Larry Niven - Inginerii Lumii Inelare

Descoperi celălalt ocean, diametral opus, pe partea cealaltă a Arcadei. Strălucea ca o mică steluţă în patru colţuri, în interiorul căreia remarcă punctele pâlcurilor de insule — şi asta de la o distanţă de la care Pământul abia dacă ar fi fost vizibil cu ochiul liber.

Atunci, îşi aduse din nou aminte. Îşi îndreptă privirea în jos, în mod deliberat, studiind zonele cele mai apropiate.

Chiar sub ei, la câteva sute de kilometri în sensul de rotaţie, un munte tronconic se profila pe Zidul de Margine. Părea ciudat de regulat. Era stratificat în semicercuri: un vârf golaş şi murdar; sub el, se distingea o bandă de alb, probabil zăpadă sau gheaţă; apoi verde, ce se pierdea pe dealurile şi câmpiile învecinate.

Muntele era suspect de izolat. În sensul de rotaţie, aproape de limita de rezoluţie a ochelarilor, Zidul de Margine era neted şi vertical. Dacă acel cucui de la limita de rezoluţie era un alt munte similar acestuia, ar fi fost pierdere de timp să verifice. De la o asemenea distanţă, se putea vedea doar curbarea spre înălţimi a Arcadei.

În sensul invers rotaţiei, exista un cucui asemănător. Louis se încruntă. Dosare pentru un studiu ulterior .

Departe, spre babord (în faţă) şi puţin spre sensul de rotaţie (dreapta) se întindea o regiune de un alb strălucitor, mai luminoasă decât marea sau uscatul. Linia terminatorului albastru închis se apropia de ea. Sare, fusese primul gând al lui Louis. Regiunea respectivă era enormă. Înghiţise câteva zeci de mări de pe Lumea Inelară, mări ale căror dimensiuni ar fi fost cuprinse între Lacul Huron şi Marea Mediterană. Puncte mai strălucitoare apăreau şi dispăreau ca nişte valuri…

— Ah! Zona ocupată de Florile-Oglindă…

— Cea care m-a ars pe mine era mai mare, remarcă Chmeee.

Floarea-Soarelui de tip Slaver era la fel de bătrână ca însuşi Imperiul Slaver, dispărut cu mai bine de un miliard de ani în urmă. Slaverii, se pare, le cultivau în jurul domeniilor lor, pentru apărare. Încă se mai găseau asemenea plante pe câteva dintre lumile spaţiului cunoscut. Eliminarea lor era o sarcină extrem de dificilă. Nu puteau fi arse cu tunurile laser, întrucât florile argintii ar fi reflectat fasciculul înapoi.

Ce căutau aceste plante pe Lumea Inelară rămânea un mister. Interlocutorul zburase pe deasupra unei zone împânzite de ele, până când o spărtură în nori îl expusese razelor lor. Dar cicatricele aproape dispăruseră…

Louis spori din nou factorul de amplificare al ochelarilor. O linie curbă marca zona de demarcaţie dintre lumea terestră albastru-verde-maronie şi regiunea argintie, ocupată de Florile-Oglindă. Graniţa se curba înspre interior, pentru a cuprinde o jumătate din cea mai mare dintre mări.

— Louis, priveşte linia aceea scurtă şi neagră, imediat după câmpul de Floarea-Soarelui, o idee înspre sensul invers rotaţiei.

— O văd.

O linie neagră pe infinitul peisaj încremenit la mijlocul zilei, probabil la o sută cincizeci de mii de kilometri de locul în care se aflau. Oare ce putea să fie? O vastă depresiune plină de petrol? Nu, pentru că substanţele petrochimice nu s-ar forma niciodată pe Lumea Inelară. O umbră? Dar ce-ar fi putut arunca o asemenea umbră în peisajul de amiază veşnică de pe Lumea Inelară?

— Chmeee, cred că este un oraş plutitor.

— Cu siguranţă… Şi, cel puţin, e posibil să reprezinte un centru de civilizaţie. I-am putea consulta.

Descoperiseră clădiri plutitoare în unele dintre vechile oraşe. De ce să nu fi existat un întreg oraş plutitor? Îl vedeau, desigur, doar din profil.

— Ce ar trebui să facem? întrebă Louis. Este o distanţă destul de mare pentru a ne duce să-i întrebăm pe locuitori. Detest o nouă primire rece. Dacă sunt suficient de capabili ca să-şi ţină oraşele în funcţiune, s-ar putea să fie şi nişte duri. Să zicem că am ateriza la extremitatea zonei ocupate de Florile-Oglindă…

— De ce acolo?

— Probabil că aceste plante au modificat suficient de mult ecologia locală. Poate că localnicii caută ajutor, şi în acest caz putem fi siguri că vom fi bineveniţi. Ce crezi, Ultimule?

Nu se auzi nici un răspuns.

— Ultimule? Ne recepţionezi, Păpuşarule? Chmeee, cred că nu ne poate auzi. Zidul de Margine îi blochează semnalul.

— N-o să rămânem liberi prea multă vreme, răspunse Chmeee. În hangar, am văzut că, în spatele landerului, mai avea şi nişte sonde. Le va folosi, cu siguranţă, ca relee. Mai este ceva ce ai fi vrut să-mi spui în această perioadă temporară de libertate?

— Cred că am acoperit totul noaptea trecută.

— Nu totul. Motivele ce ne animă nu sunt identice, Louis. Pariez că eşti dornic să-ţi salvezi viaţa. Apoi, ţi-ai dori acces liber la curent, însă, pe lângă viaţă şi libertate, mai vreau şi satisfacţie. Ultimul a răpit un Kzin. Trebuie să-l fac să regrete acest lucru.

— Poţi trece peste asta. M-a răpit şi pe mine.

— Ce înţelege un dependent de curent prin lezarea onoarei? Nu-mi da prilejul să cred că mi te pui în cale, Louis.

— Încercam doar să-ţi amintesc cu umilinţă că eu te-am salvat de pe Lumea Inelară. Fără mine, n-ai fi putut să duci Mincinosul acasă şi să-ţi câştigi rangul şi numele.

— Atunci nu erai dependent de curent.

— Nici acum nu mai sunt dependent. Şi să nu mă faci mincinos !

— Nu inte…

— Stai aşa!

Bărbatul sesizase cu coada ochiului ceva ce se mişca pe fundalul stelelor. O clipă mai târziu, vocea Ultimului le răsună în urechi:

— Vă rog să mă scuzaţi pentru întârziere. Ce aţi hotărât să faceţi?

— Să explorăm, răspunse scurt Chmeee şi îşi îndreptă din nou atenţia asupra comenzilor landerului.

— Daţi-mi detalii! Nu mi-am riscat una dintre sonde doar pentru a menţine comunicaţia. Scopul principal al acestor sonde era să realimenteze Acul .

— Atunci, retrage-ţi sonda în hangar, îl sfătui Chmeee. Când ne vom întoarce, o să-ţi raportăm în detaliu.

Sonda se oprise deasupra Zidului de Margine, fiind susţinută de câteva jeturi mici. Era un cilindru voluminos, înalt de aproape şapte metri.

— A fost un răspuns frivol. Landerul meu îl riscaţi. Aţi plănuit să cercetaţi baza Zidului de Margine?

Acest contralto ademenitor, această plăcută voce feminină este aceeaşi pe care fiecare Păpuşar o învăţa de la predecesorul său. Probabil că se învăţa o alta pentru influenţarea femeilor. Pentru bărbat era o voce care „apăsa butoane”, şi Louis îşi dădea seama de acest lucru.

— Există şi camere de luat vederi pe lander, nu-i aşa? Mulţumeşte-te doar să priveşti.

— Nu uita că am droudul tău. Explică-te! Nici Chmeee şi nici Louis nu se deranjară să-i răspundă. Foarte bine. Am blocat pe deschis legătura prin discuri de păşit între lander şi Ac . Sonda va funcţiona ca releu şi pentru asta. Cât despre droud, Louis, îl vei căpăta când o să-nveţi să fii supus.

„Chestia asta, gândi Louis, îi descria destul de frumos problema.”

— E bine să ştii că nu putem să scăpăm de erori, interveni Chmeee. Există o limită a razei de acţiune a discurilor de păşit?

— Numai o limită energetică. Sistemul discurilor de păşit poate absorbi doar o diferenţă redusă de energie cinetică. Acul şi landerul nu trebuie să aibă o viteză relativă când treceţi fulgerător printre ele. Vă sfătuiesc să rămâneţi mereu la babordul Acului .

— Se potriveşte cu planurile noastre.

— Chiar dacă abandonaţi landerul, nu uitaţi că eu controlez mijlocul de scăpare de pe Lumea Inelară. Mă auziţi, Chmeee, Louis? Lumea Inelară va lovi inelul pătratelor de umbră în mai puţin de un an terestru.