Isaac Asimov - Sfârşitul Eternităţii

Alegându-şi cuvinte de o banalitate infailibilă, Finge spuse:

— Deci, ne părăseşti!

Zâmbetul îi era larg, dar îşi ţinea buzele strânse, astfel încât dinţii de-abia i se vedeau. Mâinile îi erau împreunate la spate şi trupul lui îndesat se legăna continuu pe picioarele scurte.

Harlan nu-l privi pe superiorul său. Mormăi indiferent:

— Da, domnule!

— Îi voi raporta Calculatorului Senior Twissell despre modul cu totul satisfăcător în care ţi-ai îndeplinit îndatoririle de Observator în Sectorul 482.

Harlan nu fu în stare să scoată nici măcar un cuvânt ursuz de mulţumire. Rămase tăcut.

Finge urmă, cu o voce brusc coborâtă:

— Deocamdată, nu voi raporta şi recenta ta ieşire violentă împotriva mea.

Şi, cu toate că îşi păstrase zâmbetul şi privirea amabilă, avea un aer de satisfacţie haină.

Harlan ridică brusc privirea şi spuse:

— Cum doriţi, Calculator.

Punctul 2: Se re-instală în Secţia 575.

Îl întâlni pe Twissell aproape imediat. Fu fericit să vadă din nou corpul acela mic şi faţa ridată, de spiriduş bătrân. Fu fericit să vadă până şi cilindrul alb şi fumegând adăpostit între două degete pătate, ridicat cu repeziciune către buze.

— Calculator, îl salută Harlan în felul lor obişnuit. Twissell, care tocmai ieşea din biroul lui, îl privi un moment fără să-l vadă şi fără să-l recunoască. Faţa îi era trasă şi ochii lui obosiţi se căzneau să desluşească ce vedeau.

— Ah, Tehnicianul Harlan. Ţi-ai încheiat misiunea în Secolul 482?

— Da, domnule.

Comentariul lui Twissell sună cel puţin straniu. Îşi privi ceasul, care, ca orice ceas din Eternitate, era reglat să arate fizio-Timpul, arătând data şi ora şi spuse:

— La ţanc, băiete, la ţanc. Minunat. Minunat.

Harlan simţi cum îi tresare inima. Atunci când se văzuseră ultima oară nu ar fi fost în stare să înţeleagă această remarcă. Acum însă crezu că înţelege. Twissell era obosit, altfel poate că nu s-ar fi apropiat atâta de miezul problemei. Sau o fi crezut că remarca lui este atât de încifrată, încât nu are nici o importanţă cât de mult dezvăluie.

Harlan întrebă pe tonul lui cel mai indiferent cu putinţă, ca să nu se observe că remarca lui este legată în vreun fel de cea a lui Twissell.

— Ce mai face Novicele meu?

— E bine, e bine, răspunse Twissell, în aparenţă doar pe jumătate atent la ce spune. Pufăi o dată scurt din tubul de tutun, din ce în ce mai mic, dădu din cap în semn de la revedere şi plecă grăbit.

Punctul 3: Novicele.

Părea mai în vârstă. Când îi întinsese mâna şi îi spusese, „Îmi pare bine că te-ai întors, Harlan” părea să se simtă mult mai matur.

Sau poate doar că, după ce Harlan îl privise înainte mai mult ca pe un elev, Cooper îi apărea acum mai mult decât un Novice, şi anume un instrument foarte important în mâinile Eternilor. În mod normal, crescuse de-acum în ochii lui.

Căută să nu-i arate toate acestea. Se aflau în încăperile lui şi Tehnicianul se odihnea între suprafeţele de porţelan imaculat, bucuros de a fi scăpat de petele încărcate caracteristice Secolului 482. Oricât încerca să facă o legătură între barocul sălbatic din 482 şi Noÿs, nu reuşea decât să îl asocieze cu Finge. Noÿs îi sugera un crepuscul trandafiriu, satinat, şi, în mod straniu, austeritatea goală a Secţiilor Secolelor Ascunse.

Vorbea grăbit, ca şi cum ar fi fost nerăbdător să-şi ascundă gândurile periculoase.

— Ei, Cooper, ce-au mai făcut cu tine cât am fost eu plecat? Cooper râse, îşi netezi, stingherit, cu un deget, mustaţa căzută şi răspunse:

— Tot matematică. Mereu matematică.

— Da? Cred că probleme destul de complicate de-acum.

— Da, destul de avansate.

— Şi cum merge?

— Până acum este suportabil. Îmi vine destul de uşor, îmi place. Dar prea mă îndoapă cu cunoştinţe.

Harlan dădu din cap, cu o anumită satisfacţie.

— Matrici de Câmpuri Temporale şi lucruri de genul ăsta? Însă Cooper, înroşindu-se puţin, se întoarse către volumele rânduite în rafturi şi spuse:

— Hai să ne întoarcem la Primitivi. Aş avea nişte întrebări.

— Despre ce?

— Despre viaţa citadină în Secolul 23. Los Angeles, în special.

— De ce tocmai Los Angeles?

— Este un oraş interesant. Nu credeţi?

— Ba da, dar hai să-l privim mai întâi în Secolul 21. Atunci a atins apogeul strălucirii sale.

— Mai bine… în Secolul 23.

— Bine, de ce nu?

Faţa îi era impasibilă, dar dacă această impasibilitate i-ar fi fost înlăturată, ca un văl, expresia lui ar fi vădit înverşunare. Presupunerea lui, excepţională intuiţie, era mai mult decât o presupunere. Totul se verifica de la sine, cu exactitate.

Punctul 4: Cercetare. Pe două planuri.

Mai întâi, pentru sine însuşi. În fiecare zi parcurgea rapoartele de pe biroul lui Twissell cu o privire scrutătoare. Erau rapoarte despre diversele Schimbări de Realitate planificate sau sugerate. La Twissell, fiind membru al Consiliului Atottemporal, veneau zilnic cópii, şi Harlan ştia că nu-i va scăpa nici una. Căuta în primul rând apropiata Schimbare din 482. În al doilea rând, căuta alte Schimbări, orice alte Schimbări, care ar putea avea vreo fisură, vreun punct nevralgic, o deviere cât de mică de la perfecţiunea cerută, vreun detaliu vizibil pentru ochiul lui experimentat şi talentat de Tehnician.

În cel mai strict sens ai cuvântului, nu îi era îngăduit să studieze rapoartele, dar Twissell nu prea dădea în perioada aceea pe la biroul lui şi nimeni altcineva nu găsi de cuviinţă să se amestece în treburile Tehnicianului lui personal.

Aceasta era doar o parte a cercetărilor sale. Cealaltă se desfăşura în biblioteca Secţiei 575.

Pentru prima oară, se aventură dincolo de acele părţi ale bibliotecii care îi monopolizau de obicei atenţia. În trecut, „bântuise” secţia Istoriei Primitive (foarte săracă, astfel încât majoritatea lucrărilor de referinţă şi materialelor trebuiau căutate în jos-Timpul îndepărtat al mileniului trei, ceea ce era desigur normal). Scotocise mai cu seamă rafturile repartizate Schimbărilor de Realitate, teoriei, tehnicii şi istoriei lor. O colecţie excelentă (cea mai bună din Eternitate, în afara Bibliotecii Centrale, şi asta datorită lui Twissell) pe care o cunoştea în amănunţime.

Acum se plimba curios printre celelalte rafturi cu filme. Pentru întâia dată Observă (cu majusculă, de data aceasta), rafturile rezervate Secolului 575, cu geografiile sale, care difereau de la Realitate la Realitate, de istoriile sale, care erau şi mai variate, şi cu Sociologiile, care variau cel mai mult. Acestea nu erau cărţile sau rapoartele scrise despre acest Secol de către Eterni Observatori sau Calculatori (pe acestea le cunoştea), ci de către Temporali înşişi.

Erau acolo şi operele literare ale Secolului 575 şi acestea îi răscoliră amintirile despre controversele aprinse pe care le auzise, legate de valorile Schimbărilor alternative. Va fi cutare capodoperă influenţată sau nu? Şi dacă da, în ce fel? În ce măsură au afectat Schimbările trecute operele de artă?

Şi atunci, se putea vreodată ajunge la un acord general în privinţa artei? Putea ea fi redusă la termeni cantitativi, care să poată fi evaluaţi mecanic de maşinile de Calculat?

Oponentul principal al lui Twissell în acest domeniu era un Calculator numit August Sennor. Harlan, incitat de acuzaţiile fervente pe care Twissell le aducea celuilalt şi vederilor sale, citise câteva din lucrările lui Sennor şi i se păruseră surprinzătoare.