Larry Niven - Inginerii Lumii Inelare

— Înseamnă că putem să reparăm transmutatoarele, interveni Ultimul.

— Oare?!

— O să găsiţi conductori şi ţesături supraconductoare şi o să le replicaţi la bordul landerului. Nu este acelaşi supraconductor utilizat pe Lumea Inelară. Bacteriile nu se vor atinge de ele. M-am gândit că aveam nevoie de bunuri pentru schimb.

Figura impenetrabilă de jucător de poker a lui Louis rămase neschimbată, deşi Ultimul făcuse o declaraţie surprinzătoare. Cum de ajunseseră Păpuşarii să afle atât de multe despre o plagă mutant care distrusese maşinile de pe Lumea Inelară? Brusc, bărbatul nu se mai îndoi deloc de această teorie a bacteriei.

Chmeee nu sesizase nimic.

— Va trebui să aflăm cum le-au transportat hoţii, spuse el. Dacă şi sistemul de transport al Zidurilor de Margine a căzut, înseamnă că vom găsi transmutatoarele noastre abandonate de cealaltă parte a zidului.

— În acest caz, vom avea destul teritoriu de cercetat, comentă pământeanul. Eu cred că ar trebui să localizăm mai întâi un Centru de Reparaţie.

— Louis?

— Trebuie să existe vreun centru de întreţinere pe undeva. Lumea Inelară nu poate funcţiona aşa la infinit. Are sisteme de apărare antimeteoritice şi de reparare a daunelor produse de aceştia, jeturi de orientare… era posibil ca ecologia s-o ia razna — toate trebuiau supravegheate. Evident, Centrul de Reparaţie ar putea fi oriunde. Dar trebuie să fie ceva mare. N-ar trebui să avem probleme în a-l găsi. Şi vom descoperi probabil că a fost abandonat, pentru că, în caz contrar, dacă ar mai fi rămas cineva, nu ar fi permis descentrarea Lumii Inelare.

— Observ că v-aţi pus mintea la contribuţie, spuse Ultimul.

— N-am făcut-o prea bine prima oară când am ajuns aici. Veniserăm să explorăm, îţi aminteşti? Un fel de armă laser ne-a doborât şi am petrecut tot restul timpului încercând să scăpăm cu viaţă. Am străbătut aproape o cincime din lăţime şi n-am aflat aproape nimic. Aceste Centre de Reparaţii ar fi trebuit să le căutăm. Acolo se întâmplă miracolele.

— Nu mă aşteptam la o asemenea ambiţie din partea unui dependent de curent.

— Va trebui să pornim cu multă precauţie. — Precauţie pentru oameni, gândi Louis, nu pentru Păpuşari. — Chmeee are dreptate, maşinile trebuie să se fi defectat imediat ce au fost trecute prin Zidul de Margine şi au fost infectate de bacterii.

— Eu propun să nu trecem cu landerul prin Zidul de Margine, interveni Kzinul. N-am încredere într-o maşină străină, veche de o mie de ani. Va trebui să trecem pe deasupra lui.

— Şi cum o să ocoliţi apărarea antimeteoritică? întrebă Ultimul.

— Va trebui s-o păcălim. Louis, tot mai crezi că ceea ce a tras asupra noastră a fost un sistem automat de apărare împotriva meteoriţilor?

— Aşa am crezut atunci. Tanj, totul s-a întâmplat atât de repede! — Cădeam spre soare, toţi eram nervoşi, bântuiţi de realitatea Lumii Inelare. Toţi, în afară de Teela, evident. Un flash momentan de alb-violet; Mincinosul încastrat într-un gaz diafan violet. Teela privise afară prin carcasă. „Aripile au dispărut”, spusese ea. — Nu s-a tras în noi până când nu am avut o traiectorie clară de intersecţie cu suprafaţa Lumii Inelare. Mai mult ca sigur că este automată. V-am spus de ce nu cred să mai existe cineva în Centrul de Reparaţie.

— Deci, n-ar fi nimeni care să tragă în noi, în mod deliberat. Foarte bine, Louis. Automatele nu vor deschide focul asupra sistemului de transport prin ziduri, nu-i aşa?

— Chmeee, nu ştim cine a construit acest sistem de transport. Poate că n-au fost Inginerii Lumii Inelare; poate că a fost adăugat mai târziu, de către semenii lui Prill…

— A fost, preciză Ultimul.

Cei doi se întoarseră, surprinşi, să privească imaginea Păpuşarului de pe ecran.

— Nu v-am spus că mi-am petrecut o parte din timp la telescop? Astfel, am aflat că sistemul de transport prin zid este numai parţial terminat. Acoperă doar 40 la sută din lungimea zidului şi nu include porţiunea pe care ne aflăm noi acum. În partea stângă a zidului, sistemul este doar 15 la sută complet. Inginerii Lumii Inelare n-ar fi lăsat un astfel de subsistem minor pe jumătate construit, nu-i aşa? Propriul lor mod de transport s-ar putea să fi fost aceeaşi astronavă utilizată la supervizarea construcţiei.

— Semenii lui Prill au venit mai târziu, adăugă Louis. Poate un pic prea târziu. Poate că sistemul de transport prin ziduri a devenit prea costisitor. Poate că nu au reuşit să cucerească întreaga Lume Inelară… dar atunci, de ce au construit astronave? La naiba, s-ar putea să nu aflăm niciodată. Unde rămăseserăm?

— Rămăseserăm la încercarea de a păcăli apărarea antimeteoritică, preciză Chmeee.

— Aha. Trebuie să-ţi dau dreptate. Dacă această apărare şi-ar fi făcut un obicei din a trage asupra Zidului de Margine, nimeni n-ar fi reuşit să construiască ceva acolo. — Louis făcu o scurtă pauză, căzând pe gânduri. Fără-ndoială, existau anumite nepotriviri în presupunerile sale… dar alternativa era să pătrundă prin zid, via un vechi cziltang brone cu fiabilitate necunoscută. — Okay, reluă el, vom zbura peste Zidul de Margine.

— Sugerezi un risc îngrozitor, spuse Păpuşarul. M-am pregătit cât am putut de bine, dar am fost nevoit să utilizez tehnologia terestră. Dacă se defectează landerul? Ezit să pun în pericol oricare dintre resursele mele. Riscaţi să rămâneţi izolaţi. Lumea Inelară este condamnată.

— N-am uitat, spuse Louis.

— Mai întâi, va trebui să cercetăm toate astroporturile. Mai sunt încă unsprezece nave pe acest Zid de Margine şi un număr neprecizat pe celălalt.

Şi urmau să treacă săptămâni până ce Ultimul avea să se convingă că pe aceste astronave nu se afla nici un sistem de transmutare. În fine…

— Să nu mai pierdem timpul! interveni Chmeee. Secretul ar putea să ne fie la-ndemână.

— Avem combustibil şi provizii. Ne putem permite să aşteptăm.

Brusc, Chmeee se întinse şi atinse câteva butoane de pe pupitrul de control. Probabil plănuise secvenţa în detaliu; studiase în amănunt landerul cât timp Louis fusese răpus de oboseală. Micul vehicul conic se ridică la treizeci de centimetri deasupra podelei, se roti la nouăzeci de grade şi suflul motoarelor de fuziune umplu hangarul de andocare cu un nor de flăcări albe.

— Ai înnebunit! se auzi vocea speriată a Ultimului. De aici nu vă pot opri propulsoarele.

Landerul alunecă uşor prin deschizătura ovală şi acceleră brusc la 4 g. Când Ultimul termină de vorbit, şocul acceleraţiei era la un pas de a-i omorî. Louis se blestemă pentru că nu prevăzuse asta. În venele lui Chmeee, sângele fierbea de tinereţe. Jumătate din Kzini nu ajung la maturitate — mor în lupte…

Iar Louis Wu, mult prea captivat de propria-i persoană şi de readaptare, lăsase să-i scape opţiunile pe care le avea.

— Te-ai decis să-ţi continui singur explorarea, Ultimule? întrebă el glacial.

Capetele Păpuşarului atârnau indecise deasupra pupitrului său de comandă.

— Nu? Atunci, o s-o facem noi pe cont propriu, mulţumim! — Pământeanul se întoarse apoi spre Chmeee şi continuă: Încearcă să aterizezi pe Zidul de Margine…

Abia atunci remarcă atitudinea rigidă, nefirească, a Kzinului, ochii sticloşi şi ghearele scoase. Era turbare? Voia, într-adevăr, să izbească Acul Încins al Căutării ?

Kzinul urlă ceva în Graiul Hero.

Păpuşarul îi răspunse cu vocea unui Kzin; se răzgândi şi reluă în interplanetară: