Ivan Efremov: Nebuloasa din Andromeda

Se hotărâse să recurgă la o manevră grea: să schimbe traseul orbital al astronavei de pe cercul de latitudine, pe cel de longitudine, adică să o situeze în planul axei de rotație a Zirdei. Se puteau depărta de planetă fără a fi lămurit definitiv dacă toți locuitorii ci au pierit sau nu? Poale că supraviețuitorii nu erau în stare să cheme în ajutor astronava din cauză că centralele energetice și aparatajul lor erau distruse.

Nu era prima oară când Niza îl vedea pe șeful ei la masa de comandă în timpul unei manevre pline de răspundere. Cu fața lui impenetrabilă și mișcările-i bruște, dar totdeauna precise, Erg Noor îi părea un erou legendar.

„Tantra” parcurgea din nou un drum decepționant în jurul Zirdei, de rândul acesta de la un pol la altul. Ici-colo, mai cu seamă pe la paralele mijlocii, apărură zone întinse de sol dezgolit. Acolo, în aer, plutea o ceață galbenă, prin care se ghiceau, ca niște valuri, crestele uriașe ale unor nisipuri roșii bătute de vuituri.

Mai departe se așterneau covoare din catifeaua cernită a macilor negri — singurele plante care reușiseră să reziste radioactivității sau să dea naștere sub influența ei unei mutații [18] Mutație — fenomen de naștere doar aparent spontană a unei specii dintr-o altă specie; aici sub influenta radiațiilor (n.r.). viabile.

Totul era acum limpede. Ar fi fost nu numai inutil, ci și riscant să mai caute undeva, printre ruinele acestea neînsuflețite, rezervele de anamezon pregătite pentru oaspeții din alte lumi conform recomandării Marelui Cerc (Zirda nu poseda încă astronave, ci numai aparate de zbor interplanetare). Tantra 4 începu deci să-și lărgească încetul cu încetul spirala zborului în sens opus, depărtându-se de planetă. Accelerând cu ajutorul motoarelor trigger-ionice [19] Motoare trigger-ionice — motoare în care jetul reactiv se realizează pe calea reacției „trigger” (în cascadă) a substanței ionizate (n.a.) Jetul ionic e un flux gazos de atomi ionizați, folosit ca propulsor la astronave. Noțiuni fantastice (n.r.). , folosite la zborurile interplanetare, nava ieși din câmpul de gravitație al planetei moarte și porni spre sistemul nelocuit, desemnat numai printr-un cifru convențional, unde fuseseră aruncate câteva faruri-bombă și unde ar fi trebuit să-i aștepte „Algrab”. Conectară motoarele cu anamezon.

Cu ajutorul lor, în 52 de ore astronava atinse viteza ei normală de 900 de milioane de kilometri pe oră. Mai aveau până la locul întâlnirii cincisprezece luni de drum, egale cu unsprezece luni calculate în timpul dependent al navei. Așadar, în afară de cei care rămâneau de gardă, întregul echipaj putea acum să se cufunde în somn. Dar discuțiile, calculele și pregătirea raportului ce trebuia să fie prezentat Consiliului mai luară încă o lună. Ghidurile privitoare la Zirda menționau experiențele riscante care fuseseră făcute acolo cu carburanți atomici cu dezintegrare parțială. Găsiră articole ale unor savanți de seamă care semnalaseră simptomele unor influențe dăunătoare vieții și stăruiseră sa se sisteze experiențele. Cu 118 ani în urmă, fusese trimisă prin Marele Cerc o scurtă avertizare, suficientă pentru niște oameni inteligenți, dar, precum se vede, neluată în seamă de guvernul Zirdei.

Nu mai exista nici un dubiu: planeta pierise din cauza unor radiații dăunătoare, acumulate în cursul a numeroase experiențe imprudente și încercări nesăbuite de a aplica în practică unele genuri primejdioase de energie nucleară, în loc de a se căuta altele mai puțin dăunătoare.

Enigma fusese dezlegată de mult. Echipajul astronavei trecuse până acum de două ori de la un somn de trei luni la o viață activă de aceeași durată. Și iată că trecuseră câteva zile de când „Tantra” descria cerc după cerc în jurul planetei cenușii, iar speranța de a se întâlni cu „Algrab” se micșora cu fiece oră. Presimțirea că se petrecuse o catastrofă devenea tot mai apăsătoare…

Erg Noor se opri în prag și se uită la Niza gânditoare, a cărei coamă semăna cu o invoaltă floare aurie… Un profil de ștrengar, niște ochi puțin pieziși și adesea mijiți de un râs abia stăpânit, iar acum larg deschiși, scrutând necunoscutul cu îngrijorare și curaj! Fetița aceasta nici nu-și dădea seama ce mare sprijin sufletesc găsea el în dragostea-i neprecupețită. Deși trecut prin ani și ani de încercări care-i oțeliseră voința, Erg Noor se simțea uneori obosit de rolul de șef care trebuie să fie gata în orice clipă să ia asupră-și întreaga răspundere pentru viața oamenilor, pentru astronavă și succesul expediției. Acolo, pe Pământ — de mult nu mai exista o răspundere atât de individuală, căci hotărârile erau totdeauna luate de un grup de oameni chemat să realizeze o anumită muncă. Iar dacă se întâmpla ceva neprevăzut, erai sigur că vei primi îndată sfatul cel mai competent, consultația cea mai amănunțită. Aici însă n-aveai de unde primi sfaturi, iar comandanții astronavelor se bucurau de drepturi speciale. Ar fi fost mai ușor ca o asemenea răspundere să dureze doar doi-trei ani, și nu zece-cincisprezece, cât reprezenta durata medie a unei expediții cosmice!

Erg Noor intră în cabina de comandă.

Niza se ridică repede și-i ieși în întâmpinare.

— Am adunat toate materialele și hărțile de care am nevoie, spuse ea. Să dăm de lucru mașinii!

Șeful expediției se lungi într-un fotoliu și acum răsfoia încet filele metalice, indicând cifrele coordonatelor, intensitatea câmpurilor magnetice, ale celor electrice și de gravitație, intensitatea curenților de particule cosmice, viteza și densitatea șuvoaielor de meteori. Plină de încordare, Niza apăsa butoanele și întorcea întrerupătoarele mașinii de calculat. Erg Noor căpătă o seamă de răspunsuri, se încruntă și râmase pe gânduri.

— În calea noastră se află un câmp de gravitație puternic — regiunea acumulării de substanță obscură din Scorpion, alături de Steaua 6555-ZR 4-11-PKU, începu el. Spre a evita consumarea carburantului, trebuie să ne abatem încoace, spre Șarpe [20] Șarpe — numele unei constelații (n.r.). . Pe vremuri, în asemenea cazuri, se naviga fără motor, folosind campurile de gravitație în chip de accelerator și navigând în marginea lor…

— Nu s-ar putea să folosim și noi această metodă? întrebă Niza.

— Nu, căci astronavele noastre sunt mult mai rapide. O viteză de cinci șesimi din unitatea absolută sau, mai precis, două sute cincizeci de mii de kilometri pe secundă ar mări, în zona terestră de gravitație, greutatea noastră de douăsprezece mii de ori [21] Sub efectul accelerației, la viteze foarte mari, masele corpurilor cresc enorm de mult (n.r.). , așadar ar preface în praf și pulbere întreaga expediție. Nu putem zbura astfel decât în spațiul cosmic, departe de marile acumulări de materie. De îndată ce astronava pătrunde într-un câmp de gravitație, trebuie să micșorăm viteza cu atât mai mult, cu cât acest câmp este mai puternic.

— Cu alte cuvinte, avem aici o contradicție, și, cu un gest copilăros, Niza își sprijini capul în palmă. Cu cât câmpul de gravitație este mai puternic, cu atât mai încet trebuie să zburăm!

— Asta-i valabil numai pentru viteze uriașe, apropiate de aceea a luminii, când astronava, aidoma unei raze de lumină, nu se poate mișca decât în linie dreapta sau pe așa-numita curbă a intensităților egale [22] Curba intensităților egale sau drumul de propagare a rarelor de lumină (n.r.). .

— Dacă am înțeles bine, vrei să îndrepți „raza” noastră — „Tantra” — de-a dreptul spre sistemul solar.