Larry Niven - Inginerii Lumii Inelare

— Aterizăm în centru?

— N-aş spune. Aterizează la margine — aş vrea să ştiu în ce constă recolta lor.

— N-o să ardem nimic.

La aproape un kilometru deasupra satului, Chmeee frână landerul cu ajutorul propulsoarelor de fuziune. Coborâră pe materialul semănând cu o iarbă înaltă ce acoperea câmpia. În ultima clipă, Louis remarcase iarba mişcându-se — văzuse că se ridicaseră trei creaturi, asemănătoare unor elefanţi pitici şi verzi, că îşi scuturaseră scurt, în semn de pericol, trupurile turtite şi că o rupseseră la fugă.

— Locuitorii trebuie să fie păstori, remarcă Louis. Am declanşat strechea! completă el, observând că tot mai multe animale verzi se alăturau exodului. În fine, un zbor frumos, Căpitane!

Instrumentele indicau o atmosferă terestră. Acest lucru nu reprezenta nici o surpriză. Îmbrăcară amândoi costumele de impact: un fel de piele artificială, destul de moale, dar care se rigidiza ca oţelul sub impactul unei săgeţi, al unei suliţe sau al unui glonţ. La acestea, ataşară paralizatoare sonice, translatoare, ochelari binoclu. Rampa îi coborî într-o iarbă înaltă până la brâu.

Colibele erau apropiate şi unite prin garduri. Soarele era exact deasupra capului… desigur. Era în zori şi băştinaşii trebuiau să se trezească. Nu se zărea nici o fereastră pe partea exterioară a colibelor — excepţie făcea una singură, dublă ca înălţime faţă de celelalte, care avea un balcon. Probabil că fuseseră deja văzuţi.

Pe măsură ce Chmeee şi Louis se apropiau, tot mai mulţi băştinaşi se trezeau.

Săreau gardurile într-o îmbulzeală de nedescris, strigând unii la alţi în falset. Erau mici, roşii, asemănători oamenilor, şi alergau ca nişte demoni. Duceau cu ei plase şi suliţe. Louis îl văzu pe Chmeee că ridică paralizatorul şi îi scoase şi el pe al lui. Umanoizii roşii trecură de ei şi continuară să alerge.

— Am fost insultaţi? se întrebă Chmeee.

— Nu, pur şi simplu aleargă ca să alunge strechea. Nu pot nici măcar să ghicesc care este simţul proporţiilor la ei. Să intrăm. Poate că a rămas cineva acasă.

Cineva, într-adevăr, rămăsese. Câteva zeci de copii roşcaţi îi priveau, din spatele gardurilor, cum se apropie. Erau slăbuţi: chiar şi bebeluşii erau slăbuţi şi semănau cu nişte pui de ogar. Louis se opri în faţa gardului şi le zâmbi. Lui îi acordară însă puţină atenţie. Cei mai mulţi se adunară în dreptul lui Chmeee.

Solul delimitat de cercul colibelor era pământ gol. O împrejmuire din pietre marca vatra pentru foc. Un om roşu, şchiop, ieşi dintr-o clădire şi veni spre ei sprijinindu-se în cârjă, într-un ritm pe care Louis îl aprecie ca fiind de jogging. Purta un kilt din piele tăbăcită, ornat cu un motiv decorativ. Urechile îi erau mari şi depărtate de cap, iar una îi fusese ruptă cu multă vreme în urmă. Dinţii îi erau zimţaţi… oare? Copiii erau veseli şi râdeau, iar dinţii lor erau zimţaţi, chiar şi cei ai bebeluşilor. Probabil că se năşteau astfel.

Bătrânul se opri şi el la gard, apoi zâmbi şi întrebă ceva.

— Încă nu vă vorbesc limba, spuse Louis.

Bătrânul aprobă din cap, după care gesticulă prin ridicarea braţelor: invitaţie?

Unul dintre copiii mai mari găsi curajul să sară gardul. El (de fapt, ea: copiii nu purtau kilturi) ateriză pe umerii lui Chmeee, se cuibări confortabil în blana lui şi începu să-l examineze cu atenţie. Kzinul stătea nemişcat.

— Ce ar trebui să fac acum? întrebă el.

— Nu este înarmată. Nu-i arăta cât de periculos poţi fi.

Louis sări gardul. Bătrânul se retrăsese, pentru a-i face loc. Chmeee îi urmă, precaut; fetiţa era încă pe umerii săi şi se agăţase de blana abundentă din jurul gâtului.

Se opriră în jurul vetrei — Louis, Chmeee şi bătrânul şchiop, înconjuraţi de copii. Se apucară apoi să programeze limbajul localnicilor pe dispozitivele de traducere. Pentru Louis, era un lucru de rutină. Ciudat însă, acţiunea respectivă părea să fie la fel de obişnuită şi pentru bătrân, nici măcar vocile translatorului nu-l surprinseră.

Numele lui era ceva în genul Shivith hooki-Furlaree. Vocea o avea piţigăiată, iar prima întrebare inteligentă formulată de el a fost:

— Ce mâncaţi? Nu vă oblig să-mi spuneţi.

— Eu mănânc plante şi vietăţi marine şi carne pregătită pe foc. Chmeee mănâncă, la fel, carne, dar fără s-o pregătească pe foc.

Răspunsul lui Louis părea suficient.

— Şi noi mâncăm carne, fără s-o pregătim pe foc, vorbi din nou băştinaşul. Chmeee eşti un vizitator neobişnuit. — Shivith ezita. — Trebui să-ţi spun acest lucru. Noi nu practicăm rishathra . Nu fi supărat!

La cuvântul rishathra , translatorul doar piuise.

— Ce este rishathra ? întrebă Kzinul.

— Credeam că acest cuvânt este acelaşi pretutindeni! răspunse bătrânul, vădit uimit, după care se apucă să explice.

Chmeee rămase surprinzător de tăcut, în timp ce discutau subiectul şi se poticneau de tot soiul de cuvinte necunoscute.

Rishathra însemna practicarea sexului în afara propriei specii.

Toată lumea cunoştea cuvântul. Multe specii practicau asta. Pentru unii, ar fi putut să reprezinte un mijloc de control mutual al natalităţii pentru alţii, prima mişcare într-o înţelegere comercială. Pentru unii, era un tabu. Oamenii nu aveau nevoie de un tabu. Pur şi simplu, nu puteau s-o facă. Semnalele sexuale erau greşite; probabil că era vorba de feromoni diferiţi.

— Trebuie să veniţi de foarte departe, dacă nu ştiţi aceste lucruri, conchise bătrânul.

Louis vorbi pentru sine, cum venise din stelele de dincolo de Arcadă. Nu, nici el, nici Chmeee nu practicaseră rishathra , deşi exista o mare varietate printre speciile lor. (Îşi aminti de o fată de pe Wunderland cu treizeci de centimetri mai înaltă şi cu şapte kilograme mai uşoară decât el, o pană în braţele sale.) Vorbi despre varietatea lumilor şi despre viaţa inteligentă, dar omise subiectul războaielor şi armamentului.

Triburile Oamenilor păstoreau mai multe feluri de animale. Le plăcea varietatea, dar nu şi să flămânzească, şi, în mod obişnuit, nu era posibil să ţii turme de animale diferite în acelaşi timp. Triburile Oamenilor se interesau unele de altele din motive comerciale. Uneori, negociau turme. Era ca şi cum ar fi negociat adevărate stiluri de viaţă: puteai cheltui jumătate de falan în negocieri mutuale, înaintea hotărârii definitive. (Un falan însemna zece rotaţii ale Lumii Inelare, adică şaptezeci şi cinci de zile a câte treizeci de ore fiecare.)

Puteau fi păstorii îngrijoraţi de faptul că erau străini în sat? Shivith spuse că nu. Doi străini nu reprezentau o ameninţare.

Când aveau să se înapoieze? La mijlocul zilei, preciză Shivith. Trebuia să se grăbească; era o streche. Altfel, s-ar fi oprit să vorbească.

— Vă place să mâncaţi carnea imediat după ce animalul este omorât? vru să ştie Louis.

— Nu, o jumătate de zi este de ajuns, răspunse Shivith zâmbind. O zi şi o noapte este prea mult.

— Aţi făcut vreo…

Kzinul se ridică brusc. Lăsă cu grijă fetiţa jos şi opri translatorul.

— Louis, am nevoie de exerciţii şi de solitudine. Această perioadă îndelungată de captivitate mi-a ameninţat sănătatea. Mai ai nevoie de mine?

— Nu. Hei…

Chmeee sărise deja gardul. Întoarse capul.

— Nu-ţi da jos hainele! îl sfătui Louis. De la distanţă, nu se cunoaşte că eşti inteligent. Şi nu omorî nici unul dintre elefanţii verzi.