Ivan Efremov: Nebuloasa din Andromeda

Niza înălță capul cu o mișcare îndărătnică, așa cum obișnuia s-o facă întotdeauna când voia să protesteze.

— Dar poate că mai târziu, când oamenii vor învăța să învingă altfel spațiile, nu înfruntându-le direct, ei vor spune, dându-te drept exemplu: Ce eroi! au cucerit Cosmosul cu mijloace atât de primitive!

Șeful expediției întinse tinerei fete mâna:

— Și despre dumneata, Niza, vor putea spune asta! Niza se aprinse la față:

— Sînt mândră că sunt aici, împreună cu dumneata! Și aș fi gata să dau orice ca să mă întorc din nou în Cosmos.

— Da, știu acest lucru, rosti ganditor Erg Noor, dar nu toată lumea gândește la fel…

Instinctul feminin îi ajută tinerei fele 'să în teleagă gândul șefului. Avea în cabina lui două magnifice ste-reoportrete colorate în violet și auriu.

Ambele înfățișau pe frumoasa Veda Kong, specialistă în istoria antică. In-tr-unul îi vedeai ochii limpezi și albaștri ca și cerul pământesc, privind de sub sprâncenele-i lungi, arcuite…

Bronzată de soare, cu zâmbetul ei minunat, cu mâinile ridicate spre părul ca fuiorul de in. Și iat-o altădată, surâzând voios, cocoțată pe un tun de corabie, monument al unei antichități imemoriale.

Erg Noor își pierdu vioiciunea. Se așeză încet în fața astronavigaloarei.

— De-ai ști, Niza, cit de brutal mi-a distrus soarta visul, acolo pe Zirda! spuse el deodată cu glas surd, atingând ușor maneta care punea în mișcare motoarele cu anamezon, de parcă ar fi vrut să accelereze și mai mult cursa amețitoare a astronavei.

— Dacă Zirda n-ar fi pierit și noi am fi putut să ne aprovizionăm cu carburant, continuă el, răspunzând întrebării mute a Nizei, aș fi condus expediția mai departe. Așa a și fost, de altfel convenit cu Consiliul. Zirda ar fi trimis Pământului mesajele primite de ea, iar „Tantrau ar fi plecat mai departe cu cei care ar fi dorit-o… Ceilalți s-ar fi îmbarcat pe „Algrab”, care, după îndeplinirea sarcinii sale aici, ar fi fost chemat de Zirda.

— Dar cine ar fi primit să rămână pe Zirda? exclamă indignată tânâra fată. Poate Pur Hiss? Este totuși un savant eminent. Oare dorința de a-și îmbogăți cunoștințele nu l-ar fi mânat și pe el mai departe?

— Dar dumneata, Niza, ai fi plecat mai departe?

— Eu? Desigur!

— Dar… unde? întrebă deodată Erg Noor, ferm. privind-o țintă pe Niza.

— Oriunde, fie și acolo… și cu o privire tot atât de fermă și cu buzele ușor întredeschise, fata arătă spre abisul negru dintre cele două brațe ale înstelatei spirale galactice.

— O, n-am fi mers chiar atât de departe! Știi, drăguța mea astronavigatoare, că, aproximativ cu optzeci și cinci de ani în urmă, a fost organizată cea de a treizeci și patra expediție cosmică, denumită „în releu”. Trei astronave, care se aprovizionau reciproc cu carburanți, se depărtau din ce în ce mai mult de Pământ, în direcția constelației Lira. Cele două care n-aveau pe ele un echipaj de exploratori, după ce și-au dat anamezonul celei de-a treia, s-au întors pe Pământ. Astfel își executau alpiniștii ascensiunile pe piscurile cele mai înalte. În sfârșit, cea de-a treia navă, numită „Vela”…

— Cea care nu s-a mai întors!… șopti Niza înfiorată.

— Da, „Vela” nu s-a mai întors! Și-a atins însă destinația și a pierit pe drumul înapoierii, după ce a apucat să trimită o comunicare. Ținta finală era marele sistem planetar al stelei albastre Vega sau cuin i se mai spune — Alfa Lira. Cîte perechi de ochi omenești, de nenumărate generații, au admirat această stea albastră și strălucitoare a cerului nordic! Vega se află la opt parseci sau treizeci și unu de ani independenți de Soarele nostru, distanță pe care până atunci oamenii n-o mai străbătuseră niciodată… În orice caz, „Vela” ajunsese la destinație… Motivul pieirii sale este necunoscut: un meteorit sau poate o avarie gravă… Totuși, n-ar fi exclus ca și acum nava să mai plutească în spațiu, iar eroii, pe care noi îi credem morți, să mai fie încă în viață…

— Ce îngrozitor!

— E destinul care pândește orice astronavă ce nu poate înainta cu o viteză apropiată de aceea a luminii. Între ea și planeta-i natală se interpun îndată milenii de parcurs.

— Și ce anume a comunicat „Vela”? întrebă repede tânăra fală.

— Foarte puțin. Comunicarea se întrerupea mereu, apoi a amuțit cu totul, acoperită, probabil, undeva de un cîmp de forță [26] Undele radio pot fi întoarse din drum de un cîmp perturbator, de exemplu de un cîmp de forte magnetice. (n.r.) . Mi-o amintesc și acum: „Vorbește „Vela”, vorbește „Vela”! Vin dinspre Vega… De douăzeci și șase de ani… ajunge… voi aștepta… Vega are patru planete… Nu există nimic mai frumos. Ce fericire…”

— Dar au chemat în ajutor, voiau să aștepte undeva?

— Firește că aveau nevoie de ajutor. Altminteri astronava n-ar fi cheltuit o energie uriașă pentru trimiterea comunicării. Dar ce era de făcut? Nu s-a mai primit de la „Vela nici un cuvânt.

— Douăzeci și șase de ani independenți parcurși pe drumul întoarcerii. Pînă la Soare mai rămăseseră aproape cinci ani. înseamnă că nava se afla undeva în zona noastră sau, poate, și mai aproape de Pământ.

— Nu prea cred… poale doar în cazul când a depășii viteza normală, navigând în apropiere de limita cuantică [27] Limita cuantică — limită a vitezei apropiate de aceea a luminii, la care nici un corp nu poate exista ca volum, întrucât masa devine infinită, iar timpul egal cu zero (n.a.). . Dar aceasta este cât se poate de primejdios!

Erg Noor explică pe scurt principiul saltului distructiv ce amenință materia [28] E vorba de saltul de la materia sub formă de masă inertă, adică cu masa de repaos deosebită de zero, la forma de energie a cărei masă de repaos e zero (n.r.). când viteza ei de deplasare se apropie de aceea a luminii; băgă însă de seamă că fala îl asculta doar pe jumătate.

— Te-am înțeles! exclamă ea de îndată ce șeful expediției își încheie lămuririle. Și aș fi înțeles chiar de la început dacă pieirea astronavei nu m-ar fi tulburat într-atât. Este un lucru îngrozitor, cu care nu mă pot împăca!

— Acum ai priceput sensul principal al comunicării, spuse posomorit Erg Noor. Descoperiseră lumi de nemaivăzută frumusețe. Eu visez de mult să refac calea parcursa de „Vela”; cu perfecționările moderne, lucrul acesta a devenit cu putință chiar și cu o singură navă. Încă din tinerețe visez la Vega, acest soare albastru cu splendide planete!

— Ce minunat… rosti Niza, și glasul i se frânse. Dar ca să te întorci, ai nevoie de șaizeci de ani tereștri sau patruzeci de ani independenți… Aceasta înseamnă… o jumătate din viață.

— Da, realizările mari cer și jertfe mari. Dar pentru mine, aceasta n-ar reprezenta nici măcar un sacrificiu. Viața mea pe Pământ n-a fost decât scurte escale între călătorii cosmice. Eu sunt născut pe o astronavă!

— Cum așa? se minună tânăra fată.

— Cea de a treizeci și cincea expediție siderală era compusă din patru nave. Mama era astronom pe una dintre ele. Eu m-am născut pe drumul înspre steaua dublă MN19026 + 7AL, comițând astfel o dublă încălcare a legilor. Dublă, întrucât am crescut și am învățat alături de părinții mei, pe astronavă, în loc să fiu educat la școală. Ce era de făcut! Când expediția s-a întors pe Pământ, împlinisem optsprezece ani. Ca una dintre isprăvile lui Hercule a fost considerat faptul că am învățat să conduc astronava și că am devenit navigator cosmic.