Larry Niven - Lumea Inelară

— Ai fost vreodată lovită de tasp? Bineînţeles că asta nu-i treaba mea… Teela se strâmbă, ca răspuns la delicateţea lui.

— Da, ştiu ce senzaţie îţi provoacă. Un moment de… nu se poate descrie. Dar nu-l poţi folosi asupra ta însăţi. Îl îndrepţi către cineva care nu se aşteaptă la aşa ceva. Asta-i toată distracţia. Poliţia îi ridică întotdeauna de prin parcuri pe mânuitorii de tasp.

— Taspurile voastre, interveni Nessus, induc curent pe o durată mai mică de o secundă. Al meu funcţionează aproximativ zece secunde.

Efectul produs asupra Interlocutorului trebuie să fi fost extraordinar. Dar Louis remarca şi alte implicaţii.

— Eh… Hum… e minunat! Superb! Cine altul decât un Păpuşar s-ar dota cu o armă care provoacă plăcere inamicului?

— Cine altcineva decât o fiinţă mândră şi sofisticată s-ar teme de prea multă plăcere? îi răspunse Kzinul. N-am să risc să „gust” a doua oară taspul. Prea multe şocuri ale acestuia m-ar transforma în sclavul său de bunăvoie. Eu, un Kzin, sclavul unui ierbivor!

— Hai să trecem la bordul Marelui Şlem , concluzionă Nessus. Am pierdut destul timp cu fleacurile.

Louis urcă primul la bordul celeilalte nave.

Nu fusese deloc surprins să-şi simtă picioarele încercând să danseze pe suprafaţa alunecoasă a Nereidei. În general, ştia cum să se mişte în câmp de gravitaţie redusă, dar subconştientul său se aşteptase în mod stupid să se confrunte cu o schimbare de gravitaţie în momentul intrării în sasul Marelui Şlem . Deşi pregătit pentru schimbare, se împletici şi aproape căzu atunci când aceasta se produse.

— Şi totuşi, pe vremea aia cunoşteau inducerea gravitaţiei, murmură el intrând în cabină… Oh!

Cabina era primitivă. Unghiuri drepte peste tot, numai bune pentru a izbi coatele sau genunchii. Totul subdimensionat. Butoane prost plasate…

Dar mai mult decât primitivă, cabina era mică . Pe vremea construirii Marelui Şlem se cunoştea gravitaţia indusă, dar chiar şi într-o navă cu diametrul de un kilometru şi jumătate abia ar fi fost loc pentru echipamentele necesare acesteia. Cu greu se găsea loc şi pentru pilot.

Cabina conţinea doar pupitrul cu instrumente, un indicator de masă, o chicinetă, o cuşetă de salvare şi spaţiul minim necesar din jurul acesteia, în care un om să se poată strecura îndoit din mijloc.

Louis se fixă în acel spaţiu şi desfăcu arma Kzinului la o lungime de aproape doi metri.

Interlocutorul urcă la bord cu mişcări lente, doar pe jumătate conştiente. Trecu de Louis fără a-i arunca vreo privire şi urcă în compartimentul de sus.

Acesta fusese iniţial o cameră de recreere pentru unicul pilot al navei. Aparatura pentru exerciţii fizice şi biblioecranele fuseseră înlăturate şi în locul lor fuseseră montate alte trei cuşete de salvare. Kzinul urcă într-una dintre acestea.

Abia apoi urcă şi Louis care, ţinând ostentativ sabia-variabilă, închise capacul cuşetei Kzinului şi-i acţionă clapeta de înzăvorâre. Imediat, cuşeta de salvare deveni un ovoid cu suprafaţa netedă ca oglinda. Înăuntru n-avea să fie percepută nici un fel de scurgere a timpului până în momentul în care Louis urma să deconecteze câmpul de stază. Dacă nava ar fi intrat într-un asteroid format din antimaterie, până şi faimoasa carcasă s-ar fi transformat într-un nor de vapori ionizaţi, dar cuşeta Kzinului nu şi-ar fi pierdut aspectul lucitor.

Louis se relaxă. Fusese un fel de dans ritual, deşi avusese un scop suficient de real. Kzinul avea destule motive să fure nava. Taspul nu-i alterase aceste motive şi nu trebuia să i se dea ocazia de a recidiva.

După ce se reîntoarse în cabina de pilotaj, deschise sistemul de intercomunicaţii:

— Veniţi şi voi la bord!

O sută de ore mai târziu, Louis Wu ieşea din sistemul solar.

Matematica hiperspaţiului conţine singularităţi. O asemenea singularitate înconjoară orice masă suficient de mare din universul einsteinian. În afara respectivelor singularităţi, navele pot călători cu viteze superioare celei a luminii. În interiorul lor, dacă încearcă aşa ceva, pur şi simplu dispar.

Acum, Marele Şlem , aflat la o distanţă de aproape opt ore-lumină de Soare, depăşise singularitatea locală a stelei.

Iar Louis Wu se găsea în cădere liberă.

Îşi simţea gonadele într-o stare de tensiune, simţea dureri în diafragmă, iar stomacul i se comporta de parcă ar fi urmat să verse. Ştia că senzaţiile vor trece. Încerca un impuls paradoxal de a zbura…

Mai zburase de câteva ori în imponderabilitate, în imensa sferă transparentă a Hotelului de Dincolo de Frontieră, care orbita în jurul Lunii. Spre deosebire de acele ocazii, aici, fără îndoială, ar fi distrus ceva de importanţă vitală dacă ar fi încercat să-şi rotească măcar braţele.

Alesese o acceleraţie apropiată de 2 g. Timp de aproximativ cinci zile, lucrase, mâncase şi dormise în cuşeta de salvare a pilotului. În ciuda dotărilor excelente ale acesteia, se simţea murdar şi neîngrijit, iar în ciuda celor cincizeci de ore de somn era istovit.

Louis vedea viitorul în culori sumbre. Pentru el, nota dominantă a acestei călătorii avea să fie disconfortul.

Spaţiul îndepărtat nu era prea diferit de cel care se putea observa de pe Lună. În sistemul solar, planetele nu îmbogăţeau prea mult tabloul cerului observat cu ochiul liber. O stea remarcabil de strălucitoare putea fi observată spre polul sud galactic — această stea era Soarele.

Louis acţionă comenzile de rotaţie şi Marele Şlem pivotă până când stelele ajunseră sub picioarele sale. Douăzeci şi şapte, trei sute doisprezece, o mie şapte — acestea fuseseră coordonatele pe care Nessus i le comunicase chiar înainte ca el să închidă trapa cuşetei sale de salvare. Respectivele coordonate reprezentau localizarea navelor Migraţiei. Şi abia acum îşi dădu seama că acel punct nu era în direcţia Norilor lui Magellan. Păpuşarul îl minţise.

Totuşi, gândi el, destinaţia era la o depărtare de aproape două sute de ani-lumină, iar direcţia era paralelă cu axa de rotaţie a galaxiei. Poate că Păpuşarii găsiseră de cuviinţă să părăsească galaxia pe drumul cel mai scurt, după care îşi continuaseră drumul într-un plan paralel celui de rotaţie al acesteia, în direcţia Lobului Mic. În felul ăsta, ar fi evitat materia interstelară: sori, nori de praf, concentraţii de hidrogen…

Mâinile lui Louis, precum cele ale unui pianist înaintea începerii unui concert, şovăiră puţin deasupra pupitrului de comandă. Apoi coborâră.

Marele Şlem deveni invizibil.

Louis se forţă să-şi ţină ochii departe de podeaua transparentă. Încetase deja să se mai întrebe asupra motivului pentru care nu existau pereţi opaci. Priveliştea Hăului Orb îi făcuse pe destui să-şi piardă minţile, dar existau şi unii care puteau s-o suporte. Pesemne că pilotul Marelui Şlem fusese unul dintre aceştia.

Privi în schimb către indicatorul de masă, o sferă transparentă aflată deasupra pupitrului, prevăzută cu un număr oarecare de linii albastre radiale. Aceasta era supradimensionată, în ciuda limitării draconice a spaţiului. Louis se lăsă pe spate în fotoliu şi începu să urmărească liniile.

Acestea se modificau în mod vizibil. Pământeanul avea posibilitatea să-şi fixeze ochii pe o linie şi să observe cum se curbează uşor, urmând suprafaţa sferei. Era neobişnuit şi deconcertant. La vitezele normale de hiperpropulsie, liniile ar fi rămas nemodificate ore în şir.