Larry Niven - Lumea Inelară

Depozitele conţineau o gamă completă de echipamente de explorare. Nu exista nici un lucru despre care Louis să fi putut spune: „Aceasta este o armă”; totuşi, la nevoie, era posibil ca unele dintre ele să fie folosite pe post de arme. Tot acolo se mai aflau patru aeroscutere, patru echipamente de zbor individuale (centură de sustentaţie plus generator de jet de propulsie), testere de hrană, fiole cu aditivi dietetici, truse medicale, senzori de aer şi filtre. Cineva fusese al naibii de convins că această navă avea să aterizeze undeva.

Şi, la urma urmei, de ce nu? N-ar fi fost exclus ca o specie atât de puternică precum făuritorii Inelului şi atât de legată de lumea pe care o popula din cauza presupusei lipse de nave cu hiperpropulsie să-i invite să aterizeze. Poate chiar asta aşteptau Păpuşarii.

La bord nu exista nimic despre care Nessus să poată zice: „Aceasta nu este o armă. Ea a fost luată la bord doar în cutare scop.”

În navă se îmbarcaseră reprezentanţii a trei specii — patru, dacă cineva i-ar fi considerat pe bărbat şi pe femeie ca aparţinând unor specii diferite, ceea ce un Kzin sau Păpuşar ar fi putut gândi foarte uşor. (Dar dacă Nessus şi Cel-Prea-Ascuns aparţineau aceluiaşi sex? De ce n-ar fi fost posibil ca pentru a da naştere unui Păpuşar să fie nevoie de doi masculi şi o femelă inconştientă?) În acest caz, locuitorii Lumii Inelare şi-ar putea da seama dintr-o privire că mai multe specii raţionale se pot înţelege amical între ele.

Şi totuşi, mult prea multe lucruri — laserele pentru iluminat, paralizatoarele pentru duel — puteau fi folosite ca arme.

Decolară folosind propulsoarele fără reacţie, pentru a nu produce daune insulei. O jumătate de oră mai târziu, părăseau slabele chingi gravitaţionale ale rozetei. Lui Louis îi trecu atunci prin minte că, în afară de Nessus, pe care-l aduseseră cu ei, şi de proiecţia imaginii lui Chiron, nu întâlniseră nici un alt Păpuşar pe planeta lor natală.

După ce trecură pe hiperpropulsie, Louis îşi petrecu următoarea oră şi jumătate inspectând fiecare articol din depozite. Îşi spusese în sinea iui că era mai bine să se simtă în siguranţă decât să fie luat prin surprindere. Dar armamentul şi restul echipamentului îi lăsară un gust amar, ca o premoniţie.

Prea multe arme, şi nici măcar una singură care să nu poată fi folosită şi în alte scopuri. Laserele pentru iluminat. Motoarele reactive cu fuziune… Când se ţinu o scurtă ceremonie de botezare a navei, în prima zi petrecută în hiperpropulsie, bărbatul propuse ca numele să fie Ticălosul Mincinos . Din motive personale, Teela şi Kzinul se declarară de acord. Şi tot din motive personale, Nessus nu ridică nici o obiecţie.

După o săptămână petrecută în hiperpropulsie, străbătuseră ceva mai mult de doi ani-lumină. Când reveniră în spaţiul euclidian, se aflau deja în sistemul stelei inelate G2, iar premoniţia încă îl mai chinuia pe Louis Wu.

Cineva fusese al naibii de convins că aveau să aterizeze pe Lumea Inelară.

Planeta Păpuşarilor se deplasase aproape cu viteza luminii de-a lungul axei nordice a galaxiei. În hiperpropulsie, Interlocutorul accelerase spre sudul galactic al stelei G2 şi, ca rezultat, la ieşirea din Hăul Orb, Mincinosul se afla deja aţintit spre sistemul Lumii Inelare, apropiindu-se de acesta cu mare viteză.

Steaua G2 era un punct alb orbitor. La întoarcerea din călătoriile sale stelare, Louis văzuse Soarele arătând aproape la fel de la limitele sistemului. Dar steaua aceasta prezenta un halou aproape vizibil. Louis avea să-şi amintească de acest efect — în fapt, prima imagine directă a Lumii Inelare. Încă de la limitele sistemului, părea un obiect artificial ce putea fi observat aproape cu ochiul liber.

Kzinul ambalase marile motoare cu fuziune aproape până la puterea lor maximă. Răsturnase discurile plate ale propulsoarelor reactive din planul aripii, aliniindu-le axele la pupa navei, pentru a adăuga impulsul lor la acceleraţia acesteia. Mincinosul intrase în sistemul stelar strălucind ca o pereche de stele duble şi decelerând cu aproape 200 g.

Teela nu bănuia nimic pentru că Louis nu-i spusese nimic. Nu dorea s-o alarmeze. Dacă sistemul de asigurare a gravitaţiei artificiale a cabinei s-ar fi întrerupt fie şi pentru o singură clipă, ar fi fost aplatizaţi cu toţii ca nişte gândaci sub talpa unui pantof.

Dar sistemul de gravitaţie funcţiona perfect. În interiorul incintelor se putea simţi doar uşor mai slaba acceleraţie gravitaţională proprie planetei Păpuşarilor şi freamătul continuu şi înfundat al motoarelor cu fuziune. Urletul motoarelor îşi croia drum înăuntru prin singura deschidere existentă, prin conducta de alimentare, nu mai groasă decât braţul unui om; însă, odată ajuns înăuntru, era pretutindeni.

Chiar şi în hiperpropulsie, Kzinul prefera să zboare într-o navă transparentă. Îi plăcea să aibă un câmp cât mai mare de observaţie, iar Hăul Orb părea să nu-i afecteze mintea. Întreaga navă era transparentă, cu excepţia cabinelor personale, şi, treptat, ajunseseră să se obişnuiască şi ceilalţi cu priveliştea.

Încăperea centrală şi cabina de comandă, pereţii, podeaua şi tavanul care se curbau unul spre altul nu erau atât absenţi, cât invizibili. În vidul aparent, existau blocuri de soliditate: Kzinul în cabina de comandă, pupitrul indicator în formă de potcoavă, care-l înconjura plin de indicatoare verzi şi portocalii, marginile luminoase ale trapelor de acces, cuşetele plasate în jurul mesei din încăperea centrală, cabinele opace de la pupa şi, desigur, triunghiul plat al aripii. Dincolo de acestea şi de jur împrejur erau stelele. Universul părea foarte aproape… şi întrucâtva static, deoarece steaua inelată se afla la pupa, ascunsă în spatele cabinelor, şi, ca atare, nu puteau s-o vadă crescând în dimensiuni.

Aerul mirosea a ozon şi a Păpuşari.

Nessus, care ar fi trebuit să-şi consume groaza provocată de apăsarea a 200 g, părea să se simtă în largul său, stând împreună cu ceilalţi în jurul mesei.

— Mai mult ca sigur că indivizii de acolo nu cunosc hiperundele, perora el. Matematica sistemului ne-o garantează. Hiperundele reprezintă o generalizare a matematicilor hiperpropulsiei, şi ei nu pot avea hiperpropulsia.

— Dar le-ar fi putut descoperi accidental, îl întrerupse fata.

— Nu, Teela. Putem încerca şi în benzile corespunzătoare lor, că tot n-avem altceva mai bun de făcut cât timp decelerăm, dar…

— Altă aşteptare blestemată! izbucni ea, ridicându-se şi începând să se plimbe nervoasă prin încăpere.

Louis răspunse privirii întrebătoare a Păpuşarului cu o grimasă reflectând furia.

Starea de spirit a Teelei era îngrozitoare. O săptămână petrecută în hiperpropulsie o plictisise de moarte pe tânără, iar perspectiva a încă o zi şi jumătate de inactivitate, datorită decelerării, o făceau să se urce pe pereţi. Dar ce aştepta de la Louis? Să schimbe legile fizicii?

— Trebuie să aşteptăm, zise şi Kzinul din cabina de comandă, căruia trebuie să-i fi scăpat încărcătura emoţională a ultimelor cuvinte rostite de Teela. Benzile hiperspectrului sunt goale, lipsite de orice fel de semnal. Vă pot garanta că Inginerii Lumii Inelare nu încearcă să ne contacteze prin nici o formă cunoscută de hiperunde.

În ultima vreme, comunicaţiile reprezentau unicul subiect luat în discuţie. Până când nu aveau să ia contact cu Inginerii Lumii Inelare, prezenţa lor în acest sistem avea un uşor aer banditesc. Până acum, însă, nu apăruse nici un indiciu că ar fi fost detectaţi.