Larry Niven - Inginerii Lumii Inelare

Uriaşul în armură era extrem de încântat.

— Toate astea sunt veştile cele mai binevenite. Veneraţia noastră îţi aparţine. Trebuie să pecetluim înţelegerea prin rishathra .

— Glumeşti!

— Ce? Nicidecum, am vorbit de asta şi mai devreme, dar Chmeee n-a înţeles. Înţelegerile trebuie pecetluite prin rishathra , chiar şi între om şi Zei. Chmeee, nu-ţi face probleme! Tu eşti chiar de mărime potrivită pentru nevasta mea.

— Eu sunt mai străin decât îţi închipui, spuse Kzinul.

Din poziţia lui, Louis avu impresia că tovarăşul lui se expusese în faţa uriaşului. Cu siguranţă, ceva trebuie să fi cauzat expresia uimită a acestuia. Bărbatul nu era mai puţin îngrijorat. „Tanj, la naiba!, gândi el. De fapt, trebuie să mă gândesc la un răspuns! Şi acum, asta. Ce va trebui să fac pentru a…”

— Bine. Am să făuresc pentru tine un servitor, spuse Louis. Deoarece mă grăbesc, va fi surd şi mut în limba voastră. Numeşte-l Wu. Chmeee, trebuie să deliberăm!

Landerul atinse solul, într-o strălucire rău prevestitoare de lumină albă. Strălucirea din casa alungită persistă câteva minute după ce vehiculul rămase nemişcat, apoi se stinse complet. Acum, rampa cobora. Regele gigant, îmbrăcat în armură, se lăsă purtat până la sol. Îşi ridică apoi capul şi mugi. Sunetul trebuie să fi ajuns la kilometri depărtare.

Ceata de giganţi porni în fugă spre lander.

Coborî şi Chmeee, apoi Wu. Wu era mic, aproape fără păr, având o înfăţişare paşnică. Zâmbea mereu şi se uita în jurul lui cu entuziasm, ca şi cum vedea lumea pentru prima oară…

Casa se găsea la o distanţă apreciabilă. Era construită din pământ şi iarbă şi întărită pe verticală cu tulpini mai rezistente. Şirul de Floarea-Soarelui plantat pe acoperiş se agita în permanenţă — acum, plantele îşi îndreptau faţa ca o oglindă concavă, sprijinită pe nodul verde de fotosinteză, spre soare, acum fulgerau spre giganţii ce se adunau din toate direcţiile.

— Ce se-ntâmplă dacă un inamic vă atacă în timpul zilei? întrebă Chmeee. Cum ajungeţi în casă? Sau vă depozitaţi armele în altă parte?

Gigantul medită un timp, până să se hotărască să divulge secrete de apărare. Dar Chmeee îl servea pe Louis şi nu trebuia să-l ofenseze…

— Vezi grămada aceea de lăstăriş, spre sensul invers rotaţiei? Dacă ne ameninţă un pericol, un om se apropie prin spatele ei şi agită o pânză. Floarea-Soarelui aprinde lemnul umed. Sub acoperirea fumului, putem intra şi lua armele. — Privi apoi spre lander şi adăugă: Un inamic suficient de rapid, care ar ajunge la noi înainte ca noi să ajungem la arme ar fi, oricum, prea puternic. Poate doar Florile-Oglindă ar reuşi să-l surprindă.

— E posibil ca Wu să-şi aleagă singur perechea?

— Are o voinţă atât de mare? Mă gândisem să i-o trimit pe soţia mea, Reeth, care a mai practicat rishathra şi înainte. Ea este mai mică, iar Oamenii-Maşină nu sunt prea diferiţi de Wu.

— Acceptabil, spuse Chmeee, fără să-i arunce vreo privire lui Wu. Aproape o sută de giganţi îi înconjuraseră. În afară de ei, nu se mai vedeau alţii.

— Ăştia sunt toţi? întrebă Kzinul.

— Ei şi războinicii mei formează tot tribul. Există douăzeci şi cinci de triburi pe câmpia asta. Stăm împreună atunci când este posibil, dar nimeni nu vorbeşte în numele tuturor, preciză uriaşul.

Din cei aproape o sută de indivizi, opt erau masculi şi toţi erau evident speriaţi; trei erau, de fapt, infirmi. Nici unul, în afara regelui gigant, nu aveau riduri sau păr alb specifice unei anumite vârste.

Restul erau femele… de fapt, femei. Înălţimea lor varia între doi metri şi doi metri şi zece, fiind în general mai scunde decât bărbaţii: aveau piele maronie, erau pline de demnitate şi goale. Părul lor auriu se revărsa bogat pe spate — o masă în continuă vălurire. Nici una nu purta nici un fel de ornament. Aveau picioarele durdulii şi tălpile mari şi durificate. Puţine dintre ele aveau părul alb. Sânii masivi ofereau o bună indicaţie în privinţa vârstei lor relative. Îşi examinau oaspeţii cu plăcere şi încântare, în timp ce gigantul în armură le povestea tot ce ştia despre ei.

Între timp, Chmeee, având translatorul închis, vorbi cu voce joasă:

— Dacă o preferi pe una sau pe alta dintre femele, poţi s-o spui acum.

— Nu, toate sunt aproape la fel de… atractive.

— Încă ar mai fi posibil să punem capăt acestei situaţii. Pesemne că erai nebun când te-ai apucat să promiţi aşa ceva!

— Pot s-o fac. Hei, nu vrei să te răzbuni pentru pielea arsă?

— Să mă răzbun pe o plantă ? Eşti nebun. Timpul nostru este preţios şi, oricum, în aproape un an vor fi cu toţii morţi — Florile-Oglindă, giganţii, micii carnivori roşii, toţi!

— Mda…

— Ajutorul tău nu este deloc ajutor, numai că ei nu ştiu asta. Cât va dura proiectul tău? O zi? O lună? Rişti să afectezi propriul nostru proiect.

— Poate că sunt nebun, Chmeee, dar trebuie să duc asta la bun sfârşit. Tot timpul de când am părăsit Lumea Inelară n-am… avut un motiv să fiu mândru de mine. Trebuie să demonstrez…

Chiar în momentul acela, regele gigant declara:

— Louis însuşi vă va spune că ameninţarea plantei de foc s-a terminat pentru noi. Ne va spune partea noastră…

Modest, precum îi stătea în fire, Wu păşi în spatele marelui Kzin; nimeni dintre giganţi nu remarcă faptul că vorbea către mâna sa. O jumătate de minut mai târziu, Vocea lui Louis, decalată în timp, răsună din lander.

— Ascultaţi-mi vorbele, pentru voi a sosit ziua să curăţaţi locul de plantele de foc pentru toate seminţiile! Munca mea va merge înaintea voastră ca un nor. Voi trebuie să adunaţi seminţele a ceea ce doriţi să crească acolo unde acum cresc plantele de foc…

La primele semne ale zorilor, când soarele împrăştia pe cer doar câteva raze răzleţe de după pătratul de umbră, giganţii se treziră şi începură să se mişte.

Le plăcea să doarmă atingându-se unii pe alţii. Regele gigant se găsea în centrul unui cerc de femei, la marginea căruia se afla Wu, cu capul pe jumătate lipsit de păr odihnindu-se ca pe o pernă pe umerii unei femei, în vreme ce picioarele sale erau suspendate pe picioarele ciolănoase ale unui bărbat. Podeaua bătătorită era acoperită de carne şi păr.

O dată treziţi, giganţii se mişcau în ordine — cei mai apropiaţi de uşă, după ce se dezmeticeau, îşi luau traistele şi săbiile-seceri şi ieşeau afară, urmaţi de cei din apropierea lor. Wu ieşi o dată cu ei.

Un gigant înarmat, cu o faţă desfigurată, îşi luă un scurt rămas bun de la Chmeee în dreptul landerului îndepărtat şi reveni în pas alergător la casa centrală. Sentinelele din noaptea trecută dormeau probabil înăuntru şi unele femei mai în vârstă rămăseseră şi ele acolo.

Giganţii se întoarseră să-l privească pe Wu, care începuse să se caţăre pe perete.

Suprafaţa alcătuită din pământ şi iarbă era fragilă, iar acoperişul se afla numai la trei metri şi jumătate înălţime. Louis îşi făcu loc printre două tulpini de Floarea-Soarelui, verzi şi noduroase, ce nu măsurau mai mult de treizeci de centimetri. Fiecare plantă avea o singură floare ovală, cu o suprafaţă-oglindă al cărei diametru era cuprins între douăzeci şi treizeci de centimetri. Un pistil scurt ieşea din centrul oglinzii şi se termina într-un bulb de un verde închis. Spatele florii era fibros şi acoperit cu un fel de echivalente vegetale ale fibrelor musculare. Toate florile reflectau lumina soarelui spre Louis Wu; totuşi, aceasta nu era încă suficient de puternică pentru a-l afecta.