Ivan Efremov: Nebuloasa din Andromeda

— Nu înțeleg totuși… obiectă Niza.

— Cum de a avut maică-mea curajul? Ai să înțelegi când ai să fii mai în vârstă! Pe vremea aceea serul AT (Anti-Tia) nu se putea conserva un timp mai îndelungat, medicii nu știau acest lucru… Cînd eram mic, mă aduceau într-o cabină de comandă la fel cu aceasta și-mi holbam ochii de copil, urmărind pe ecrane astrele jucăușe. Zburam spre Theta [29] Literă greceasca (n.r.). Lupul, unde se descoperise o stea dublă, aproape de Soare. Două pitice — una albastră și alta portocalie — camuflate de un nor obscur. Prima impresie conștientă pe care am avut-o a fost aceea a cerului unei planete pustii, lipsită de orice urmă de viață, un cer pe care-l vedeam de sub cupola de sticlă a stației provizorii. Planetele stelelor duble sunt de obicei lipsite de viață din pricina neregularitații orbitei lor.

Expediția a coborât pe planetă și a făcut timp de șapte luni prospectări de minereuri. Pe cât îmi amintesc, acolo s-au descoperit imense zăcăminte de platină, osmiu și iridiu. Cuburile de iridiu, extrem de grele, mi-au fost jucării. Și cerul acela, primul meu cer, era negru ca păcura, cu luminițele curate ale stelelor care nu clipeau și cu doi sori de o frumusețe uimitoare: unul — de un portocaliu viu, altul — albastru închis. Inii amintesc că uneori razele lor se întretăiau și atunci peste planeta noastră se revărsa o lumină verde [30] Din cauza efectului de complementaritate al celor doua culori, în cazul de fată portocaliul cu albastrul da verde (n.r.). , atât de vie și de veselă, încât țipam și cântam de bucurie!… Erg Noor încheie: Dar ajunge! M-ain lăsat furat de amintiri, iar dumneata trebuia să te fi dus de mult la odihnă.

— Te rog să continui, n-am auzit niciodată nimic mai interesant, îl rugă Niza, dar șeful râmase neînduplecat.

Aduse un mic pulsator hipnotic, și, fie din pricina căutăturii sale poruncitoare, fie din cauza aparatului somnifer, tânăra adormi atât de bine, încât nu se trezi decât în clipa când trebuiau să intre în cel de-al șaselea tur. O privire spre fața rece a șefului, și Niza pricepu îndată că „Algrab” tot nu fusese găsit.

— Te-ai trezit tocmai la timp! anunță Erg Noor când Niza se întoarse în cabina de comandă, după ce s-a răcorit cu o baie electrică și de unde și s-a mai aranjat puțin. Conectează muzica și lumina de deșteptare. Pentru toți!

Niza apăsă repede pe citeva butoane, și în toate cabinele astronavei, în care dormeau membrii expediției, începură să se aprindă și să se stingă lumini și răsună o muzică specială, din acorduri joase și vibratoare, care se intensificau tot mai mult. începu o trezire treptată și prudentă a sistemului nervos înfrânt, întoarcerea lui spre activitatea normală. După cinci ore, la postul central de comandă se adunaseră toți membrii expediției, treziți de-a binelea, înviorați cu ajutorul hranei și al stimulenților nervoși.

Reacțiile fiecăruia dintre ei la știrea pieirii astronavei auxiliare au fost diferite. După cum se și așteptase Erg Noor, expediția se arătă la înălțimea situației. Nici un cuvânt de deznădejde, nici o privire speriată. Pînă și Pur Hiss, care nu se arătase prea curajos pe Zirda, nici nu tresări măcar auzind comunicarea. Tînăra Luma Laswy, medicul expediției, păli ușor și-și trecu pe furiș vârful limbii peste buzele uscate.

— Să cinstim prin reculegere memoria tovarășilor care au pierit! spuse șeful, conectând ecranul de proiecție, pe care apăru,Algrabu, fotografiat înainte de pornirea,Tantrci”.

Se ridicară cu toții în picioare. Pe ecran trecură încet, una după alta. fotografiile celor șapte membri ai echipajului de pe,Algrabu, unii serioși, alții zâmbitori. Erg Noor îi numea pe rând, iar călătorii îi omagiau pentru cea din urmă oară. Era o tradiție a astronauților. Astronavele care plecau împreună aveau totdeauna seria completă de fotografii a tuturor membrilor expediției. Navele dispărute puteau rătăci mult timp în spațiul cosmic, echipajele lor puteau rămâne încă multă vreme în viață. Dar aceasta nu mai avea importanță, căci nava nu se mai întorcea niciodată. Să pornești în căutarea ei, să-i vii în ajutor era cu neputință. Mașinile de pe nave erau într-atâta de perfecționate, încât avarii mici aproape n-aveau loc, în orice caz puteau fi reparate cu ușurință. Niciodată însă până acum n-a putut fi remediată în Cosmos o defecțiune mai serioasă a mașinilor. Uneori navele mai apucau să trimită o ultimă comunicare, așa cum făcuse și,Vela”. De cele mai multe ori, însă, aceste comunicări nu-și atingeau ținta, din cauza dificultății de a le da o precisă orientare. În decursul mileniilor, fuseseră reperate direcțiile exacte necesare emisiunilor Marelui Cerc, care în plus puteau să fie și variate, făcându-se astfel transmisiuni de pe o planetă pe alta. De obicei însă. astronavele se aflau în regiuni necercetate, în care direcția emisiunilor nu putea fi nimerită decât din întâmplare.

Printre astronauți era răspâudită parerea că în Univers ar fi existând un fel de câmpuri neutre sau zone-zero, care absorbeau radiațiile sau mesajele. Dimpotrivă, astrofizicienii considerau aceste câmpuri zero ca fiind himere născute în imaginația prea înfierbîntată a unor exploratori ai Cosmosului.

După terminarea tristei ceremonii și a unei scurte consfătuiri, șeful expediției conecta motoarele cu anamezon. După 48 de ore, aceste motoare amuțiră, iar astronava începu să se apropie de planeta natală, cu 21 de miliarde de kilometri în 24 de ore. Pînă la Soare mai aveau aproximativ cale de șase ani tereștri. La postul central de comandă și la biblioteca-laborator se desfășura o muncă intensă: efectuau calcule și determinau direcția noului traseu.

Astronava urma să zboare timp de șase ani consumind anamezonul numai pentru a corecta direcția navei. Cu alte cuvinte, trebuiau să conducă astronava economisind la maximum accelerația. Erau cu toții îngrijorați la gindul regiunii necercetate 3” + 2U, aflată între Soare și „Tantm” și pe care n-o puteau ocoli în nici un chip: în această regiune până la Soare se întilneau zone de meteoriți liberi, și apoi. la fiecare cotitură, nava pierdea din accelerație…

Peste două luni, curba izotendoare [31] Curba izotendoare — câmpuri egale care acționează asupra astronavei, adică viitorul drum cosmic al „Tantrei” (n.r.). a zborului era gala.,Tantra” începu să descrie o cicloidă cu înclinare mică, do intensitate egală.

Minunata navă era în cea mai perfectă stare de funcționare. Viteza zborului se menținea în limitele calculate. Acum numai timpul — aproape patru ani dependenți — îi mai despărțea de planeta natală.

Erg Noor și Niza, care-și terminaseră schimbul și erau obosiți, se cufundară înlr-un somn îndelungat, împreună cu ei, se refugiară în vremelnica neființă doi astronomi, un geolog, un biolog, medicul și patru ingineri.

De gardă era acum un alt schimb: astronavigatorul experimentat Pel Lyn, care era la a doua lui expediție, astronoma Ingrid Ditra și inginerul electronist Key Beer — care li se alăturase de bună voie. Cu autorizația lui Pel Lyn, Ingrid șc retrăgea adesea în biblioteca de lângă postul de comandă. împreună cu vechiul său prieten Key Beer, ea scria o mare simfonic,Pieirea planetei”, inspirată de tragedia Zirdei. Obosit de cântecul aparatelor și de priveliștea negrelor abisuri cosmice, Pel Lyn, după ce o lăsă pe Ingrid la masa de comandă, se cufundă cu pasiune în descifrarea ciudatelor inscripții pe care le primiseră de pe o planetă — din sistemul celor mai apropiate stele ale Centaurului [32] O constelație a cărei primă stea se afla la 4,3 ani-lumină de Pământ (n.r.). — părăsită în chip misterios de populația ei. El credea în succesul temerarei lui încercări.