Isaac Asimov - Sfârşitul Eternităţii

Pe Harlan îl trecu un fior.

— Dar dv. nu ştiţi nimic.

— Da? Crezi că această mare iubire a voastră este o chestiune de contact suflet-la-suflet? Că va supravieţui tuturor schimbărilor exterioare? Ai citit romane din Timp?

Harlan, de furie, îşi uită stăpânirea de sine.

— În primul rând, nu vă cred.

— Poftim? întrebă, rece, Finge.

— Este o minciună.

Lui Harlan nu-i mai păsa ce spune.

— Sunteţi gelos. Asta e tot. Gelos. V-aţi făcut planuri în legătură cu Noÿs, dar ea m-a ales pe mine.

— Îţi dai seama…, încercă Finge să spună ceva.

— Îmi dau seama de multe. Nu sunt prost. N-oi fi eu Calculator, dar nu sunt nici prost. Spuneţi că în noua Realitate nu mă va vrea. De unde ştiţi? Nici măcar n-aveţi habar dacă va exista, în definitiv, o nouă Realitate. De-abia aţi primit raportul meu. Trebuie analizat înainte ca o Schimbare de Realitate să poată fi calculată, ca să nu mai vorbim de faptul că aceasta ar trebui şi aprobată. Aşa că atunci când pretindeţi că aţi cunoaşte natura Schimbării, spuneţi minciuni.

Finge ar fi putut reacţiona în mai multe feluri. Mintea înfierbântată a lui Harlan era conştientă de unele din ele. Dar nu încerca să aleagă. Finge ar putea afişa o poză impunătoare şi mânioasă. Sau ar putea chema un membru al Securităţii care să-l aresteze pe Harlan pentru insubordonare. Şi ar putea să strige şi el, la fel de furios, la Harlan. Ar mai putea să-l sune imediat pe Twissell, înaintând o plângere oficială. Ar putea… ar putea…

Dar Finge nu făcu nimic din toate acestea.

Spuse, cu blândeţe:

— la loc, Harlan. Hai să stăm puţin de vorbă!

Şi pentru că această reacţie era complet neaşteptată, falca lui Harlan se lăsă în jos şi luă loc, deconcertat. Hotărârea i se destrăma. Ce înseamnă asta?

— Îţi aminteşti, desigur, spuse Finge, că ţi-am comunicat că problema noastră cu Secolul 482 era în legătură cu o atitudine nedorită a temporalilor Realităţii curente faţă de Eternitate. Îţi aminteşti, nu?

Vorbea cu insistenţa blândă a unui învăţător în faţa unui şcolar cam înapoiat, şi totuşi Harlan crezu că zăreşte în ochii lui o sclipire aspră.

— Desigur.

— Şi-ţi mai aduci aminte şi că ţi-am spus despre Consiliul Atottemporal că ezită să accepte analiza pe care o făcusem eu asupra acestei situaţii, fără Observaţii exacte care să o confirme. Asta nu-ţi spune că am şi calculat Schimbarea de Realitate necesară?

— Observaţiile mele au adus însă confirmarea, nu-i aşa?

— Da.

— Şi pentru a le analiza corect este nevoie de timp.

— Prostii. Raportul tău nu înseamnă nimic. Confirmarea stă în ce mi-ai spus cu gura ta acum câteva minute.

— Nu înţeleg.

— Uite, Harlan, să-ţi spun eu ce este putred cu Secolul 482.

În înalta societate, mai cu seamă printre femei, s-a răspândit convingerea că Eternii sunt într-adevăr Eterni, în adevăratul sens al cuvântului. Că sunt nemuritori… Sfinte Timp, omule, doar ţi-a spus-o şi Noÿs Lambent. Mi-ai repetat afirmaţiile ei acum mai puţin de douăzeci de minute.

Harlan îl privi pe Finge fără să-l vadă. Îi venea în gând vocea blândă, mângâietoare, a lui Noÿs, pe când se apleca asupra lui şi-i învăluia ochii cu privirea ei frumoasă, întunecată: „Eşti nemuritor. Eşti Etern.”

Finge urmă:

— O asemenea convingere este negativă, însă nu foarte dăunătoare în sine. Poate crea inconveniente, poate spori dificultăţile Secţiei, însă Calculele arată că doar un minimum de cazuri necesită o Schimbare. Totuşi, dacă o Schimbare este avantajoasă, nu ţi se pare evident că Temporalii care trebuie să fie cel mai afectaţi de ea trebuie să fie cei care împărtăşesc această superstiţie? Cu alte cuvinte, aristocraţia feminină, Noÿs.

— Poate, însă îmi voi încerca norocul, replică Harlan.

— Nu ai ce noroc să-ţi încerci. Crezi că eşti atât de fascinant şi de fermecător încât această aristocrată subţire să cadă în braţele unui Tehnician fără importanţă? Haide, Harlan, fii mai realist.

Buzele lui Harlan vădiră încăpăţânare. Nu răspunse.

— Şi nu-ţi trece prin cap ce altă superstiţie au adăugat aceşti oameni credinţei lor în viaţa veşnică a Eternilor? Sfinte Timp, Harlan! Majoritatea femeilor cred că intimitatea cu un Etern face o femeie muritoare (aşa cum se consideră ele) să trăiască veşnic!

Harlan se clătină. Auzea din nou, atât de clar, vocea ei: „Dacă aş fi făcută Eternă…” Şi sărutările ei. Finge vorbi mai departe.

— Existenţa unei asemenea superstiţii era greu de crezut, Harlan. Nu are precedent. Se află în zona erorii întâmplătoare, astfel încât o revedere a Calculelor pentru Schimbarea anterioară nu ne-a furnizat nici o informaţie în legătură cu ea. Consiliul Atottemporal voia dovezi concrete, o exemplificare directă. Eu am ales-o pe domnişoara Lambent ca fiind un bun exponent al clasei sale. Te-am ales pe dumneata ca celălalt subiect…

Harlan ţâşni în picioare.

— M-aţi ales pe mine? Ca subiect?

— Îmi pare rău, spuse Finge, rigid, dar era necesar. Ai fost un subiect foarte bun.

Harlan îl privi lung.

Finge avu bunul simţ să nu-şi găsească locul sub această privire tăcută.

— Nu-ţi dai seama? Nu, încă nu. Uite, Harlan, tu eşti un produs rece şi impasibil al Eternităţii. Nu te-ai uita la o femeie. Tu consideri femeile şi tot ceea ce ţine de ele ne-etic. Nu, există un cuvânt mai bun. Le consideri corupte. Atitudinea asta este foarte vizibilă la tine şi, în faţa oricărei femei, ai avea tot atâta farmec cât o scrumbie pescuită de o lună. Şi totuşi, o femeie, un produs frumos şi răzgâiat al unei culturi hedonistice, te seduce cu înfocare din prima seară petrecută împreună, cerşindu-ţi literalmente s-o iei în braţe. Nu înţelegi că e ridicol, imposibil, doar dacă, ei bine, doar dacă aceasta nu este confirmarea pe care o căutam.

Harlan se zbătu să-şi găsească cuvintele.

— Spuneţi că s-a vândut…

— De ce această expresie? Viaţa sexuală nu cunoaşte tabù-uri în acest Secol. Singurul lucru ciudat este că te-a ales pe tine ca partener. Şi asta a făcut-o de dragul vieţii veşnice. E limpede.

Şi Harlan, cu braţele ridicate, cu degetele încleştate ca nişte gheare, fără vreun gând raţional sau iraţional altul decât să-l sugrume, să-l stranguleze pe Finge, se năpusti înainte.

Finge se trase repede înapoi. Cu un gest iute, tremurător, scoase un explozon.

— Nu mă atinge! Înapoi!

Harlan avu atâta minte încât să-şi oprească atacul. Părul îi era încâlcit. Cămaşa i se pătase de transpiraţie. Respira şuierător prin nările albite şi strânse.

Finge spuse, tremurat:

— Te cunosc foarte bine, după cum vezi, şi m-am gândit că s-ar putea să reacţionezi violent. Acum voi trage dacă va fi nevoie.

— Ieşi!

— Voi ieşi. Dar, mai întâi, ascultă-mă. Pentru atacarea unui Calculator poţi fi declasificat, dar o să ţi-o trec cu vederea. Vei înţelege, totuşi, că nu te-am minţit. Noÿs Lambent din noua Realitate, orice şi oricine ar fi ea atunci, nu va mai avea această superstiţie. Şi, fără aceasta, Harlan — vocea îi era aproape un mârâit — cum ar putea o femeie ca Noÿs să vrea un bărbat ca tine?

Micul şi îndesatul Calculator se retrase către uşa apartamentului lui Harlan, cu explozonul încă ridicat.

Se opri o clipă, ca să remarce, cu un fel de veselie întunecată:

— Desigur că, dacă ai avea-o acum, Harlan, dacă ai avea-o acum, ai putea să te bucuri de ea. Ai putea să-ţi păstrezi legătura şi să o faci oficială. Vreau să spun, dacă ai avea-o acum. Însă Schimbarea va surveni în curând, Harlan, şi pe urmă nu o vei mai putea avea. Ce păcat că prezentul nu durează, nici măcar în Eternitate, nu-i aşa, Harlan?