea lovi oriunde în interiorul cabinei.

La picioarele Kzinului, Louis observă halca de carne de origine incertă. Fusese sfâşiată cu dinţii şi, bineînţeles, era goală pe dinăuntru.

— Aş fi preferat o armă mai puţin barbară, zise Interlocutorul. Un paralizator ar fi fost ideal. N-am putut face rost de unul în timp util. Louis, ia-ţi mâinile de pe comenzi şi pune-le pe cuşeta de salvare!

Louis se conformă. Se gândise să se joace cu gravitaţia cabinei, dar Kzinul l-ar fi tăiat în două, înainte de a-şi duce gestul până la capăt.

— …Acum, dacă veţi rămâne cu toţii liniştiţi, am să vă spun cum vom proceda mai departe.

— Dacă eşti amabil… îl invită Louis.

În acest timp, îşi estima şansele. Bila roşie era un indicator care-i arăta Interlocutorului unde anume se termina lama invizibilă a armei sale. Dar dacă Louis ar fi putut apuca bila fără să-şi piardă degetele… Nu. Era mult prea mică.

— Presupun că motivele mele vă sunt clare, începu Kzinul să le explice. — Petele negre din zona ochilor săi păreau acum asemănătoare măştii unui bandit dintr-un desen animat. Kzinul nu era nici încordat, nici relaxat şi se afla în singurul loc în care era imposibil să fie atacat. — … Intenţionez să ofer rasei mele controlul Marelui Şlem . Pe baza unui astfel de model, vom construi alte nave asemănătoare. Ele ne vor oferi superioritatea necesară în viitorul război cu oamenii, bineînţeles dacă oamenii nu vor avea şi ei planurile Marelui Şlem . Sunteţi lămuriţi?

Louis îşi căută un ton sarcastic:

— Fireşte că nu faci asta din cauză că te-ar înspăimânta destinaţia noastră!

— Nu.

Insulta alunecă pe lângă el. Oare un Kzin era în stare să recunoască sarcasmul?

— Acum vă veţi scoate cu toţii hainele, astfel încât să mă pot asigura că n-aveţi asupra voastră vreo armă. După aceea, îi voi cere Păpuşarului să-şi îmbrace costumul etanş. Amândoi ne vom urca la bordul Marelui Şlem . Louis şi Teela vor rămâne pe loc, iar eu am să vă iau hainele, bagajele şi costumele etanşe. Voi sabota această navă. Fără îndoială, Outsiderii, curioşi să afle de ce nu v-aţi întors pe Pământ, vor veni în ajutorul vostru înainte ca sistemele de asigurare a condiţiilor de viaţă să iasă din funcţiune. E clar?

Louis se relaxă, pregătindu-se să fructifice în avantajul său orice scăpare a Kzinului… Privi spre Teela Brown cu colţul ochiului şi văzu ceva teribil. Fata se pregătea să sară asupra Kzinului.

Interlocutorul avea s-o taie în două.

Trebuia să acţioneze înainte…

— Fără prostii, Louis! Ridică-te încet şi treci la perete! Vei fi primul caaaarrreeeee…

Vorbele felinei se stinseră într-un fel de gângurit. Louis îşi opri mişcarea, fiind întrerupt de o scenă pe care n-o înţelegea.

Interlocutorul îşi trăsese înapoi capul imens şi mieuna; un scâncet aproape dincolo de spectrul audio. Îşi întinse în lături braţele, de parcă ar fi vrut să îmbrăţişeze întreg Universul. În mişcare, lama armei sale tăie transversal un rezervor de apă, fără a întâmpina vreo rezistenţă serioasă. Apa începu să se scurgă pe toate cele patru laturi ale rezervorului. Kzinul nu sesiză acest lucru. Ochii săi nu vedeau, urechile nu auzeau.

— Ia-i arma! se auzi glasul lui Nessus.

Louis se mişcă. Se apropie prudent, gata să se adăpostească dacă sabia-variabilă s-ar fi mişcat în direcţia sa. Kzinul o rotea cu gingăşie, ca pe o baghetă. Louis îi extrase mânerul armei dintre degete, iar fiara nu opuse nici o rezistenţă; apoi atinse butonul de control şi bila roşie se retrase.

— Păstreaz-o! îi zise Nessus.

Păpuşarul îşi încleştă maxilarele în jurul unuia dintre braţele Interlocutorului şi-l conduse pe rebel spre o cuşetă de salvare. Acesta nu opuse nici o rezistenţă. Nu mai scotea nici un sunet — privea în gol, iar figura sa, de obicei furioasă, era acum de un calm desăvârşit.

— Ce s-a întâmplat? Ce i-ai făcut?

Interlocutorul, complet relaxat, continua să privească în gol şi să toarcă.

— Fii atent! îl preveni Nessus.

Se îndepărtă cu grijă de lângă cuşeta Kzinului, menţinându-şi ambele capete ridicate, uşor aţintite către acesta. Apoi, brusc, îşi mută ochii de pe felină.

Ochii Kzinului se focalizară instantaneu, alergând grăbiţi de la Louis la Teela, apoi la Nessus. Interlocutorul scoase câteva mârâituri imploratoare, după care se ridică în picioare şi continuă să vorbească în interplanetară:

— A fost foarte, foarte plăcut. Aş vrea… Se opri, apoi reluă:

— Orice mi-ai făcut, se adresă el Păpuşarului, să nu mai încerci altă dată!

— Te-am clasificat ca pe o fiinţă sofisticată, îi răspunse acesta. Raţionamentul meu a fost corect. Doar o fiinţă sofisticată s-ar teme de tasp.

— Ah! făcu Teela.

— Tasp? întrebă Louis.

Păpuşarul continuă să se adreseze Kzinului:

— Să-ţi fie clar că voi folosi taspul de fiecare dată când mă vei obliga s-o fac. Îl voi folosi dacă vei încerca să mă pui în dificultate. Dacă vei deveni violent prea des sau dacă mă vei privi ţintă prea mult, vei ajunge foarte curând dependent de tasp. Deoarece el mi-a fost implantat chirurgical, va trebui să mă ucizi dacă vei vrea să intri în posesia sa. Dar chiar şi atunci vei rămâne dependent de tasp pentru tot restul vieţii tale.

— Foarte isteţ! remarcă Interlocutorul. O tactică neortodoxă şi desăvârşită. N-am să-ţi mai creez necazuri.

— La naiba! izbucni Louis. Îmi spune şi mie cineva ce e cu taspul ăsta?

Ignoranţa sa păru să-i surprindă pe toţi. Teela fu cea care-i răspunse:

— Acţionează asupra centrilor plăcerii din creier.

— De la distanţă?

Louis nu-şi imaginase că aşa ceva ar fi fost posibil, nici măcar în plan teoretic.

— Desigur. Are acelaşi efect ca şi atingerea curentului electric într-o cască de implant, fără să mai fie nevoie să-ţi implantezi în craniu o sârmă. De obicei, un tasp este suficient de minuscul pentru a ţinti cu o singură mână.