Larry Niven - Inginerii Lumii Inelare

Data trecută, atinseseră ţărmurile acestui golf şi se întorseseră.

Insulele erau răspândite în pâlcuri pe suprafaţa elipsei albastre. Una era o insulă singulară, având forma unui disc şi culoarea deşertului. Alta, un disc cu un canal care o secţiona. Ciudat. Celelalte însă erau insule într-o mare imensă… dincolo, găsise harta Pământului: America, Groenlanda, Eurasiafrica, Australia, Antarctica, toate adunate într-un Pol Nord strălucind în alb, aşa cum văzuse în Castelul Cerului, cu multă vreme în urmă.

Erau toate hărţi ale unor lumi reale? Nici Prill n-ar fi ştiut asta. Hărţile trebuie să fi fost făcute cu mult înainte ca specia ei să apară pe scenă.

Îi părăsise pe Teela şi pe Căutător pe undeva pe acolo. În mod normal, ar fi trebuit să se mai găsească în zonă. Date fiind distanţele de pe Lumea Inelară şi tehnologia locuitorilor ei, nu puteau să ajungă mult prea departe în douăzeci şi trei de ani. Se aflau la treizeci şi cinci de grade pe curbura Arcadei — la o sută de milioane de kilometri depărtare.

În realitate, Louis nu dorea s-o întâlnească din nou pe Teela.

Trecuseră trei ore. Louis se întinse şi îl scutură uşor pe Chmeee de umăr.

Un braţ uriaş se destinse brusc, determinându-l să se retragă, deşi nu suficient de repede.

— Niciodată să nu mă mai trezeşti astfel! clipi furios Kzinul către el. Ai nevoie de îngrijire?

Chiar pe omoplat avea două zgârieturi adânci. Bărbatul simţea cum sângele îi umezea cămaşa.

— Imediat. Priveşte! — îi indică harta Pământului, insulele distinct separate de celelalte grupuri.

Chmeee se uită cu atenţie într-acolo.

— Kzin.

— Ce-ai spus?

— O hartă a planetei Kzin. Acolo. Louis, eu cred că ne-am înşelat atunci când am presupus că sunt hărţi miniaturale. Sunt în mărime naturală, la scara unu pe unu.

La aproape un milion de kilometri depărtare de harta Pământului exista un nou grup de insule. Asemeni unei hărţi a Pământului, oceanele erau distorsionate de proiecţia polară, nu însă şi continentele.

— Aceea este Kzin, spuse Louis. Oare de ce n-am remarcat-o? Iar discul acela tăiat de un canal este Jinx. Cel mai mic şi de culoare roşie-portocalie trebuie să fie Marte.

Louis clipi puţin ameţit. Cămaşa îi era udă de sânge.

— O să revenim la ele mai târziu, adăugă el. Acum, ajută-mă să ajung la autodoc.

Louis adormi în spitalul automat.

Patru ore mai târziu, cu o senzaţie de jenă în spate şi sub umăr, fapt ce-i reamintea că nu mai trebuia să atingă vreodată un Kzin în somn, îşi reluă locul pe fotoliul de comandă.

Afară era tot noapte. Chmeee avea pe ecran Marele Ocean.

— Cum te simţi? se interesă el.

— Cu sănătatea restabilită mulţumită medicinei moderne.

— Nu te-au înnebunit prea mult rănile, deşi, bănuiesc, ai fost şocat şi ai avut dureri.

— Presupun că un Louis Wu de cincizeci de ani s-ar fi isterizat. Dar ştiam că acum mă pot baza pe autodoc. De ce mă-ntrebi?

— La început, mi s-a părut că aveai curajul unui Kzin. Apoi, m-am întrebat dacă nu cumva dependenţa de curent te-a făcut incapabil să reacţionezi şi la altfel de stimuli.

— Să presupunem că este vorba doar de curaj, okay? Tu cum te-ai descurcat?

— Destul de bine. Uite aici: Pământul, Kzin, Jinx; cele două vârfuri se ridică deasupra atmosferei, la fel şi Polul Est şi Polul Vest de pe Jinx. La fel şi harta lui Marte. Aceasta este Kdat, planeta sclavilor…

— Acum nu mai este.

— Kdatlyno au fost sclavii noştri. La fel ca şi Pierinii, iar asta cred că este lumea lor. Dincoace, ar trebui ca tu să ştii mai bine — nu este, cumva, planeta natală a Trinocilor?

— Exact, iar aceştia s-au stabilit mai târziu pe cea de lângă ea, presupun. Putem să-l întrebăm pe Ultimul dacă recepţionează şi el hărţile.

— Putem fi siguri de asta.

— Garantat. Okay, asta ce mai e? Nu seamănă cu un catalog al lumilor de tip terestru. Şi mai sunt destule pe care nu le pot identifica în nici un fel.

— Dar este evident şi pentru inteligenţele rudimentare, Louis, mârâi Chmeee. Este o listă a inamicilor potenţiali, fiinţe inteligente, sau aproape inteligente, care ar putea ameninţa vreodată Lumea Inelară. Pierinii, Kzinii, marţienii, oamenii, Trinocii.

— Şi Jinx în ce categorie intră? Nu, Chmeee, doar nu le-o fi trecut prin cap că multicleştii i-ar invada cu o flotilă de crucişătoare de război. Sunt imenşi ca dinozaurii, dar fără mâini. Iar Down are, de asemenea, locuitori inteligenţi. Unde sunt?

— Acolo.

— Aha. Este, într-adevăr, impresionant. Nici Grogii nu reprezintă, în mod evident, nici o ameninţare. Îşi petrec întreaga viaţă lipiţi de aceeaşi stâncă.

— Inginerii Lumii Inelare au descoperit toate aceste specii şi au lăsat hărţile ca pe un mesaj pentru descendenţii lor. Suntem de acord? N-au descoperit însă lumea Păpuşarilor.

— Serios?

— Şi mai ştim că au aterizat pe Jinx. Îţi aminteşti, am descoperit scheletul unui multicleşte în timpul primei expediţii.

— Într-adevăr. S-ar putea să fi vizitat toate aceste lumi. — Calitatea luminii se schimba şi Louis remarcă umbra nopţii retrăgându-se, în sensul invers rotaţiei. — A sosit timpul să aterizăm, preciză el.

— Şi unde sugerezi s-o facem?

Câmpul de Floarea-Soarelui ce se întindea înaintea lor începuse să strălucească.

— Întoarce la stânga şi urmează linia terminatorului. Ţine-o tot aşa, până dăm de teren curat. Trebuie să coborâm înainte de apariţia zorilor.

Chmeee modifică direcţia, descriind o curbă largă.

— Vezi graniţa aceea care se apropie de noi, acolo unde Florile-Oglindă sunt răspândite până la ţărmul mării? Cred că plantele astea au probleme cu traversarea apei. Să aterizăm pe ţărmul celălalt.

Landerul coborî în atmosferă. Imediat, fu cuprins de flăcări ce aruncau pe monitoare o lumină albă. Chmeee păstra înălţimea în timp ce micşora treptat viteza, apoi mai cobora puţin. Acum, marea fugea dedesubtul lor. Ca toate mările de pe Lumea Inelară, era construită de convenienţă, cu ţărmuri extrem de contorsionate ce formau golfuri şi plaje, precum şi cu o pantă lină până la adâncimea standard. Existau plante marine şi numeroase insule cu ţărmuri acoperite de un nisip alb şi curat. În sensul invers rotaţiei, se întindea o vastă câmpie acoperită de iarbă.

Plaga reprezentată de Florile-Oglindă întinsese două braţe, ca şi cum ar fi dorit să înghită marea. Un râu dezvoltase meandre în formă de „S” de-a lungul domeniului ei şi o deltă la locul de vărsare în mare.

Spre stânga, plantele erau mărginite de zona mlăştinoasă a altui râu Louis remarcă mişcarea lor sacadată, ca un marş de gheţari.

Plantele sesizaseră landerul.

Lumina explodă sub ei. Ferestrele se întunecară instantaneu iar Chmeee şi Louis amuţiră.

— Nu-ţi fie teamă, îşi reveni primul Chmeee. La înălţimea asta, nu putem lovi nimic.

— Probabil că plantele astea stupide ne-au luat drept o pasăre. Încă mai vezi?

— Pot să văd instrumentele.

— Coboară rapid la opt kilometri şi lasă-le în spate.

Câteva minute mai târziu, ferestrele deveniră din nou clare. În spatele lor, orizontul era acoperit de fulgere. Florile-Oglindă încă mai încercau să-i atingă.

— Aşa… Drept în faţă. Satul.

Chmeee coborî pentru a arunca o privire mai de aproape. Satul era un cerc dublu şi închis de colibe.