Stanislaw Lem - Ciberiada

Aceasta a fost povestea didactico-tulburătoare pe care Trurl i-a istorisit-o regelui Sugrumunc; auzind-o, l-a apucat o teribilă durere de cap și de aceea l-a expediat îndată pe constructor, după ce l-a decorat mai întâi cu ordinul Sfânta Ciberna, cu semnul crinului cu ambreiaj, încrustat pe fond de nestemată informație verde.

Zicând acestea, a doua mașină de povestit scrâșni sonor cu pinioanele ei de aur, râse ciudat din cauza ușoarei supraîncălziri a unora dintre clistroni, își micșoră tensiunea anodică, începu apoi să fileze, se stinse și o porni spre lectică în aplauzele generale care răsplăteau elocvența și talentele sale.

Regele Genialon îi întinse lui Trurl o cupă plină de ioni, sculptată splendid în valuri de probabilitate, care săltau cu fotoni contraparaleli, acesta la rându-i o umplu și făcu un semn, după care a treia mașină se apropie de mijlocul peșterii și, făcând o plecăciune, începu cu glas electronic, curgător și modulat:

Să vedeți cum Marele Constructor Trurl a provocat cu ajutorul unei oale vechi o fluctuație locală și ce-a ieșit din asta.

În Constelația Calandria exista o Galaxie Spiralată, iar în Galaxia aceasta un Nor Negru, iar în acest Nor erau cinci constelații sextuple, iar în a cincea constelație era un soare de culoarea crinului, foarte bătrân și aproape orb, iar în jurul acestui soare se roteau șapte planete, iar a treia planetă avea două lune, și pe toți acești sori, stele, planete și lune se petreceau, conform cu graficul statistic, fel de fel de întâmplări felurite, iar pe luna a doua a planetei a treia a soarelui de culoarea crinului din constelația a cincea a Norului Negru al Galaxiei Spiralate din Constelația Calandria se găsea un câmp de gunoaie, așa cum se poate găsi pe oricare altă planetă sau lună, cu totul obișnuit, deci plin de gunoi și alte rămășițe, câmp care luase naștere ca urmare a faptului că aberricizii glauberici se bătură la modul hidrogenic și nuclear cu albumenșii liliachiei, și din această cauză podurile lor, drumurile, casele, palatele, ca și ei înșiși s-au preschimbat în funingine și șomoioage de tinichea, care erau purtate de un soi de meteoriți în locul de care povestim. Veacuri de-a rândul, pe acest câmp de gunoaie nu se produsese nimic în afară de gunoaie, iar când s-a întâmplat odată un cutremur de pământ, atunci acea jumătate din gunoaie, care se găsea dedesubt, a ieșit deasupra, iar a doua jumătate, cea de deasupra, a căzut dedesubt, fapt care, prin sine însuși, n-avea mare însemnătate, căci pregătea fenomenul provocat de faptul că Vestitul Constructor Trurl, zburând prin acele locuri, a fost orbit de o cometă cu coadă luminoasă. Și el s-a ferit din calea ei, aruncând pe fereastra navei ceea ce tocmai îi cădea în mâini, și acestea erau ba un șah de voiaj, gol pe dinăuntru, pe care-l umpluse cândva cu rachiu, ba niște butoaie de pulbere, fără pulbere, căci aceasta nu putuse fi inventată de varlaii de pe steaua Chloreley, și tot felul de vase vechi, iar printre acestea o oală de lut, plesnită. Oala aceea, căpătând viteză conform legilor gravitației, accelerată fiind de coada cometei, căzu pe o pantă a câmpului de gunoaie, de aici mai jos până-ntr-o baltă, alunecă în noroi, coborî și mai jos până la ultimele gunoaie și se împiedică de o tinichea ruginită, care, din cauza asta, se înfășură în jurul unei sârmulițe de cupru și printre marginile tinichelei se strecurară frânturi de mică, și așa luă naștere un condensator, iar sârma care înconjura oala puse bazele unui solenoid, în timp ce piatra, mișcată de oală, împinse la rândul ei o bucată de fier ruginit cu totul, care nu era altceva decât un magnet vechi, și din cauza acestei mișcări a luat naștere curentul, care a mutat alte șaisprezece tinichele și sârme din gunoaie, și s-au răspândit acolo sulfurile și clorurile și atomii lor s-au agățat de alți atomi, iar moleculele amestecate au început să se așeze călare pe alte molecule, până când din toate astea, în plin centrul câmpului de gunoaie, apăru un Circuit Logic, și alte cinci, și în plus alte optsprezece acolo unde oala a plesnit, în sfârșit, în bucăți, iar seara apăru pe marginea câmpului de gunoaie, nu departe de balta de-acum uscată, Mă-am-pe-mine-Fiul-lui-însuși, creat în acest mod întâmplător, care n-avea nici mamă, nici tată, căci el era propriul său fiu, tatăl său fusese întâmplarea, iar mama Entropia. Și reuși să iasă Mă-am-pe-mine din câmpul de gunoaie, fără măcar să-și dea seama de faptul că avea numai o singură șansă de a se naște dintr-o sută de supergigacentilioni la puterea a hexaptilioana și plecă, ajungând la următoarea baltă, care nu reușise încă să sece, așa că putu să se uite în ea, când îngenunche la malul ei. Și văzu în oglinda apei capul său cu totul accidental, cu urechile ca niște chifle strivite, cu urechea stângă oblică, iar dreapta plesnită, capul său întâmplător, care se umflase din tinichele, tinicheloaie și tinicheluțe, parțial luminat, ieșind târâș din câmpul de gunoaie, iar la mijloc mai suplu, în formă de talie, pentru că tocmai în acel loc se răsturnase chiar la margine din cauza unei pietre care zăcea acolo; își zări de asemenea mâinile făcute din gunoaie și picioarele făcute din resturi, și numărându-le, văzu că, datorită unei coincidențe, are câte două, și-și văzu ochii, care, tot dintr-o pură întâmplare, erau tot doi și tare se mai minună de sine Mă-am-pe-mine-Fiul-lui-însuși și scoase un oftat de admirație văzând cât de zveltă îi era făptura, cât de perechi îi erau membrele, cât de rotund îi era capul și strigă cu glas tare:

— Cu adevărat! Sunt fermecător, ba chiar perfect, ceea ce implică în modul cel mai evident Perfecțiunea Oricărei Ființe!! O, ce bun trebuie să fie cel ce m-a creat!

Și începu să pășească șchiopătând, zdruncinând șuruburile slab fixate (căci nimeni nu le înșurubase temeinic, așa cum se cuvine) și fredonând imnuri în cinstea Armoniei Prestabilite, iar după vreo șapte pași se poticni, căci nu vedea prea bine, și se prăvăli cu capul în jos, înapoi în câmpul de gunoaie, și nu se întâmplă cu el nimic în afară de faptul că începu să ruginească, să se descompună și să se altereze de-a binelea timp de trei sute paisprezece mii de ani, pentru că a căzut în cap și i s-au produs niște scurtcircuite, făcându-l să piară de pe această lume. Și după aceasta s-a întâmplat că un negustor, transportând cu vasul său vechi anemone pentru piciorongarii de pe planeta Năduza, s-a certat, în apropierea soarelui de culoarea crinului, cu adjunctul — său și a aruncat în el cu pantofii, iar un pantof a spart geamul și a zburat în vid; rotirea acelui pantof a fost însă deranjată de unele perturbări provocate de faptul că o cometă, care cândva îl orbise pe Trurl, s-a nimerit din nou în același loc, și pantoful, rotindu-se încet, a căzut pe lună, fiind numai ușor pârlit de frecarea atmosferică, a ricoșat de pe o pantă și l-a lovit pe Mă-am-pe-mine-Fiul-său-însuși cu atâta impetuozitate și dintr-un asemenea unghi întâmplător, încât datorită forțelor centrifuge, presiunilor și momentului general de rotire, fu din nou pusă în funcțiune scăfârlia din deșeuri a acelei ființe accidentale. Și asta s-a întâmplat pentru că, lovit, Mă-am-pe-mine-Fiul-Său-însuși a căzut într-o baltă din apropiere și a împrăștiat în ea cloruri și ioduri și totul i s-a învârtit în cap de atâta electrolit, și a luat naștere acolo un curent, care umbla de colo-colo și ca urmare a acestei rătăciri și rotiri Mă-am-pe-mine s-a oprit în noroi, spunându-și: Mi se pare că exist!