Larry Niven - Lumea Inelară

— Asta trebuie să fie principala lor piaţă, remarcă Louis Wu. Acolo, jos!

Le arătă cu o mână, păstrând-o pe cealaltă încleştată pe comenzile navei de transport.

Nereida era o câmpie îngheţată, stâncoasă, sclipind sub lumina stelelor. Soarele nu era decât un punct alb ceva mai mare, emanând la fel de multă lumină ca şi o Lună plină, iar în această lumină putea fi observat un labirint de Ziduri. Se zăreau şi clădiri emisferice, precum şi o grămadă de nave mici cu propulsie reactiv-chimică, ce făceau oficiul de navete sol-orbită, având secţiunile pentru pasageri deschise către spaţiu. Mai mult de jumătate din câmpie era acoperită însă de aceste Ziduri joase.

Din spatele lui Louis se auzi vocea agitată a Interlocutorului:

— Aş vrea să ştiu rolul acestui labirint. E pentru apărare?

— Sunt zone de înmagazinare a căldurii. Metabolismul Outsiderilor se bazează pe termoelectricitate. De obicei, ei zac cu capetele în lumina soarelui şi cu cozile în umbră, iar diferenţa de temperatură dintre cele două extremităţi dă naştere unui curent electric. Scopul Zidurilor este de a genera cât mai multe zone de umbră.

Nessus reuşise să se calmeze în timpul zborului de zece ore. Tropăise îndelung inspectând sistemele de asigurare a condiţiilor de viaţă ale navei de transport, vârându-şi capetele ici şi colo prin colţuri, aruncând peste umăr comentarii şi scurte răspunsuri la întrebări. Costumul său etanş, de forma unui balon larg, întărit în dreptul cocoaşei care-i adăpostea creierul, părea uşor şi confortabil. Regeneratoarele de aer şi hrană erau incredibil de mici.

Păpuşarul avusese o comportare stranie cu puţin timp înainte de decolare. Începuse deodată să umple cabina cu o melodie complexă, agreabilă, plină de tonuri înalte, asemănătoare cântecului de jale al unui computer obsedat sexual. Cu cele două guri, înzestrate din belşug cu muşchi complecşi şi terminaţii nervoase, Păpuşarul era o orchestră ambulantă.

Nessus insistase ca Louis să piloteze nava. Încrederea sa în priceperea acestuia era atât de mare, încât nici măcar nu-şi legase centurile de siguranţă. Louis presupunea că nava dispunea şi de alte dispozitive secrete de protecţie a pasagerilor.

Interlocutorul Animalelor urcase la bord încărcat cu un geamantan de vreo opt kilograme care, odată deschis, se dovedise a fi umplut cu un fel de cuptor cu microunde şi o halcă de carne crudă, de origine mai mult Kzinti decât terestră. Din diverse motive, Louis se aşteptase să vadă costumul etanş al Kzinului semănând cu o armură medievală. Nu era aşa. Avea forma unui balon multiplu, transparent, cu un fel de rucsac monstruos de greu în spate şi o cască de forma unui bol de sticlă, prevăzută cu comenzi ciudate ce puteau fi acţionate cu limba. Deşi nu puteau fi observate arme identificabile, rucsacul avea o alură de echipament militar, şi Nessus insistase ca Interlocutorul să-l pună deoparte.

Kzinul îşi petrecuse cea mai mare parte a călătoriei dormitând. Acum erau adunaţi cu toţii în cabina de comandă şi priveau peste capul lui Louis.

— O să dochez nava în apropierea acelei nave Outsidere, îi anunţă el.

— Nu! Du-ne spre est. Am parcat Marele Şlem într-un loc izolat.

— De ce? Ţi-a fost teamă să nu te spioneze Outsiderii?

— Nu. Marele Şlem foloseşte propulsoare cu fuziune în loc de propulsoare reactive-chimice. Căldura degajată la decolări şi aterizări i-ar putea deranja.

— De ce Marele Şlem ?

— Aşa a fost numită de Beowulf Shaeffer, singura fiinţă raţională care a zburat vreodată cu ea. El a obţinut singura hologramă extinsă a exploziei Nucleului. Marele Şlem nu este un termen folosit la jocul de cărţi?

— Poate că tipul se aştepta să nu se mai întoarcă. Mai bine să vă informez de pe acum: eu n-am zburat niciodată pe o navă cu propulsoare de fuziune. Nava mea foloseşte propulsoare reactive, ca şi aceasta.

— E timpul să înveţi, îi răspunse Nessus.

— Aşteaptă! interveni Interlocutorul. Eu am experienţă cu navele cu propulsie de fuziune. Prin urmare, eu voi pilota Marele Şlem .

— Imposibil. Postul de pilotaj este special proiectat pentru corpul unui om. Pupitrul de comandă este asemănător cu cel de pe navele oamenilor.

Kzinul scoase nişte mârâituri din fundul gâtului.

— Acolo, Louis! În faţa noastră!

Marele Şlem semăna cu o sferă transparentă, având diametrul de peste trei sute de metri. În timp ce Louis pilota nava în jurul ei, nu remarcă nici un spaţiu, oricât de mic, care să nu fi fost umplut cu echipamentul verde-bronz al hiperpropulsoarelor. Carcasa era de tip Produs General Patru, uşor de recunoscut de cineva familiarizat cu navele spaţiale, suficient de încăpătoare pentru a fi utilizată pentru transportul unor întregi colonii prefabricate. Dar nu arăta deloc ca o navă. Era corespondentul enorm al unui satelit orbital primitiv, construit de o rasă ale cărei resurse şi cunoştinţe tehnologice limitate ar fi impus utilizarea fiecărei fracţiuni din capacitatea volumică interioară.

— Şi unde vom locui noi? se interesă Louis. Deasupra?

— Cabina este dedesubt. Coboară sub curbura carcasei.

Louis îşi coborî nava pe gheaţa întunecată, apoi îi ghidă cu grijă alunecarea până sub pântecele Marelui Şlem .

Prin carcasa transparentă se vedeau sclipind luminiţe, semn că sistemele de asigurare a condiţiilor de viaţă erau în funcţiune. Se mai distingeau două mici încăperi, cea de jos conţinând doar o cuşetă de salvare, un indicator de masă şi un pupitru în formă de potcoavă, iar cea de deasupra ei fiind puţin mai mare. Louis îl simţi pe Kzin mişcându-se în spatele său.

— Interesant, remarcă Interlocutorul, presupun că amicul nostru va călători în compartimentul de jos, iar noi trei în cel de sus.

— Exact. Ne-a fost foarte greu să înghesuim trei cuşete de salvare într-un spaţiu atât de îngust. Fiecare dintre ele este echipată cu un câmp de stază, în scopul asigurării siguranţei maxime. Deoarece vom călători în stază, contează prea puţin că nu vom avea spaţiu de mişcare.

Kzinul mârâi şi Louis simţi că strania făptură nu se mai sprijinea pe umărul său. Aşteptă ca nava să-şi încheie ultimii centimetri ai cursei de alunecare, apoi apăsă o succesiune de butoane.

— Vreau să stabilim un lucru, zise el. Teela şi cu mine vom primi împreună o plată unică, în vreme ce Interlocutorul o va încasa singur.

— Vrei un supliment? se holbă Nessus. Aştept sugestiile tale.

— Vreau ceva de care voi nu mai aveţi nevoie. Ceva lăsat în urmă de rasa ta…

Aşteptase un moment optim pentru târguială. Nu era sigur că va reuşi, dar merita să încerce.

— … Vreau coordonatele planetei tale natale.

Capetele Păpuşarului aproape că-i săriră de pe umeri, apoi se întoarseră unul către altul. Răspunsul veni cu o întârziere de câteva minute:

— De ce?

— Cândva, poziţia respectivei planete era cel mai valoros secret din spaţiul cunoscut şi ai tăi ar fi plătit o avere ca să-l păstreze intact. Asta-l făcea de nepreţuit. Vânătorii de recompense au scotocit fiecare stea de categoria G şi K în căutarea ei. Chiar şi acum, Teela şi cu mine am putea vinde informaţia unei reţele pentru o grămadă de bani.

— Dar dacă s-ar găsi în afara spaţiului cunoscut?

— Aaah! reflectă Louis. Profesorul meu de istorie se gândise şi la posibilitatea asta. Oricum, chiar şi aşa, informaţia va valora destul.

— Înainte de a pleca spre ultima noastră destinaţie, spuse cu grijă Păpuşarul, vei afla coordonatele planetei noastre natale. Cred că informaţia ţi se va părea mai mult surprinzătoare decât folositoare.