Philip Farmer: Lumea Fluviului. Vasul Miraculos

— Au vântul de partea lor, spuse Clemens. Până să intrăm cu adevărat in luptă, rachetele lor vor avea o rază mai lungă de acțiune.

— Uite cine s-a găsit să ne dea lecții? făcu Bloodaxe, apoi tăcu brusc.

Câteva dintre obiectele sclipitoare aflate pe vârful stâncilor își părăsiseră pozițiile și pluteau prin aer pe o traiectorie care le aducea spre corăbiile vikinge. Nordicii porniră să strige uimiți și alarmați, dar Sam le recunoscu de îndată: planoare. Îi explică asta în câteva minute lui Bloodaxe. Regele începu să transmită informația către ceilalți vikingi, dar a trebuit să renunțe, întrucât galioanele din fruntea formației dușmane traseră primele salve de rachete. Zburând nesigur și lăsând în urma lor dâre de fum negru, zece rachete porniră în arc spre corăbiile cu pânze. Acestea își schimbară direcția de înaintare, manevră în cursul căreia două dintre ele evitară coliziunea doar printr-o minune. Câteva rachete aproape că raseră catargele sau copastiile, dar se prăbușiră în Fluviu fără să explodeze.

Primul planor veni la atac. Când pomi într-un picaj de 45 de grade asupra corăbiei Dreyrugr, i se văzură aripile lungi și fuzelajul zvelt și argintiu pe care fuseseră pictate cu negru cruci malteze. Arcașii nordici își încordară arcurile din lemn de tisă și, la comanda arcașului-șef, sloboziră săgețile.

Lovit de câteva săgeți care rămăseseră înfipte în fuzelaj, aparatul de zbor plană la mică distanță deasupra apei, apoi se așeză pe Fluviu. Dreyrugr scăpă neatinsă de bombele care acum se duseseră la rundul Fluviului.

Alte planoare atacară simultan cele trei corăbii, iar galerele dușmane lansară o nouă salvă de rachete. Clemens aruncă o privire către lansatorul de rachete de la bord. Femeile blonde și solide rotiră tubul sub comanda micuței Temah, care mai avea de așteptat până să atingă focosul. Dreyrugr încă nu ajunsese destul de aproape de vreo galeră.

Vreme de o clipă totul rămase înghețat ca într-o fotografie: cele două planoare, ale căror vârfuri de aripă se aflau la doar câțiva centimetri una de alta, ieșind din picaj după ce-și lansaseră bombele mici și negre care stăteau suspendate deasupra țintelor, rachetele germane pornite pe o traiectorie curbă și aflate acum la jumătatea arcului coborâtor spre corăbiile vikingilor.

Clemens simți răbufnirea vântului în spatele său, auzi un șuierat și bubuitul unei explozii, iar velele fură izbite în plin curentul de aer care înclină pe neașteptate corabia în jurul axe ei longitudinale. Răsună un zgomot ascuțit, de parcă însăși structura lumii era sfâșiată în bucăți, și o pocnitură ca și când catargele ar fi fost izbite de securi gigantice.

Bombele, planoarele, rachetele și săgețile lăsară impresia că se ridicaseră în aer, apoi coborâseră, întoarse cu josul în sus. Parcă lansate din tuburi de rachetă, velele și catargele se desprinseră de la locurile lor și se înălțară în zbor. Lipsită de forța de împingere a pânzelor, corabia se roti, ajungând să stea paralel cu Fluviul, cu toate că în urmă cu o clipă se aflase la un unghi de 90 de grade față de curent. Clemens scăpă fără să fie măturat de pe punte de primul suflu al exploziei numai pentru că titantropul, ținându-se cu o mână de timonă, îl apucase strâns cu cealaltă. Ari Grimolfsson stătea și el agățat de timonă. Dinspre servantele lansatorului se auziră strigăte înspăimântate pe care vântul le duse până departe în amonte, apoi femeile se treziră ridicate în aer, zburară ca niște păsări speriate, plutiră câteva momente, după care se prăbușiră în Fluviu. Suflul smulse tubul lansatorului de pe postament și-l azvârli departe peste bord.

Bloodaxe se prinsese cu o mână de balustrada copastiei, fără a scăpa din cealaltă mână prețioasa lui secure din oțel. Deși corabia se clătina puternic în față și în spate, Bloodaxe reuși să-și vâre securea în cobur și să se agate cu ambele mâini de balustradă. Asta spre norocul lui, fiindcă vântul, urlând ca o femeie care se prăbușește de pe o stâncă, se înteți și, peste câteva clipe, o nouă rafală fierbinte izbi corabia, asurzindu-l pe Clemens și făcându-l să simtă o arșița de parcă ar fi apropierea unui furnal.

Un talaz uriaș înălță corabia spre cer. Clemens ochii și urlă, însă vuietul exploziei ce încă-i persista în urechi împiedică să-și audă propria voce.

La depărtare de patru sau cinci mile se formase un zid de cel puțin cincisprezece metri de apă murdara, cafenie, care gonea spre corabie pe după cotul văii. Vru să închidă ochii, iarăși dar nu reuși. Simțindu-și pleoapele înghețate, continuă să privească până când puhoiul ajunse la o milă depărtare. Abia atunci distinse copaci, pini, tisă și stejari uriași răzlețiți pe coama valului și, pe măsura ce acesta se apropia, fragmente din lemn de bambus sau pin, un acoperiș scăpat întreg prinț minune, o corabie sfărâmată cu doar o jumătate de catarg și corpul cenușiu-închis, de mărimea unei balene, al unui Balaur de Fluviu, smuls din adâncurile apei.

Rămase paralizat de groază. Ar fi vrut să nu fie în viață, numai să scape de moartea cumplită ce-l aștepta. Dar nu izbuti, așa că, înmărmurit, incapabil să mai gândească, urmări cum corabia, în loc să fie târâtă la fund și strivită sub avalanșa sutelor de mii de tone de apă, se înălța tot mai sus și mai sus pe povârnișul valului, în timp ce stânca de deasupra, presărată cu rămășițe înnoroite, amenința să se prăvălească peste ei, iar cerul, care cu numai câteva minute mai devreme fusese albastru și strălucitor, își schimbă culoarea, devenind cenușiu.

Apoi corabia ajunse pe coamă, într-un echilibru fragil, gata să alunece la vale, se balansa, își cufundă botul în apă și porni pe pantă în jos, către concavitatea valului. Un cadavru, catapultat de apele turbate, căzu pe punte în apropierea lui Clemei care se holbă la el, neînțelegând pe deplin ce se întâmplase, prea paralizat de spaimă ca să mai simtă ceva; nu mai reacționa nimic.

Așa se face că rămase cu privirea țintă la cadavrul lui Livy, pe jumătate mutilat. Era Livy, soția lui, cea pe care o văzuse mai devreme pe malul Fluviului.

Un alt val care se prăbuși pe punte aproape că-i smulse pe el și pe titantrop, gata să-i azvârle în vâltoare. Nereușind să se mai agate de ceva, timonierul scoase un răcnet și apa îl cără peste bord, laolaltă cu cadavrul femeii.

Deplasându-se pe contrapanta concavității valului, corabia se întoarse de-a latul față de zidul de apă. Continua să se înalțe, parcă zburând, cu toate că era înclinată atât de mult pe o coastă, încât Miller și Clemens rămaseră agățați de resturile timonei de parcă s-ar fi legănat de ramura unui arbore crescut pe versantul vertical al unui munte. Apoi corabia reveni la poziția orizontală și pomi să alunece pe următoarea pantă a valului. Bloodaxe nu reuși să se mai țină de nimic și se trezi azvârlit de-a latul punții, cât pe ce să fie aruncat peste copastia din cealaltă parte, dar corabia se redresa ca prin minune și el reuși să-și încleșteze mâinile de balustrada de la babord, rămânând atârnat de ea.

Ajungând pe coama celui de-al treilea val, Dreyrugr se năpusti pieziș, coborând peretele muntelui de apă. Izbi o altă navă drept în bot, se cutremură din toate încheieturile, iar forța șocului îl făcu pe Bloodaxe să piardă contactul cu balustrada. Se răsuci de-a lungul ei, lunecă până se ciocni de balustrada ce împrejmuia puntea pupa, o sfărâmă, iar apa îl cără în jos, sub puntea din mijlocul corăbiei.