Stanislaw Lem - Ciberiada

Curtenii se apucară de muncă, dar nu prea avea spor. Căci fiecare se gândea nu atât la îndeplinirea poruncilor lui Hidrops, adică să introducă în program virtuțile cerute de acesta, ci mai degrabă cum să-l înșele pe rege, ca și pe ceilalți trei neruginiți, în această grea acțiune de creație.

Regele își cam pierdu răbdarea. Curtenii lui stăteau închiși de opt zile și opt nopți și nu dăduseră vreun semn că opera lor s-ar apropia de sfârșit, așa cum s-ar fi cuvenit, căci fiecare se străduia să-i păcălească pe ceilalți, așteptând ca aceștia să obosească, și atunci să traseze în plasa de cristal a matriței ceea ce îi convenea. Și toate astea din cauză că Minogar era măcinat de setea de putere, pe Filonaut îl cuprinsese patima răzbunării, cu care-l ațâțau microciții, iar Amassid și Dioptric se urau reciproc.

Pierzându-și mai degrabă răbdarea decât puterile, șiretul Filonaut zise:

— Nu înțeleg, venerabili domni, de ce treaba noastră merge atât de greu. Doar regele ne-a dat îndrumări precise; dacă le-am fi respectat, prințul ar fi fost acum gata. Încep să bănuiesc că tărăgăneala voastră e pricinuită de lucruri care nu au nici o legătură cu plăsmuirea moștenitorului tronului, așa cum i-ar plăcea regelui să fie. Și dacă mai merge mult așa, cu profund regret, voi considera de datoria mea să depun un votum separatum, adică să trimit…

— Un denunț! Asta ai de gând dumneata. Prea Stimate Confrate — șuieră, fulgerându-l cu privirea, Amassid, și toate decorațiile de pe piept îi săltară cu furie! Poftim, ce mai aștepți? Cu permisiunea dumitale, și eu am chef să-i scriu regelui că dumneata, atins, nu se știe de când, de tremurici, ai distrus până acum optsprezece matrițe, pe care a trebuit să le aruncăm, pentru că după formula dragostei față de tot ce este mic, n-ai lăsat pic de loc pentru interzicerea înclinației spre ceea ce nu este submarin! Ai vrut să ne asiguri, stimabile Filonaut, că asta a fost o scăpare din vedere, dar dacă mai stricăm, din cauza dumitale, alte optsprezece matrițe, o să fii închis ca trădător sau ca nebun! Să știi că libertatea dumitale se limitează la a alege numai una dintre aceste două căi!

Filonaut vru să se apere, pentru că și-a dat seama că a stârnit bănuieli, dar Minogar îl opri adresându-se lui Amassid:

— Cine ar putea crede, nobile Amassid, că ești ca o meduză cristalină, fără nici o pată. Dar și tu, nu se știe cum, ai adăugat de unsprezece ori, în locul din matriță destinat lucrurilor pentru care prințul trebuie să simtă scârbă, ba o coadă din trei părți, ba o spinare acoperită cu email vinețiu, pe urmă, de două ori, niște ochi bulbucați, și, la sfârșit, o dublă armură pe pântece și trei scântei roșii, de parcă n-ai ști că toate astea sunt trăsături ale venerabilului Dioptric, ruda regelui, și prin asta ai fi semănat în inima prințului ura față de acest cinstit bărbat…

— Bine, dar atunci de ce Dioptric a tot înscris la capetele matriței disprețul față de ființele al căror nume se termină în „id”? — întrebă Amassid. Și dacă am ajuns aici, de ce tu însuți, stimate Minogar, nu se știe de ce, printre obiectele care prințului nu trebuie să-i fie pe plac, ai inclus mereu un scaun pentagonal, având brațe încrustate cu briliante? Nu știai oare că seamănă, ca două picături de apă, cu tronai regelui?

Se așternu o liniște îngrijorătoare, întreruptă doar de slabe plescăituri. Mult se mai frământară curtenii, sfâșiați de interese contradictorii, până ce se împărțiră în două tabere: Filonaut și Minogar se înțeleseră ca matrița viitorului prinț să prevadă simpatie pentru tot ceea ce e mic, ca și dorința de a nu sta în calea acestor forme. Filonaut se gândea la microciți, iar Minogar se gândea la el însuși, căci era cel mai mic dintre cei prezenți. Dioptric optă și el pentru această formulă, căci Amassid era dintre toți cel mai înalt. Acesta din urmă se opuse cât putu, apoi cedă brusc, căci îi veni în minte că se poate micșora tot atât de ușor cum poate să-l cumpere pe cizmarul curții ca să-i bată lui Dioptrie plăci de tantal la tălpi, din care pricină dușmanul lui va crește în înălțime și astfel își va atrage antipatia prințului.

Și așa putură termina repede matrița princiară și, după ce aruncară rămășițele inutile prin trapă, veni și momentul marii solemnități a alegerii fiului regelui.

Dar cum ajunse matrița cu proiectul de prinț în cuptor, iar garda de onoare se alinie în fața lui, ca să-l salute pe viitorul stăpân al argonauticilor, Amassid începu să-și pună în aplicare trădarea plănuită. Cizmarul curții, pe care-l mituise, se apucă să meșterească noi plăcuțe de tantal la tălpile lui Dioptric. Prințul ajunsese sub supravegherea primilor metalurgiști, când Dioptrie, privindu-se în marea oglindă a palatului, băgă de seamă cu groază că este aeram mai înalt decât dușmanul său, ori prințului i se programase simpatie numai pentru obiecte și persoane mici!

Întors acasă, Dioptric se cercetă cu atenție, se bătu cu un ciocănaș de argint, până ce descoperi la tălpi tăblițele și înțelese îndată a cui era lucrătura.

— O, mizerabilul! — exclamă, gândindu-se la Amassid. Dar ce să fac acum?

După câteva clipe de gândire, hotărî să se micșoreze. Chemă o slugă credincioasă și îi porunci să aducă la palat un lăcătuș bun. Dar sluga, neînțelegând prea bine despre ce e vorba, ieși în uliță și aduse un meșter sărac, pe nume Froton, care zile întregi umbla prin oraș strigând: „Capete nituim! Burți găurim, cozi nituim, cozi șlefuim!” Meșterul avea o nevastă rea, care-l aștepta acasă întotdeauna cu un par în mână, și când se apropia, umplea toată ulița cu urletele ei de furie, îi lua tot câștigul, ba îi mai și burdușea spinarea cu lovituri zdravene.

Tremurând, Froton se opri în fața marelui programator, care îi spuse:

— Ascultă, te pricepi să mă micșorezi? Mi se pare că sunt prea mare… Îți cer să mă micșorezi, dar în așa fel, încât să nu mă urâțești! Dacă lucrezi bine, am să te răsplătesc cu vârf și îndesat. Va trebui însă să uiți totul numaidecât. Să nu-ți scape nici o vorbuliță, altfel poruncesc să-ți fie gura înșurubată!

Froton se miră în sinea lui, dar nu lăsă să i se vadă uimirea. Multe le mai trăsnesc prin cap celor mari! Îl examină, așadar, atent pe Dioptric, intră înlăuntrul lui, îl ciocăni, îl scutură și apoi spuse:

— Înălțimea Voastră, aș putea să vă răsucesc partea din mijloc a cozii…

— Nu, nu vreau! — răspunse iute Dioptric. Păcat de coadă! E prea frumoasă.

— Atunci să vă deșurubez picioarele? — întrebă Froton. Și așa sunt cu totul inutile.

Într-adevăr, argonauticii nu foloseau picioarele; ele erau o rămășiță a timpurilor străvechi, când strămoșii lor trăiau pe uscat. Dar lui Dioptric îi sări țandăra:

— Ah, tu, prostănac de fier! Nu știi că numai nouă, celor de neam nobil, ne e dat să purtăm picioare? Cum îndrăznești să mă lipsești de însemnele nobiliare?!

— Vă cer, supus, mii de scuze, Înălțimea Voastră… Dar atunci, spuneți-mi, ce pot să vă deșurubez?

Dioptric înțelese că, împotrivindu-se astfel, nu câștigă nimic. Se răsti atunci:

— Fă cum crezi…

Froton îi luă măsura, îl ciocăni, îl scutură și spuse:

— Cu îngăduința Înălțimii Voastre, aș putea să vă deșurubez capul…

— Da’ ce, ai înnebunit? Cum să rămân fără cap? Cu ce o să gândesc?

— Ah, nu-i nimic, stăpâne! Prea luminata minte a Înălțimii Voastre am s-o mut în burtă. E loc destul acolo…