Stanislaw Lem - Ciberiada

— Ei, mare ispravă făcuși — strigă regele, alergând spre subterană atât de repede, încât își pierdu pantofii — balaurul s-a împărțit prin sine însuși, și, pentru că unu împărțit la unu fac unu, totul a rămas neschimbat.

— Nu-i nimic! Am făcut-o înadins. Este o operație care-i distrage atenția — zise mașina. Acuma spune-i să extragă din el rădăcina pătrată! Regele telegrafie pe Lună, iar balaurul începu să tragă, și trase, și trase, apoi începu să tremure tot, să gâfâie, să se încordeze, până ce, în sfârșit, scoase din el rădăcina pătrată.

Regele se întoarse iar la mașină.

— Balaurul s-a scuturat, a tremurat, chiar a scârțâit, dar până la urmă tot a scos rădăcina pătrată și mă amenință în continuare! — strigă el din prag. Spune, ce să fac, mașină băt… pardon, Ferromagneticitatea Voastră?!

— Fii pe pace — îi zise ea — acuma du-te și spune-i să scadă din el însuși!

Regele o zbughi în dormitor, telegrafie, iar balaurul începu îndată să scadă din el însuși, mai întâi scăzu coada, apoi corpul, pe urmă când văzu că se îngroașă gluma, vru să se oprească, dar nu mai putut să potolească elanul scăderii, scăzu și capul și rămase zero, adică nimic.

— S-a terminat cu electrobalaurul — strigă vesel regele, alergând spre subterană. Datorită ție, bătrână mașină cibernetică… datorită ție… Ai muncit serios, n-am ce zice… Meriți să te odihnești, așa că am să te scot din circuit.

— A, nu, dragul meu — răspunse mașina. Eu mi-am făcut datoria și tu vrei să mă scoți din circuit, și nici nu-mi mai spui Ferromagneticitatea Voastră? O, nu-i frumos deloc! Acum am să mă transform eu în electrobalaur, iubitule, și am să te alung din regat, și am să domnesc fără îndoială mai bine decât tine, fiindcă tu în toate te-ai sfătuit cu mine, așa că, la drept vorbind, eu am domnit, nu tu…

Și, zbârnâind, șuierând, porni să se preschimbe în electrobalaur; electroghearele de foc începură să se ivească din amândouă laturile, când regele, îngrozit la culme, își scoase pantofii din picioare, sări la mașină și începu să-i croiască lămpile la nimereală. Mașina începu să fornăie și să horcăie. Ceva i se încurcă în program și în loc de „electrobalaur” programă greșit „electrosmoală”, apoi, sub ochii regelui, mașina, șuierând tot mai încet și mai încet, se schimbă într-o masă mare de electrosmoală, neagră precum cărbunele; încă mai sfârâia, eliberând din ea toată electricitatea, prin niște scântei mici albăstrui, când în fața uluitului Poleander rămase doar o imensă baltă fumegândă de smoală…

Regele răsuflă ușurat, își puse pantofii și se întoarse în dormitor.

De atunci s-a schimbat cu totul: pățaniile prin care trecuse l-au făcut mai puțin războinic și până la sfârșitul zilelor sale s-a ocupat numai de cibernetica civilă. De cea militară nici n-a vrut să mai audă.

ARGONAUTICII, primul dintre triburile astrale care a cucerit adâncimile oceanelor planetare — pentru vecie, după cum credeau roboții cu suflet mic — interziseseră metalul. Una dintre minunile împărăției lor este Acvația, care strălucește pe cerul de miazănoapte ca un mare safir într-un colier de topaze. Pe această planetă submarină domnise cu ani în urmă regele Hidrops Polipeștele. Într-o dimineață, regele a chemat în sala tronului pe cei patru miniștri ai Coroanei, iar când aceștia se prosternară până la pământ în fața lui, în timp ce marele subbranchial, îmbrăcat numai în smaralde, îi făcea vânt cu evantaiul larg desfășurat, el li se adresă după cum urmează:

— Neruginiți Curteni! De cincisprezece veacuri stăpânesc în Acvația peste orașele ei submarine și satele din luncile vineții; în vremea asta am lărgit hotarele țării, cufundând numeroase continente, și totodată n-am pătat steagurile rezistente la apă pe care le-am moștenit de la tatăl meu, Ichtiocrates. Ce-i drept, în luptele cu dușmanii microciți am repurtat un șir de victorii, a căror măreție nu se cade s-o descriu eu. Simt însă că, de la o vreme, puterea devine pentru mine o povară prea grea, și, drept urmare, am hotărât să mă îngrijesc de un fiu, care să continue demn dreapta guvernare pe tronul Inoxizilor. De aceea mă adresez ție, credinciosul meu Hidrociber Amassid, ție, Mare Programator Dioptric, și vouă. Filonaut și Minogar, consilierii mei, să-mi meșteriți un fiu. Să fie înțelept, dar să nu tragă prea mult spre cărți, căci învățătura multă te îndepărtează de la acțiune. Să fie bun, dar, iarăși, fără exagerare. Doresc să fie viteaz, dar nu un nesăbuit, sensibil, dar nu prea tandru, în sfârșit, să-mi semene mie: șoldurile să-i fie acoperite de aceiași solzi de tantal, iar cristalele minții lui să fie tot atât de limpezi ca apa aceasta, care ne înconjoară și ne hrănește pe toți! Și acum, în numele Marii Matrițe, vă poftesc la muncă!

Dioptric, Minogar, Filonaut și Amassid se înclinară adânc și ieșiră în tăcere, fiecare cântărind în suflet cuvintele regelui, deși nu chiar așa cum ar fi dorit puternicul Hidrops. Minogar tare ar mai fi vrut să ocupe el tronul, Filonaut sprijinea în taină pe dușmanii argonauticilor, microciții, Amassid și Dioptric se urau de moarte, și fiecare din ei pândea înainte de toate căderea celuilalt, ca și a celorlalți curteni.

„Regele vrea să-i proiectăm un fiu — își zise Amassid — ce poate fi mai simplu decât să imprimi pe matrița prințului ura față de Dioptric, pușlamaua asta umflată ca o bășică? Atunci, preluând puterea, el va porunci să fie sufocat, scoțându-i-se capul la aer. Ar fi, într-adevăr, splendid. Dar — gândi mai departe vestitul hidrociber — și Dioptric urzește, fără îndoială, aceleași planuri, iar programatorul lui are, din păcate, multe posibilități, ca să implanteze viitorului prinț ura față de mine. Teribilă poveste! Trebuie să deschid bine ochii, când va fi să introducem împreună matrița în cuptorul pregătit pentru moștenitorul tronului.”

„Cel mai simplu ar fi — se gândea în vremea asta venerabilul Filonaut — să se insufle prințului o atitudine prietenoasă față de microciți. Dar asta se va observa îndată și regele o să dea poruncă să fiu scos din funcție. Poate ar fi mai bine să i se insufle prințului numai dragostea pentru formele mici, ceea ce ar fi mai puțin primejdios. Dacă o să fiu luat la întrebări, am să spun că am avut în vedere numai lucrurile mărunte de sub apă și am uitat să prevăd în programul fiului că ceea ce nu este subacvatic nu trebuie să-i placă. În cel mai rău caz, regele o să-mi ia ordinul „Marea Gâlgâială”, dar n-o să-mi taie capul, la care țin foarte mult și pe care nu mi l-ar putea reda nici chiar Nanoxer, regele microciților!”

— De ce tăceți, venerabili domni? — li se adresă atunci Minogar. Cred că trebuie să începem fără zăbavă, căci nu e nimic mai sfânt decât porunca regelui!

— Tocmai de aceea o cântăresc cu toată atenția — spuse repede Filonaut, iar Dioptric și Amassid adăugară într-un glas:

— Suntem gata!

Cerură deci, după un străvechi obicei, să fie închiși într-o încăpere cu pereți din solzi de smarald, care fu pecetluită pe dinafară de șapte ori cu rășină submarină; și însuși Megaeistes, stăpânul inundațiilor planetare, aplică pe pereți stema lui, reprezentând Apa Liniștită. Din clipa aceea nimeni nu se putea amesteca în treburile lor; abia când vor da semn că au isprăvit, când printr-o mișcare anume vor arunca prin ușiță proiectele nereușite, după ruperea sigiliilor, se va trece la marea solemnitate a alegerii fiului regelui.