Larry Niven - Inginerii Lumii Inelare

— Tanj, nu-ţi ceream decât să rişti o sondă, nu inestimabila ta siguranţă! Tot ce ne trebuie este o hologramă animată înregistrată de-a lungul Zidului de Margine. Aşază sonda în inelele de transport ale zidului şi decelerează până la viteza orbitală solară. Vei utiliza sistemul aşa cum a fost conceput să fie folosit. Sistemul de apărare antimeteoritică nu va trage asupra Zidului de Margine…

— Louis, încerci să ghiceşti comportamentul unei arme programate cu sute sau cu mii de ani în urmă, pe baza propriilor calcule… Dar dacă ceva a blocat sistemul de transport al zidului? Dacă sistemul de ochire laser s-a defectat şi funcţionează aleator?

— În cel mai rău caz, ce ai de pierdut?

— Jumătate din capacitatea mea de realimentare, veni cu promptitudine răspunsul Păpuşarului. Am instalat discuri de păşit pe sonde, în spatele unor filtre care nu lasă să treacă decât deuteriul. Discul de sosire este direct în rezervor. Pentru a-l alimenta, nu trebuie decât să arunc o sondă într-una din mările Lumii Inelare. Dacă îmi pierd sondele însă, cum aş putea părăsi Lumea Inelară? Şi de ce ar trebui să-mi asum acest risc?

Louis îşi reţinea cu greu furia.

— Volumul, Ultimule! rosti el printre dinţi. Ce este în interiorul Munţilor Răsturnaţi? Ar putea exista sute de mii din acele trunchiuri de con, înalte de cincizeci până la optzeci de kilometri, al căror spate este plat! Ar putea fi centrul de întreţinere şi control, sau un întreg şir de asemenea centre. Nu cred totuşi că este aşa ceva, dar aş vrea să ştiu acest lucru înainte de a mă apropia de ei. În plus, acolo s-ar putea afla jeturile de orientare ale Lumii Inelare, întrucât cel mai bun loc pentru ele este în Zidurile de Margine. Unde sunt şi, mai ales, de ce nu funcţionează?

— Eşti sigur că s-ar putea să fie motoare cu reacţie? Mai există şi alte soluţii. Generatoarele de gravitaţie ar putea foarte bine să servească la controlul orientării.

— Nu cred asta. Inginerii Lumii Inelare n-ar fi fost nevoiţi s-o rotească dacă ar fi avut generatoare de gravitaţie. Au apelat la mijloace inginereşti mult mai simple.

— Atunci, controlul efectelor magnetice dintre soare şi fundaţia Lumii Inelare.

— Hm… poate. Tanj, nu sunt sigur! Aş vrea ca tu să afli!

— Cum îndrăzneşti să te târguieşti cu mine? — Păpuşarul părea mai degrabă încurcat decât furios. — Dacă vreau, pot să te las aici până ce Lumea Inelară se va prăbuşi peste pătratele de umbră. Dacă vreau, nu vei mai gusta niciodată curentul.

Translatorul vorbea, în sfârşit.

— Încheiat discuţia, spuse Louis.

Nu putea controla volumul vocii Ultimului, dar acesta îşi terminase tirada.

— Docil? Pentru că mănânc plante trebuie să fiu docil? Dă-mi drumul din armură şi am să lupt cu mâinile goale, ghem de păr portocaliu! Spaţiul din casa mea tocmai are nevoie de un nou preş.

— Şi cu astea, întrebă Chmeee, în timp ce-i arăta ghearele negre şi lustruite, cu astea cum rămâne?

— Dă-mi doar un mic pumnal pentru cele opt ale tale. Sau nu-mi da nimic, am să lupt oricum.

Louis chicoti, apoi utiliză intercomul.

— Chmeee, ai văzut vreodată o luptă de tauri? Acesta trebuie să fie Patriarhul turmei, regele giganţilor!

— Cine, sau ce a fost asta? întrebă prizonierul.

— A fost Louis, răspunse Kzinul, apoi coborî tonul. Eşti în mare pericol. Îţi cer să fii politicos. Louis este… înspăimântător.

Pământeanul rămase întrucâtva uluit. Ce era asta? Un revers al Gambitului Zeilor şi Vocea lui Louis Wu pe post de invitat special? Ar fi putut merge, dacă Chmeee, Kzinul feroce, se dovedea clar speriat de o voce nevăzută… Prin urmare, vorbi din nou, de data aceasta cu un glas tunător:

— Rege al Mâncătorilor de Plante, spune-mi, de ce mi-ai atacat supuşii?

— Animalele lor ne-au mâncat iarba, răspunse uriaşul.

— Nu găseaţi iarbă şi în altă parte, ca să ocoliţi riscul de a mă înfuria?

Masculii unei cirezi de vite sau de bizoni ori domină, ori se supun. Nu există soluţie de mijloc. Ochii uriaşi se roteau, căutând o scăpare ce nu apărea de nicăieri. Dacă nu-l putea domina pe Chmeee, cum ar fi putut să înspăimânte o voce nevăzută?

— N-am avut de ales, spuse el. Spre sensul de rotaţie sunt plantele de foc. Spre stânga sunt Oamenii-Maşină. Spre dreapta, este un lanţ înalt de munţi golaşi, până la scrith . Nimic nu creşte pe scrith şi este prea alunecos pentru a fi urcat. Spre sensul invers rotaţiei, este iarbă şi nimic care să ne oprească, în afară de nişte sălbatici mici, până ai venit tu! Care este puterea ta, Louis? Mai trăiesc oamenii mei?

— I-am lăsat în viaţă. Sunt în urma noastră la aproape optzeci de kilometri, alergând neînarmaţi şi flămânzi… În două zile, ţi se vor alătura. Dar vă pot ucide pe toţi cu o singură mişcare a degetului.

Ochii gigantului ţintuiau plafonul, cu o expresie rugătoare.

— Dacă ai putea să ucizi plantele de foc, o să ne închinăm ţie. Louis medită pentru o clipă. Nu mai era o glumă acum.

Îl auzi pe gigant cerşindu-i lui Chmeee informaţii despre Louis; îl auzi pe Chmeee minţind absurd. Mai jucaseră un astfel de joc pe vremuri. Gambitul Zeilor îi ţinuse în viaţă în timpul lungii întoarceri către Mincinos . Reputaţia Interlocutorului, ca zeu al războiului, şi ofrandele băştinaşilor îi salvaseră de la inaniţie. Louis nu înţelesese până acum că lui Chmeee îi plăcea jocul.

Desigur, Kzinul se putea distra, dar gigantul pleda pentru ajutor, şi ce putea să facă Louis împotriva Florilor-Oglindă? Era, de fapt, o problemă extrem de dificilă. Giganţii îl ofensaseră, nu-i aşa? Zeii, în general, nu erau renumiţi ca fiind iertători. Louis deschise gura, dar o închise repede la loc, pentru a medita mai mult.

— Pentru viaţa ta şi a alor tăi, spune-mi adevărul! spuse el în cele din urmă. Poţi mânca plantele de foc dacă reuşeşti să scapi nears?

— Da, Louis, răspunse uriaşul cu promptitudine. Am săpat de-a lungul ţărmului noaptea, când ne-a fost mult prea foame. Trebuia să ne îndepărtăm foarte mult până în zori! Plantele ne pot găsi la kilometri depărtare şi ard tot ce mişcă. Se rotesc toate o dată, întorc strălucirea soarelui asupra noastră şi ardem!

— Dar le puteţi mâncă, dacă soarele nu străluceşte.

— Desigur.

— Cum suflă vânturile în această regiune?

— Vânturile?… În această parte, suflă spre sensul de rotaţie. Pe o mare distanţă în jur, suflă numai peste ţinutul plantelor de foc.

— Pentru că plantele încălzesc aerul?

— Sunt eu Zeu atotputernic ca să ştiu asta?

În fond, lanurile de Floarea-Soarelui foloseau numai o anumită cantitate din lumina solară. Încălzeau aerul din jurul şi de deasupra lor, dar razele solare nu ajungeau niciodată să treacă dincolo de corolele argintii, spre rădăcini. Probabil că roua se condensa pe solul rece. Plantele îşi asigurau astfel umezeala. Iar ridicarea aerului cald provoca un vânt continuu dinspre marginile zonei ocupate de ele.

În plus, arzând tot ce mişca, ele transformau animalele ierbivore şi păsările în îngrăşământ.

Putea să reuşească. Putea.

— O să faci cea mai mare parte din treabă tu însuţi, spuse Louis. Tribul este al tău şi tu îl vei salva. După aceea, o să vă năpustiţi asupra florilor muribunde. Le veţi mânca sau veţi ara locul şi veţi planta ce vă place să mâncaţi. — Louis zâmbi, văzând nedumerirea totală afişată de Chmeee, şi continuă: N-o să-i mai deranjaţi niciodată pe supuşii mei, oamenii roşii.