Ghenrih Altov: Legendele Capitanilor Stelari

Vîrtejurile de aer strîngeau tot mai puternic bordajul de titan al navei. Planeta era furioasă de îndrăzneala veneticului și atmosfera ei necuprinsă se dezlănțuise într-un uragan. Nava zbura pe deasupra unor prăpăstii adînci, peste cratere de vulcani. Printre norii sfîșiați de uragan răzbeau scînteieri lugubre de foc.

Prometeu a călcat cea de-a doua poruncă a căpitanilor stelari. El a îndreptat nava spre nord de ecuator, într-acolo unde creștea Floarea de Foc. Prometeu știa că acum energia reactorului nu va fi suficientă pentru decolare. Ştia că nava nu va mai putea părăsi teribila planetă. Dar Prometeu le-a spus la plecare oamenilor că el va aduce Floarea de Foc. Putea oare acum să dea îndărăt?…

Nava a coborît la poalele unui vulcan abrupt și stîncos. De pe stînci lava se scurgea în rîuri roșii, iar între șuvoaiele incandescente, pe un povîrniș, înnegrit de cenușă, ardea Floarea de Foc…

Pe Pămînt sînt acum multe Flori de Foc. Noi ne-am obișnuit cu ele și totuși frumusețea lor ne uluiește de fiecare dată. Da, inscripțiile pe care le-au citit cîndva căpitanii stelari spuneau adevărul: Floarea de Foc înzecește puterile omului, luminează rațiunea, dă o viață lungă. Oare nu de-aceea tînărul îndrăgostit își exprimă dragostea dăruindu-i fetei iubite Floarea de Foc? Şi oare nu de-aceea ne împodobim noi cele mai frumoase sărbători cu Flori de Foc? În ele arde focul care i-a dat odinioară omului o mare forță. Focul dragostei… Focul rațiunii… Focul vieții…

Prometeu era poet și el a luat primul dintre oameni în mînă Floarea de Foc. Încercați să vă închipuiți ce a simțit el atunci!

Da, frumoasă-i Floarea de Foc! Petalele ei subțiri răspîndesc o lumină blîndă, culorile ei se amestecă, se schimbă, aci căpătînd o strălucire orbitoare, aci pălind și devenind străvezii…

Avea dreptate bătrînul și înțeleptul căpitan al „Ecuatorului”: Floarea de Foc a crescut într-o atmosferă incandescentă, împrumutînd forța și culorile ei.

Se spune că atunci cînd a rupt Floarea de Foc, de emoție Prometeu n-a mai putut să alcătuiască versuri, ceea ce i se întîmpla pentru prima oară. El a schimbat doar cîteva cuvinte din ceea ce a spus altcineva înaintea lui:

Limbile de foc ale lavei incandescente lingeau eu lăcomie stînca, strecurîndu-se spre carcasa de titan a navei. Dar Prometeu era de-acum cu mîna pe manșă. Duzele începură să urle, acoperind bubuiturile furtunii. Nava s-a avîntat în sus, spre cerul spintecat de fulgere. Alături de flacăra orbitoare ce țîșnea din duze, fulgerele au pălit.

Floarea de Foc i-a fost răpită lui Zeus!

Dar Prometeu avea să plătească pentru asta. Nava n-a putut să se smulgă spre Lumea Stelelor. Energia reactorului s-a mistuit repede. Lanțurile nevăzute ale gravitației au încătușat nava, legînd-o de planetă și transformînd-o în satelit al ei.

Așa s-a răzbunat Zeus pe Prometeu.

Se spune că, cu mii de ani în urmă, oamenii au născocit un mit care seamănă cu povestea lui Prometeu, poetul și căpitanul stelar. Se spune, de asemenea, că în acest mit titanul care a răpit de la zei focul și l-a dat oamenilor a fost pentru asta înlănțuit vreme de multe veacuri de o stîncă. Ba se spune, chiar, că cel care a răpit focul se numea Prometeu. Stupidă născocire! Oare oamenii l-ar fi lăsat în voia soartei pe cel care le-a adus focul? Ei s-ar fi năpustit asupra zeilor. Cine oare poate fi mai puternic decît oamenii?

Nu, mai curînd e la mijloc o greșeală, căci isprava lui Prometeu poetul și căpitanul stelar s-a încheiat cu totul altfel.

Oamenii de pe Pămînt nu l-au părăsit pe omul care a răpit pentru ei Floarea de Foc. Antenele stațiilor de pe Pămînt au interceptat semnalul de alarmă lansat de Prometeu. Numaidecît stațiile terestre au ordonat tuturor navelor din toate părțile Lumii Stelelor să-i vină în ajutor. Din clipa aceea, de îndată ce undele de radio ce purtau ordinul veneau în atingere cu antenele unei nave, căpitanul — oriunde s-ar fi aflat el — trebuia să se gîndească înainte de toate la salvarea lui Prometeu. Așa era ordinul.

Apoi stațiile terestre s-au adresat tuturor oamenilor din toate colțurile Pămîntului. Şi fiecare om de pe Pămînt a făcut atunci tot ce putea să facă pentru a-l salva pe Prometeu. Rațiunea tuturor oame-nilor, cunoștințele, experiența, voința și energia lor s-au contopit. Așa a luat naștere un plan de pătrundere spre steaua Feridan.

Spre Lumea Stelelor a pornit o escadră compusă din șase nave puternice. La bordul acestor nave se aflau cei mai cutezători căpitani, cei mai încercați piloți, cei mai iscusiți ingineri. Căpitanii altor nave, care părăsiseră mai de mult Pămîntul, se grăbeau să-i iasă în întîmpinare escadrei, ca să-i dea energia din reactoarele lor. Completîndu-și rezervele de energie, escadra se putea deplasa cu o viteză pe care nu a atins-o încă nimeni.

Așa cum am mai spus, escadra cuprindea șase nave. Două din ele au fost avariate de meteoriți și s-au reîntors pe Pămînt. Escadra însă, prinzînd viteză tot mai mare, își urma drumul înainte. Alte două nave n-au putut răzbate prin cîmpul magnetic din apropierea stelei Van Maanen și au coborît pe planetele din sistemul acestei stele. Escadra însă, prinzînd viteză tot mai mare, mergea înainte. Încă o navă n-a putut să reziste vitezei uriașe și a rămas în urmă. Dar ultima din navele trimise și pe care a fost înălțat steagul escadrei, a răzbit la steaua Feridan.

Încetinindu-și anevoie viteza, ea s-a apropiat de planeta Zeus și a transmis forța uriașă a reactorului său navei lui Prometeu.

Sfărîmînd lanțurile gravitației, ambele nave s-au avîntat spre Lumea Stelelor.

În întîmpinarea lor goneau acum alte nave, aducînd energie proaspătă.

Așa a fost eliberat Prometeu.

Cînd a pornit spre Pămînt, el i-a spus răzbunătoarei planete Zeus:

El era poet, el i-a răpit lui Zeus Floarea de Foc ca s-o dea oamenilor și de-aceea avea dreptul să vorbească astfel.

Ţineți minte, voi toți cei care străbateți drumurile necunoscute ale Lumii Stelelor: Pămîntul nu-l va părăsi niciodată pe cel ce a săvîrșit o faptă de eroism în numele oamenilor

Redactor responsabil: V. Zednic.

Tehnoredactor: I. Panaitescu.

Dat la cules 21.06.1962. Bun de tipar 28.08.1962.

Apărut 1962. Comanda nr. 5919. Tiraj 40.120. Hîrtie

tipar de 50 g/m2, 84X108/32. Coli editoriale 6,5. Coli

de tipar 8. A. 0528. C.Z. pentru bibliotecile mici 8(R)

Tiparul executat sub comanda nr. 20.693, la Com-

binatul poligrafic,Casa Scinteii”, Piața Scînteii,

București — R.P.R

* E vorba de Simfonia a doua — „Bogatîrskaia” de A. P. Borodin. (n. red. rom.)

* Păsări (lat. loxia curvirostra) răspîndite pe aproape întreg teritoriul U.R.S.S. Trăiesc în special în pădurile de conifere (n. red. rom.)

* Jivraj — strat de gheaţă care se deţpune pe maşinile de zbor. (n. red. rom.)