Philip Farmer: Lumea Fluviului. Vasul Miraculos

Pe vremea când trăia pe Pământ, împăratul din locurile astea era Conte de Waldersee, Feldmareșal german, născut în 1832, decedat în 1904.

Clemens încuviință din cap și spuse:

— Tin minte c-am citit în ziare despre moartea lui și-simțit o mare satisfacție la gândul că mai supraviețuisem unui contemporan. Cât am trăit, asta a fost una dintre plăcerile autentice pentru care nu trebuia să plătesc; Ținând seama că știi să zbori, înseamnă că aparții secolului al XX-lea, corect?

Lothar von Richthofen își prezentă viața pe scurt. Pilotase un avion de luptă pe vremea Marelui Război. Fratele lui fusese un adevărat as al văzduhului, recunoscut ca atare de ambele părți beligerante.

– În primul sau al doilea război mondial? se interesă Clemens. Cunoscând destul de mulți oameni care trăiseră în secolul al XX-lea, aflase unele amănunte — dar și ficțiuni — privind evenimentele petrecute după moartea sa, survenită în 1910.

Von Richthofen îi mai oferi detalii. Participase la primul război mondial. Luptase sub comanda fratelui său și doborâse patruzeci de avioane ale aliaților. În 1922, pe când transporta o actriță americană de film care călătorea cu impresarul ei, de la Hamburg la Berlin, aparatul se prăbușise, provocându-i moartea.

— Norocul care-l răsfăț ase pe Lothar von Richthofen m-a părăsit, remarcă el. Cel puțin așa am crezut pe vremea aceea. Pufni în râs. Acum iată-mă, am din nou trupul de la douăzeci și cinci de ani și-am scăpat de tristețile vârstei înaintate, când femeile nu se mai uită la tine, vinul ți-aduce lacrimi în ochi să te-nveselească și simți un gust amar la gândul propriei tale slăbiciuni,care, cu fiecare zi ce trece, te-aduce tot mai aproape de pragul morții. Când a căzut meteoritul, norocul s-a îndurat iar mine. Aripile planorului s-au frânt la prima pală de vânt, dar în loc să se prăbușească, fuzelajul a continuat să plutească, răsucindu-se, pierzând înălțime, ridicându-se din nou, coborând, până când, ușor ca o foaie de hârtie, am aterizat pe un deal. După aceea, a venit al doilea val al stihiei, fuzelajul a fost purtat de ape și m-am trezit așezat fără zdruncinături la poalele muntelui. Un adevărat miracol!

— Miracolul: o distribuție aleatorie a evenimentelor care se întâmplă o dată la un miliard, spuse Clemens. Crezi că viitura a fost provocată de un meteorit uriaș?

— L-am văzut scânteind și lăsând în urmă o dâră de foc. Din fericire pentru noi, s-a prăbușit foarte departe de aici.

Coborâră din corabie și porniră clefăind prin noroiul gros spre gura canionului. Joe Miller eliberă drumul de bușteni pe care chiar și un atelaj cu cai s-ar fi chinuit să-i urnească din loc. Pe alții îi împinse deoparte și cei trei reușiră să coboare panta dealului până spre câmpie. În urma lor veneau ceilalți membri ai echipajului.

Mergeau în tăcere. Cu excepția arborilor de fier, restul vegetației fusese rasă de pe fața solului. Aceștia aveau rădăcinile atât de adânc înfipte în pământ, încât majoritatea rămăseseră în picioare. Se vedeau și petice de iarbă în locurile unde noroiul nu se depusese. Asta dovedea rezistența și îndărătnicia ierbii pe care milioanele de tone de apă nu reușiseră s-o smulgă din sol.

Ici și colo apăreau resturile lăsate de viitură: cadavre de bărbați și femei, lemne sfărâmate, prosoape, potire, o barcă scobită din trunchiul unui copac, pini, tisă și stejari dezrădăcinați. Marile potire de piatră, având forma unor ciuperci, așezate distanță de o milă unul de altul, rămăseseră neatinse pe ambele maluri, dar multe erau pe jumătate îngropate în nămol.

— Ploile vor căra noroiul, spuse Clemens. Terenul e înclinat către Fluviu. Ocoli câteva cadavre. Îi stârneau o ură surdă. Pe de altă parte, se temea că va ajunge să vadă iar trupul lui Livy și nu credea că va fi în stare să suporte o asemenea priveliște fără să înnebunească. De-un lucru putem fi siguri, reluă el. Între noi și meteorit nu mai e nimeni. Ca primi sosiți, avem prioritar asupra lui, iar după aceea va trebui să apărăm fierul acela ca pe-o comoară de lupii care vor veni în grabă, atrași de mirosul lui. Vrei să rămâi cu noi? Dacă mă ajuți, într-o bună zi o să ai un avion adevărat, nu doar un planor.

Sam îi povesti câte ceva despre Visul lui. Apoi aminti de istorisirea lui Joe Miller legată de Turnul Cețurilor.

— Nu putem izbândi decât dacă avem mult fier, spuse el convins. Dar trebuie să muncim îndârjit. Vikingii nu mă pot ajuta să construiesc un vas cu aburi. Nu posedă cunoștințele tehnice de care am eu nevoie. Până acum m-am slujit de ei să ajung la vreo sursă de fier. Am sperat să regăsesc zăcământul din care provine metalul folosit la confecționarea securii lui Erik. Stârnindu-le lăcomia după metal și folosindu-mă de p vestea lui Miller, i-am convins să pornească în expediția asta. Acum e de prisos să căutăm în alte părți. Știm că fierul existent depășește nevoile noastre. Trebuie doar să-l scoatem din pământ, să-l rafinăm și să-i dăm formă. A, și să-l apărăm. N-aș vrea să te mint spunându-ți că totul va fi ușor. S-ar putea să dureze ani întregi până terminăm nava, și are să fie muncă grea, nu glumă.

Chipul lui Lothar se aprinse de la scânteia de speranță exprimată de vorbele lui Clemens.

— E-un vis nobil și minunat! exclamă el. Da, vreau să fiu alături de tine și jur pe onoarea mea că te voi urma până luăm cu asalt Tumul Cețurilor! Pe cuvântul meu de ofițer și gentleman, pe sângele baronilor de Richthofen!

— Mi-e de ajuns dacă-ți dai cuvântul ca bărbat, îl temperă Sam.

— Ce trio ciudat, ba chiar incredibil, alcătuim! remarcă Lothar. O ființă subumană care a dispărut cu cel puțin o sută de mii de ani înainte de apariția primelor semne de civilizație. Un aviator nobil din Prusia secolului al XX-lea și un mare umorist american născut în 1835. Iar echipajul nostru — auzind acel nostru, Clemens își arcui sprâncenele stufoase — format din vikingi din secolul al X-lea…

— Care-a ajuns o ceată jalnică, completă Sam, privind spre Bloodaxe și oamenii lui târâindu-și pașii prin noroi. Toți erai plini de vânătăi din cap și până în picioare, iar unii șchiopătau. Nici eu nu mă simt prea grozav. Ai văzut vreodată un japonez frăgezind o caracatiță moartă? Acum știu cum se simte ființa aceea. Apropo, n-am fost doar umorist, ci și om de litere.

— O, iartă-mă! spuse Lothar. Te-am jignit! N-am vrut să te supăr! Domnule Clemens, dă-mi voie să-ți îndulcesc suferința povestindu-ți cât de mult râdeam pe vremea copilăriei citindu-ți cărțile. Consider că Huckleberry Finn e un roman extraordinar, trebuie să recunosc, totuși, că nu mi-a mers la inimă felul în care ai ridiculizat aristocrația în romanul Un yankeu la curtea Regelui Arthur. Acțiunea se petrecea în Anglia, iar tu erai american.

Erik Bloodaxe socoti că se simțeau prea istoviți să înceapă imediat munca pentru transportarea corăbiei până la Fluviu. Spre seară, după ce-și vor încărca potirele, vor mânca și se vor odihni; vor lăsa truda istovitoare pentru a doua zi dimineață, după micul dejun.

Se întoarseră la corabie și-și scoaseră din magazie potirele e care le așezară pe suprafața plată a tipsiilor de piatră. După ce soarele atinse piscurile munților înspre vest, oamenii începură să aștepte fulgerul dogorâtor. Descărcarea electrică avea să alimenteze convertoarele energie-materie din fundul dublu al fiecărui potir, astfel că, ridicând capacul mai târziu, oamenii vor găsi came gătită, legume, pâine cu unt, fructe, tutun, gumă de visat, băuturi alcoolice și mied.