Ivan Efremov: Nebuloasa din Andromeda

— Tocmai aici e greutatea. Să îndrepți nava exact spre o stea ori alta, e practic cu neputință, deși noi ținem seama de toate corecțiunile făcute calculelor. Sîntem nevoiți să socotim necontenit eroarea care sporește mereu, să modificăm direcția, ceea ce nu ne permite să folosim la maximum conducerea automată. În momentul de față, suntem într-o situație dificilă. După ce am luat viteză, o oprire sau chiar și o simțitoare încetinire a zborului ar fi pentru noi egală cu moartea, întrucât n-am mai avea cu ce să ne mărim din nou viteza. Dar uite care-i primejdia principală: zona 3” + 2U este cu desăvârșire neexplorată. Nu cunoaștem aici nici stele, nici planete locuite, ci doar un câmp de gravitație, a cărui margine iat-o! Pentru a ne fixa definitiv, să așteptăm părerea astronomilor. După cel de-al cincilea tur, îi vom deștepta pe toți, deocamdată însă… Șeful expediției se frecă la tâmplă și căscă.

— Acțiunea sporaminei e pe terminate, spuse Niza. Te poți odihni!

— Bine. Mă instalez aici, în fotoliu… Cine știe, poate că se întâmplă vreo minune. Măcar un sunet.

O inflexiune fugară din glasul lui Erg Noor trezi în sufletul Nizei un sentiment de mare duioșie. Cum ar mai fi vrut să strângă la pieptul ei capul acesta îndărătnic, să mângâie pâru-i negru cu fire cărunte ivite prea timpuriu!

Niza se sculă, așeză cu grijă filele cu însemnări și stinse lampa, lăsând numai o slabă lumină verzuie de-a lungul panourilor cu aparate și ceasuri. Astronava zbura liniștit în vidul absolut, descriind uriașul ei cerc.

Astronavigatoarea cu părul roșcat își ocupă fără zgomot locul alături de „creierul” imensei nave. Aparatele cântau încetișor obișnuitul lor cântec, acordat pe o anumită melodie; orice tulburare, cât de mică, provoca îndată o notă falsă. Totul era în ordine, melodia lină se depăna în tonalitatea voită, acompaniată când și când de lovituri surde, ca de gong: ele marcau momentele de conectare a motorului planetar auxiliar, care îndrepta traiectoria „Tantrei” după o curbă anumită. Motoarele cu anamezon tăceau. Pacea nocturnă domnea pe cosmonava adormită, ca și cum primejdia ce plana deasupra expediției nici n-ar fi existat. Părea că încă puțin și din pâlnia aparatului de recepție se va auzi mult așteptatul indicativ de apel, iar cele două astronave, încetinindu-și impetuoasa cursă, se vor apropia pe căi paralele și, în sfârșit își vor egaliza vitezele, spre a-și urma drumul una lângă alta. O vastă galerie tabulară va uni cele două lumi întâlnite, iar „Tantra” își va recăpăta gigantica-i putere.

În adâncul inimii, Niza era liniștită: avea încredere în șeful ei. Cei cinci ani ai călătoriei nu i se păruseră nici lungi, nici chinuitori, mai cu seamă de când începuse a iubi… Dar chiar și înainte, observațiile pasionante, înregistrările electronice de cărți, de muzică și filme îi permiteau să-și îmbogățească neîncetat cunoștințele și să nu regrete frumosul Pământ, care se pierduse ca un firicel de nisip în abisurile nemărginitului întuneric. Tovarășii de drum, oameni de mare cultură, o interesau prin convorbirile lor, iar atunci când nervii oboseau de multitudinea impresiilor sau din pricina unei activități prea încordate, putea recurge la un somn prelungit, întreținut de oscilații hipnotice [23] Procedeu de hipnotizare pe calea unor unde ce actioneaza asupra creierului. (n.r.) . Astfel, frânturi mari de timp se prăbușeau în neființa, treceau într-o clipa. Alături de omul iubit, Niza era desigur fericită. N-o frâmânta decât gândul că ceilalți, mai cu seamă el, Erg Noor, o duc mai greu. De i-ar fi stat măcar în putință… Dar ce putea face ea, biată începătoare, alături de asemenea oameni! Poale că, totuși, aducea vreun folos prin duioșia-i nedezmințită, prin dorința-i fierbinte de a le ușura tovarășilor ci, clipă de clipă, această muncă istovitoare.

Șeful expediției se trezi și ridică fruntea îngreunată de somn. Melodia uniformă suna ca și până acum, întreruptă când și când de loviturile motorului planetar. Niza Krit se afla ca și mai înainte în fața aparatelor, ușor adusă de spate, cu umbre de oboseală pe fața-i tânără. Q privire spre ceasul dependent, și Erg Noor. cu o mișcare energică, se ridică din fotoliul adânc.

— Am dormit paisprezece ore în șir! Și dumneata nu m-ai deșteptat, Niza! Este incalificabil… Se opri vâzându-i zâmbetul radios. Imediat la culcare!

— Dacă-mi dai voie, aș dormi aici… ca și dumneata, se rugă fata. Apoi aduse repede de mâncare, se spălă și se instala în fotoliu.

Ochii ei căprui și strălucitori, parcă și mai mari din cauza cearcănelor adânci, se uitau pe furiș la Erg Noor, care, răcorit după un duș de unde, îi luă locul în fața aparatelor. După ce controla datele indicatoarelor pe P.L.E. — protecția legăturilor electronice —, se ridică și începu să măsoare cu pași iuți cabina de comandă.

— De ce nu dormi? o întrebă el sever pe astronavigatoare.

Niza își scutură buclele roșcate ce-ar mai fi trebuit să fie tunse nițel, deoarece, în expedițiile din afara Pământului femeile nu purtau de obicei păr lung.

— Mă gândesc…, începu ea șovăitor, iar acum, în pragul primejdiei, îmi vine să mă înclin în fața măreției și atotputerniciei omului, care a ajuns atât de departe în nemărginitele adâncuri ale spațiului! Pentru dumneata, multe lucruri sunt familiare aici, pe când eu mă aflu pentru prima oară în Cosmos! Ce minunat îmi pare totul: să iau parte la o călătorie atât de grandioasă, să mă îndrept printre stele, spre niște lumi noi!

Cu un zâmbet palid, Erg Noor își frecă fruntea:

— Sînt nevoit să te dezamăgesc sau, mai bine zis, să-ți arăt adevăratele proporții ale atotputerniciei noastre. Iată! Deschise proiectorul, și, pe peretele din spate al cabinei, apăru spirala luminoasă a Galaxiei [24] Galaxie — colțul cosmic din care face parte și sistemul nostru solar (n.r.). (Galaxia este o spirala uriașă cu două brațe (n.r.). . Arătă o volută mărginașă, compusă din stele rare, abia perceptibila în întunericul înconjurător, asemenea unei pulberi spălăcite.

— Iată regiunea pustie a Galaxiei, unde se află sistemul nostru solar și unde suntem și noi în clipa de față; ea nu-i decât o periferie cu prea puțină lumină și viață. Dar până și acest braț al Galaxiei se întinde de la Lebădă la Carenă și, pe lângă faptul că e departe de zonele centrale, mai conține și un nor obscur, uite-l aici… Pentru a parcurge drumul de-a lungul acestei ramificații, „Tantra” noastră are nevoie de aproximativ patruzeci de mii de ani [25] Un an-lumină: distanța parcursă de o rază luminoasă timp de un an, cu viteza de 300.000 de kilometri pe secunda (n.r.). independenți. Iar hăul întunecat ce desparte ramificația noastră de cea vecină l-am putea străbate în patru mii de ani. După cum vezi, zborurile noastre în infinit nu reprezintă deocamdată decât o învârtire pe un peticei cu diametrul de cincizeci de ani-lumină Cît de puțin am ști noi despre univers dacă n-ar exista marea putere a Cercului! Comunicările, imaginile, ideile trimise din spații inaccesibile omului în scurta lui viață ne parvin totuși mai devreme sau mai târziu, dându-ne de știre despre lumi din ce în ce mai depărtate. Cunoștințele noastre sporesc necontenit! Niza tăcea.

— Închipuiește-ți cele dintâi zboruri astrale… continuă Erg Noor visător. Mici nave încete și vulnerabile… De altfel, strămoșii noștri trăiau de două ori mai puțin decât noi… Iată când măreția omului era într-adevăr de admirat!