Isaac Asimov - Sfârşitul Eternităţii

Privirea i se întoarse asupra obiectului de lemn, însă acum îşi ţinea ambele mâini la spate.

— Ce este? La ce foloseşte?

— Este o bibliotecă, răspunse Harlan.

Simţi o clipă impulsul de a-l întreba pe Finge cum se simte acum când îşi ţine mâinile în siguranţă la spate. Nu i s-ar fi părut mai igienic să aibă şi hainele şi corpul făcute din câmpuri de energie pure şi imaculate?

Finge ridică din sprâncene.

— O bibliotecă. Atunci obiectele acestea de pe rafturi trebuie să fie cărţi…

— Da, domnule.

— Specimene autentice?

— În întregime, Calculator. Le-am adus din Secolul 24. Cele câteva pe care le am aici datează din Secolul 20. Dacă… dacă vreţi să vă uitaţi pe ele, v-aş ruga s-o faceţi cu grijă. Paginile au fost restaurate şi impregnate, dar nu sunt din folie. Trebuie mânuite cu mare grijă.

— N-o să le ating. N-am nici cea mai mică intenţie să le ating, îmi închipui că au pe ele praf original din secolul 20. Cărţi adevărate! (Râse.) Cu pagini de celuloză? Parcă aşa ai spus.

Harlan dădu afirmativ din cap.

— Celuloză modificată printr-un tratament de impregnare pentru a nu se deteriora.

Deschise gura pentru a respira adânc, forţându-se să-şi păstreze calmul. Era ridicol să se identifice cu aceste cărţi, să ia o ironie la adresa lor ca fiind îndreptată împotriva lui.

— Îndrăznesc să spun, urmă Finge, că întregul conţinut al acestor cărţi ar putea fi trecut pe doi metri de film şi ar încăpea pe un vârf de deget. Dar ce conţin, de fapt?

— Sunt volume legate ale unei reviste săptămânale de ştiri din Secolul 20.

— Citeşti aşa ceva? Harlan răspunse mândru.

— Acestea sunt doar câteva volume din colecţia mea completă. Nici o bibliotecă din Eternitate nu o poate duplica.

— Da, hobby-ul tău. Îmi aduc aminte acum că mi-ai vorbit odată despre interesul tău pentru Era Primitivă. Mă mir că Educatorul tău ţi-a dat voie să te preocupi de astfel de lucruri. O totală risipă de energie!

Buzele lui Harlan se subţiară. Îşi spuse că omul încerca, în mod deliberat, să-l irite până la a-l scoate din facultăţile sale calme de gândire. În acest caz, nu trebuie lăsat să reuşească, Aşa că spuse, pe un ton egal:

— Cred că aţi venit să-mi vorbiţi în legătură cu raportul meu.

— Da, pentru asta am venit.

Calculatorul privi în jur, îşi alese un scaun şi se aşeză cu prudenţă.

— Nu este complet, aşa cum ţi-am spus şi prin Comunicator.

— În ce fel, domnule? (Calm! Calm!)

Lui Finge îi scăpă un zâmbet nervos, răsucit.

— Ce s-a întâmplat şi nu ai trecut în raport, Harlan?

— Nimic, domnule.

Şi, deşi o spusese cu hotărâre, simţea că are o privire vinovată.

— Haide, haide, Tehnician. Ai petrecut mai multe intervale de timp în compania tinerei doamne, Asta dacă ai respectat diagrama spaţio-temporală. Ai respectat-o, sper?

Sentimentul de vinovăţie îl chinuia atât de tare pe Harlan, încât nu putea nici măcar ridica mănuşa acestei provocări directe la adresa competenţei sale profesionale.

Nu putu răspunde decât:

— Am respectat-o.

— Şi ce s-a întâmplat? Nu menţionezi nimic despre întrevederile tale particulare cu această femeie.

— Nu s-a întâmplat nimic important, spuse Harlan, cu buzele arse.

— Ridicol. La vârsta ta şi cu experienţa ta, nu trebuie să-ţi spun eu că nu Observatorul este cel care apreciază ce este important şi ce nu.

Finge nu-l slăbea din ochi pe Harlan. Privirea lui era mai intensă şi mai sfredelitoare decât ar fi permis şirul placid de întrebări.

Harlan înregistră acest amănunt şi nu se lăsă păcălit de vocea blândă a lui Finge, însă, cu toate acestea, simţul datoriei nu-i dădea pace. Un Observator trebuie să raporteze totul. Un Observator nu era decât un pseudopod senzitiv-perceptiv aruncat de Eternitate în Timp. Îşi analiza împrejurimile şi era tras înapoi. În exerciţiul funcţiunii, Observatorul nu avea propria lui individualitate, nu era cu adevărat om.

Harlan începu, în mod aproape automat, nararea evenimentelor pe care le omisese în raport. O făcu cu memoria exersată a Observatorului, reconstituind conversaţiile cuvânt cu cuvânt, redând inflexiunile vocilor şi schimbările de expresie. O făcu cu dragoste, pentru că, povestind, retrăia totul, uitând astfel aproape că o combinaţie între interogatoriul lui Finge şi propriul său simţ vindecat al datoriei îl ducea către recunoaşterea vinii sale.

Doar când se apropie de rezultatul final al acelei prime lungi conversaţii începu să ezite şi carapacea obiectivităţii lui de Observator lăsă să i se vadă fisurile. Dar fu scutit de alte amănunte de mâna pe care Finge o ridică deodată şi de vocea ascuţită, aspră, a Calculatorului.

— Destul, mulţumesc… Erai cât pe-aci să spui că ai făcut dragoste cu femeia aceea.

Harlan simţi că în adâncul lui clocoteşte mânia. Ceea ce spusese Finge era adevărul adevărat, însă tonul lui implica ceva lasciv, vulgar şi, mai rău decât atât, banal. A fost, sau ar fi putut fi, în orice alt fel, dar nu banal.

Harlan găsise o explicaţie pentru atitudinea lui Finge, pentru interogatoriul lui febril, pentru faptul că-i întrerupsese relatarea chiar la momentul acela. Finge era gelos! Harlan ar fi putut jura că gelozia lui era evidentă. Reuşise să ia fata pe care Finge dorise s-o aibă.

Harlan îşi gustă triumful şi-l găsi dulce. Pentru prima oară în viaţă avea un ţel care pentru el însemna mai mult decât desăvârşirea rece a Eternităţii. Şi va continua să-l facă pe Finge să simtă gelozia, pentru că Noÿs Lambent va fi a lui pentru totdeauna.

În această stare de exaltare bruscă, aruncă cererea pe care, iniţial, plănuise să nu o facă decât după o aşteptare discretă de patru, cinci zile.

— Intenţionez să cer permisiunea să formez o legătură cu o persoană din Timp.

Finge păru că este brusc trezit dintr-o reverie.

— Cu Noÿs Lambent, presupun.

— Da, domnule. Cum sunteţi Calculatorul care răspunde de Secţie, cererea mea va trece pe la dv…

Harlan voia ca cererea să treacă pe la Finge. Să-l facă să sufere. Dacă voia fata pentru el, atunci să spună aşa, şi Harlan putea insista ca alegerea să fie făcută de Noÿs. La gândul acesta aproape că zâmbi. Spera că se va ajunge la asta. Va însemna triumful final.

De obicei, desigur, un Tehnician nu putea spera să reuşească, într-o astfel de problemă, împotriva dorinţei unui Calculator, dar Harlan era sigur că se putea bizui pe sprijinul lui Twissell şi Finge mai avea un drum lung de parcurs până la al putea înfrunta pe Twissell.

Cu toate acestea, Finge părea liniştit.

— S-ar părea, comentă el, că ai şi intrat, ilegal, în posesia fetei.

Lui Harlan i se făcu deodată cald şi încercă o apărare slabă.

— Diagrama spaţio-temporală specifica să rămânem singuri împreună. Şi cum nimic din ceea ce s-a întâmplat nu era interzis, nu mă simt vinovat cu nimic.

Ceea ce era o minciună, şi după expresia pe jumătate amuzată a lui Finge îţi puteai da seama că ştia că este o minciună. Acesta spuse:

— Urmează o Schimbare de Realitate. Harlan răspunse:

— Dacă-i aşa, îmi voi modifica cererea şi o voi face pentru o legătură cu domnişoara Lambent în noua Realitate.

— Nu cred că ai proceda înţelept. Cum poţi fi sigur dinainte? În noua Realitate ea poate fi măritată, slută. De fapt, ce-ţi pot eu spune este asta: în noua Realitate nu o să te vrea. Nu o să te vrea.