Larry Niven - Lumea Inelară

Se iau trei sau mai multe mase. Se dispun aceste mase în vârfurile unui poligon regulat şi li se imprimă viteze unghiulare egale faţă de centrul de masă al sistemului. Figura atinge un echilibru stabil. Orbitele maselor pot fi circulare sau eliptice. O altă masă poate ocupa centrul poligonului sau acesta poate fi lăsat liber. Nu contează. Figura este la fel de stabilă ca şi o pereche de puncte troiene.

Problema constă în faptul că există nenumărate posibilităţi în care o masă poate fi captată de un punct troian (dacă te gândeşti numai la asteroizii din orbita lui Jupiter), dar nu există nici o metodă simplă prin care cinci mase să se dispună accidental într-o rozetă Kemplerer.

— Este extraordinar! murmură Louis. Unic! Nimeni n-a mai întâlnit până acum o rozetă Kemplerer…

Lăsă vorbele să i se stingă pe buze.

Acolo, departe de stele, ce anume putea ilumina acele obiecte?

— Oh, nu, să nu-mi spui că nu-i opera voastră! izbucni el în cele din urmă. Niciodată n-o să mă faci să cred aşa ceva! Cât de idiot crezi că sunt?

— Ce n-ai putea să crezi?

— Ştii foarte bine la ce mă refer!

— Cum doreşti. Aceasta este destinaţia noastră. Dacă ne aduci în apropierea lor, va fi trimisă o navetă care să facă joncţiunea cu noi.

Nava de întâlnire avea o carcasă tip trei, un cilindru cu capetele rotunjite şi mijloc aplatizat, vopsit şocant în roz şi lipsit de hublouri. Nu existau orificii de evacuare a jeturilor de propulsie. Avea probabil propulsie nucleară, asemănătoare tehnologiei folosite de oameni, sau utiliza altceva, mult mai sofisticat.

Conformându-se ordinelor lui Nessus, Louis permise navei să facă manevrele de apropiere. Bazându-se doar pe propulsoarele sale de fuziune, Marelui Şlem i-ar fi fost necesare luni întregi pentru a-şi sincroniza viteza cu flota Păpuşarilor. Cealaltă navă făcu lucrul acesta în mai puţin de o oră, apărând literalmente dintr-o dată în paralel cu Marele Şlem , cu tubul de acces deja întinzându-se precum un şarpe de sticlă către sasul acestuia.

Debarcarea avea să constituie o problemă. Nu exista spaţiu suficient pentru a scoate din stază în acelaşi timp întregul echipaj. Mai mult, aceasta ar fi fost ultima şansă a Kzinului de a prelua controlul navei.

— Louis, crezi că se va supune taspului meu?

— Nu. Mai degrabă cred că va încerca încă o dată să fure nava. Am să-ţi spun eu ce-ar fi mai bine să facem…

Izolară pupitrul de comandă de propulsoarele de fuziune ale navei. Nu exista vreo defecţiune posibilă pe navă pe care Kzinul să n-o poată remedia dispunând de dramul de intuiţie al oricărui meşteşugar şi de timpul necesar. Dar dacă n-ar fi avut la dispoziţie acest timp…

Louis îl urmări pe Păpuşar cum se deplasează prin tubul de legătură dintre nave. Nessus căra cu el şi costumul etanş al Interlocutorului. Ţinea ochii abia mijiţi — era mare păcat, deoarece aveau ocazia să admire o perspectivă grandioasă.

— Suntem în imponderabilitate, spuse Teela când fu scoasă din cuşetă. Nu mă simt prea bine. Mai bine m-ai ghida, Louis. Ce se întâmplă? Am ajuns?

Louis îi dădu câteva explicaţii în timp ce o îndruma prin sas. Ea părea că-l ascultă, dar bărbatul presupuse că se concentra mai mult asupra golului din stomac. Lăsa impresia că se află într-o stare evidentă de disconfort.

— Va exista gravitaţie indusă pe cealaltă navă, o linişti el. Ghidaţi de Louis, ochii ei remarcară mica rozetă. Aceasta se putea distinge acum cu ochiul liber — un pentagon format din cinci stele albe. Fata se întoarse spre el, aruncând-i o privire întrebătoare. Mişcarea făcu să i se schimbe presiunea sângelui în canalele periferice şi bărbatul o observă cum îşi pierde echilibrul şi devine palidă.

Rozeta lui Kemplerer era ceva; răul provocat de imponderabilitate, altceva. Louis o văzu cum dă înapoi în faţa stelelor necunoscute.

În momentul în care deschise cea de-a doua cuşetă, Pământeanul îl preveni pe Kzin:

— Să nu încerci nimic! Sunt înarmat.

Faţa portocalie a felinei nu-şi schimbă expresia.

— Am ajuns?

— Da. Am deconectat propulsoarele. N-ai reuşi să le reconectezi în timp util. Ne aflăm în raza de acţiune a unei perechi puternice de lasere cu rubin.

— Crezi că aş încerca să scap folosindu-mă de hiperpropulsor? Nu fac asemenea greşeli! Ar trebui să ne aflăm într-o singularitate.

— Vei avea un şoc. Ne aflăm în interiorul a cinci singularităţi.

— Cinci? Serios? Sunt sigur însă că ai minţit în legătură cu laserele, Louis. Să-ţi fie ruşine!

Încet, Kzinul îşi părăsi cuşeta, arătând suficient de inofensiv. Louis îl urmă, având pregătită sabia-variabilă. În sas, Kzinul se opri, şocat la vederea pentagonului de stele în expansiune.

Nu putea exista o privelişte mai grozavă.

Ieşind din hiperpropulsie, Marele Şlem se oprise la o distanţă de o jumătate de oră-lumină de „flota” Păpuşarilor — ceva mai puţin decât distanţa medie dintre Pământ şi Jupiter. Dar „flota” se mişca cu o viteză incredibilă, venind imediat în urma luminii radiate de ea însăşi, astfel încât lumina care ajungea la bordul navei sosea de mult mai departe. Atunci când Marele Şlem se oprise, rozeta era prea mică pentru a fi observată cu ochiul liber. Devenise aproape vizibilă în momentul în care Teela părăsise sasul. Acum era incredibil de mare şi creştea în continuare cu o viteză enormă.

Cinci puncte de un albastru pal dispuse într-un pentagon, împrăştiate pe tot cerul, crescând, crescând… Pentru o clipă, în jurul Marelui Şlem se găsiră cinci planete. Apoi ele dispărură — nu se micşorară, ci dispărură pur şi simplu, viteza lor de deplasare reducându-le practic la invizibilitate.

Iar Interlocutorul se afla în posesia armei.

— Pe ochii lui Finagle, explodă Louis, chiar n-ai nici un pic de curiozitate în tine?

— Am în mine destulă curiozitate, dar mândria este mult mai mare, îi replică Kzinul.

Retractă lama armei şi i-o înmâna lui Louis:

— … O ameninţare este întotdeauna o provocare. Mergem?

Naveta Păpuşarilor nu avea pilot. Dincolo de sas, exista o singură cabină. Patru cuşete, dotate în funcţie de natura presupuşilor lor ocupanţi, erau dispuse una în faţa celeilalte şi în jurul unui distribuitor de alimente.

Nu existau hublouri.

Spre uşurarea lui Louis, exista gravitaţie indusă. Nu chiar identică celei de pe Pământ, la fel cum nici atmosfera nu era cea terestră. Presiunea era un pic prea ridicată. Se simţeau mirosuri — nu neplăcute, dar ciudate. Mirosea a ozon, a hidrocarburi, a Păpuşar… a zeci de Păpuşari…, peste acestea suprapunându-se alte miresme pe care Louis nici nu se aştepta să le identifice vreodată. Nu existau muchii sau colţuri. Zidurile se uneau cu tavanul sau cu podeaua prin curburi. În lumea Păpuşarilor, probabil că nu exista nimic dur sau ascuţit, nimic care să poată zgâria sau tăia.

Nessus se tolăni neglijent în cuşeta sa. Arăta ridicol şi indecent de comod.

— N-a vrut să ne spună nimic, râse Teela.

— Bineînţeles că nu, răspunse Păpuşarul. Ar fi trebuit s-o iau de la capăt, special pentru voi doi. Fără îndoială că v-aţi întrebat…

— Lumi zburătoare! îl întrerupse Kzinul.

— Şi rozete Kemplerer, îl completă Louis.

Un zumzet abia perceptibil îi informă că nava se pusese în mişcare. Louis şi Kzinul îşi stivuiră bagajele şi se trântiră şi ei în cuşetele lor. Teela îi întinse bărbatului un bol conţinând o băutură roşie din sucuri de fructe.